De câte ori oare demersul unui filozof, teribil de pretenţios în privinţa limbajului, nu este depăşit, în ce priveşte sensul, de un mit primitiv? Şi de câte ori încă, precum în cazul lui Nietzsche şi Heidegger, gândirea celor mai mari filozofi moderni nu descoperă oare, ajunsă în pragul neantului, că un mit de o incomparabilă profunzime vizitase deja, înaintea lor, aceste locuri pustii din apropierea barierei de netrecut?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un filozof va afla în fragmentul lui Heraclit un răspuns ultim la întrebarea fundamentală a filozofiei, un istoric al filozofiei va trebui să constate o anumită analogie între gândirea lui Nietzsche şi aceea a câtorva filozofi din Renaştere. De aici urmează că admiraţia lui Nietzsche pentru Renaştere provenea dintr-o profundă afinitate cu aceasta, constând îndeosebi în importanţa ontologică pe care Nietzsche, precum Nicolaus Cusanuns şi Marsilio Ficino, o acorda simbolului jocului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anul în care Nietzsche meditează asupra fragmentului 52 din Heraclit, el îşi pierde raţiunea, în timp ce seminarul lui Heidegger despre Heraclit, publicat de discipolul său, Eugen Fink, trebuie rânduit între ultimele opere ale maestrului. La fel, "Ludus globi" de Nicolaus Cusanus fusese compus în 1463, chiar înaintea morţii cardinalului. De ce oare acest fragment al lui Heraclit, deja de multă vreme pus în relaţie cu Dionysos al orficilor, marchează într-un fel atât de caracteristic limita ultimă a gândirii filozofice moderne?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un istoric al filozofiei va observa că tema "ludus mundi" la care ajunge gândirea lui Nietzsche era deja prezentă la filozofii din Renaştere şi că aceştia, poate amintindu-şi fragmentul lui Heraclit, îl asociau şi cu jocul copilului Dionysos. Un istoric al religiilor va repune toate aceste motive în contextul ce le este propriu, adică în contextul religios, pentru a încerca să extragă de aici un sens.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre mii de gânduri care

Dintre mii de gânduri care
Zi şi noapte te frământă
Câte-s edificatoare,
Câte duhu-ţi înfierbântă,
Câte sânt folositoare,
Câte inima-ţi încântă,
Câte-or fi dăunătoare,
Câte doar te înspăimântă,
Câte-s ne vindecătoare,
Câte zelu-ţi înmormântă,
Câte-s apă şi mâncare,
Câte sufletu-ţi mănâncă
Câte-s răni usturătoare
Sau fac rana mai adâncă
Câte-s conştiente oare
Sau inconştiente încă...
Nu răspunde la întrebare
Ci întreabă-te; "sunt pe Stâncă?!"

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (29 iunie 2021), traducere de Adelina
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai eficient este să ne imaginăm rezultatul pe care dorim să-l obţinem şi să ne simţim ca şi când deja l-am obţinut. Cu siguranţă că subconştientul va reacţiona prompt la aceste sugestii conştient dirijate. Acesta este sensul cuvintelor apostolului Marcu: "Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit deja şi le veţi avea", pe care le-au verificat şi savanţii moderni ce studiază efectul benefic al rugăciunii.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitul orficului Dionysos se înscrie printre puţinele simboluri obsesive care au hrănit meditaţia marilor gânditori ai epocii moderne, de la Nietzsche la Heidegger.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heidegger continuă investigaţia lui Nietzsche şi găseşte că problema nu admite decât o singură rezolvare: copilul se joacă, pentru că se joacă!

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculenţa simbolului lui Dionysos nu e frecventă, însă el are un lucru deosebit, anume că atinge straturile cele mai adânci ale intenţiilor filozofilor moderni, reprezintă oarecum limita însăşi la care gândirea lor e silită să se oprească.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Sfat al înţelepţilor defuncţi şi vii s-a ocupat de soarta celor o mie de miriade de suflete. Toţi acei războinici, dintre care mai mulţi - au fost rostite şi nume - avuseseră câte patru sau chiar mai multe suflete, toţi acei războinici aproape indestructibili fuseseră ucişi acum prin trădare. Trebuia oare aşteptat ca sufletele lor să se întrupeze iarăşi şi să-şi reverse răzbunarea sângeroasă asupra ucigaşilor şi a urmaşilor lor?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă avea chef, Al-Kindi era în stare să extragă informaţii privitoare la alţi indivizi singulari sau la persoane corporative, precum un regat întreg de exemplu. Aceasta l-a determinat pe Al-Kindi să-şi pună câteva întrebări fundamentală: de vreme ce totul mă îndeamnă să cred că aceste lucruri care-mi dezvăluie viitorul nu se află aici decât pentru a mi-l dezvălui, care este atunci adevărata consistenţă a lumii? Nu e oare vorba, în ultimă instanţă, de o pură fantasmagorie pusă în mişcare de propriul meu intelect? Şi, în acest caz, nu sunt eu oare, în fiecare clipă, singurul creator al lumii?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărână luată de vânt...

