Geometria necunoscută a simţurilor

Ce poţi spune despre miezul nopţii trecut
prin orele scurse
prin hanoracul peticit al timpului
devenit rotund din vremea când
desenam visul tangent al neliniştii
dintre orizonturi şi liniile drepte
configurate absolut dintr-o
oarbă întâmplare?

Geometria necunoscută a simţurilor
este vinovată.
înşiră simboluri la nivelul emoţiei
zâmbeşte pe sub mustaţă când îi este frig
adeseori rămâne un conglomerat de figuri
le face cu mâna alungând îndoiala
drept răsplată.

Norocoase sunt formele rotunde
sfârcuri de cuvinte himere curbate
din economie a spaţiului
acestui poem arogant în formă nedefinită
pentru că trebuie să plec la Medgidia.

Geometria necunoscută a simţurilor...
este abstractă...
încleştată în simboluri devastatoare
ca paralelele mirate dintr-un alt poem
rămas într-o stare de veghe
înfăşurată peste singurătăţi colective.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice am spune noi nu este nivelul obiectiv, care rămâne în mod fundamental de nedescris... Nivelul obiectiv nu este reprezentat de cuvinte... nici nu poate fi înţeles prin: "de neexprimat prin cuvinte" sau "nu se poate descrie prin cuvinte"; pentru că, cuvintele "exprimabil" sau "descris" deja presupun cuvinte şi simboluri.

citat clasic din Alfred Korzybski
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzunarul timpului de la piept

cu mâna la tâmplă preţuiesc o filă din carte
şi-i mulţumesc timpului ca esenţă a unei metafore
pentru femeia cu zâmbetul unui hotar
din colţul meu de cer

în patul verde cu dimineţi odihnite de îmbrăţişări
notez într-un caiet zilele seri şi nopţile zile
ce vor rămâne în urma noastră
memorabilă iubire

alt poem – aceeaşi femeie
cu fiecare vers mă cuprinde o superbă nostalgie
o necunoscută în ciclul ireversibil al întoarcerii
unui arc al ceasului celest

seninul dintr-o trecere fulgerătoare
o supremă delimitare ce este însăşi viaţa
o imagine trecută pe o invitaţie
la timpul prezent

am devenit aşteptându-te
nesomnul odihnit în decenţa puţinului timp rămas
legănându-mă-n cuvinte iarăşi scriu
cu emoţiile amintirilor iubesc şi tot scriu să nu tac

am rătăcit destul ca să înţeleg statornicia
lângă tine sunt reîntâlnirea cu mine
sunt răspunsul la ce sunt
în declinări de verbe am devenit trăirea prin cuvânt.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poezia este ca o
tapiserie medievală a simţurilor
totul tace
totul zvâcneşte în pupila cititorului
privitor cu ochiul inorogului cuvânt

din când în când
ţesătura se destramă şi
din locul acela începe să curgă
metafora fiinţei poetului
o parte se amestecă în pupila cititorului
cu însăşi metafora fiinţei lui
cealaltă rămâne intactă pentru alt poem
nescrisul poem al unui alt prezent

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometria infinitului

degetele mele alergau peste tine
în spirale

pe la mijlocul trupului s-au odihnit puţin
ca să privească sărutul
şi semnele astrelor
apoi au alunecat înspre coapse
să desăvârşească iubirea

în timp ce dormeai într-o clepsidră
eu am luat formă de lotus,
ţi-am desenat apusul pe pielea spatelui
şi zodiile în palmă
ca să poţi memora geometria infinitului
din noi
când mă aştepţi noaptea
pe marginea orizontului

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometria nu ne învaţă să desenăm aceste linii, ci ne cere să le desenăm; ea cere ca elevul să fie învăţat la început să descrie liniile cu exactitate, mai înainte de a învăţa geometria; apoi să i se arate cum pot fi rezolvate problemele prin intermediul acestor operaţii.

citat clasic din Isaac Newton
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta meditaţiei este o modalitate de a intra în contact cu realitatea, şi motivul pentru existenţa ei este faptul că majoritatea oamenilor civilizaţi sunt rupţi de realitate pentru că ei confundă lumea reală cu lumea aşa cum o consideră ei, cum vorbesc despre ea, şi cum o descriu. Pentru că într-o parte este lumea reală şi în cealaltă parte este un sistem întreg de simboluri despre acea lume pe care o avem în mintea noastră. Aceste simboluri sunt foarte utile, întreaga civilizaţie depinde de ele, dar ca şi toate lucrurile bune acestea au dezavantajele lor, şi principalul dezavantaj al simbolurilor este că le confundăm cu realitatea, exact aşa cum confundăm banii cu bogăţia reală.

