Privesc cum plânge cerul

Stau la fereastră şi privesc
Cum plânge cerul
Şi copaci cu braţele întinse
Cer, în genunchi, cu faţa spre altar,
Iubirea celor dragi
Şi plâng amar...
Se tânguie de dor... o simfonie
În DO major... În fulgi de păpădie,
Când nimeni nu mai ştie
Că dincolo de moarte,
Un clopot, vag, răsună,
La geam, la ceas de noapte.
Nimeni nu ştie că în somnul lor
Şi primăvara îşi avea sălaş,
Că a venit deloc întâmplător,
Întâia oară, în al lor oraş...
A cumpărat de la tarabă
O rochie turcoaz, cercei de jad,
Pantofi de chihlimbar
Şi un mărgean de flori de viorele
Şi-o geantă cu zambile la curele...
Apoi degrabă a plecat
De unde a venit, din sat,
Acolo unde ninge iar floare de cais
Şi îşi deschide cupa primul vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari de suflete

Inima doare...
Nimeni nu ştie cât!
Au venit pescari de suflete
Să prindă perlele existenţei..
Talpa frământă neputincioasă durerea.
O udă cu sânge...
Sufletul plânge!
Braţele se întind ca o caracatiţă
Pe catafalcul cunoaşterii.
Unde sunt oamenii?!
Un mediu acid care nu se mai poate numi Umanitate...
Toxic destin viitorul planetei
Va contopi.
Va răsări un deşert al tăcerii
Şi moarte...
Nu vor mai exista verbe,
Nici noapte, nici zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele din suflet

Soarele a răsărit în sufletul meu...
Buze de verde-smarald
Sărută cerul turcoaz.
Lacrimile – albe narcise şi crini, pe obraz.
Floare de cais picurând în liniştea serii
Şi păsări vibrând de iubire
Pe arcuşul de vis al tăcerii.
Note de chihlimbar
Pictând irisul împietrit.
Primăvară eternă, bine-ai venit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu flori

Ninge cu flori de cais şi flori de măr,
Ninge în taină, vis şi adevăr,
Îmi bate-n geam, târziu, un ram de stele,
Alerg pe-un câmp de flori de viorele.

E fraged cer şi fraged vis, cuvântul,
A-nmugurit în orice colţ pământul,
Lumina ca o candelă musteşte,
Un an de muncă nou se pregăteşte.

Se-ntorc la cuiburi păsări călătoare...
Pe câmpuri cântă roiuri de tractoare,
Cu flori în plete,-n marmuri ceruite,
Sculptez din nou aducerile-aminte.

Se-ntoarce la geneză libertatea
De-a renaşte-o altă primăvară,
Îmi bate-n geam un ram de stele, noaptea,
Îmi bate-n geam în fiecare seară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.
Azi ne-aplecăm genunchii la altar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, Steaua mea

soţiei mele Ana la aniversarea zilei de naştere

Ninge fugar, şi frumos peste Dămideni
ninge magnific unde e steaua mea;
ici şi colo cad fulgi mari de nea
şi se aştern pe pământul însetat,
numai eu privesc mereu telefonul
de când te-ai dus de-aici, ai plecat.

Ninge alb, imaculat şi pur cum ţi-e inima;
ninge pe pământ unde străluceşte o stea.
Ca pe o nălucă aş vrea să alung depărtările
când mă gândesc, parcă-au secat mările,
şi munţii, fiindcă chiar azi e ziua ta!

Ninge an de an, şi tu eşti tot mai frumoasă;
ninge ne-ntrerupt, peste sat, steaua mea.
Eu stau în fotoliu şi-ţi compun două rime
în sobă focul arde şi nu ştiu cum s-ajung
acolo unde eşti să te pot îmbrăţişa!

poezie de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutină de toamnă

Se tânguie cerul că nu voi ajunge
Odată cu lacrima care mă plânge,
Se tânguie noaptea, se tânguie cerul,
Iar lemnul de veghe-i mai tare ca fierul.

Săraca mea mamă, nu ştie că-i smulsă
Din tot ce e verde,-n răşină neunsă;
Săracul meu tată, veghează-nspre ea
Şi-o plânge, şi-o plânge, cu stea după stea.

