Sunt momente când într-o pornire nebună, omul se aruncă într-un gol infinit pentru a se supune fatalităţii; el devine obiectul propriului dramatism interior şi viaţa lui este o penitenţă. Iată cum poate fi recunoscută o închisoare în care trăieşti, stăpânit de agoniile care te alcătuiesc din ecouri. Te întrebi unde e viaţa din spatele uşii încuiate.

Nevăzându-te nimeni, suporţi toate aceste senzaţii nebune. Pluteşti într-un ocean stăpânit de flăcări şi în acelasi timp într-o mare ucisă de gheaţă, visând o moarte de vis. Viaţa se precipită în mod implacabil când te vrei a fi în transcendenţa flăcărilor. De cealaltă parte devii un punct minuscul de lumină până la autodistrugere.

Camelia Opriţa în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa?

Este lirismul şi fondul cel mai adânc al Creatorului, însă omul a transformat-o într-o dependenţă totală de aspiraţii meschine şi anoste unde rutina devine adevărata închisoare a vieţii. Alergăm fără ţintă spre a acţiona sau gândi întotdeauna într-un singur mod când ar trebui să alergăm spre iubire pentru a ne depărta de catastrofele interioare.

Sensul existenţei noastre impune orice câştig de ordin spiritual pentru a fi cu adevărat bogaţi. Să faci ceva în lumea asta nu baţi în retragere într-un colţ izolat pentru că asta înseamnă renunţare.

Din viaţa rece a întunericului au răsărit stele, dinamismul şi forţa Universului – spun oamenii de ştiinţă – dar oare viaţa rece a întunericului nu este partea nevăzută a divinităţii?

Camelia Opriţa în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu renunţa la valorile tale nici măcar în timp de război

Războiul,
după cum se ştie,
este cea mai mare nenorocire
care se poate întâmpla unui popor
şi este pentru cei care îl iniţiază
şi pentru cei care îl suferă.
Produce moarte,
distrugere,
anihilează
şi reduce la tăcere raţiunea.
Iar când raţiunea tace,
impulsurile se aprind,
luciditatea se stinge.
Intelectualii
au responsabilitatea
şi obligaţia morală
de a rămâne fermi
şi critici în aceste momente.
Nu renunţa la valorile tale
nici măcar în timp de război.
Într-o zi până şi războiul
se va pleca în faţa poeziei,
iubirii de frumos,
plânsului nou-născutului.

poezie de Camelia Opriţa (martie 2022)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
fără a vedea adevărata intensitate a flăcării care uneori
îmi dă senzaţia părăsirii acestei lumi,
şi asta că nu te poţi vedea a fi puternic printre lacrimi;
vezi doar a fi nimic fără părinţi – o deznădejde absolută
care vine din nevăzut ca un vârtej de foc să-ţi ardă lacrimile.

Părinţilor le este dat să rămână în miezul triumfului
chiar dacă nu se mai pot ridica din pământuri:
în faţa suferinţei sunt numai fiinţă până la nefiinţă.
În realitate, ei sunt entuziasmul soarelui
care se ridică şi tot de atâtea ori coboară printr-un joc ciudat
al luminii pentru a favoriza altă viaţă.

Şi tata şi mama, oare nu ard ei în mine
când sunt nimicită de umbre şi lumini străine?
I-am descoperit ca pe o integrare în viaţa mea;
experienţa sacrificiului este o succesiune a momentelor lor
care se stransformă într-o pură trăire condiţionată de binele meu.

Aş vrea să rămân în tinereţea părinţilor
fiindcă aş fugi din mizeria asta în umanitate
şi m-aş opri în luciditatea lor infantilă pentru a regăsi
acurateţea acestei lumi galopante spre apocalips.
Uneori îl simt pe tata cum a învins întunericul
şi urcă într-o exaltare de agonie şi încântare
dincolo de orice rezistenţă cosmică,
spunându-mi într-un limbaj stelar că golul întunecos
de dinaintea lui este cel din urmă pământ al sufletului

Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mult timp de când a apărut viaţa, omul s-a obişnuit să moară: totul moare, cu excepţia vieţii care vine după moarte.

