Replică domnului Vanghele

Dac-aş fi o primăvară
Liliac bătând în floare,
Ţi-aş cădea plângând în palmă,
De sărutu-ţi fiindu-mi foame.

În ocean de pasiune
Aş fi val de jad şi stele
Şi-n nisipuri m-aş ascunde
Printre degetele tele.

Peste stânci filigranate
Aş fi aurit mister,
Nu-s nici înger şi nici noapte...
Nu sunt nici pământ, nici cer.

Vezi?! Cântând sobor de îngeri,
Sub a sufletului harfă,
Eu voi fi izvor şi taină,
Gândurile-ţi să mă soarbă.

Cum, ţi-e teamă de o roză?!
Spinii mei doar te răsfaţă
C-o sălbatică privire...
Lumea ta va prinde viaţă!

Şi-n cearşafurile albe,
Parfumate, doi lunatici,
Îşi cern clipele frumoase,
Printre lujerii tomnatici.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Mireasă-n valuri de argint
Sculptată-n arca veşniciei,
Cu val de stele te alint,
Te-nalţ în cântul rapsodiei,

Veghez să-ţi fie somnul lin
Şi noaptea pasăre măiastră,
În dimineţi să ne-nfrăţim
Tăcut, cu-ntinderea albastră.

Corola florilor de crin
Să-ţi fie voal peste ocean,
Iar când la tine am să vin,
Cu-ntreaga fiinţă să te am,

Să mi te dărui ca un vis,
Mărgăritar şi chiparoasă,
Căci tu iubita mea, rămâi,
Eternă şi cea mai frumoasă.

Nu-s stânci în inimi, nici nisip
Ca-nfiorarea fiinţei noastre,
Nici păsări vii fără de chip
Şi sângeri de apusuri caste!

Din stele aurul s-a scurs
Pe tălpi, în suflet şi-n privire...
Dar vezi?! Mireasa mea, te-ai dus
În marea mea nemărginire...

În rugul de sărut mă ai
Cu fiecare amintire...
De ce-ai plecat?! De ce?!
Ştiai că sunt nimic fără de tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har

Har - firească încântare,
Dor de dor şi dor de ducă
Într-o lume peste care
Fi-vei înger, ori nălucă.

Zâmbet şi sărut de sânger,
Zări lăptoase de lumină...
Cântă-n cor sobor de îngeri
Pe un cer de muselină.

Câmp de maci de catifele,
Nuferi pe un cer de vis,
Parcă toate-s ale tele
Şi-ncolţesc în paradis.

O continuă mişcare,
Val de pace şi balans,
Fir de aur prins în zare
De-al lumescului popas.

În clepsidra-ncrâncenată,
Printr-o viaţă călătoare,
Doar o trecere firească
Şi aceiaşi întrebare.

Taină, literă şi lege,
Sufletului ochi eşti, har.
Doar tăcerea te-nţelege,
Numai ei îi eşti amnar...

Har - sfioasă alinare
A durerii sângerânde
Ce-n adâncuri lucitoare
Ca o taină, se ascunde.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viaţă, în iubire şi în moarte,
În viers şi cânt, istorii şi lumină,
În taină, în durere şi în tină.
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viaţă şi în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Şi ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala şi durerea
Şi ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ţi este cumpănă de brazi.

În viers şi cânt, istorii şi lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ţi-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Şi-ţi curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Te-ai întrupat. Şi-acum, sobor de şoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viaţă
Şi-n râuri lacrimi curg, tot curg pe faţă.
Ni-i sărăcit şi sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere şi în tină,
Luceafăr eşti, eşti vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu eşti izvorul şi nemărginitul,
Speranţa şi istoria iubirii
De semeni... Tu eşti calea fericirii,
Tu-nmugureşti în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte...
Plecarea-ţi doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ţi-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ţi-e sufletul amnar şi libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Şi te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poţi ştii vreodată cum se moare!
Trăieşti prin noi poveste şi poem
Şi te aşezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Şi plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum acelaşi univers...
Tu eşti Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiţi cu har,
Tu eşti o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer şi rătăceşti în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
În taină, în durere şi în tină,
În viers şi cânt, istorii şi lumină.
În viaţă, în iubire şi în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger re-creat

cu dedicaţie pentru Nana Ileana Filip şi fiica ei plecată printre îngeri, Izabela Alina

