* * *

poezia este ca o
tapiserie medievală a simţurilor
totul tace
totul zvâcneşte în pupila cititorului
privitor cu ochiul inorogului cuvânt

din când în când
ţesătura se destramă şi
din locul acela începe să curgă
metafora fiinţei poetului
o parte se amestecă în pupila cititorului
cu însăşi metafora fiinţei lui
cealaltă rămâne intactă pentru alt poem
nescrisul poem al unui alt prezent

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

purici
mulţi purici
se urcă pe membrele noastre
şi aruncă
rând pe rând valorile

cine sunt eu
cine eşti tu
cine suntem toţi
să ne păcălim cu diamantele
unor cuvinte fragmentate

inversate sensuri
aruncă flăcări spre cer
nori de fum şi de frică
ne umplu
până la sufocare
metaforele

până când

ca dintr-un poem
lăsat să curgă limpede în fântâni
răsare un soare acid pe care
îl visăm firesc

îi visăm răsăritul
apusul
stingerea
până când devine

eclipsa unui ultim cuvânt
de rămas bun
de la punct

mâna albă
dintr-un clopot de argint
cântă

să o ascultăm!
ne spune un înger rătăcit
printre atâţia îngeri
pe care noi i-am înnegrit
nemaifiind noi înşine,
nemaifiind oameni întregi

să o ascultăm
ridicând palmele unite la piept
în tăcerea firească a fiinţei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

a iubi (vezi şi a fi îndrăgostit)

Metafora metaforelor

Am înţeles
că a iubi
e un continuu vers
un poem nesfârşit neînţeles
de niciun critic din Univers
metafora metaforelor
în infinitul ritm al inimilor

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă scoatem din discuţie proza poetică şi poemele în proză, prozatorul este în primul rând un observator. E cel care dă oamenilor alţi oameni, nu pe el însuşi. Parcă aşa suna crezul literar al unui mare prozator rus (Dostoievski?). Poetul, în schimb, e un pescuitor de perle. E cel care se dă pe sine, după ce a scotocit în mâlul fiinţei după sâmburele de lumină din adânc. Frumos vorbeşte despre el Cincinat Pavelescu, în poezia sa, dar eu prefer să văd în opera lui Bizet, "Pescuitorii de perle", metafora cea mai frumoasă şi complexă a poetului şi a demersului său creator.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul cheamă răsăritul visului de mâine, iar apoi îl transformă în ziua realităţii de azi. Facem o greşeală regretabilă atunci când încercăm să înţelegem poezia. Poezia nu este pentru a fi înţeleasă. Poezia este pentru a fi simţită. Poezia este pentru a fi îndrăgită. A încerca să înţelegi un poem este ca şi cum ai atinge un trandafir cu ghimpi nenumăraţi. A încerca să simţi un poem înseamnă să ţii cu drag un trandafir fără niciun ghimpe. Iar să îndrăgeşti un poem înseamnă să devii imediat frumuseţea şi parfumul trandafirului însuşi.

Sri Chinmoy în discurs (7 noiembrie 1990)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

poezie (vezi şi poem)

Poezia este spunerea Fiinţei... este fondarea fiinţei prin cuvânt.

definiţie celebră de Martin Heidegger
Adăugat de Peter Gluck
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce toate relaţiile frumoase se termină? Pentru că atunci când totul se termină, rămâne Acela care nu se mai termină. Pentru că doar aşa îl puteţi recunoaşte pe Acela care nu se termină niciodată şi nu începe niciodată,. El este frumuseţea nepieritoare însăşi şi nu o frumuseţe amăgitoare.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este factorul multidimensional al tuturor simţurilor adânci ale poetului; rădăcina unui vis cu rădăcina unui cuvânt se şlefuiesc în curgerea fluviului cel mare de lumină din interiorul lui. Cuvântul, refuzând întunericul, se preface suflet-prunc în sufletul poetului.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul se pierde

Ceasul nu s-a oprit dar orele
nu se mai văd marcate
pe cadranul timpului
ce stă pe loc, în contemplare.

Perspectiva nu s-a pierdut
dar obiectele nu se mai văd
delimitate pe întinderea pură
a spaţiului - cel fără de nume.

Viaţa nu s-a sfârşit dar moartea
nu se mai vede la orizont
în aşteptarea fiinţei ce se revolta
cândva, undeva, în ţara uitării...

Totul este la locul său ca altădată
deşi totul nu mai înseamnă nimic
când se pierde în spaţiul fără de timp,
în timpul fără de spaţiu...

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo sunt

unde umbra timpului
îşi aşterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori

mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croieşte cărări adânci

redescopăr pădurea
într-un gând

versul îmi taie respiraţia

atunci mă regăsesc
şi las potecile fricii
să-şi piardă pământul

sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereţi de şah ieşind
am simţit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei

acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre mâine dinspre azi

într-un azi sunt atât de mâine
în mine cu mine cuvântul mă scrie
într-un jurnal
în tine cu tine poemul dragostei mă citeşte
într-un vers din acelaşi jurnal

în mine cu tine ne cerne clepsidra
înspre alt poem nisipul dintr-un sumar
în tăcere ne curge cu har
în tine dinspre mine trăieşte iubirea
în cercul ce se închide cu tine la hotar

