Gustând nemărginirea

Motto: "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)

Mă-nalţ spre tine armonie pură,
din cupa ta să beau adâncul infinit
al veşniciei sacre-a primului venit
ce s-a dezis de schismă şi de ură.

Simt taina sfântă atingându-mi firea
şi îngerii venind să mă ridice-n zbor,
pe umeri să-mi sădească aripi de fior,
să pot urca..., gustând nemărginirea.

În urma mea s-aud vuind pământul
de tropotul acelora ce-mi sunt urmaşi
pe huma răscolită de nătângii paşi
spre taina care-a zămislit Cuvântul.

Tu, fiu al meu, spre calea hărăzită
nu te hrăni cu ezitările prea lungi –
de vrei în pragul Învierii să ajungi
primeşte-l pe Isus cu inima smerită!

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 08.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

CUVÂNTUL

"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)

Cuvântul este gând care a fost rostit,
iar gândul exprimat devine mai energic,
când din plămada lui mentală şi-a croit
veşmânt sonor vibrând cu altele stigmergic.
Prin magice vibraţii ele ne transmit
tumultul sentimentelor ce ne frământă
în câmpul existenţial nemărginit
clădit prin truda grea a celor ce cuvântă.

Şi exprimând cuvintele redefineşti
o atitudine prin care se consacră
avutul moştenit prin genele fireşti,
curgând necontenit prin tine ca o apă.
Iar mintea, reclădită-n spaţiul cerebral,
prin gândurile exprimate se transformă
remodelând în universul ancestral
destinul ancorat pe noua sa platformă.

Iar magica platformă zilnic a crescut
din miticul aport al celor ce-şi lăsară,
din moşi-strămoşi, avutul lor necunoscut,
prin ADN-ul unic, care ne separă.
Astfel, cuvintele pe care le rostim
ne vor marca, cu-ncărcătura lor străbună,
având puteri pe care-abia le bănuim,
trecând prin noi necontenit ca o furtună.

Se-adaugă mereu la falnicul destin
cu energii mentale care ne pot face
pe scara Eului să câştigăm deplin,
sau azvârliţi să fim în negura vorace.
De-aceea, înainte de a fi rostit,
cuvântul să ne fie templu de-nchinare,
căci, de l-am spus, ajunge-n spaţiul infinit
putând avea, în el, puteri devastatoare.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

azi nu mai urc şi n-am să cobor
sunt doar un pescăruş în zbor
zbor lung, prelung, amăgitor
în taina ultimului dor
mă smulg din valuri spre noaptea neştiută
sunt stea însângerată şi timpul e opac
aprind luminile în palmă la ultimul popas
în drumul sorţii către moarte
renasc din ape când tremură luna
sunt sete nestinsă rătăcită în uitare
se sparge cerul şi curg întrebări
sunt încă departe nemărginirea să o cunosc
mă arde depărtarea
foşnesc printre şoapte
în zbor peste ape
mă trag cărările şi trupul mi-e catarg
trec dintr-o întrebare în tainică chemare
voi sparge bolta cu o vorbă
înmugurind în zori
şi la răscruci voi pune dans de nuferi
să lumineze tăcuţii mei paşi
plutesc către lumină lucind între spini
mă sting tragic în noapte
mă voi întoarce în zori
să urc, să urc
nu mai cobor
mă apropii de cer
sub taina sfântă a primei împărtăşiri
să fiu o flacără în zbor
mă cheamă lumina
sunt taină şi spirit
cuvântul mi-e zbor
eu am venit să împletesc fântâni
aici, în infinit
să aprind lumini
vestind cuvântul Lui, în zorii zilei noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu şi datoria călugărului credincios este să repete în fiecare zi cu psalmodiantă umilinţă unicul şi neschimbatul fapt al cărui adevăr de nezdruncinat se poate afirma.

citat celebru din romanul Numele trandafirului, Prolog de Umberto Eco (1980)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

Sfântul Ioan Evanghelistul în Evanghelia după Ioan, 1:1
Adăugat de Bogdan Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convalescent de România

Lacrimă gata să zboare
din ochiul lui Dumnezeu
România-i taina care
vindecă poporul meu

Din ochiul lui Dumnezeu
coboară iată cuvântul
şi de-aceea poate eu
întrerup ziua cu gândul

Coboară iată cuvântul
România-i taina care
nu tace vecii de-a rândul
lacrimă gata să zboare

Din ochiul lui Dumnezeu
taman în cuvântul meu

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 februarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvîntul

Motto: Ioan 1:1 La început era Cuvântul,
şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era
Dumnezeu...