Înger re-creat în suflet, înger re-creat în gând...
Altarul dragostei pe care mama
A îngenunchiat şi a plâns,
Abundă de îngeri şi stele,
De cântec, de vrajă, de râs...
Quasar ce ivit pe pământ
Te-ai stins odată cu zorii
Fericirii de mamă,
Porţi pe chip sideral
Sărutul, întâiul şi ultim sărut,
Porţi în frageda palmă
Forţa unui nou început.
Departe, cu însemnul altei iubiri,
Floare de colţ, floare de foc, floare de colţ, stea,
Ai rămas vis pulsând în inima mea.
Nu te-a alungat nici timpul, nici gerul...
Chipul tău - icoană de lumină,
Adoarme cu mine în fiecare seară.
Aşteaptă! Cândva, mama la tine-o să vină!
Ţi-ai purtat moartea prin foc,
Dar eşti purificată prin mine,
Pe drumul naşterii, din clipa aceea, divine.
Azi îţi las coroane de îngeri,
Săruturi caste şi stele albastre,
La altare de plângeri...
Izabela Alina, tu eşti pentru mine
Întâia iubire, lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s

Nu-s nici hoţ... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aş rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverşunare,
Să te culc lângă izvor
Şi să te înalţ spre soare.

Nu-s beţiv... nici păcătos,
Cred în dragoste şi-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Dacă lacrima nu-ţi udă
Faţa, e fiindc-ai tot plâns
Şi-n adâncuri de lumina
Lacrima ţi s-a ascuns.

Vezi?! Tu speri într-o minune...
În poveste mai trăieşti.
Ai mereu o zână bună
Pe cărările cereşti...

Rugi în albia cerească
Ai spălat... Mătănii mii,
Doar să o mai dtrângi în braţe
Înc-o noapte, înc-o zi!

Franţa astăzi ţi se pare
Doar un pas- atâta tot,
Nu-s nici graniţe, nici timpuri,
Nici distanţe... Aşa socot.

Ai croit de dor, poeme
Şi oceane de iertări,
Ai crezut că treci prin noapte
Şi te vei trezi în zori.

Sper ca lupta să îţi fie
Şi izbândă şi acces
Către lumea fericrii
Către care ai purces.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

(alerg după tine)

Dă-mi din iubirea ta parfum
Să fiu o floare de salcâm
Sălbatică si plină de mister,
Floare de colţ sădită pe un nor.

Cu răsuflarea gurii mă atingi,
Şi înfloresc precum un măr
Petale albe de-mi revărs,
Sunt fulg de nea ce mă topesc.

Mă strângi în braţe, mă cuprinzi
Parcă sunt floare de măslin,
Buchete să le-aduni plângând
Să nu mă uiţi nici mai târziu.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de multe am păcate

Nici cu gândul nu gândeşti,
Nu-s în mări atâţia peşti,
N-are ceru-atâtea stele,
Nici Pământul floricele,

Nu au munţii-atâţia brazi,
N-au trăit atâţi nomazi,
Nu-s femei ce-s măritate
Cât de multe am păcate.

N-are codrul rămurele,
Nu-s pe lume păsărele,
Nu sunt frunze în păduri,
Nici în ploaie picături,

Nu-s atâţi peri capilari,
Nici în bănci atâţi dolari,
Pe Pământ nu sunt muşcate
Cât de multe am păcate.

Nu-s în ţară-atâţi olteni,
Nici pe lume pământeni
Şi nici fire nu-s de iarbă
Pe păşuni, n-am fire-n barbă,

Nu-s cărţi în biblioteci
Şi-n livezi atâţi culbeci,
Păsărele-mperecheate
Cât de multe am păcate.

N-are-un lan de grâu seminţe,
Nu-s pe lume suferinţe,
În natură ‒ fluturaşi,
Nici pe câmpuri iepuraşi,

Nu-s pe lume animale,
În curmali nu sunt curmale,
Nici scrumbii nu sunt sărate
Cât de multe am păcate.

N-are omu-atâtea gânduri,
Nu-s în cărţi atâtea rânduri,
Nici albine-n toată ţara,
Cât de lungă este vara,

Nu-s pe bălţi atâţi ţânţari,
În păduri atâţi lăstari
Pe Pământ nu sunt bucate
Cât de multe am păcate.

N-are litere o carte,
Nu-s bolnavi ce sunt pe moarte,
În ocean nu sunt sardele,
Nici în râuri pietricele,

Nu-s în bălţi atâţi broscoi,
Cinteze pe gogoloi,
Lucruri neadevărate
Cât de multe am păcate.