într-un poem cu noi zâmbeşte viaţa
în mersul spre mine
într-un timp ce vorbeşte de la sine
în tăcere ne trăieşte
înspre arcul de cerc cu numele iubire

înspre mine penelul se opreşte din mişcare
în secunda de iubire cu tine
într-un poem cu mine la hotar
în cuvânt e frumuseţea unui sens atât de rar
în tine cu mine metafora unui poet hoinar

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene, clipa răstoarnă semnale

mărşăluind dormind
repetă soldatul iubirile toate
prin care glonţul de aer trece şi arde

metafora liberă ca un cal alb
albastru răsună în minţi odihnite
pe toate cărările trupului râzi...

prietene,
clipa răstoarnă semnale

când trenul vieţii rostogol călărind
şinele toate
prin versuri se naşte

toamna se-aruncă în veri prelungi
roadele toate rămân împietrite

şi cade metafora-n haos de lumi
tu cânţi, prietene, mereu cânţi
pentru că ştii nenăscut adevărul profund:

cu Domnul încep şi se termină toate

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegerea fiinţei este ea însăşi o determinaţie a fiinţei.

Martin Heidegger în Fiinţă şi timp (1986)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma şarpelui pe cărarea albă

cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
şi ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
şi a muri ca un copac
pe verticala aşteptărilor copilului

aşa că

deschid larg porţile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu şapte inele
solia goleşte de sine orbitele goale ale degetelor

apoi

Totul

se umple

cu Dumnezeu

orbitele goale ale degetelor se cuprind
şi cuprind
icoana cuvântului dintâi

Mama,
uite cum se aprind candelele mărunte
singure!
spune copila
ceva mai târziu femeia
cu ochii din cărbunele prezentului
într-un acum promis a ne fi
iubire

mama răspunde copilei

fără credinţă totul e nimic
sau urma şarpelui pe cărarea albă a bucuriei de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometria necunoscută a simţurilor

Ce poţi spune despre miezul nopţii trecut
prin orele scurse
prin hanoracul peticit al timpului
devenit rotund din vremea când
desenam visul tangent al neliniştii
dintre orizonturi şi liniile drepte
configurate absolut dintr-o
oarbă întâmplare?

Geometria necunoscută a simţurilor
este vinovată.
înşiră simboluri la nivelul emoţiei
zâmbeşte pe sub mustaţă când îi este frig
adeseori rămâne un conglomerat de figuri
le face cu mâna alungând îndoiala
drept răsplată.

Norocoase sunt formele rotunde
sfârcuri de cuvinte himere curbate
din economie a spaţiului
acestui poem arogant în formă nedefinită
pentru că trebuie să plec la Medgidia.

Geometria necunoscută a simţurilor...
este abstractă...
încleştată în simboluri devastatoare
ca paralelele mirate dintr-un alt poem
rămas într-o stare de veghe
înfăşurată peste singurătăţi colective.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, îngere!

mi-am lăsat sufletul prea greu
pe aripile tale
când priveai urma unui cuvânt

zbor încrucişat prin mine s-a născut
s-a stins odată cu ultima tresărire
în faţa încercărilor vieţii

repet ruga:
iartă-mă, îngere,
dacă te-am necăjit

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi poezie

poezia este sculptura. zace într-un munte de cuvinte.
poezia este pictura. o lacrimă într-o mare de culori.
poezia este muzica. o notă pe registrul inimii.
poezia este lutul în mâinile olarului.
poezia este dragostea. odată ce iubeşti,
vei iubi pentru totdeauna.
poezia este strigătul unui bolnav
pe patul de moarte.
poezia este trista despărţire
sau întâiul sărut.
poezia vine, pleacă şi-n rest amintiri.
poezia este tot ce ne-nconjoară,
tot ce este în noi
şi tot ce rămâne.
poezia este mântuire, dumnezeire,
posedare şi exorcizare.
poezia este blestem şi surghiun.
poezia este crucea poetului
şi drumul Golgotei.
poezia este ţigara ce-ţi arde plămânii
sau paharul de vin pe care-l bei
de unul singur.
poezia, să crezi şi să nu te prefaci că scrii poezie.
să renunţi la viaţă şi să fii veşnic
un cuvânt pe buzele celorlalţi.

poezie de Ionuţ Caragea din volumul Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafora duce o viaţă secretă în jurul nostru. Rostim aproximativ şase metafore pe minut. Gândirea metaforică este esenţială modului în care ne înţelegem pe noi şi pe alţii, pentru cum comunicăm, învăţăm, descoperim şi inventăm. Dar metafora este mai întâi un mod de gândire, apoi un mod de exprimare a cuvintelor.

James Geary în Metaforic vorbind (2009), traducere de Antoniu Gugu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

fără căpătâi
omul acela pare atât de îngust încât
mă întreb
unde ar mai avea loc să bată
o inimă

gogyohka de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă faci poezie

Pentru că ai scris acest poem
smulgându-ţi ultima
pană din aripă,
când n-aveai de unde
mai face risipă.
Pentru că ai scris acest poem
cu lacrimi de bucurie,
nu sărate, ci dulci,
cum e însăşi dragostea,
cum e chiar marea...
Pentru miracolul
acestei vârste târzii,
când inima mea
este iarăşi vie,
mă las în voia ta,
să mă faci poezie.

poezie de Mirela Brăilean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!