oare, de câte ori trăim?
oare, de câte ori murim,?
de câte ori ochii deschişi?
de câte ori ochii închişi?
plătim ceva ce nu vom ştii,
lăsăm păcate celor vii,
călcăm atâtea jurăminte,
ne amăgim apoi oriunde,
suntem atât de falşi în viaţă,
urcăm mereu un vârf în ceaţă,
suntem acei ce nu se lasă
şi când murim ne vrem în faţă
şi pentru ce? şi pentru ce?
apoi de ce? şi-apoi de ce?
acelaşi glod ne e mormânt,
ţărână luată de un vânt...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori în mintea interlocutorului unui mort se mişcă ceva, mortul se sperie de mişcare şi se apără. Dacă nu eşti de acord cu schemele unui imbecil care regresează la stadiul de celulă moartă, mocirla tresare să te înghită.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea teologilor crede totuşi că posibilitatea de a lucra întru rău continuă încă să fie prezentă: directorul de bancă poate încă să recicleze banii Mafiei, iar şeful de kolhoz poate încă să afirme că a depăşit planul. Numai infailibila pedeapsă adusă de dezvăluirile lui Tozgrec schimbă totul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot ce se ştie precis despre acea întâlnire care a avut loc la jumătatea drumului dintre viaţă şi moarte; fiindcă cine oare ar fi putut comite vreo indiscreţie, dacă nu Al-Kindi însuşi, Khadir sau Dumnezeu? Nimeni n-a comis-o încă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un istoric al religiilor, fenomenul pe care Nietzsche îl condamna în creştinism nu-i era cu totul constitutiv acestuia – era vorba de dualism, de ideea că lumea îi aparţine diavolului şi de consecinţa ce decurge de aici: faptul că inconsistenţa ontologică a lumii nu-i lasă omului posibilitatea de a-şi recupera fiinţa decât în afara lumii. Trebuie oare repetat faptul că această infatuare a dualismului nu este specifică esenţei creştinismului, că rădăcinile ei sunt platoniciene şi orfice?! Acest mod de a vedea lumea este piatra de temelie a orfismului; adeptul lui Orfeu se aşeza în rândul acelora care aveau aceste convingeri.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţialismul, acum, la distanţă de câteva zeci de ani, apare deplorabil. Şi începând nu de la numele mici, ca Sartre, dar chiar de la cele mai mari, ca Heidegger... Heidegger aparţine unei tradiţii filozofice care trece prin partea cea mai proastă a teologiei creştine - memento mori, meditaţia asupra morţii -, nu ţine de partea ce mai fascinantă a teologiei creştine, care e multiplicarea lumilor, explorarea posibilităţilor necunoscute ale lui Dumnezeu, în care omul n-are nici un rol important. A crede că eşti umanist numai pentru că te frămânţi asupra morţii unui om mi se pare o greşeală capitală.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa unor cărţi câte unul se întreabă: "Oare cine le va citi?" În faţa unor persoane câte unul se întreabă: "Oare ăsta ce citeşte?". Ceea ce-i important, însă, este că se întâlnesc oameni şi cărţi.

citat clasic din Andre Gide
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola celor neiubiţi

Mai trece iarăşi un veac de suferinţă,
Ei sunt cei neiubiţi ce luptă în fiinţă;
Voi oameni, oare nu tânjiţi s-aveţi
În orice seri şi dimineţi,
Dragostea dată de căinţă?...

Tulburător privesc la cei trudiţi cum zac,
Ei sunt aceia îmbrăcaţi în sac;
Voi oameni, oare nu ştiţi ce e iubirea
Descătuşată din simţirea,
Acelora, care lumeşti nu se mai plac?...

Mai trece încă vreme de durere,
Ei sunt aceia care aici nu-şi fac avere;
Voi oameni, oare nu cunoaşteţi diferenţa
Dintre acei care-şi dau încă corijenţa,
Şi alţii clădindu-şi suflul ce nu piere?...

Numai un Dumnezeu este în noi, întotdeauna,
Pierzi zilele, una câte una;
Numai la viaţă-am fost chemaţi şi nu la moarte
Numai păcatul neiubirii ne desparte,
Răpindu-ţi clipele pân' nu mai e niciuna.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtare

Câte versuri stau să cadă
De pe tâmpla-mbătrânită,
Şi din inima bolnavă
Nenţeleasă, neiubită?

Câte stele s-au stins oare
Lângă ochii-ţi plini de dor,
Şi în câtă supărare
Te-ai scăldat de dorul lor?

Câţi ai întrebat pe stradă
De copiii tăi iubiţi,
Şi te-ntrebi, când or să vadă
Ce-i iubirea în părinţi?

Câte nopţi mai ai, bătrâne,
Câte zile şi cât dor?
Cât mai poţi s-aştepţi un mâine
Cu gândul la-ltău fecior?

Câte griji mai ţi sub piele
Şi dorinţe-n palmă-ţi mică,
Câte nopţi ai să faci zile
Cu gândul la a ta fiică?

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!