... când căutăm scânteie în poezie
şi chintesenţa mea când căutăm
eu bolovani rostogoleam pe fantezie
şi stele peste ea rostogoleam

când mă durea aşa cum nu se doare
şi sângele în vine-mi erupea
aceiaşi bolovani îi aruncam în soare
şi soarele în hohote râdea

iar când a fost cumva să nu mai fie
nici spaţiu şi nici timp nici undeva
materii de nuanţa cenuşie
sorbeau Cuvântul cu scânteia Ta...

poezie de Iurie Osoianu (22 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea cuvântului

Cine te-a plâns, cuvânt, deasupra frunţii noastre,
ce zeu şi cer şi ce lumină pură,
ce însetare de văzduh, de astre,
ne-a pus amarul, dulcele în gură?

Şi cine ţi-a prelins spre buze undelemnul,
din muguri stors cu teascuri ancestrale,
de unde ţi-ai trimis spre noi îndemnul
de-a trece Styxul umbrelor în zale?

O răzvrătire - ntru rostire, sfântă,
precum a mării, bănui încă sus:
şi ochiu-acela-n hora rotită ca o nuntă,
ivind cuvântul prim - şi nesupus.

Flămândă, gura îl primi, visându-l,
fruct diafan, cu sâmburii-n formare.
Se lumină! Fusese plâns cuvântul,
cuvântul care mistuie şi doare.

Aşa-l aştept, cum s-a ivit – cuvântul,
cum fu prelins din vasele celeste,
ca lacrima venind el, mult-prea-sfântul,
ca semnul născător - şi dătător de veste.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

umbrele se şterg în zori
răsar pe mal albi nuferi
eu scriu cu pana înmuiată în noroi
durerea în cuvântul dintâi
cuvântul se zbate în mine
căutând timpul ce vine
mă scurg pe pagina goală
cuvântul în taina Ta se întrupează
eu scriu în cuvinte nevăzute
chipul şi minunea de a fi
o lacrimă de înger peste pleoape
e zbor presărat cu stele
adie lin, în chip de flori peste câmpiile sufletului
eu caut să scriu în slove
chipul şi minunea de a fi în vers
lumina Ta
în noaptea din noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul şi femeia

A fost numit, cândva,-începutul
Şi el era la Dumnezeu,
Acuma bine ştiu şi eu
Că doar la Ea e, azi cuvântul!

epigramă de Mircea Micle (15 ianuarie 2007)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi destin

TIMP ŞI DESTIN

O, cum se duce timpul pe căile astrale
şi-n fiecare clipă ne poartă prin destin,
lăsând-ne în gene repere ancestrale
să jaloneze calea urmaşilor ce vin.

Astfel ne trece viaţa, cu bune şi cu rele,
fără să ştim, anume, ce fi-va după noi,
călătorind cu gândul spre neştiute stele
la mii de ani lumină-nainte sau-napoi.

N-ajunge nici lumina acolo unde gândul
ne poartă într-o clipă prin spaţiul infinit,
să ne aducă taina ce-a zămislit Cuvântul
la marginile lumii în timp nedefinit.

