Eu am cu Moartea rendezvous

Eu am cu Moartea întâlnire
Acolo unde se dispută-o baricadă,
Când vine Primăvara şi cântă în livadă,
Iar merii pretutindeni izbucnesc în floare –
Eu am cu Moartea întâlnire
Când vine Primăvara şi râde iarba-n soare.

Poate-o să mă ia de mână şi-o să constat
Că mă conduce, calmă,-n regatul ei îndoliat,
Că-mi închide ochii şi-mi a stinge-a răsuflării unduire –
Sau voi trece eu pe lângă ea,-n drumu-mi spre câmpiile-elizee.
Eu am cu Moartea întâlnire
Pe panta unui deal plin de tranşee,
Când vine Primăvara şi grâul îşi mlădie boiul,
Când prinde-a-înflori pe pajişti caprifoiul.

Domnul ştie, dar n-ar fi fost mai bine oare
Să fi stat pe perne parfumate de mătase acum,
Unde iubirea, binecuvântată,-n somn tresare,
Puls lângă puls, alături de-un trup de fată suplu, tânăr mire,
Unde trezirile sunt dulci, un muzical acord?
Dar eu am cu Moartea întâlnire
La miezul nopţii-într-un oraş în flăcări, plin de fum,
Când Primăvara călătoreşte iar spre nord,
Căci eu îmi ţin cuvântul dat şi nu, nu,
Nu voi lipsi de la acel rendezvous.

NB.

* Alan Seeger (1888–1916) a fost un poet american care a luptat în Franţa – primul război mondial – unde a şi a murit, în Bătălia de pe Somme, 1916.
** Acest poem se citeşte îndeobşte la funeralii, multe persoane găsindu-l înduioşător.

poezie de Alan Seeger, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am cu Moartea întâlnire [I have a rendezvous with Death]

Eu am cu Moartea întâlnire
Pe-o baricadă disputată,
Căci primăvara vine îndată,
Miros de meri se înalţă-n sus.
Eu am cu Moartea întâlnire,
Când zilele au cam apus.

Poate de mână mă va lua
Ca să mă ducă-n lumea sa
Suflul să-mi ia şi-a mea privire
Dar s-ar putea să o ignor,
Eu am cu moartea întâlnire
Pe-un deal abrupt, necruţător,
Când primăvara va veni
Şi pe imaş doar flori vor fi.

O, Doamne, dar ar fi mai bine
Să dorm pe-o pânză de velură,
Unde Iubirea strâns mă ţine
Puls lângă puls, gură la gură,
Şi unde ador să mă trezesc.
Dar am cu Moartea întâlnire
La miezul nopţii, e firesc,
Când primăvara-mi dă de ştire.
Mi-am dat cuvântul şi-l cinstesc
Şi la-ntâlnire nu lipsesc.

poezie de Alan Seeger, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire...

Am întâlnire cu moartea,
Am întâlnire şi-atât,
Cât de simpatică-i lumea
Când viaţa mă strânge de gât!...

E singura dragostea mea,
Şi suntem doi ochi frumoşi,
Cât de romantică-i lumea
Când viaţa ne ţine scârboşi!...

Plimbându-mă-ncet mă scufund
În găvanele dânsei,
Cât de pufoasă-a fost lumea
Când între dinţi eu o strânsei!...

Garoafă voi fi pe mormânt,
Frântura unui sărut,
Ce ticăloasă-a fost lumea
Când gentil în ea m-am născut!...

Am întâlnire cu moartea
Însă ceasul nu a sosit,
Vai, ce grăbită e lumea,
Când eu o aştept liniştit!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine seara?...

De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopţii?
Poate că vine, ca şi vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii şi mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni şi de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o asemenea vârstă, unui suflet încă plin de iluzii poetice îi place să savureze moartea, atunci când moartea i se pare binefăcătoare. Moartea are însă cochetării faţă de cei tineri: pentru ei, moartea când înaintează, când se retrage, când se arată, când se ascunde; încetineala aceasta îi scârbeşte de ea, iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce până la urmă între oameni, unde vor găsi iarăşi durerea care, mai nemiloasă decât moartea, îi va lovi fără a se lăsa aşteptată.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobetele păsărilor

Atunci când Primăvara vine
Şi păsările se-mpereche,
Atinse par că sunt de streche-
Printre vâlcele şi coline!

