La graniţa începuturilor

există o linie de sosire
a răsăritului dintre gândurile tale.

doresc să-ţi fiu rază.

să smulg din coasta orizontului
roşu aprins aşezat pe buze
atunci când rosteşti cuvinte
dezvelite într-o înţelepciune aparte.

zâmbetul scârţâie în colţul gurii
intrigat de această cursă
aparent fără obstacole,
trasată în curbe,
ca pentru noi,
inocenţi,
la graniţa începuturilor
cu dinţi de lapte
gravată ostentativ pe zidul dinspre
armonia care ne poate face fericiţi.

să ne mai naştem o dată...
vom învăţa să locuim
dincolo de lacrimile lumii
pe umerii prezentului
resemnaţi în aerul neputincios
paradigme nedemne de luat în seamă.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să....

Vreau să mai pot crede in Dumnezeu
să privesc dincolo de aparenţe semnul
nefast sub care m-am născut
să mă pot ruga cu buzele nearse
şi ridurile lipite de inima Lui

Să mai pot fugări cuvintele
până dincolo de graniţa desăvârşirii
acolo unde ard lumânarile prezentului
pe pântecul întins al orei
nebuna înfăşurată în zămisliri
ce mocnesc sub bolţile orizontului.

Vreau să mai pot crede in Dumnezeu
vreau să cred că există această perfecţiune
să mă dezrobesc de vechi începuturi
angrenate în repetiţii nedefinite.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deveniţi inocenţi!...

roim în jurul cuvintelor.

renaştem odată cu ele...
angrenaţi în înţelesuri la ceas de taină
mister zămislit de emoţii demult adormite,
trezite brusc într-o cadenţă
aproape perfectă.

de fiecare dată se găseşte cineva
cu gândurile prăfuite de armonii dezbrăcate.
cronometrează tăceri îndelungate
întinse peste sunetul viorii ce umple uneori mistic
noaptea căzută între anotimpurile din noi.

deveniţi inocenţi
dezrobim gândurile prizoniere.

în palme arde cenuşa amintirilor.

după alte revelaţii devastatoare
spunem bună dimineaţa zilei.

îmbătaţi de noi ritualuri de contopire
roim în jurul cuvintelor.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie fără întrerupere

m-a născut o rază printre degete lungi
ale soarelui cu prelungiri de sfinţi
aşezat în cripta unei piramide

obosită de lumină ca după naştere
şi-a înăbuşit geamătul scâncit
în privirile mele decolorate

mă roteam într-un punct bastrad
lăsându-mi umbra de glicerină
ca un protest împortiva moralei explicite

am încercat să mă ridic în aerul transparent
ca unghiul de percepţie a lumii
dornică să rămân o conştiinţă autentică

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sete

Mi-e sete de privirea ta.
Aş vrea să-ti sorb fiecare strălucire
A ochilor tăi plini de iubire
Şi să-ţi adun lacrimile de mâhnire.

Aş aduna lacrimile tale,
Le-aş amesteca cu ale mele
Şi aş face un elixir, pe care dacă îl bei,
Zâmbeşti din senin, fără temei.

Apoi, aş lua zâmbetul tău,
L-aş amesteca cu al meu,
Şi te-aş lua de mână să zburăm până la stele,
Să uităm de rele.

Mi-e sete şi tu eşti departe,
Am să beau gândurile tale toate
Şi am să scriu versuri inspirate,
Pentru suflete însetate.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găseşte-mă

Ia-mă în secret... nu ştiu de unde.
Mă îmbrac în orizont
Şi am în ochi o singură scânteie
Sunt steaua la care te uiţi
Ascunsă după colţul nopţii
Am căzut în zgomotul vieţii tale
Pentru a-ţi auzi cuvintele
Din dezordinea norilor
Fără cer aş locui
Între aerul dintre tine şi mine.
Şi dacă n-ai să mă găseşti
Îţi voi scrie această scrisoare
Fără cuvinte, eu
O pată albă pe hârtie.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

te văd zâmbind...
zâmbetul tău
îmi este răsărit şi apus
o vrajă
în care sunt prins
fără să vreau
gândurile se opresc in loc
doar ochii mei
sorb cu nesaţ
zâmbetul tău
o floare
roşu aprins
şăgalnic... timid...
ascunde o taină
de nepătruns
cine eşti tu?
vorbeşte...
zâmbetul tău
cu aromă
de fructe coapte
lasă-mă să-l sărut
odată... de multe ori
până îmi va răspunde.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linii şi Dumnezei

O linie din palmă e deja trasată cu ruj roşu.
Pliuri călcate la fustă şi dresuri care lasă picioarele reci.
O poruncă despre nesiguranţă şi vulnerabilitate.
O poveste cu o coastă de bărbat,
O putere ascunsă.
O mască bătută în pioneze pe o piele de porţelan.