aforism de Camelia Opriţa (mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trasând linii

viaţa e o albie şerpuită
printre momente de arşiţă secătuită
şi momente de adumbrire şi taină
nimeni nu se naşte învăţat
dar singurul învăţător de nădejde e tot viaţa
ea te ajută să ridici ziduri de apărare
să arunci punţi peste tăceri
şi mai ales să te căleşti la focul iubirii
cineva îmi spunea că iubirea e o colivie de aur
altcineva spunea că iubirea e adevărata libertate
dar din câte am văzut, iubirea nu-i decât o linie
ce desparte umbra de lumină
şi îndoiala de siguranţă
te iubesc are altă greutate decât mă iubeşte
pentru că într-un taler îţi pui inima
iar în celălalt speranţa
şi inima bate, fiindu-ţi alături
pe când speranţa
mai cade răpusă de îndoială
în fiecare zi trag o linie
ce se desprinde din cealaltă
şi cu fiecare punct
viaţa mea are un sens

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă. Şi de asemenea i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa, şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Alaltăieri, eram într-un hotel, şi pe spatele uşii din hotel era harta cu ieşirea în caz de incendiu. Sunt flatat că mă cred capabil să stau într-o camera a unui hotel care a luat foc şi să memorez direcţii. "Da, o să o iau la stânga pe scări, apoi la dreapta pe lângă tonomatul de dulciuri..." Probabil că m-aş pierde, ar trebui să mă întorc în cameră, să verific harta iarăşi... Şi întotdeauna ţi se zice, orice-ai face, într-un incendiu la hotel - nu intra în panică. Hei, mai am patru minute de viaţă, nu m-am panicat în viaţa mea - este alegerea mea. Chiar dacă te găsesc, ai o scuză perfectă... "Vai, am auzit că te-au salvat în timp ce te balansai gol cu perdeluţa de la baie şi cu găleata pentru gheaţă pe cap. Ce s-a întâmplat?" "Păi, m-am panicat." "E de înţeles."

replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este la fel de crud şi la fel de multă viaţă într-o căprioară ca şi într-un fir de iarbă. Ce minte educată poate accepta asta? Formele se hrănesc inevitabil cu forme, dar chiar şi acolo unde formele nu se mişcă exterior, la interior este aceiaşi viaţă care părăseşte forma când forma este distrusă! Viaţa trece dintr-un fir de iarbă şi însufleţeşte un prunc, apoi pruncul moare şi viaţa însufleţeşte un fir de iarbă. Încă o dată întreb: poate vreo minte educată şi spiritualizată să vadă asta nemijlocit de gând? "Eu-Sunt" sau Dumnezeu cel viu care este în om, este identic cu cel care este într-o banană. Odată ce ai înţeles asta, o să te mai crezi superior că tu eşti vegetarian sau autotrof? Dar vei mai crede că există vreo evoluţie spirituală?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul capabil să ucidă pentru un pretext oarecare, este omul. Oamenii aşa zis religioşi se omoară între ei, pentru ce? Pentru nişte doctrine abstracte, pentru nişte principii.
Nimeni nu aplică aceste principii în viaţa de zi cu zi, dar cu toţii sunt dispuşi să ucidă pentru ele. Dacă îi insulţi Biblia, creştinul este gata să îţi dea în cap, dar dacă îl întrebi: "Tu trăieşti în acord cu Biblia ta?", el îţi va răspunde: "Este foarte dificil". El nu este interesat să aplice Învăţăturile, dar când vine vorba de distrugere, brusc devine interesat.

citat clasic din Osho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubeşti, devii veşnic într-un timp atât de comprimat, devii un principiu de viaţă.

Camelia Opriţa în Universul Iubirii (15 iunie 2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi omul este o stea căzătoare, nu există argumente că el ar fi ajuns la o limită faţă de această realitate profundă. Viaţa este limitată de timp şi de moarte, acestea fiind barierele unice ale existenţei, în rest viaţa e lumină ca principiu iar partea ei întunecată vine din frică sau imposibilitatea de a înţelege miracolul vieţii ca pe o înteligenţă deplină a lui Dumnezeu.

Camelia Opriţa în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa... înţelege-o cum vrei. Este doar o metaforă. Este precum picătura de ploaie ce aşteaptă să cadă pe sol şi după aceea tu imediat o judeci: "Neah, de ce ai căzut pe sol? Trebuia să cazi în altă parte, nu pe solul meu!!" Are sens? Nu, nu are. Uite aşa, judecăm şi viaţa însăşi.. ca şi cum te-ai preface că viaţa nu-ţi vorbeşte prin oameni, situaţii, şi prin intuiţie. Ca şi cum ai băga capul sub pământ, exact ca struţul, şi nu conştientizezi că toate aceste mesaje sunt pentru tine, pentru mine, pentru toţi. Pentru Unul. Viaţa ori o trăieşti, ori mori în Iad.