citat din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepţi să te muşc şi eu tac (poem dedicat vieţii)

am devenit femeia de carton.
ochii tăi se agaţă de mine,
cu remuşcarea unui geniu ratat,
clopot cu limba in unghi, ca un fulger.
mă priveşti, te privesc... şi tac!

amurgul tropăie prin noi, în galopul copitelor de cristal.
mă înfioară gura timpului, îmi râde-n faţă sărutul palid cu dinţi retezaţi.
mă crezi o cârjă, vrei să te sprijin, dar sunt mai şchioapă decât tine.
îmi perforezi cu dinţii mâna... şi eu tac.

mimezi ceremonia dansului în doi, tentaţi în simţuri dereglate, versuri,
cuvinte zdrenţuite fac cangrenă.
învinsul delir!
o stea agăţată de noapte îmi cere o ţigară.
mai am două, ia tu una!

am devenit femeia de carton decupat,
saltimbanc, arlechin.
tu crezi că sunt jivină
aştepţi să te muşc, dar te privesc şi tac.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetarea genuină este prin definiţie "necunoscută" în momentul în care începi. Ai ipoteze, dar nu rezultate. Poţi să-ţi planifici ce vei face în anul IV, când nu ştii rezultatele din anii I şi II?

Maya Simionescu în revista Galenus
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe simboluri ale căror nature şi origini nu sunt individuale, ci colective. Acestea sunt, în principal, imagini religioase. Originea lor este atât de adânc îngropată în trecut, încât par să nu aibă o sursă umană.

citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Cecilia Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii celui mai frumos poem

Te voi iubi prin ochii celui mai frumos poem,
prin acele cuvinte rostite la fiecare răsărit,
când mă voi împodobi cu fluturii născuti
din prima lumină
şi Dumnezeu îmi va trece prin ochi cu tălpile goale,
ca eu să rămân cea mai dorită femeie,
iar sângelui tău îi vor creşte aripi,
chemandu-mă să-i fiu clepsidra dintre cele două lumi.
Te voi iubi prin toate filele nopţii,
cu inima cât un înger,
bătând ca un clopot fragil de ape...
chiar dacă mă vor durea degetele, înţepate de stele,
te voi scrie cu tot ce a mai rămas din mine
în streaşină vieţii,
tot picurând, picurând,
până voi ajunge să muşc din coaja cerului.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasa este, în calitate de stare afectivă, reproducerea unui eveniment trecut şi periculos; ea rămâne în în sarcina instinctului de conservare şi are rolul de a semnala noile pericole. Ea provine de asemenea, dintr-un libido devenit într-o oarecare măsură inutilizabil şi se produce în procesul de refulare. Înlocuită prin simptom, ea rămâne totuşi legată de acesta.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este imposibil să ştim a priori dacă conţinutul manifest al visului trebuie să fie luat în sens simbolic sau în sens propriu, deoarece există pe deasupra simboluri individuale şi nenumărate fluctuaţii în folosirea simbolurilor generale. Ceea ce se ştie cu siguranţă este faptul că nu toate materialele sunt simboluri.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, la nivelul de bază al oricărei forme, există unda. Vibraţia. Sunetul. Toate formele create, sunt sunete aşezate într-o anumită formă. Însă, de unde provin aceste sunete? Din Oceanul Esenţei Fără De Formă. Orice sunet provine din Linişte. Înainte de undă, este Linişte. Din Oceanul Esenţei, se nasc vibraţiile, care sunt un rezultat al unui semnal intangibil al Esenţei. Vom numi acest semnal, Punctul Zero, care poate fi perceput ca fiind Forţa Vitală prin care Esenţa se manifestă. Prin Punctul Zero - prin Forţa Creatoare - Conştiinţa Fără De Formă devine creaţie manifestată. Acum am ajuns la un grafic foarte evident: în adâncime există Conştiinţa Fără De Formă, la suprafaţă există creaţia manifestată, iar cele două sunt divizate chiar de hotarul dintre Absolut şi relativ: Punctul Zero. Între Absolut (Liniştea Intrinsecă) şi relativ (melodia creaţiei) există Punctul Zero (Forţa prin care Liniştea devine melodie). Foarte mulţi călători spirituali confundă Punctul Zero cu Conştiinţa Intrinsecă şi tocmai de aceea nu ajung să simtă niciodată Uniunea Completă cu Tot Ceea Ce Este.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ce diferă visul de realitate, în infinitul timpului şi al spaţiului? Prin nimic! Nimic în afară de faptul că visul este numai al nostru, iar realitatea este şi a celorlalţi. Şi cu cât este mai mult a altora, cu atât mai mult este realitate.

