Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Replică domnului Vanghele

Dac-aș fi o primăvară
Liliac bătând în floare,
Ți-aș cădea plângând în palmă,
De sărutu-ți fiindu-mi foame.

În ocean de pasiune
Aș fi val de jad și stele
Și-n nisipuri m-aș ascunde
Printre degetele tele.

Peste stânci filigranate
Aș fi aurit mister,
Nu-s nici înger și nici noapte...
Nu sunt nici pământ, nici cer.

Vezi?! Cântând sobor de îngeri,
Sub a sufletului harfă,
Eu voi fi izvor și taină,
Gândurile-ți să mă soarbă.

Cum, ți-e teamă de o roză?!
Spinii mei doar te răsfață
C-o sălbatică privire...
Lumea ta va prinde viață!

Și-n cearșafurile albe,
Parfumate, doi lunatici,
Își cern clipele frumoase,
Printre lujerii tomnatici.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mihai Marica

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Pierdere

Mireasă-n valuri de argint
Sculptată-n arca veșniciei,
Cu val de stele te alint,
Te-nalț în cântul rapsodiei,

Veghez să-ți fie somnul lin
Și noaptea pasăre măiastră,
În dimineți să ne-nfrățim
Tăcut, cu-ntinderea albastră.

Corola florilor de crin
Să-ți fie voal peste ocean,
Iar când la tine am să vin,
Cu-ntreaga ființă să te am,

Să mi te dărui ca un vis,
Mărgăritar și chiparoasă,
Căci tu iubita mea, rămâi,
Eternă și cea mai frumoasă.

Nu-s stânci în inimi, nici nisip
Ca-nfiorarea ființei noastre,
Nici păsări vii fără de chip
Și sângeri de apusuri caste!

Din stele aurul s-a scurs
Pe tălpi, în suflet și-n privire...
Dar vezi?! Mireasa mea, te-ai dus
În marea mea nemărginire...

În rugul de sărut mă ai
Cu fiecare amintire...
De ce-ai plecat?! De ce?!
Știai că sunt nimic fără de tine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Har

Har - firească încântare,
Dor de dor și dor de ducă
Într-o lume peste care
Fi-vei înger, ori nălucă.

Zâmbet și sărut de sânger,
Zări lăptoase de lumină...
Cântă-n cor sobor de îngeri
Pe un cer de muselină.

Câmp de maci de catifele,
Nuferi pe un cer de vis,
Parcă toate-s ale tele
Și-ncolțesc în paradis.

O continuă mișcare,
Val de pace și balans,
Fir de aur prins în zare
De-al lumescului popas.

În clepsidra-ncrâncenată,
Printr-o viață călătoare,
Doar o trecere firească
Și aceiași întrebare.

Taină, literă și lege,
Sufletului ochi ești, har.
Doar tăcerea te-nțelege,
Numai ei îi ești amnar...

Har - sfioasă alinare
A durerii sângerânde
Ce-n adâncuri lucitoare
Ca o taină, se ascunde.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viață, în iubire și în moarte,
În viers și cânt, istorii și lumină,
În taină, în durere și în tină.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viață și în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Și ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala și durerea
Și ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ți este cumpănă de brazi.

În viers și cânt, istorii și lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ți-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Și-ți curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viață, în iubire și în moarte
Te-ai întrupat. Și-acum, sobor de șoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viață
Și-n râuri lacrimi curg, tot curg pe față.
Ni-i sărăcit și sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere și în tină,
Luceafăr ești, ești vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu ești izvorul și nemărginitul,
Speranța și istoria iubirii
De semeni... Tu ești calea fericirii,
Tu-nmugurești în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte...
Plecarea-ți doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ți-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ți-e sufletul amnar și libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Și te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poți știi vreodată cum se moare!
Trăiești prin noi poveste și poem
Și te așezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Și plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum același univers...
Tu ești Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiți cu har,
Tu ești o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer și rătăcești în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
În taină, în durere și în tină,
În viers și cânt, istorii și lumină.
În viață, în iubire și în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Înger re-creat

cu dedicație pentru Nana Ileana Filip și fiica ei plecată printre îngeri, Izabela Alina