George Aurelian Stochiţoiu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea faptului că atomii care compun viaţa pe pământ - atomii care alcătuiesc corpul uman, pot fi urmăriţi până la cazanele care au "copt" în miezul lor la temperaturi şi presiuni uriaşe elementele uşoare în elemente grele. Acele stele - cele cu o masă mare între ele - au devenit instabile în ultimii lor ani de viaţă - ele s-au prăbuşit şi au explodat - împrăştiindu-şi măruntaiele bogate în toată galaxia - măruntaie făcute din carbon, azot, oxigen, şi toate ingredientele fundamentale ale vieţii însăşi. Aceste ingrediente devin parte din nori de gaz care se condensează, se prăbuşesc, formează generaţiile următoare de sisteme solare - stele cu planete care orbitează în jurul lor, şi acele planete acum au ingredientele pentru viaţa înşăşi. Aşa că aunci când mă uit spre cer noaptea, şi ştiu că da, noi facem parte din acest univers, suntem în acest univers, dar poate mai important decât acestea două este faptul că universul este în noi. Când reflectez asupra acestui subiect, şi mă uit în sus - mulţi oameni se simt mici, pentru că ei sunt mici şi universul este mare. Dar eu mă simt mare pentru că atomii din mine au venit de la acele stele.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care nu poate fi stăpânit de uimire este ca o pereche de ochelari în spatele căreia nu sunt ochi.

citat celebru din Thomas Carlyle
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcţiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Viaţa este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrăţişare
a timpului petrecut.

Viaţa e o alergare,
maraton fără sfârşit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.

Viaţa e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.

Viaţa este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viaţa noastră
nu are aripi de zbor.

În zadar omul se zbate.
Idealul nu-l atinge.
Viaţa de trup se desparte,
Omul repede se stinge.

Vreme vine, vreme trece,
Fericirea-i doar un vis,
Rămânem statuie rece,
Cu ochii spre Paradis.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa trăită cu mintea este o viaţă mecanică. Devii un robot – poate unul eficient; roboţii sunt foarte eficienţi – maşinile sunt mult mai eficiente ca oamenii. Când eşti condus de minte, poţi câştiga mai bine şi mai mult, dar nu vei fi mai viu. Poate vei avea un standard de trai mai bun, dar viaţa ta va fi seacă. Viaţa este vie doar când o trăieşti cu inima.

citat celebru din Nae Ionescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să fiu cu o persoană care este foarte determinată. Dacă nu eşte aşa, devine dificil. În multe relaţii strângi şi petreci fiecare moment cu acea persoană. Însă mi-am dat seama că cea mai sănătoasă relaţie este cea în care ai propria ta viaţă şi te întâlneşti într-un punct drăguţ la mijloc. Vrei ca tu să ai viaţa ta şi vrei ca şi el să o aibă pe a lui. Punct.

citat din Hayden Panettiere
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrimi, tu vii pe lume

În lacrimi, tu vii pe lume,
Fără haină, fără grai,
Fără trecut şi fără nume,
Fără să ştii ce soartă ai.

Creşti, visând la ziua-n care,
Anii... se vor aduna,
Însă, viaţa de om mare,
Multe palme îţi va da.

Vei întoarce des obrazul,
Fiindcă omul e mişel,
Să nu-i spui oful, necazul,
Că-i lup deghizat in miel.

Cu o palmă, mâna-ţi strânge,
Vărsând lacrimi de actor,
Cu cealaltă te străpunge,
Cu lamă de trădător.

Aşa e şi cu amorul,
Ai grijă cui îi oferi,
Visele, gândul şi dorul,
Şi-ale inimii-ncăperi.

Pe unii, ţine-i la uşă,
Sunt musafiri neciopliţi,
Se înfig ca o căpuşă,
În suflet, fără să-i simţi.

Apoi de toate te seacă,
Până... ruină devii,
Cu agoniseală-ţi pleacă,
Rămâi în odăi pustii...

Trist, singur şi-n agonie,
Ştiu ce gânduri te străbat,
("Unde eşti, copilărie?")
C-am fost ca tine, odat'....
............................................
În lacrimi, tu vii pe lume,
Şi tot în lacrimi trăieşti,
Iar când viaţa îţi apune,
În lacrimi, clipe cerşeşti.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!