Transcrieri 1

Un ceasornic scufundat în sângele tău
necontenit îmi măsoară
cliple din care,
fragile,
se nasc aripile himerei,
pentru zborul de la o zi la alta,
pândit de vulpile toamnei.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub burniţă

Înainte de a ieşi din casă
şi de a întoarce cheia în broască,
de a-mi arunca privirea spre cutia poştală
şi a mă lăsa lătrat de câinele vecinului,
îmi apare în faţă o stradă care se pietruieşte;
la fel, de câte ori mi se spune ceva despre certitudine
văd pietruitori lovind şi potrivind din ochi
cubul acela de piatră rece şi dur, în genunchi,
sub burniţa toamnei.

Bat - şi nu întreabă nimic. Pentru ei
trecătorii înseamnă numai picioare;
au îmbătrânit şi strada nu va fi teminată niciodată –
asediaţi de guri cubice, de grămezi de nisip,
gata să le rumege identitatea.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marşul îngerilor

nu toţi îngerii au aripile crescute
sunt îngeri care nu mai zboară
şi-s îngeri ce-au uitat că-s îngeri

din zborul îngerilor nasc aducerile-aminte
şi aripile lor în freamăt bat s-alunge-întunecimea
dar nu toţi zboară în tărie şi-s îngeri care-şi pierd copilăria

tristeţi umane săpa-n carnea de lumină
şi trupul li se umple de cenuşă
priveşti prin ei şi vezi în depărtare, o altă lume dincolo de uşă

pământul s-ar sfârşi în chinuri
de n-ar fi paşii lor să îi aline carnea
noi umplem zărea de cenuşă, ei înverzesc cu un surâs cărarea

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul şarpelui

Şarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Şi energia din sângele lui Adam.

Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.

Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec –
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.

Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Şi epiderma agoniei

Pentru a atârna... o coajă goală.
Suferinţa încă
Nu întunecă grădina,
Nici cântecul şarpelui.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că toate fiinţele umane se nasc cu nevoia metafizică de asculta şi de a spune poveşti. Nu putem trăi în afara cuvântului. A fi înseamnă a rosti. Poveştile, literatura în general, îndulcesc condiţia umană fără a-i anula, însă, fatalitatea. Cărţile sunt ca nişte aripi, citindu-le, zburăm deasupra lumii ca nişte păsări care nu coboară pe pământ decât pentru a se hrăni, zburând, apoi, de fiecare dată, mai sus până ce aripile încep să nu se mai vadă, confundându-se în văzduh cu zborul însuşi.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură cu moară de vânt

Vântul trece pe lângă ea
şi lemnul ei tace –
a uitat cântecul.

Nici urmă de boabe de grâu.
Singurătatea –
lungă odihnă.

Drumul de altădată s-a pierdut în pământ,
tras de ierburi amare şi cârtiţe;
carele grele – un oblon,
o roată, oiştea.

De acolo, de sus,
de pe dealul ros de carii
moara priveşte cu ochi împăienjeniţi
apusul soarelui.

În cotloanele ei
copiii caută cuiburi de vrăbii,
drum lung – aripile seminţelor de odinioară
se-ntorc pe umerii lor
îngeri de timp, nevăzuţi...

O moară sus pe deal.

Şi o lacrimă
pe care vântul o învârteşte
în neştire.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce spun (2)

Ceea ce spun vreau să semene cu un nor,
bine ar fi să semene cu un nor;
atunci s-ar asemui şi cu o ploaie vestitoare de rod
şi cu un curcubeu arcuit între aripile ciocârliei
şi rădăcina somnoroasă a florii soarelui,
iar aerul şi-ar trece palma ocrotitoare peste fresce uitate,
eliberandu-le din lanţul de veacuri al fumului.

Ceea ce vreau să spun vreau să semene cu un prag,
bine ar fi să semene cu un prag;
atunci s-ar asemui şi cu un ţărm
pentru întoarceri îndelung aşteptate
şi cu o streaşină şi cu fotografia părinţilor
înrămată în vechi răsărituri de soare

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nord

Întinse corzi pe care fructe cad,
cu sonuri blânde preajma-nmiresmează,
din toamnă-n toamnă: aur repetat
în care mici inele îngerii sculptează,

Fulgere scurte, teamă de amurg,
între un munte şi o stea uitată;
şi apele, aceleaşi, care curg,
din nordul rece-al lui a fost odată.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Rânduieşte-ţi în cămară
cât mai multe întrebări,
din ele te vei hrăni,
iarna e lungă,
în guşa ciocârliei
este încă zăpadă.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care, prin vorbe, gesturi, fapte mărunte, îşi descarcă necontenit sentimentele, în măsura în care ele apar, e tot aşa de impropriu pentru acţiune sistematică, grea şi lungâ ca şi, pentru tracţiune intensă, o locomotivă care şi-ar pierde necontenit vaporii, pufnind prin toate deschizăturile.