Înger re-creat în suflet, înger re-creat în gând...
Altarul dragostei pe care mama
A îngenunchiat și a plâns,
Abundă de îngeri și stele,
De cântec, de vrajă, de râs...
Quasar ce ivit pe pământ
Te-ai stins odată cu zorii
Fericirii de mamă,
Porți pe chip sideral
Sărutul, întâiul și ultim sărut,
Porți în frageda palmă
Forța unui nou început.
Departe, cu însemnul altei iubiri,
Floare de colț, floare de foc, floare de colț, stea,
Ai rămas vis pulsând în inima mea.
Nu te-a alungat nici timpul, nici gerul...
Chipul tău - icoană de lumină,
Adoarme cu mine în fiecare seară.
Așteaptă! Cândva, mama la tine-o să vină!
Ți-ai purtat moartea prin foc,
Dar ești purificată prin mine,
Pe drumul nașterii, din clipa aceea, divine.
Azi îți las coroane de îngeri,
Săruturi caste și stele albastre,
La altare de plângeri...
Izabela Alina, tu ești pentru mine
Întâia iubire, lumina...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Nu-s

Nu-s nici hoț... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aș rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverșunare,
Să te culc lângă izvor
Și să te înalț spre soare.

Nu-s bețiv... nici păcătos,
Cred în dragoste și-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Lacrima

Dacă lacrima nu-ți udă
Fața, e fiindc-ai tot plâns
Și-n adâncuri de lumina
Lacrima ți s-a ascuns.

Vezi?! Tu speri într-o minune...
În poveste mai trăiești.
Ai mereu o zână bună
Pe cărările cerești...

Rugi în albia cerească
Ai spălat... Mătănii mii,
Doar să o mai dtrângi în brațe
Înc-o noapte, înc-o zi!

Franța astăzi ți se pare
Doar un pas- atâta tot,
Nu-s nici granițe, nici timpuri,
Nici distanțe... Așa socot.

Ai croit de dor, poeme
Și oceane de iertări,
Ai crezut că treci prin noapte
Și te vei trezi în zori.

Sper ca lupta să îți fie
Și izbândă și acces
Către lumea fericrii
Către care ai purces.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Miriam Nadia Dăbău

Mister

(alerg după tine)

Dă-mi din iubirea ta parfum
Să fiu o floare de salcâm
Sălbatică si plină de mister,
Floare de colț sădită pe un nor.

Cu răsuflarea gurii mă atingi,
Și înfloresc precum un măr
Petale albe de-mi revărs,
Sunt fulg de nea ce mă topesc.

Mă strângi în brațe, mă cuprinzi
Parcă sunt floare de măslin,
Buchete să le-aduni plângând
Să nu mă uiți nici mai târziu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât de multe am păcate

Nici cu gândul nu gândești,
Nu-s în mări atâția pești,
N-are ceru-atâtea stele,
Nici Pământul floricele,

Nu au munții-atâția brazi,
N-au trăit atâți nomazi,
Nu-s femei ce-s măritate
Cât de multe am păcate.

N-are codrul rămurele,
Nu-s pe lume păsărele,
Nu sunt frunze în păduri,
Nici în ploaie picături,

Nu-s atâți peri capilari,
Nici în bănci atâți dolari,
Pe Pământ nu sunt mușcate
Cât de multe am păcate.

Nu-s în țară-atâți olteni,
Nici pe lume pământeni
Și nici fire nu-s de iarbă
Pe pășuni, n-am fire-n barbă,

Nu-s cărți în biblioteci
Și-n livezi atâți culbeci,
Păsărele-mperecheate
Cât de multe am păcate.

N-are-un lan de grâu semințe,
Nu-s pe lume suferințe,
În natură ‒ fluturași,
Nici pe câmpuri iepurași,

Nu-s pe lume animale,
În curmali nu sunt curmale,
Nici scrumbii nu sunt sărate
Cât de multe am păcate.

N-are omu-atâtea gânduri,
Nu-s în cărți atâtea rânduri,
Nici albine-n toată țara,
Cât de lungă este vara,

Nu-s pe bălți atâți țânțari,
În păduri atâți lăstari
Pe Pământ nu sunt bucate
Cât de multe am păcate.

N-are litere o carte,
Nu-s bolnavi ce sunt pe moarte,
În ocean nu sunt sardele,
Nici în râuri pietricele,

Nu-s în bălți atâți broscoi,
Cinteze pe gogoloi,
Lucruri neadevărate
Cât de multe am păcate.