Şi nici fire de nisip
Nu găseşti, de niciun tip,
În al nostru lac Amara
Sau deşertul zis Sahara,

Nu-s în cărţi atâtea foi,
Nici în turme-atâtea oi,
Nu sunt răni nevindecate
Cât de multe am păcate.

poezie de George Budoi din Păcatele şi Păcătoşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 decembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa copacilor înfloriţi

Ne creşte primăvara-n suflet
Şi primăvară-i pe pământ.
Zbor într-al vânturilor vuiet
Eternul fluture de vânt.
Mi-e braţul ramură de stele.
Pierdut în nopţi de diamant,
Copac cu rod de peruzele,
Adeseori m-aplec şi ard.

Ne creşte primăvara-n suflet.
Copaci de jad, la tâmple goi
Înmuguresc. Suntem un cântec
În rapsodia lor de ploi.
De-acum cerneală de petale
Zideşte litera-n cuvânt.
Nici suferinţa nu mai doare.
Doar fluturi în privire sunt...

Şi primăvară-i pe pământ...
Şi-n noi, de-acum, e primăvară.
Cad ploi de vis din cerul sfânt,
Pe cap mi-am pus nouă maramă.
Trec prin privire suliţi verzi,
Smaraldice catapetesme...
La malul mării desenezi...
Argint de vrajă luna ţese.

Zbor într-al vâturilor vuiet,
Un fluture fără aripă,
Iubire-mi picură în suflet
Şi din iubire se-nfiripă
Altar de neştiute plângeri,
Sobor de îngeri şi petale.
Născuţi am fost spre-a naşte îngeri
Şi-a deveni mărgăritare.

Eternul fluture de vânt,
În noi, trudind, şi-a strâns coconul.
E primăvară pe pământ
Şi ne-a iertat Mântuitorul.
De-acum e-o ningere de flori...
S-au coborât din cer petale,
Narcise, zâmbete, bujori,
Vis, liliac, mărgăritare.

Mi-e braţul ramură de stele...
Mi-au răsărit pe sâni castani,
Mă pierd în valuri de dantele,
În arca zecilor de ani.
În coliere de liane
O iederă mă-nalţ spre cer.
E azi în mine-atâta soare!
Dar lacirmă de stea te chem...

Pierdut în nopţi de diamant
Mi-e tocul – lacrimă albastră
Şi roză, azi, la tâmplă,-ţi cad.
Tu ai ucis iubirea noastră.
Veghez asupra unui mort...
Tu l-ai pierdut printre poeme.
Tu mi-ai lăsat, aşa socot
Decât uitare şi durere...

Copac cu rod de peruzele,
Un armistiţiu ne-a unit.
Eu mă înalţ de-acum spre stele,
Tu-n noaptea neagră i fugit.
Azi cade lacrimă de frunză...
Am primăvara în privire!
Nu voi putea să stau ascunsă,
Căci vezi, mustesc de fericire!

Adeseori mustesc şi ard –
O candelă în nopţi târzii,
Copac cu frunzele de jad,
Dor de părinţi şi de copii.
Veniţi şi staţi la umbra mea
Colindători de suflete!
Poartă spre cer mi-e inima...
Fiţi voi prinos de dragoste!

Adeseori m-aplec şi ard,
Copac cu rod de peruzele,
Pierdut în nopţi de diamant.
Mi-e braţul ramură de stele.
Eternul fluture de vânt,
Zbor într-al vânturilor vuiet
Şi primăvară-i pe pământ.
Ne creşte primăvara-n suflet!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o veste despre tine

Oare minte mă mai ţii
Când ţi-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlţâie furtuna?

Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ţi-e privirea
Şi în amintiri zâmbeşti
Spre minuni dumnezeieşti?

Într-adins, cătându-ţi locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineţi
Te mai plimbi printre tristeţi?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

Şi-n zadar şopteşte vântul,
Fiindcă nu-i pricep cuvântul
Iar în poleiala lunii
Văd doar semnele minciunii.

... Oare minte mă mai ţii
Că mai sunt printre cei vii,
Şi, abătut, sub anii răi,
Mai visez la ochii tăi?

Mă întreb, mă tot întreb
Şi-ndoieli în mine fierb:
Ţi-o fi rău, sau ţi-o fi bine? –
Nici o veste despre tine...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru el şi ea

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ţi reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşind,
Eşti umbra ce mă strânge! Atât eşti de divină
Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind.

