
Ochii tăi - stelele mele
Voi scrie despre stele, cât de sus
Cel care le-a făcut pe cer le-a pus,
Nu voi cuprinde-n versurile mele,
Firește, ce stă scris numai în ele.
Că nici în astre nu stă nicidecum
Scris tot ce ochii tăi citesc acum.
Câți ani-lumină s-au mai furișat
Precum Adam în rai, după păcat,
De când am scris, până te furișezi,
Citind acest poem să nu te vezi
După părerea mea ispititoare
Ca Eva după măr, în înserare.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (25 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stele
- poezii despre poezie
- poezii despre versuri
- poezii despre seară
- poezii despre ochi
- poezii despre lectură
- poezii despre astre
- poezii despre Adam
Citate similare

Împlinire
Te-ai strecurat în mine fără veste,
Că-așa a fost să fie-o împlinire,
Cu vorbe-ai scris în inimă-o poveste,
Așa precum se scrie în iubire.
În ochii-mi blânzi ai răspândit lumină,
Asemenea luminilor din soare,
Povestea care-ai scris-o e divină,
În mine răsărind încântătoare.
Iar eu citesc ca-ntr-o frumoasă carte,
În care s-au tot scris mereu noi file,
Rămasă-aci, tu nu ești departe,
Când se scurg nopți, iar după ele zile.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre frumusețe
- poezii despre cărți
- poezii despre Soare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Poem în genunchi
am scris acest poem suav
ca un arabesc de ceară topită
ca un fado neverosimil de trist
acest poem rotund și incandescent
ca o lavă primordială și neiertătoare
mistuind în cale zilele nopțile
am scris această poezie inefabilă
precum o pasăre-liră strecurându-se
printre gratiile coliviei
ca să înfrunte grațioasă și nedrept de naivă
văzduhul de alabastru și fier
am scris acest poem ca un suspin
ca un icnet ca un urlet ce sparge
vitraliile catedralelor în care fecioara
plânge în locul oamenilor
care nu au curajul să plângă
am scris aceste versuri imaculate
ca diminețile în care noi eram copii
și tu copac viguros în care
noi eram tineri și tu arborele înțelepciunii
în care noi eram părinți și ne rugam la icoane
să ne dea putere și vouă timp
am scris acest poem în lacrimi
în umilință și rugăciune
pentru tine și numai pentru tine
drept pentru care ia-mă de mână și hai
să ne plimbăm pe mosfilmovskaia
când e seară și ninge
eu să privesc în sus către îngeri
în timp ce tu îmi promiți
că nu vei muri niciodată
tată
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre religie, poezii despre plâns, poezii despre copaci, poezii despre înțelepciune, poezii despre îngeri sau poezii despre virginitate

Sufletul meu n-a suflat o vorbă. Le-a scris pe toate.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și aforisme despre suflet
Sunt încă și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, mi se pare că nici în lumea aceasta n-ar încăpea cărțile ce s-ar fi scris.
în Sfânta Evanghelie după Ioan, după Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Laura Soare

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cărți, citate despre creștinism sau citate despre Iisus Hristos

Ochii mei, stele-nviate
De-acum nu voi mai scrie despre stele,
Că sunt și ele niște muritoare,
Se ghemuiesc până se sting în ele,
După ce ard cu multă-nflăcărare.
În ani, peste vreo zece triliarde,
Vor fi cu toate veri în pragul iernii,
Aceste flori de noapte nu pot arde
Cât dragostea din ochii mei, eternii,
De care, când ai dat întâia oară,
Ca și acum, când nu ai ochi să-i vezi,
Mă plâng, știind că poți să-i faci să moară
Și râd, știind că poți să-i înviezi.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (12 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre moarte, poezii despre iarnă sau poezii despre flori
Știi ce am făcut după ce am scris primul meu roman? Am tăcut și am mai scris încă douăzeci și trei.
citat din Michael Connelly
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere

Sonya: Știi, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu știai?
Lucian: Nu. Nu știam... Și spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ți fi menționat numele, cel puțin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce și ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu știu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deși aș fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aș fi mărit puțin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ți-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puțin o dată.
Lucian: De unde știi? Dacă n-ai văzut, cum poți susține că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducție?
Sonya: Sigur, am dedus după mișcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria și după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-ați separat, e mereu tristă; cred că nu se gândește decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susții că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu știam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aș vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum știi: Are unul și scrie foarte mult despre tine în paginile lui.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre tristețe, citate despre mâini, citate despre mișcare, citate despre imagine, citate despre existență, citate despre dreptate sau citate despre adevăr