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzutele

Pluteşte inimă în largul tău,
necontenit nelinişti te-împresoară,
de-o parte şi de alta tăcerile te sapă, te coboară,
nedomolite-s, păsări cu zborul piatră grea.

Uşor, lucie înaripată, uşor, la vulturi grijă,
eşti nimeni, şi uitare eşti, nelâncezire;
unde te duci culegi azur iar nopţii poţi să-i fii
lumină-n felinare, lumescului de-orbire.

Bea din nectarul clipei, scuipă veninul cald
când aripe îţi sunt muşcate de rugine;
chiar de ţi-e zborul înţesat de lanţuri reci
închide ochiul brusc, de-aici veciei te flutură grăbită.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transcrieri 2

Viaţa – în cristalul îndelung şlefuit
al Utopiei,
suspendată între unghiuri şi transparenţe –
rufă îngheţată
de frigul vidului.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transcrieri 3

Obiceiul de a arunca sămânţa
în brazdă şi de-a aştepta –
omul, o duioasă spirală
între bobul de grâu
şi vechile piramide.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna duşmană

Ignorând coliziunea stelelor cu pieptul meu,
Mi-am scufundat umerii în cerurile altor timpuri, trecute.
Zece regi ai toamnei s-au răzvrătit împotriva mea.
Întotdeauna trădările şi îngerii grăbesc căderile.
O frunză. Un om.
Sângele meu a fost mistuit de flăcări pe orbita ta,
Lună duşmană.
Eliberează-mă de ani şi de circumstanţele lor tulburi,
De oglinzile destăinuind rochii şi pagini dispărute,
De mâinile imprimate în abisul amintirilor.
Fugi.
Ele ne înmomântează în vântul duşman.
Şi mi se pare că sufletul meu a uitat toate rânduielile.

poezie clasică de Rafael Alberti din Despre îngeri (1929), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbile evoluate şi fixate în forme consacrate pot fi învătaţe şi scrise mai uşor. Pe când o limba care e necontenit în fierberea prefacerii, care îşi sfarmă si îşi înnoieşte necontenit tiparele, e înşelătoare şi nesupusă pentru alogenii care cearcă s-o fixeze în forme valabile.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruj

sângele tău este pasăre
cu aripile între două lumi
ia forme şi culori
potrivit intenţiilor
(apropo de pavaje
unui iad prezumtiv
şi de foamea
de o îmbrăţişare -
gestul în sine
nici nu mai contează)
vine Ultima
îşi ţuguie buzele
în oglinda oaselor tale strălucinde
şi se făleşte cu un roşu
impecabil

zborul abia acum
începe

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşire

Nu toate au un sfârşit,
lumina caută pretutindeni lumina,
un om trăieşte încă în gândul altui om,
planeta se-nvârte pe umerii lor
mai departe.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul

în uimire, fără luptă,
văd compromisul mimilor iubirii,
care sufocă străzile.

pe margini de trotuare,
cineva fură aripile păsărilor.

alătur fragmente de materie.
sufletul culege acidul rodului,
în scenografii inverse.

nu există felinare naturale.
se folosesc artificii periculoase,
care umplu spaţiul cu aripi tăiate.

zborul e aruncat în praf.

vârfurile degetelor păşesc...
nasc tăceri ale trupului
în ritmul cuvintelor.

joc la ruleta rusească.

nerostirea, frica
mă aruncă în mocirla vidului.

socotesc atent nimicul...

poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

Din viaţă, în de moarte,
Din aproape-n departe,
De la dragoste la ură,
Tu, dintru-nceput măsură
Pentru toţi şi pentru toate...
Fără tine nu se poate
Întâmpla nimic sub stele,
Tu lumina vieţii mele,
Tu blestemul sau tu, leacul,
Pripa care naşte veacul,
Mâna care-adoarme clipa,
Tu, strânsura şi risipa,
Ţii în palmele-ţi fragile
Nopţi şi visuri, munci şi zile,
Vindecarea şi pierzarea,
Tu, limanul meu şi zarea,
Neclintirea mea şi zborul,
Tu, pustiul, tu, izvorul,
De la humă la idee,
Tu, întregul meu, Femeie!

poezie celebră de George Ţărnea din Exerciţii de iubire (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Tristeţea toamnei mă-nfioară,
Urâtul cearcă să mă prindă;
Îl văd în frunza care zboară,
Îl văd... uitându-mă-n oglindă!

epigramă de Florin Iordăchescu din Palatul de Justiţie (octombrie 2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!