O linie din palmă e deja trasată de iarba verde şi gustul de lapte cald.
Păpuşa cu un ochi căzut, cu mâinile de plastic
Muşcate cu durere la fiecare injecţie. Fluturele mort
Îngropat într-o cutie de chibrituri în spatele casei.
Frica de Dumnezeu şi de carpeta din sufragerie
Cu o Sfântă Marie în dreapta căreia stau îngerii
Iar în stânga... ard păcătoşii cu gurile deschise.
Buline roşii în loc de note, primite de la şcoală, înţepate cu bolduri în carpetă.
Frigul din odaie... opaiţul cu ulei... carnea de pui arsă în foc.

O linie din palmă se ascunde şi oricât o spăl,
cu săpun de casă,
Nu o pot vedea.
Îmi împreunez mâinile şi mă rog
Mă rog să existe un Dumnezeu care ghiceşte în palmă
Să-l văd într-o noapte friguroasă de iarnă
Când port cele mai groase şosete
Şi să-mi spună
Că Tu... de fapt mă iubeşti.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prind fluturi complementari

braţele mele pe umerii tăi
sau umerii tăi sub umbra plăcută
a braţelor mele?
e bine
să-ţi fiu cel mai rău dintre răi
sau te mulţumeşti cu puţin?
poate
vom pleca împreună-n america de
cord să vedem cum e să nu vezi
toate
acele cercuri de-un roşu aprins
ca de
sânge înflăcărat pe aripele
suspinelor verzi umeraşe

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de zidul alb

Dincolo de zidul alb e soarele
Tolănit pe lanuri verzi şi pe copaci.
– Smulge-i sufletului aripele,
Tu, cel mai sărac dintre săraci.

Dincolo de zidul alb e visul
Căutat pe cărărui întortocheate.
– Hai, îngroapă-ţi liniştit ucisul
Dor în inima ce încă bate.

Dincolo de zidul alb sunt mări,
Clopote, păduri, ereţi şi vrăbii.
– Ochii tăi trudiţi şi fără zări
Taie întunericul ca două săbii.

Dincolo de zidul alb e viaţa
În care niciun fir de iarbă nu-i stingher.
– Tu, captiv, aşteaptă-ţi dimineaţa
Şi o să te urci pe scări de nori la cer.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea ta e ca o cursă

şi cu toate astea privesc în zare
gândurile stau înnodate acolo sus
unde norii zdrenţuiţi
se scaldă în lumină
aş putea să te iubesc să ştii
măcar din când în când
în pauzele tale de cafea
când încerci să-ţi explici
cum o străină
de la capătul universului
poate să intre
cu paşi repezi
în viaţa ta

îţi aud strigătul
e o cursă
teribilă cursă
şi cu toate astea
închid ochii
te văd rezemat de perete
aş putea să te ating
eşti aşa de tânăr
gândurile stau înnodate acolo sus
iar eu aş putea să te iubesc
măcar din când în când
în pauzele tale de cafea
când nu e altă femeie prin preajmă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate mă inviţi la dans?!?...

m-am născut păpuşăreasă
din mirări comune ale
nebunilor care mi-au zămislit
dincolo de voinţa mea
atâtea lucruri nesupuse

fac reverenţe
odată cu păpuşile
obosită de rostul sunetelor
încadrate în fărădelegi
când mă aşez în faţa lumii
privind-o impertinent,
ca ea, cu faţa
mânjită de sânge
în această risipă de
mişcări mecanice

m-am născut păpuşăreasă
decăzută din înţelesuri
biată şa fără cal
tragedie jucată între
coapsele tale
mimez îmbrăţişări
fantomatice îmbrăcate
în pânze colorate
sub care rătăcesc
amăgirile

poate mă inviţi la dans?!?
să aprindem lumini
deasupra şi dedesubtul
timpului

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără paiaţe

Ce credeai, tu,
când îmi mângâiai priviri plutitoare
în aerul dintre albastru şi floarea ta?
Ştiam să smulg rază după rază:
mă iubeşte...
nu mă mai duc azi în piaţa cu paiaţe...
Luam aşternutul primei seri cu lună plină,
aplecată peste fiori ameţiţi de mahmureala viorelelor,
mă cuibăream printre sclipirile cerului apoi,
eu, doar eu,
sărutam o altă lume,
fără piaţă...
fără paiaţe...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

Sarea îngheaţă sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
şi dragostea se îmbracă cu mine.

Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-şi crească nestingherite puii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut!

Aş fi vrut să mă laşi
să-ţi dau mai mult
din sufletul meu,
risipit fără noimă.
Aş fi vrut să odihnească
pe umerii tăi,
sau să stea ascuns
în buzunarul
de lângă inima ta.
Aş fi vrut să călătoresc
cu ţine în fiecare secundă,
să ascult ritmurile
inimii tale.
Aş fi vrut să-mi umpli
timpul flămând,
dintre două clipiri
cu zâmbetul tău,
cu licărul din privire.
Aş fi vrut să sărut cu
buze fierbinţi
seninul dintre noi,
să mă năucească
mireasma ierbii
de sub noi,
în care plonjau
aripile speranţei.
Doar că timpul
nu a ţinut cu noi
şi a rămas surd şi mut.
Aş fi vrut!...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate mâine...

El îşi frânge degetele pe canapeaua ei mov,
aşteaptă să-i vină rândul ori deznodământul
şi nu se întâmpla nimic în camera alăturată,
mai mult, totul dospeşte într-o tăcere stranie
iar oraşul pare că ameţit doarme.

Ea apare întodeauna c-un zâmbet în colţul gurii
şi se face că nu-l vede,
de fapt nici nu l-a văzut, absorbită de grabă
s-a şters de cuvintele din poeme,
îşi gândea ziua de fericire cu voce suavă,

aşeza gândurile fiecare la locul potrivit
şi dintr-o dată a ieşi şi i-a spus
azi sunt prea obosită pentru tine,
poate mâine...

De atunci canapelele mov îl indispun
şi fete ca ea n-a mai întâlnit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O memorie bună poate fi un lucru benefic, dar abilitatea de a uita e semn al măreţiei. Oamenii de succes uită, ei aleargă într-o cursă, privirea le este aţintită spre linia de sosire, dacă cineva le face rău, ei se gândesc la sursă/cursă şi îşi păstrează calmul. Doar oamenii mărunţi preţuiesc răzbunarea. Fii un om care uită... succesul o cere.

citat clasic din Elbert Hubbard
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa poate fi considerată o linie care depăşeşte cu diferite sinuozităţi o dreaptă (graniţa vieţii). Moartea bruscă este o perpendiculară pe această linie, în timp ce boala merge paralel cu ea.

aforism de Georg Christoph Lichtenberg din Aforisme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

va veni o zi
când paşii mei
vor uita să respire
prin conglomeraţia
aceasta nebună
smulsă din cotidian,
cuvântul
lipit
va sta
pe cerul gurii,
uscat de rugul spinilor.
Totul va fi
o lecţie de levitaţie
dată trupului
deasupra unei buze de pământ,
unde somnul
este un sicriu semideschis
în care mă trezesc respirând
de fiecare dată
când tu
îmi rosteşti
numele…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi a sculptat Coloana Infinitului, pentru a fi mai aproape de Cel de Sus. Fiecare dintre noi, putem construi o scară, pentru a ne apropia cât mai mult de Cer: din lacrimile celor pe care i-am făcut fericiţi; dar, mai ales, din propriile lacrimi, atunci când le-am luat înapoi ceea ce le-am dat!

Iulia Mirancea (10 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără martori!...

să intrăm în casa înaltă a cuvintelor
a înnoptat printre silabe obosite
iar răsăritul aşteaptă
cu cealaltă jumătate şi întâmplări mirobolante
să uite trecutul obosit de ploile sticloase
căzute cu inocenţă pe dedesubtul timpului

să recompunem un alt paradis
mult mai verde şi numai lumină
sub cupola de aer se aud clopote
începe cursa fără obstacole în căutarea cuvintelor
şi ce bine dacă vom reuşi să le pipăim
cu buzele pline de rouă

ne vom naşte odată cu zâmbetul
legaţi indisolubil meteori pe autostrada prezentului
care ne-a întins mâna
la aceeaşi altitudine a tăcerii
cu forma pătrată şi mângâieri tumultoase

pe continentul LINIŞTEA
visăm în degradeuri fără mirări
evadaţi din marginea nepăsării
îţi întind mâna
şi dansăm fără martori

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!