Și nici fire de nisip
Nu găsești, de niciun tip,
În al nostru lac Amara
Sau deșertul zis Sahara,

Nu-s în cărți atâtea foi,
Nici în turme-atâtea oi,
Nu sunt răni nevindecate
Cât de multe am păcate.

poezie de din Păcatele și Păcătoșii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (1 decembrie 2022)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Glossa copacilor înfloriți

Ne crește primăvara-n suflet
Și primăvară-i pe pământ.
Zbor într-al vânturilor vuiet
Eternul fluture de vânt.
Mi-e brațul ramură de stele.
Pierdut în nopți de diamant,
Copac cu rod de peruzele,
Adeseori m-aplec și ard.

Ne crește primăvara-n suflet.
Copaci de jad, la tâmple goi
Înmuguresc. Suntem un cântec
În rapsodia lor de ploi.
De-acum cerneală de petale
Zidește litera-n cuvânt.
Nici suferința nu mai doare.
Doar fluturi în privire sunt...

Și primăvară-i pe pământ...
Și-n noi, de-acum, e primăvară.
Cad ploi de vis din cerul sfânt,
Pe cap mi-am pus nouă maramă.
Trec prin privire suliți verzi,
Smaraldice catapetesme...
La malul mării desenezi...
Argint de vrajă luna țese.

Zbor într-al vâturilor vuiet,
Un fluture fără aripă,
Iubire-mi picură în suflet
Și din iubire se-nfiripă
Altar de neștiute plângeri,
Sobor de îngeri și petale.
Născuți am fost spre-a naște îngeri
Și-a deveni mărgăritare.

Eternul fluture de vânt,
În noi, trudind, și-a strâns coconul.
E primăvară pe pământ
Și ne-a iertat Mântuitorul.
De-acum e-o ningere de flori...
S-au coborât din cer petale,
Narcise, zâmbete, bujori,
Vis, liliac, mărgăritare.

Mi-e brațul ramură de stele...
Mi-au răsărit pe sâni castani,
Mă pierd în valuri de dantele,
În arca zecilor de ani.
În coliere de liane
O iederă mă-nalț spre cer.
E azi în mine-atâta soare!
Dar lacirmă de stea te chem...

Pierdut în nopți de diamant
Mi-e tocul – lacrimă albastră
Și roză, azi, la tâmplă,-ți cad.
Tu ai ucis iubirea noastră.
Veghez asupra unui mort...
Tu l-ai pierdut printre poeme.
Tu mi-ai lăsat, așa socot
Decât uitare și durere...

Copac cu rod de peruzele,
Un armistițiu ne-a unit.
Eu mă înalț de-acum spre stele,
Tu-n noaptea neagră i fugit.
Azi cade lacrimă de frunză...
Am primăvara în privire!
Nu voi putea să stau ascunsă,
Căci vezi, mustesc de fericire!

Adeseori mustesc și ard –
O candelă în nopți târzii,
Copac cu frunzele de jad,
Dor de părinți și de copii.
Veniți și stați la umbra mea
Colindători de suflete!
Poartă spre cer mi-e inima...
Fiți voi prinos de dragoste!

Adeseori m-aplec și ard,
Copac cu rod de peruzele,
Pierdut în nopți de diamant.
Mi-e brațul ramură de stele.
Eternul fluture de vânt,
Zbor într-al vânturilor vuiet
Și primăvară-i pe pământ.
Ne crește primăvara-n suflet!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nici o veste despre tine

Oare minte mă mai ții
Când ți-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlțâie furtuna?

Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ți-e privirea
Și în amintiri zâmbești
Spre minuni dumnezeiești?

Într-adins, cătându-ți locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineți
Te mai plimbi printre tristeți?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

Și-n zadar șoptește vântul,
Fiindcă nu-i pricep cuvântul
Iar în poleiala lunii
Văd doar semnele minciunii.

... Oare minte mă mai ții
Că mai sunt printre cei vii,
Și, abătut, sub anii răi,
Mai visez la ochii tăi?

Mă întreb, mă tot întreb
Și-ndoieli în mine fierb:
Ți-o fi rău, sau ți-o fi bine? –
Nici o veste despre tine...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru el și ea

Ești plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ți reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătușind,
Ești umbra ce mă strânge! Atât ești de divină
Că îmi doresc o viață să ne trezim iubind.

