Dacă un filozof va afla în fragmentul lui Heraclit un răspuns ultim la întrebarea fundamentală a filozofiei, un istoric al filozofiei va trebui să constate o anumită analogie între gândirea lui Nietzsche şi aceea a câtorva filozofi din Renaştere. De aici urmează că admiraţia lui Nietzsche pentru Renaştere provenea dintr-o profundă afinitate cu aceasta, constând îndeosebi în importanţa ontologică pe care Nietzsche, precum Nicolaus Cusanuns şi Marsilio Ficino, o acorda simbolului jocului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un istoric al filozofiei va observa că tema "ludus mundi" la care ajunge gândirea lui Nietzsche era deja prezentă la filozofii din Renaştere şi că aceştia, poate amintindu-şi fragmentul lui Heraclit, îl asociau şi cu jocul copilului Dionysos. Un istoric al religiilor va repune toate aceste motive în contextul ce le este propriu, adică în contextul religios, pentru a încerca să extragă de aici un sens.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre sensuri e lesne de sesizat. Pentru filozoful Nietzsche, fragmentul lui Heraclit înseamnă că devenirea n-are nici o dimensiune teologică, e inocentă. Concepţia ludică despre fiinţa care nu este decât devenire îşi află un corolar la Nietzsche în semnificaţia ontologică a imoralităţii: omul şi lumea n-au nevoie de o justificare morală.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarcina unui istoric al religiilor care analizează fragmentul lui Heraclit şi mitul simbolului jocului se articulează în două faze distincte ce-ar putea fi numite faza istorico-genetică şi faza hermeneutică.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anul în care Nietzsche meditează asupra fragmentului 52 din Heraclit, el îşi pierde raţiunea, în timp ce seminarul lui Heidegger despre Heraclit, publicat de discipolul său, Eugen Fink, trebuie rânduit între ultimele opere ale maestrului. La fel, "Ludus globi" de Nicolaus Cusanus fusese compus în 1463, chiar înaintea morţii cardinalului. De ce oare acest fragment al lui Heraclit, deja de multă vreme pus în relaţie cu Dionysos al orficilor, marchează într-un fel atât de caracteristic limita ultimă a gândirii filozofice moderne?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori oare demersul unui filozof, teribil de pretenţios în privinţa limbajului, nu este depăşit, în ce priveşte sensul, de un mit primitiv? Şi de câte ori încă, precum în cazul lui Nietzsche şi Heidegger, gândirea celor mai mari filozofi moderni nu descoperă oare, ajunsă în pragul neantului, că un mit de o incomparabilă profunzime vizitase deja, înaintea lor, aceste locuri pustii din apropierea barierei de netrecut?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantitatea de date de care va trebui să se ocupe istoricul religiilor este considerabil mai întinsă decât aceea de care se va ocupa istoricul filozofiei, în vreme ce sarcinile lor sunt deosebite, deoarece răspund unor interogaţii deosebite şi-şi propun să dezvăluie nişte zone de semnificaţie ce nu se suprapun decât parţial. Domeniul filozofului abia începe acolo unde cel al istoricilor încetează! Fiindcă problema unui istoric este de a răspunde întrebării "de ce ceea ce este aşa, este aşa?", în timp ce întrebarea fundamentală a filozofului este: "de ce ceea ce este, este?" Demersul unui istoric trebuie să epuizeze în mod necesar domeniul onticului, iar istoricul care "ontologizează" datele ontice ale lucrului său îşi atribuie rolul filozofului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul filozofiei se deosebeşte de istoricul religiilor prin aceea că trasează o separaţie netă între domeniul său, care este acela al gândirii zise prin tradiţie "abstractă" şi domeniul contiguu al "religiosului", în care o bună parte a aceluiaşi sens asumă forma mitului şi a ritualului. Pentru istoricul religiilor, o astfel de separaţie arbitrară n-ar putea, în principiu, să existe. Căci singura diferenţă între cele două zone, cu grijă deosebită din partea istoricului filozofiei, nu se află la nivelul sensului, ci la nivelul limbajului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un istoric al religiilor, fenomenul pe care Nietzsche îl condamna în creştinism nu-i era cu totul constitutiv acestuia – era vorba de dualism, de ideea că lumea îi aparţine diavolului şi de consecinţa ce decurge de aici: faptul că inconsistenţa ontologică a lumii nu-i lasă omului posibilitatea de a-şi recupera fiinţa decât în afara lumii. Trebuie oare repetat faptul că această infatuare a dualismului nu este specifică esenţei creştinismului, că rădăcinile ei sunt platoniciene şi orfice?! Acest mod de a vedea lumea este piatra de temelie a orfismului; adeptul lui Orfeu se aşeza în rândul acelora care aveau aceste convingeri.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nietzsche, la capătul gândirii sale, dincolo de care nu mai era decât nimic, ajunsese la metafora jocului, încercând să răspundă întrebării filozofice fundamentale: de ce există ceva mai degrabă decât nimic?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria filozofiei este o furie ascunsă împotriva premiselor vieţii, împotriva sentimentului valorilor ei, împotriva apărării ei. Filozofii nu au pregetat niciodată să postuleze un univers, cu condiţia ca acesta să contrazică universul existent, să ofere un mijloc de a vorbi de rău acest univers. Până acum istoria filozofiei a fost marea şcoală a calomniei.

citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interpretarea pe care Erwin Rohde, prieten cu Nietzsche, o dă orfismului, este foarte caracteristică; Pentru Rohde, nu e vorba decât de o aberaţie, străină de spiritul grec.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heidegger continuă investigaţia lui Nietzsche şi găseşte că problema nu admite decât o singură rezolvare: copilul se joacă, pentru că se joacă!

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitul orficului Dionysos se înscrie printre puţinele simboluri obsesive care au hrănit meditaţia marilor gânditori ai epocii moderne, de la Nietzsche la Heidegger.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă încătuşată, spirit liber: Dacă îţi încătuşezi inima şi o păstrezi captivă, poţi acorda multe libertăţi spiritului tău: aceasta am mai spus-o. Dar nimeni nu mă crede, poate doar cei care o ştiu deja.

aforism celebru de Friedrich Nietzsche din Dincolo de bine şi de rău, Aforisme şi interludii
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă consider un fel de jurnalist, în măsura în care ceea ce mă interesează este actualitatea, ce se petrece în jurul nostru, ce suntem, ce se întâmplă în lume. Filosofia, până la Nietzsche, avea ca raţiune de a fi eternitatea. Primul filosof-jurnalist a fost Nietzsche. L-a introdus pe "azi" în câmpul filosofiei. Înainte de el, filosofia cunoştea timpul şi eternitatea. Nietzsche însă avea obsesia actualităţii.

Michel Foucault în Lumea e un mare azil (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există nevoia de lege şi o anumită armonie între elementele lumii... chiar şi în societatea tâlharilor.

Marsilio Ficino în Marsilio Ficino, Scrisori
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt tot mai mult un fel de Nietzsche ortodox. Sper să dispară Nietzsche şi să rămână ortodoxul.

Ion Buga în În faţa Golgotei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculenţa simbolului lui Dionysos nu e frecventă, însă el are un lucru deosebit, anume că atinge straturile cele mai adânci ale intenţiilor filozofilor moderni, reprezintă oarecum limita însăşi la care gândirea lor e silită să se oprească.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateul Bruno Mensi, ascuns sub pseudonimul Carl William Brown, un italian care se laudă că este doctor în Prostie şi un luptător împotriva Prostiei, a spus următoarea prostie: "Pentru Nietzsche, Dumnezeu a murit, acum aşteptăm să moară adepţii săi." Până una alta, a murit Nietzsche. Apoi, când ateul Nietzsche a spus prostia că "Dumnezeu a murit", era deja nebun sau era pe cale să înnebunească? Pentru că un ateu sănătos la cap, care neagă existenţa lui Dumnezeu, nu poate să spună că "Dumnezeu a murit". Cum să moară cineva care spui că nu există?

George Budoi în Dicţionarul prostiei (8 mai 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A hotărî dacă viaţa merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filozofiei.

citat celebru din Albert Camus
Adăugat de Timeea
Comentează! | Votează! | Copiază!