Perfecte
Mă voi lăsa de scris despre muieri,
Că-s acuzat că-i tema predilectă
A unei opere ce-ar fi perfectă,
De-ar fi și despre pomii fructiferi,
Despre albine, despre cai de rasă,
Despre pământ și despre univers;
Voi scrie despre stat și despre mers,
Iar despre țară, cât e de frumoasă...
Voi scrie despre ape, despre munți
Și despre holde strânse în grânare,
Voi face peste ape curgătoare,
Din versuri, sumedenie de punți,
Pe care voi dori trecut să fiu,
Ca recompensă pentru fiecare
Poem compus pe teme novatoare,
La cele despre care nu mai scriu
Și care învechitu-s-au ca vinul,
Tot așteptând un gol să-și facă plinul.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (27 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perfecțiune, poezii despre vin, poezii despre trecut, poezii despre munți, poezii despre fructe sau poezii despre femei
Ucenicul diavolului
Încă nu demult scriam
despre amiaza secolului douăzeci
și iată că se apropie miezul nopții
repede se mai duce acest secol XX
pe piciorușele sale în formă de x
numai te uiți și luna apare cu urma tălpii umane
imprimată pe trup
dar ce va fii cu pământul
va rezista
nu cumva va aluneca
nu se va înveli în mantaua lui Prosper
cu căptușeala ei de foc roșu?
va rămâne măcar un Gall Anonim
care să scrie până la capăt
comedia cosmică?
am scris ceea ce am scris
în noaptea înstelată privind
versurile mi le șoptea
Mefisto hohotind.
poezie clasică de Tadeusz Sliwiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre picioare, poezii despre miezul zilei, poezii despre miezul nopții sau poezii despre draci
Cred în scris
Cred în scris în nimic altceva; numai în scris.
Un om poate trăi ca un vierme, dar scrie ca un zeu.
A fost o vreme când secretul era cunoscut, dar a fost uitat;
lumea este alcătuită din fragmente dezintegrate,
un haos incoerent și întunecat, susținut doar de scris.
poezie de Imre Kertész, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre viermi, poezii despre viață sau poezii despre secrete
Iubirea vieții mele, dacă ne este scris în stele...
Iubirea vieții mele,
Dacă ne este scris în stele,
Pe alei cu roze ne vom plimba
Și cu patos îmi vei cânta
Serenade la balcon, în inima mea.
Iubirea vieții mele,
Dacă ne este scris în stele,
Destinele ni se vor intersecta,
Sub privirea blândă a lunii vom dansa
Și cu razele aurii ne vom îmbrățișa
Intensificând magia sa.
Iubirea vieții mele,
Dacă ne este scris în stele,
Cu răbdare și speranță ne vom îmbrăca
Și un cuib fericit ne vom fabrica
Indiferent ce încercări vor apărea
Și ce vânt va adia.
Iubirea vieții mele,
Dacă ne este scris în stele,
În fața lumii, noi vom spune DA!
Natura se va bucura, ne va aplauda,
Împreună vom celebra victoria
Și prin inele va fi pecetluită familia.
poezie de Michelle Rosenberg (15 aprilie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre victorie, poezii despre trandafiri, poezii despre roz, poezii despre plimbare sau poezii despre natură
Am avut o manie veritabilă pentru a termina orice am început, care deseori m-a băgat în dificultăți. Odată am început să citesc operele lui Voltaire când am aflat, spre disperarea mea, că erau aproape 100 de volume cu scris mic pe care le-a scris acel monstru în timp ce bea 72 de cești de cafea pe zi. Trebuia să o fac, dar când am pus deoparte ultima carte, am fost foarte bucuros și am spus: Nu mai fac asta niciodată!
citat clasic din Nikola Tesla
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate de Nikola Tesla despre timp, citate despre lectură, citate despre cafea sau citate despre bucurie
O fată cu tricolor
Am scris despre copaci,
Copacii s-au uscat.
Am scris despre frunze
Și frunzele-au căzut.
Am scris despre oameni,
Oamenii s-au înălțat,
Și printre ei iubito
Pe tine te-am văzut.
Erai așa frumoasă!
Erai deasupra lor.
Purtai văl de mătasă
Și steagul tricolor.
poezie de Dumitru Delcă (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze sau poezii despre drapel
Ce-i viața ta?
Ce-i viața ta? E o peniță
cu care scrii mereu pe-un drum.
Și-apoi la ultima portiță
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliță,
nu se mai șterge nicidecum.
Și vorbe-n vînt și fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai șterge nicidecum.
Să nu te minți că-n veșnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n fața Lui tot ce se scrie
nu se mai șterge nicidecum.
În ceasul greu de judecată
îți vei citi întregul drum.
Și vei zbucni în plîns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai șterge nicidecum.
N-o poate șterge decît sînge,
dar sînge sfînt și nu oricum.
Ce înger trupul său va frînge?
Și-astfel, ce-ai scris, oricît ai plînge,
nu se mai șterge nicidecum.
Isus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc și fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai șterge nicidecum.
Isus pe lemn rabdă arșița.
Isus e prețul tău acum.
Prin El ești alb ca lămîița.
Și tot ce-a scris cîndva penița
nu se mai șterge nicidecum...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre lemn sau poezii despre iertare