Ești plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Și talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ți-aș clădi palate,
Apoi tăcut m-aș pierde în unduiri de stea.
M-aș avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis și mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Și mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută ești chemare,
Iar eu sunt clipa vieții de vis și alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregești
Crenelurile vieții... Povești împărătești
Îți stau îngenunchiate. La fel îți stau și eu.
Din sfânta-mpărăție, te voi chema mereu.

Reflux și reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi și-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculți, cu noaptea-n plete
Ca-n lanțuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veșnicia la margine de zi,
Și încă-o veșnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie brațul fulger, să-ți pot înlănțui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Țesându-ți giulgi de aur, iubirea vieții mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ți pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veșnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut și plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite și timpul se oprește,
Amară suferință în mine-nmugurește.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viață, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătușând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeași melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-așteaptă să reapari în zare.
Nu-ți cer decât o șansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ți-adorm în gânduri, un colier de șoapte.

Ești umbra ce mă strânge... Atât ești de divină
Că-n flori de chiparoase te-aș înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ți-aș presăra cuvinte
Și rozele le-aș pune în lacrimi și-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ți-aș da întru mărire alese giuvaere.
Ți-aș da o-ntreagă lume, câmpii și munți și ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

Că îmi doresc o viață să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ți sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i privești, ți-e teamă
Și în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Privește depărtare și vezi ce mult mă doare!

Că îmi doresc o viață să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât ești de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătușând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux și reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Ești plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Tristețe de la bătrânețe

Ce-ndărătnică privire s-a-nrădăcinat sub pleoape
Și ascunde lacrimi grele și ascunde lacrimi calde.
M-aș piti ca-ntr-o oglindă de privirea mea păgână,
însă lacrima mă ține, parcă tot mai strâns de mână.

Ochii mei plutesc în ceață și de-un timp îi simt gemând.
Nu-i decât singurătate și tăcere pe pământ...
Sfredelesc vulcani în suflet. Palmele mai rău mă dor.
Doar în mine bate ploaia, eu sunt plină de nămol...

Nu mai știu de-s lacrimi, sânge, ori un gând hoinar în noapte.
Ușa vieții mă tot strânge. Și-mi e frig și-mi este noapte.
Nu mai arde nici făclia de iubire și de viață
Și abia aștepy, Părinte, să se facă dimineață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugenia Mihu

Dac-aș fi

De-aș fi soare ți-aș atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ți-aș topi pe gene sau ți-aș împleti-o-n pleată,
De-aș fi luna de pe cer, te-aș pupa noaptea cu raza
Și-n deșertu-ntins și aspru ți-aș fi-n însetare oaza
De verdeață, de răcoare, de popas și alinare
Și ți-aș săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aș fi cer ți-aș plânge-n pleoape ploile de neputință
Și ți-aș inunda cu lacrimi fiecare por din ființă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună și nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viață trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, și lut, și tină
Sunt mirarea mea că ești, zborul meu către lumină.
De-aș fi stea pe bolta lumii te-aș chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeți în reverie.
Și de-aș fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aș una din culori să ți-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care știu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine și... regret, n-ai altă soartă.
Ia ghiciți cui o dedic, pentru tine, pentru altul?
Pentru lumea asta mare...? Știe Dumnezeu, înaltul...

poezie de (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Luminița Ignea

Constanță

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struț, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaș,
nici strămoș și nici urmaș,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloșcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăiește, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalță, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Nu sunt

Eu nu-s vreo zeița așa cum mă vezi
Nu-s lumina din zori ce-ți bate la geam
Nici iarba ce-mbracă câmpiile verzi
Nici floarea ce galeș zâmbește pe ram.

Nu-s nici trilul de-l auzi în pădure
Ploaia de vară ce-astâpăr-un dor
Nu sunt dulceață din boabe de mure
Nici măcar Lună pitulată într-un nor.