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Şi talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ţi-aş clădi palate,
Apoi tăcut m-aş pierde în unduiri de stea.
M-aş avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis şi mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Şi mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută eşti chemare,
Iar eu sunt clipa vieţii de vis şi alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregeşti
Crenelurile vieţii... Poveşti împărăteşti
Îţi stau îngenunchiate. La fel îţi stau şi eu.
Din sfânta-mpărăţie, te voi chema mereu.

Reflux şi reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi şi-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculţi, cu noaptea-n plete
Ca-n lanţuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veşnicia la margine de zi,
Şi încă-o veşnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie braţul fulger, să-ţi pot înlănţui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Ţesându-ţi giulgi de aur, iubirea vieţii mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ţi pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veşnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut şi plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite şi timpul se opreşte,
Amară suferinţă în mine-nmugureşte.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viaţă, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeaşi melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-aşteaptă să reapari în zare.
Nu-ţi cer decât o şansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ţi-adorm în gânduri, un colier de şoapte.

Eşti umbra ce mă strânge... Atât eşti de divină
Că-n flori de chiparoase te-aş înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ţi-aş presăra cuvinte
Şi rozele le-aş pune în lacrimi şi-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ţi-aş da întru mărire alese giuvaere.
Ţi-aş da o-ntreagă lume, câmpii şi munţi şi ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ţi sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i priveşti, ţi-e teamă
Şi în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Priveşte depărtare şi vezi ce mult mă doare!

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât eşti de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux şi reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de la bătrâneţe

Ce-ndărătnică privire s-a-nrădăcinat sub pleoape
Şi ascunde lacrimi grele şi ascunde lacrimi calde.
M-aş piti ca-ntr-o oglindă de privirea mea păgână,
însă lacrima mă ţine, parcă tot mai strâns de mână.

Ochii mei plutesc în ceaţă şi de-un timp îi simt gemând.
Nu-i decât singurătate şi tăcere pe pământ...
Sfredelesc vulcani în suflet. Palmele mai rău mă dor.
Doar în mine bate ploaia, eu sunt plină de nămol...

Nu mai ştiu de-s lacrimi, sânge, ori un gând hoinar în noapte.
Uşa vieţii mă tot strânge. Şi-mi e frig şi-mi este noapte.
Nu mai arde nici făclia de iubire şi de viaţă
Şi abia aştepy, Părinte, să se facă dimineaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi

De-aş fi soare ţi-aş atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ţi-aş topi pe gene sau ţi-aş împleti-o-n pleată,
De-aş fi luna de pe cer, te-aş pupa noaptea cu raza
Şi-n deşertu-ntins şi aspru ţi-aş fi-n însetare oaza
De verdeaţă, de răcoare, de popas şi alinare
Şi ţi-aş săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aş fi cer ţi-aş plânge-n pleoape ploile de neputinţă
Şi ţi-aş inunda cu lacrimi fiecare por din fiinţă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună şi nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viaţă trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, şi lut, şi tină
Sunt mirarea mea că eşti, zborul meu către lumină.
De-aş fi stea pe bolta lumii te-aş chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeţi în reverie.
Şi de-aş fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aş una din culori să ţi-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care ştiu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine şi... regret, n-ai altă soartă.
Ia ghiciţi cui o dedic, pentru tine, pentru altul?
Pentru lumea asta mare...? Ştie Dumnezeu, înaltul...

poezie de Eugenia Mihu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt

Eu nu-s vreo zeiţa aşa cum mă vezi
Nu-s lumina din zori ce-ţi bate la geam
Nici iarba ce-mbracă câmpiile verzi
Nici floarea ce galeş zâmbeşte pe ram.

Nu-s nici trilul de-l auzi în pădure
Ploaia de vară ce-astâpăr-un dor
Nu sunt dulceaţă din boabe de mure
Nici măcar Lună pitulată într-un nor.