Izvoarele curg cristaline,
Încânt melodic în ureche,
Atunci când Primăvara vine-
Şi păsările se-mpereche!

Coboară Soarele-n rovine
Ca un flăcău fără pereche,
Să stea iubirilor de veghe
Şi raze să le dea senine-
Atunci când Primăvara vine!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (24 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara ca o nuntă

Primăvara ca o nuntă, magnifică nuntă
unde nănaşii
LUNA şi SOARELE
aruncă din flori,
plini de-ncântare
----confetti---
peste întreaga suflare
şi unde,
perpetua mireasă-natura-
deleagă privighetoarea să-nalţe cântare
spre SOARE-răsare,
preabunul nănaş.
Cert,
primăvara este o nuntă...
unde şi eu îs nuntaş.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine moartea

Când vine moartea
Cum vine un urs flămând toamna,
când vine moartea şi-şi scoate din pungă monedele de aur

să mă cumpere, şi-şi închide-apoi cu zgomot punga,
când vine moartea
ca o epidemie de febră galbenă,

când vine moartea
şi mă izbeşte ca un aisberg între omoplaţi,

vreau să trec pragul plină de curiozitate, mirându-mă:
ce-o să se-întâmple, cum arată-acel bordei al întunericului?

De aceea privesc toate lucrurile
ca şi cum ar fi fraţii şi surorile mele,
şi consider că timpul este doar o idee,
şi cred că eternitatea este-o altă posibilitate,

şi mă gândesc la fiecare viaţă ca la o floare, familiară
ca o margaretă grădinii, şi la fel de unică,

şi fiecare nume este o muzică plăcută gurii mele,
înaintând, asemeni oricărei muzici, către tăcere,

şi mă gândesc la fiecare trup ca la un leu al curajului, şi ca la ceva
preţios pământului.

Când vine clipa, vreau să spun că întreaga mea viaţă
am fost mireasa unei mirări.
Am fost mirele care a strâns lumea la pieptul lui.

Când vine clipa, nu vreau să mă întreb
dacă-am făcut ceva special din viaţa mea – sau veritabil.

Nu vreau să suspin sau să fiu speriată,
sau să argumentez ceva, orice.

Vreau să sfârşesc simplu, ca şi cum am terminat de vizitat această lume.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea cuvântului risipitor

Sculatu-s-a verdele din morţi
cu verde pre verde călcând
şi-au dat în muguri zăvoarele la porţi
să intre primăvara în cuvânt

Cu verde pre verde călcând
dau în floare paşii pe câmpie
un pas spre verde-i orice gând
cuvântul vine hăt din veşnicie

Tăcerea dă în floare pe hârtie
iar mugurii sunt parcă nişte porţi
pe unde primăvara ne îmbie
sculatu-s-a verdele din morţi

Cu verde pre verde călcând
iată primăvara iese din cuvânt

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara!

Berze, ghiocei, albine
se grăbesc, cu mic cu mare,
să pornească la plimbare
şi s-anunţe cu-ncântare:
"Primăvara vine, vine!"

Doar ariciul, deranjat
şi de-aşa zarvă trezit,
ochişorii şi-a mijit:
"Ce-i cu voi? Ce v-a găsit?
Iarna încă n-a plecat!
Nu vedeţi că-i frig afară
şi că fulgii cad grămadă?
Cine are ochi să vadă
lângă sobă o să şadă!
Auzi colo, primăvară!"

Soarele se-ntinde bine
şi năsucul i-l ciupeşte:
"Scoal-odată şi priveşte
iarba cât de deasă creşte!
Primăvara vine, vine!"

poezie de Mihaela Rascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipuri de frescă

Ne rugăm să vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simţi stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ţi rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poţi face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... să murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi moartea

frica de moarte ca spaima de gropar
le ard cu lumânarea aprinsă de credinţă
rostesc o rugăciune descrisă în tropar
nu risipesc ideile le port cu chibzuinţă.

unde e veşnicia nimeni nu îmi spune
moartea se apropie cu paşi grăbiţi
ştiu că soarele din mine nu va apune
va străluci mereu peste munţi fericiţi.

când totuşi am să mor voi răsări un tei
să împrăştii miresme în primăvara lumii
îngerii cerului mă aşteaptă la ei
unde fericirea o clădesc heruvimii.

aş vrea să repar greşeli din trecut
să plec din lumea sură în rai absolut.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alan: Păi, mi-ar plăcea să te ajut, mamă, dar am o întâlnire astă seară.
Evelyn: Deci este seara păpuşii gonflabile la Stadionul Dodger?
Alan: Nu, chiar am o întâlnire. Iar păpuşa a fost un cadou haios de la un pacient.
Evelyn: Dar tu Charlie?
Charlie: Am încercat-o o dată, dar prefer o femeie adevărată.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Ioana Niţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde? Când? De ce?