citat clasic din Constantin Tsatsos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întâlni cândva

sunt clipe când pe poteci neumblate
timpul răscoleşte frunzele
în căutarea unui surâs de fecioară

te petreci mereu în albastru
noaptea ţi se slobodă trupul în himere
să ştii că nimic nu este întâmplător
doar neîntâmplarea descoperă lumi

fur în fiecare zi din amintiri
sorb cu nesaţ ropotul de stele
grădinile caută urmele paşilor
în dimineţi prăfuite de mirosul de ambră

aştept mereu o scrisoare
să-mi însenineze miezul nopţii

să fi uitat vremurile
când cerul respira adânc îndrăgostit
ştiu ai să-mi spui că tăcerea e timpul amintirilor
că sufletul tău ştrengăreşte îşi caută cuvântul
că de fiecare dată te trezeşti pe celalată parte a patului

plopii si-au dezgolit rugina
tu cu palmele pline de frunze cu buzele roşii
relaxată picior peste picor vei întreba
ce cauţi femeie în timpul meu în fumul meu de ţigară

mă simtă trăită în fiecare poem îţi voi spune
vinovată de tristeţe desenez chipuri să te descopăr
degetele albe mângâie conturul privirii
orele bat îngerii au plecat

da prea multe despărţiri s-au adunat
încerc să-ţi spun adevăruri despre lumi interioare
niciodată nu găsesc cuvintele potrivite
poate doar un vis de toamnă târzie
speriat de amurgul zilei
va silabisi la întâmplare numele tău

înăbuş pornirile din mine
oamenii devin păsări
norii înverzesc
în umbra inimii reci
ce te încuie strâns spre asfinţit

literele mi se aşează în toate limbile
vreau să înţeleg neînţelesul
eu sunt aici las sunetele peste coardele rupte
voi fi mereu cu tine în timpul ce se scurge

poezie de Maria Prochipiuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Succes şi eşec? Adresă necunoscută

Succes şi eşec? Adresă necunoscută.
Asta şi aceea merg împreună, depind una de cealaltă.
şi cine ar putea spune
când a fost Stăpânul Shao mai fericit:
guvernând un oraş sau, la pensie, grădina lui cu pepeni minunaţi?

Arşiţă, frig, vară, iarnă: nu se succed una alteia?
N-ar putea oare drumurile omului urma acelaşi tipar?
Da, cei care "ajung acolo" îşi cunosc şansele...
s-au deprins să desfacă nodurile cunoaşterii.
Dar oare despre cei plini de strălucire
sau despre cei infami a vorbit Înţeleptul nostru?
Pe ultimii el i-au numit oportunişti.
Cei care ajung acolo, desigur,
nu mai ştiu ce este îndoiala sau îngrijorarea.
Totuşi, nici tu nu avea dubii,
cum nu au generalii morţi,
care au plănuit atenţi ceea ce li s-a părut oportun,
fără a cunoaşte, de fapt, nimic, adevăr sau eroare.
Dacă, deodată,
ţi se oferă un vin bun,
lasă soarele să apună în tine.
Bucură-te de el.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele articulate prin voce sunt simboluri ale stărilor sufleteşti, iar cuvintele scrise sunt simboluri ale cuvintelor vorbite. Şi apoi, cum nu toţi oamenii au aceeaşi scriere, tot aşa nu toţi oamenii au aceleaşi sunete ale vorbirii, pe când stările sufleteşti, pe care sunetele le simbolizează direct, sunt aceleaşi pentru toţi, după cum, la rândul lor, sunt şi lucrurile ale căror imagini sunt reprezentările noastre.

Aristotel în Despre interpretare, 1
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două singurătăţi

mă plimb între două singurătăţi
nici nu ştiu pe care să o aleg
una dintre ele îmi biciuie obrajii
negreşit voi continua să mă plimb
şi să sorb din trupul meu ca
dintr-o ceaşcă
cu iluzii

prin ochiul de sticlă al timpului
imaginile trec una câte una
nu mă recunosc
ştiu însă că Ea
va veni
dinspre partea cealaltă a răsăritului
şi-mi va spune că
viaţa are gust de pământ

voi trece şi prin gândul acesta
aşa cum de la o vreme
am trecut pe lângă mine însumi

... şi nu m-am recunoscut

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!