Nu-s cerul de vară cu stelele mii
Nici speranţa ce se-aprinde scânteie
Nu-s nimic din tot ce visezi tu c-aş fi
Sunt puţin, doar atât, o femeie...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

Uneori, simt alergând odată cu mine,
La maratonul vieţii,
O altă fiinţă asemenea mie.
Să fie o umbră?! Un înger, ori un spirit
Care să reprezinte dublura mea?!
O sosie?
M-aş bucura
Să o ştiu fericită,
Să o văd lumină şi taină ce se va aşterne
Peste sufletul meu.
Paralelismul cu ea
Îmi va da energia de a trece
Peste tăcere şi peste durere...
Să o ştiu bine m-aş bucura,
Dar nici nu ştiu cine e ea.
Cu ea voi alerga până la plus infinit
Şi mă voi întoarce pe pământ,
Spirit liber şi fericit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul doinelor frânte

Nu-ţi mai aud bătăile aripilor
şi nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei şi îţi par acum creste de munţi
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca nişte avalanşe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
şi tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre ţărmuri cu doinele frânte.
Între cer şi pământ, nu mai zboară decât tristeţi
mânate de cenuşa cuvintelor
arse de vreme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fiecare...

Şi fiecare are îngeri păzitori
În fluturi, în lumină, păsări, flori...
În pescăuşi ce se înalţă lin,
În ningeri blânde sau în cer senin...
În fluturi albi, în fluturi de ninsoare,
În stele şi iîn crini şi în fecioare.
Pentru darurile mele -
Cască şi cercei, inele,
Pulovere şi brăţări,
Lănţişoare, bluze, flori,
Mulţumesc acelei care
Zboară fără încetare
Peste lumi şi generaţii,
Printre-atâtea constelaţii.
Pescăruş cu aripi frânte,
Plâsul cine să-ţi asculte?!
Cine, înger de lumină,
Smuls de vânt din rădăcină?
Ce dureri ai îndurat?
Cui obrazul tău ai dat
Să îl pălmuiască-n noapte?
Ce calvar ai dus în taină
Fiică şi soţie, mamă?
Crucea ta, cu îndurare
Se apleacă... şi mă doare!
Tu eşti un vulcan de şoapte
Peste care, gândul meu
Îţi e pază-n miez de noapte
Şi te sprijjnă la greu.
Tu eşti aripă şi vis,
Eşti femeie şi artist,
Maică Sfântă şi lumină,
Candelă de muselină.
Ai venit, prin întrupare,
Crina, doar spre a salva
Moartea noastră trecătoare,
Lumea bună, de cea rea.
Zborul, lin arareori,
Se ascunde printre nori
Şi rasari - un Soare blând,
Pentru oameni, pe pământ.
Eşti lumină, înger, stea...
Jumătate, viaţa mea,
Ţie eu ţi-aş dărui.
Haide! Vremuri vor veni,
Când unite vom lupta,
Lumea asta vom schimba.
Zâmbet - dansuri de pleiade
Peste lumea noastră cade.
Oh, prin literă şi lege,
Om pe om se va-nţelege.
Voal de îngeri şi de stele
Peste chipul ţării mele.
Datorăm acestea toate
Vieţii cea fără de moarte.
Noi – popas, acelaşi drum,
Vom fi ghid prieteniei
Ce ne leagă şi acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sperie...

Mă sperie iubirea! De ea mă tem! Mă tem!
Să fie sentimentul un nerostit blestem?!
Cearşaful vârstei mele, cu sângeri de sărut,
Veghează fericirea... Eu unde să m-ascund?!

Mi-e teamă de cuvinte!-s rostite în zadar!
Musteşte neiertarea... Am inima de piatră
Şi sfărâmat mi-e gândul de-o inimă de jar...
În vămi sunt spulberată cu stelele deodată.

Furtuna-i nefirescul şi-n plan trancendental
Alerg spre nemurirea eternului din mine...
N-am dreptul să mai sufăr în viaţă iar şi iar!
Mă-ndrept cu paşi de umbre, mă-ndrept spre fericire!

Furtună-i nefirescul firescului din noi...
Harta iubirii noastre îmi e necunoscută!
De ce-am alege drumul, acelaşi, amândoi?!
De ce-am purta pe umeri, mereu, aceeaşi cruce?!

Răscumpărat de mare mi-e trupul stins în zori...
Transfigurate ţărmuri, speranţele se pierd...
Şi cine-s eu?! Te-ntreabă! Un înger uneori,
Ce-n negurile vieţii, timid, te mai aştept.

Nu sunt poem, nici muză, nici clar de lună plină!
Mă sperie iubirea! Făcută-i "a muri"...
E nu sunt nici mireasă, nici stea diamantină,
Nu-s nici sfârşit de clipă, nici început de zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!