Unde se duc iubirile când pier
Şi unde pleacă îngerii să doarmă?
Unde se-ascunde oare, primăvara
Şi când dispare copilul din noi?
Cine ne-amână, iarna, răsăritul
Şi ne scurtează zilele pe rând?
Suntem fire de praf într-o clepsidră,
Sau vajnici luptători cu un destin?
De ce ne este trupul vulnerabil,
De ce ni-i sufletul aşa plăpând?
Unde-i Raiul, să mergem toţi acolo,
De ce-aşteptăm, mai întâi, să murim?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tichia de zăpadă

A pus primăvara tichie de zăpadă
Pe fruntea ghioceilor, la mine în ogradă,
A pus masiv şi celor din pădure
Unde viorelele abia mai pot să-ndure.

Buna Vestire vine cu peştişoru-n coadă,
Vântu-ajută iarna cea năroadă
Că pierdut-a calea în ornic de rugină
Pe unde primăvara încearcă să revină.

Mieii albi sunt slabi, se înnegresc pe bot,
Paştele-i aşteaptă cu cozonac şi tort,
Sub crucea sfântă, de dragul lui Iisus,
Mă-nchin creştineşte cu sufletul supus.

A pus şi pune primăvara tichie de zăpadă
Pe fruntea României, mândră ca o fată,
Unită-n sărbători din sângele de fraţi
Ce-nalţă tricolorul de-un veac peste Carpaţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin

Primăvara, toate fetele sunt mari,
Creşte frunza toată-n ulmi şi în stejari,
Şi toată-mi retina, parcă se dilată,
Să-mi pătrundă-n sânge primăvara toată.

Stinge-mă, femeie, primăvara mea,
Ţine-mă la umbra ta de catifea,
Nu-i da voie verii să mă ducă-n iad,
Căci urmează toamna, când frunzele cad!...

Şi-n tot anotimpul care te precede,
Ochiu-mi, plin de gheaţă, goală nu te vede!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întâlnire

Prima întâlnire de suflet este sfântă,
E ca atunci când în crânguri păsările cântă,
Ca atunci când marea cerului îi cântă
Când soarele, asfinţind în roşu, zarea-ncântă –

Ea, ca un corn, dând glas pe vârf de munte
Trezeşte din somn vremea ascunsă-n inima pădurii
Şi cheamă-n fântâni viaţa din adâncimi profunde
Spre-a se întâlni-n miracolul naturii.

poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cum plânge cerul

Stau la fereastră şi privesc
Cum plânge cerul
Şi copaci cu braţele întinse
Cer, în genunchi, cu faţa spre altar,
Iubirea celor dragi
Şi plâng amar...
Se tânguie de dor... o simfonie
În DO major... În fulgi de păpădie,
Când nimeni nu mai ştie
Că dincolo de moarte,
Un clopot, vag, răsună,
La geam, la ceas de noapte.
Nimeni nu ştie că în somnul lor
Şi primăvara îşi avea sălaş,
Că a venit deloc întâmplător,
Întâia oară, în al lor oraş...
A cumpărat de la tarabă
O rochie turcoaz, cercei de jad,
Pantofi de chihlimbar
Şi un mărgean de flori de viorele
Şi-o geantă cu zambile la curele...
Apoi degrabă a plecat
De unde a venit, din sat,
Acolo unde ninge iar floare de cais
Şi îşi deschide cupa primul vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

În satul meu, ce-l port şi azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine;

Azi-dimineaţă roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Şi cât de-aproape-am fost atunci de glie,

Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Şi-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălţat
Când prima oară-n viaţă am păşit;

Dar astăzi, furişat pe lângă soare,
Mă legăn în clopotniţa bătrână,
Vestind în bronz de clopot, sărbătoare:
E vineri, este “Vinerea cea mare ”
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,

Însă de Paşti, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,

Acolo unde dorul nu mai doare,
Şi lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Şi merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!