Cupola de sticlă se sparge-n fractali,
Septembrie şade-n obrajii mei pali;
Ape sub ape, cu ape în ape –
Volburi din matcă dorind să mă scape.

Fulgeră! Tună! – Chipul meu pal
Lunecă veşted, pe val după val,
Plouă cu moarte şi plouă cu vânt,
Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

stau şi ascult nemişcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă şi plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai ştie, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai ţipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
şi ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă şi plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rochie de mireasă

Mă-mbrac în rochie de mireasă
Şi trandafiri îmi prind în păr,
Mamă, să fiu cea mai frumoasă!
Căci vezi, de tine îmi e dor...

Nuntirea-mi, astăzi, printre îngeri,
Deschide porţi visului tău...
Gătită-ş în argint de stele...
Vin îngerii la pieptul meu.

Un fluture cu aripi albe
Coboară iar pe catafalc,
Eu sunt în rochie de mireasă,
Voi, semne sub mormântul alb...

Tu eşti cu tatăl nostru, mamă,
Iar singură, aici, sunt eu...
Durerea munţii parcă-i sfarmă
Şi-o ştie numai Dumnezeu.

Copac trudind spre fericire,
Din visul vostru întrupat,
Mireasă, calc întru nuntire,
Spre mult deplânsul catafalc...

De fericire plâng şi cerul
Azi s-a deschis deasupra mea
Spre-a mă vedea şi voi, măicuţă,
Oh, mama mea, măicuţa mea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim

Nu ştim de unde am venit,
Nimeni nu ştie unde pleacă.
Venim din flăcări blestemate?
Plecăm spre-o vale veşnic seacă?

Nu ştim de ce-am venit şi cum
Pe-această coajă rotitoare,
Purtăm în sânge zări şi fum
Şi-n carne spumă şi licoare.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Alb (1937)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni, în afara ta, nu te cunoaşte mai bine. Nimeni nu are de unde să ştie ce te doare şi ce nu te doare. Poate, dacă ai noroc, să te intuiască, dar atât. Şi totuşi, nu poate să ştie dacă acolo unde el calcă e cărare de munte printre stânci, printre flori sau printre lacrimi.

citat din Chris Simion
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

camera de zi –
la fereastră flori roşii
şi cerul turcoaz

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie

Nimeni nu ştie câtă foame, frig şi frică
am tras:

când mi-era foame,
îmi lingeam aluniţa degetului arătător,
şi din el creşteau pâini cu chipul mamei;

frig când mi-era,
mă înveleam cu ştreangul tatălui;

de frică, fugeam cu un fluture-n sân şi-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber şi prost!

Nimeni nu ştie că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceaţă;

din ceaţă, am clădit un paznic de cimitir
care tot uita morţii şi nu hrănea câinii rătăciţi pe la gropi.

Nimeni nu ştie că urăsc oamenii,
că-i urăsc ca faţa în oglindă -
doar oamenii pe care îi iubeşti te fac să suferi,
întocmai ca umbra lamei unui cuţit;

nimeni nu ştie că atunci când se pleacă,
eu rămân, mă întreb şi răspund,

apoi, suflu cerul de pe călcăi şi spun:
la bună recunoaştere, străinilor!

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am cu Moartea rendezvous

Eu am cu Moartea întâlnire
Acolo unde se dispută-o baricadă,
Când vine Primăvara şi cântă în livadă,
Iar merii pretutindeni izbucnesc în floare –
Eu am cu Moartea întâlnire
Când vine Primăvara şi râde iarba-n soare.

Poate-o să mă ia de mână şi-o să constat
Că mă conduce, calmă,-n regatul ei îndoliat,
Că-mi închide ochii şi-mi a stinge-a răsuflării unduire –
Sau voi trece eu pe lângă ea,-n drumu-mi spre câmpiile-elizee.
Eu am cu Moartea întâlnire
Pe panta unui deal plin de tranşee,
Când vine Primăvara şi grâul îşi mlădie boiul,
Când prinde-a-înflori pe pajişti caprifoiul.

Domnul ştie, dar n-ar fi fost mai bine oare
Să fi stat pe perne parfumate de mătase acum,
Unde iubirea, binecuvântată,-n somn tresare,
Puls lângă puls, alături de-un trup de fată suplu, tânăr mire,
Unde trezirile sunt dulci, un muzical acord?
Dar eu am cu Moartea întâlnire
La miezul nopţii-într-un oraş în flăcări, plin de fum,
Când Primăvara călătoreşte iar spre nord,
Căci eu îmi ţin cuvântul dat şi nu, nu,
Nu voi lipsi de la acel rendezvous.