Cuvînt-dumnezeire, ce arde ca o torţă
în sufletele noastre, orfane pe pământ,
ca să primim în cuget nemuritoarea forţă
din veşnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul de onoare

Cuvântul de onoare-i dat
De un măgar spre a fi-ncălcat.

distih de George Budoi din Onoarea şi Dezonoarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (9 ianuarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă că sunt vultur

Sculptez cuvântul
aşa cum cred că trebuie iubită femeia
un gest dulce
o privire admirativă spre tocul ei
înfipt în inima mea
întinsă pelerină de toreador
un parfum ce -mi ocupă toate cămările simţurilor
şi atunci când vreau să uit...
Sculptez cuvântul meu de poet
după forma ta de chitară
înflorită vibrată
între nopţi când ninge tandru.
Cuvântul nu ştie să mintă ca tine
hai femeie minte-mă că sunt vultur
şi vultur sunt
atingând mereu piciorul Evei
coasta lui Adam
şi spurcatul de şarpe
care m-a lăsat să te văd goală
până în suflet.

Sculptez cuvântul
şi mă pregătesc să devin poetul
din faţa ferestrei tale
femeie.

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături inefabile

stau cu faţa spre potenţialul vieţii infinit
dar ochii mei se-ntorc spre începuturi
spre Cuvântul magic care m-a definit
şi mi-a creat în lume sublime legături.

m-am legat de oameni cu voinţă de putere
în legea credinţei m-am legat de sfinţi
m-am legat de filozofii creatori de mistere
cu acces la luminişuri din codri cuminţi.

leagăn al uitărilor îmi este Cuvântul
m-a trezit mereu din somnul raţiunii
creându-mi armonii, mi-a fost alintul
şi iluminarea din emisfera lunii.

cândva voi părăşi şi eu pământul
dar azi mă leg de cer cu virtuale funii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul - joc, iubire şi vrajă

Cuvântul
înainte să fie spus
stă în inimă şi-n minte
din el înfloresc lacrimi
sau cărţi
se construiesc palate
şi morminte.

Cuvântul
ce vine din suflet
îl descifrăm
ca soarele pe zări
iubita lunatică plecată
în nostalgia clipi
să-mi potolească focul
cenuşă-n depărtări.

cuvântul
cel străveziu ca cerul
când pasc mieii
imaşul vântul -
te întreb iubito prin vreme
unde ne sunt jocul
iubirea şi vraja
ce-ascund prin frază
cuvântul?

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

bătea un gând în geam odată
ecou al unei vieţi uitate
eu adunam din ceară şoapte
am luat în palme cerul
înnodând zările cu tainice şuviţe
şi din noaptea aceea am început să scriu
cuvântul Tău, pe zidurile scorojite ale lumii
m-am prins în paginile scrise
visam pe câte un raft de primăveri
păşind prin câmpuri amputate de memorii
mă rătăceam în tragice amurguri
mă dezbrăcam de păcate
în taina rugii de atunci
mă dezvelesc de gânduri Ţie
în freamătul infinitului suiş
mi-era atâta dor de cer
cel ce mi-a străpuns adânc odată fiinţa
ştergeam o umbră de pe chip
păşind din zare în zare, mai aproape
urcam pe culmile de lut
în orizontul cuvântului deschis
în zbor de aripi peste pleoape
zâmbeam, strângând în palme taina

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul împuterniceşte gândul, iar fapta împuterniceşte cuvântul. De aceea, gândeşte, vorbeşte şi acţionează în armonie cu ceea ce vrei să fii.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul de onoare

De când lumea şi pământul,
Poate chiar şi mai'nainte,
Cine-şi dă mereu cuvântul,
Categoric, ăla minte!

epigramă de Ioan Toderaşcu din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea cuvântului

în puterea cuvântului am crezut mereu
rivalităţi împacă şi produce armonii
Geneza-i creată prin Cuvânt de Dumnezeu
este lumina sfântă ce curmă demonii.

cuvântul invadează ca-ntr-un elan mistic
viziuni cu străluciri de diamant
este veşnic chipul mântuirii cristic
furnizează pace când timpu-i alarmant.

cuvântul luminează în bezna din minte
înlătură tăcerea când omul este trist
deschide drumuri noi spre înainte
se vrea pururi nobil şi altruist.

e energie pură din divină sorginte
modelează sufletul îl face pacifist.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!