Nimic despre iubire
Iubirea este interzisă
De cele mai nescrise legi,
La rândul ei fiind nescrisă;
Oricât citești, n-ai s-o-nțelegi.
Iubirea, când este decisă
Nu-i niciun scrib să consemneze
Nici până când va fi permisă,
Nici felul cum o să-nceteze.
Când vei citi mai sus ce scrie,
Te rog să-l iei în râs pe cel
Ce-a scris această poezie
Și să nu faci la fel ca el!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 decembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marius Robu despre iubire, poezii despre superlative, citate de Marius Robu despre poezie, poezii despre legi sau poezii despre interdicții

* * *
mai bine aprind eu focul
plăcerile mele sunt veșnice
precum acest poem
scris pe fugă,
o floare de colț
la poalele muntelui izvorul
albastru de șoapte
ne cântă ceva din întâmplare
închid ochii, dau din aripi
văd luna pe cer
câteodată cuvinte
până la tăcere
cum și acum miroși a tămâioară
nu pare să fie nimic de șters
ori de înlocuit
poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre plăcere, poezii despre muzică sau poezii despre foc

Am scris întotdeauna doar pentru mine. Încerc să decriptez, în interior, ceea ce se petrece cu mine, ce s-a ales din mine. Mă trag dintr-un sătuc, am ajuns la oraș, unde m-am confruntat cu o minoritate germană conservatoare, apoi am scris prima mea carte, mi-am renegat mereu originile, am scris despre chestiunile național-socialismului, apoi despre modul de viață arhaic, de la sate, despre etnocentrism și mulți au caracterizat scrierile mele, din acest motiv, ca o literatură naționalistă, ceea ce eu nu cred că am făcut.
Herta Muller în interviu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre sat, citate despre oraș, citate despre nazism, citate despre mod de viață, citate despre literatură sau citate despre Germania

Revendicare
Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reține-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Preferă cititorul siderat,
Iar eu mă simt de parcă l-am trădat...
Aș fi putut să-l cresc mai mult, în gând,
Să nu ajungă-n lume mic, plăpând?
Scriindu-l, lumii l-am abandonat,
Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Ce îmi rămâne-acuma de făcut?
Să scriu un alt poem, ca substitut,
Și să-l invit în lacrimi, la scăldat?
Să-l învelesc cu sufletu-mi curat
În loc să-l vând pe treizeci de arginți,
Și-n locul unei vieți fără părinți,
Să-i fiu în gând și-n vise devotat?
Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reține-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Un alt părinte l-a revendicat...
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat. Ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre trădare, poezii despre gânduri, poezii despre curățenie sau poezii despre creștere

Nu-i poți găsi nicio scuză. Ți se pare, chiar, că Emil Cioran le-a scris și le-a publicat numai ca să se izoleze până la absurd, să devină impenetrabil în singurătatea lui, să descurajeze chiar pe cei mai apropiați prieteni. Un om atinge, într-adevăr, singurătatea absolută, când nu mai poate fi apărat.
Mircea Eliade în Fragmentarium
Adăugat de holy graal

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre singurătate, citate de Mircea Eliade despre singurătate, citate despre prietenie, citate de Mircea Eliade despre prietenie, citate despre devenire, citate de Mircea Eliade despre devenire, citate despre descurajare, citate despre apărare, citate despre absurd, citate de Mircea Eliade despre absurd sau citate despre Emil Cioran

Am scris cântece pentru mulți artiști, cărora le-a făcut plăcere să le cânte și să le transforme în hituri, care s-au auzit în toată lumea.
citat din Toto Cutugno
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică, citate despre plăcere sau citate despre artă