NB.

* Alan Seeger (1888–1916) a fost un poet american care a luptat în Franţa – primul război mondial – unde a şi a murit, în Bătălia de pe Somme, 1916.
** Acest poem se citeşte îndeobşte la funeralii, multe persoane găsindu-l înduioşător.

poezie de Alan Seeger, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea din glastră şi tusea din geam

aseară
înnebunit de spaimă
îngerul mi-a bătut în geam
mi-a şoptit bâlbâit
că nimeni nu ştie
cine e de fapt stăpânul morţii
uite, seceră de-a valma
cu aceeaşi furie oarbă
atât în cer cât şi pe pământ
a înjurat cu năduf
şi a fugit în noapte
bâldâbâc bâldâbâc zice Urmuz
după care se-ntoarce degrabă
în fabulele sale mofluz

de atunci nu mi-am mai văzut
îngerul licărind în fereastră
i-am aprins o lumânare
şi atât
deşi mereu îmi pare
imaginea lui pângărită în geam
de bale cereşti
dar niciodată nu am avut curaj
să le şterg

acum că s-a făcut dimineaţă
tuşesc şi mă uit
după lumânarea din glastră
de afară se aude cum latră
câinele meu şchiop
de furie vecinul aruncă
în el cu o piatră
lumina se tulbură
şi se face iar
şi parcă prea prea repede
noapte

Dumnezeu a murit
urlă pe străzi
răspândacul primăriei cereşti
bună dimineaţa noapte
bine ai venit
lângă mine orbul îşi plânge
ochii scurşi

goi şi înfriguraţi
la marginea cerului
aşteptăm să ne îmbrace sfinţii
cu trupuri de carne
şi cu pantofi sport

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimeni...

Iubirea plânge tristă-n colţ
Nu este nimeni s-o ridice,
Pe străzi pusti se plimbă vântul
Şi pomii ard şi cerul plânge!

Când şoapta de iubire se aude
În umbrele luminii geme valul
Doar ploile-şi găsesc hotarul
Şi nu e nimeni să le-adune!

De ce nu-i viaţă fără moarte,
Pe lespezi reci şi cruci de piatră
Se-aude dangăne de clopot
Şi lumea este tot mai rece!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul meu

Când voi pleca spre lumi nebănuite
În care umbra nu mi-o vei găsi,
Să îmi aprinzi candeli atunci iubite,
Flăcările, drumul mi l-o mătăsi.

Să le aprinzi cu stelele din cerul
De unde cad sub formă de pleiade,
Să nu ştie nimeni unde-i ministerul
De ce se cern pe cruce miriade.

În locul meu, las aripi mari de îngeri
Şi ielele rog ca să dănţuiască,
În ultimi paşi pe ritmuri de înfrângeri
Şi praful de pe urme-ţi, dăruiască.

Să îl arunci la miezul nopţii-n mare
Când luna despletită mă va plânge,
Să se prefacă-n fluturi ce-or să zbore,
Spre cer, apoi, cu mine te vor ninge!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

Când mi-e dor de tine
te închid în cripta inimii,
acolo unde nimeni
nu a pătruns până la tine.
De ce lacrimile mă ard
când nu pot plânge?
De ce atunci când respir
mă sufoc?

Tristeţea bate la uşă
dar nu-i deschide nimeni,
pe când eu
dansez
ca şi cum te-aş avea în braţe.

Aşa sunt
când mi-e dor de tine!

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

De spiritul ce dăinuie în noapte
Încă mă mai ascund şi mă mai tem,
Căci va pluti şi dincolo de moarte
Deasupra noastră, precum un blestem.

Se-ascunde-n umbre,-n taină şi în gânduri
Şi scormoneşte dincolo de noi,
Acolo unde paseri dorm în rânduri,
Străfulgerând a lacrimilor ploi.

În inimă-i vulcan, taifun şi tunet,
Înfioraţi în fiecare ceas,
Înmugurim, suntem surâs şi zâmbet...
E tot ce de o vreme ne-a rămas...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!