Nu-s cerul de vară cu stelele mii
Nici speranța ce se-aprinde scânteie
Nu-s nimic din tot ce visezi tu c-aș fi
Sunt puțin, doar atât, o femeie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Uneori

Uneori, simt alergând odată cu mine,
La maratonul vieții,
O altă ființă asemenea mie.
Să fie o umbră?! Un înger, ori un spirit
Care să reprezinte dublura mea?!
O sosie?
M-aș bucura
Să o știu fericită,
Să o văd lumină și taină ce se va așterne
Peste sufletul meu.
Paralelismul cu ea
Îmi va da energia de a trece
Peste tăcere și peste durere...
Să o știu bine m-aș bucura,
Dar nici nu știu cine e ea.
Cu ea voi alerga până la plus infinit
Și mă voi întoarce pe pământ,
Spirit liber și fericit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Țărmul doinelor frânte

Nu-ți mai aud bătăile aripilor
și nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei și îți par acum creste de munți
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca niște avalanșe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
și tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre țărmuri cu doinele frânte.
Între cer și pământ, nu mai zboară decât tristeți
mânate de cenușa cuvintelor
arse de vreme.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Și fiecare...

Și fiecare are îngeri păzitori
În fluturi, în lumină, păsări, flori...
În pescăuși ce se înalță lin,
În ningeri blânde sau în cer senin...
În fluturi albi, în fluturi de ninsoare,
În stele și iîn crini și în fecioare.
Pentru darurile mele -
Cască și cercei, inele,
Pulovere și brățări,
Lănțișoare, bluze, flori,
Mulțumesc acelei care
Zboară fără încetare
Peste lumi și generații,
Printre-atâtea constelații.
Pescăruș cu aripi frânte,
Plâsul cine să-ți asculte?!
Cine, înger de lumină,
Smuls de vânt din rădăcină?
Ce dureri ai îndurat?
Cui obrazul tău ai dat
Să îl pălmuiască-n noapte?
Ce calvar ai dus în taină
Fiică și soție, mamă?
Crucea ta, cu îndurare
Se apleacă... și mă doare!
Tu ești un vulcan de șoapte
Peste care, gândul meu
Îți e pază-n miez de noapte
Și te sprijjnă la greu.
Tu ești aripă și vis,
Ești femeie și artist,
Maică Sfântă și lumină,
Candelă de muselină.
Ai venit, prin întrupare,
Crina, doar spre a salva
Moartea noastră trecătoare,
Lumea bună, de cea rea.
Zborul, lin arareori,
Se ascunde printre nori
Și rasari - un Soare blând,
Pentru oameni, pe pământ.
Ești lumină, înger, stea...
Jumătate, viața mea,
Ție eu ți-aș dărui.
Haide! Vremuri vor veni,
Când unite vom lupta,
Lumea asta vom schimba.
Zâmbet - dansuri de pleiade
Peste lumea noastră cade.
Oh, prin literă și lege,
Om pe om se va-nțelege.
Voal de îngeri și de stele
Peste chipul țării mele.
Datorăm acestea toate
Vieții cea fără de moarte.
Noi – popas, același drum,
Vom fi ghid prieteniei
Ce ne leagă și acum.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mă sperie...

Mă sperie iubirea! De ea mă tem! Mă tem!
Să fie sentimentul un nerostit blestem?!
Cearșaful vârstei mele, cu sângeri de sărut,
Veghează fericirea... Eu unde să m-ascund?!

Mi-e teamă de cuvinte!-s rostite în zadar!
Mustește neiertarea... Am inima de piatră
Și sfărâmat mi-e gândul de-o inimă de jar...
În vămi sunt spulberată cu stelele deodată.

Furtuna-i nefirescul și-n plan trancendental
Alerg spre nemurirea eternului din mine...
N-am dreptul să mai sufăr în viață iar și iar!
Mă-ndrept cu pași de umbre, mă-ndrept spre fericire!

Furtună-i nefirescul firescului din noi...
Harta iubirii noastre îmi e necunoscută!
De ce-am alege drumul, același, amândoi?!
De ce-am purta pe umeri, mereu, aceeași cruce?!

Răscumpărat de mare mi-e trupul stins în zori...
Transfigurate țărmuri, speranțele se pierd...
Și cine-s eu?! Te-ntreabă! Un înger uneori,
Ce-n negurile vieții, timid, te mai aștept.

Nu sunt poem, nici muză, nici clar de lună plină!
Mă sperie iubirea! Făcută-i "a muri"...
E nu sunt nici mireasă, nici stea diamantină,
Nu-s nici sfârșit de clipă, nici început de zi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook