Învinsul

Învinsul ce l-aţi pălmuit
Cu sete crudă altădată,
Iată-l! Acum s-a ridicat...
Cu pace-n suflet vă aşteaptă.

De neiertare apăsat,
Cu jugul fiecărei zile,
El s-a-nălţat spre nemurire,
Păşind tăcut spre fericire.

O, fiecare zi e teamă,
Înjunghiere, plâns, dureri,
Priveşte-n urma lui... e noapte
E plânsul ultimei lui seri...

Deodată iată-l! s-a-nălţat!
În ochi îl mai puteţi privi?
Au nu e el cel vinovat
De greul fiecărei "zi"?!

L-aţi umilit şi l-aţi scuipat,
I-aţi dat acuza sărăciei...
El cât a plâns?! Cât a-ndurat?!
Acum, pe calea veşniciei,

Nu el e cel împotmolit...
Voi, leş de lut neroditor
Ce-n plata voastră aţi crezut
Şi-n veşnicia banilor...

În plata voastră aţi crezut,
Uitând de rănile ce dor,
Corpul de răni vi l-aţi umplut...
Aţi înţeles că nu-i uşor?!
.....................................
Lumina sufletului său
Spre transcendent îl profilează...
Priviţi-l! Cât i-a fost de greu?!

Voi luaţi-i jugul ce-l apasă!
E-al vostru azi... A fost al lui...
Acum el este iar "acasă".

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta celui învins

Ce poate fi în viaţa ta mai trist
Ca regăsirea unui vechi învins,
Învinsul care s-a uitat ascuns
În gândul ce l-a mai avut de dus?!

Pe umerii bătrâni şi ponosiţi,
Atât de aplecaţi, de umiliţi,
Timpul însemne aspre a lăsat...
Acest învins, cu ce e vinovat?!

În ochi îi joacă lacrima... şi visul...
Se vede numai el pe el, învinsul...
Ce piatră de mormânt i-apasă vrerea?!
L-aţi pălmuit! Îşi plânge mângâierea...

Dumnezeiescul jug e tot mai greu...
Învinsu-acela, oare, nu sunt eu?!
Port veşnic roba anilor pe spate,
Privind prin timp spre dincolo de moarte.

Ce văd?! Speranţe şi promisiuni...
Lupt azi întru speranţa altei lumi...
Sunt un străin învins, dar lupt mereu
Jugul vieţii cât ar fi de greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodeconspirare (celor de la B1TV)

Aţi crezut cu toţi în el
Şi l-aţi luat drept model.
L-aţi copiat, cum se spune,
Fără să ştiţi al său nume.
Fiindcă-a fost acoperit
Pe multă lume a prostit.
Dacă te uitai la el,
Avea în ochi multă mânie.
Domnul vostru colonel
Era cam negru de furie.
Avea în el atâta ură,
Gata doar să explodeze.
Scotea cuvintele din gură
Fără ca să mediteze.
De-atâta inimă rea
Şi mai mult el s-a bronzat.
La B1 numai vrea,
S-a deconspirat.

pamflet de Dumitru Delcă (22 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf, pe mormântul unui fante rural

L-aţi plâns, bărbaţi, ş-aşa-i cinstit.
Pe câţi din voi n-a-nlocuit?!
Copii, tăceţi! E-n groapă, iată-l!
Să nu ţipaţi, când doarme... tatăl!

epitaf epigramatic de Robert Burns din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistematizare

S-a furat un munte
era aici aseară
locul l-aţi arat
şi-aţi pus secară

l-aţi furat
cu păduri şi ciobani
n-au mai rămas decât
trei bolovani

bandiţi tâlhari borfaşi mişei
vă bateţi joc de munţii mei
sigur l-aţi cărat în valea mută
să-l vindeţi pe valută

la noapte
îl veţi zidi înapoi
cu cetină mesteceni şi oi
vulturi şi zăpadă pe frunte

ce neruşinare
mi-aţi furat un munte.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare trebuie să caute adevărul în interiorul său. Nu există altă cale. Uneori simţiţi că l-aţi pierdut, alteori simţiţi că l-aţi dobândit, dar el este mereu acolo, nemărginit precum întinderea mării.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cauza voastră eşuează guvernul. Voi l-aţi votat!

aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos (ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi): Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.

replică din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:20-23 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel pe care l-aţi lipsit de toate nu mai este în puterea voastră. El este, din nou, complet liber.

Aleksandr Soljeniţîn în Primul cerc (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre cer

E drumul ce te duce către cer...
Tată, de-acum, în stâlpul porţii tale,
E doar un doliu fluturând stingher,
Amărăciune, dor şi întristare.

Sfârşitul, eu cu lacrimi, ţi-am stropit.
N-aş fi crezut vreodată că pot pierde
Visul ce în decenii, mi-a zidit
Drum drept şi lin, pe ale vieţii trepte.

Acum din înălţimi mă vei privi...
N-ai să-mi mai poţi vorbi ca altădată.
Ştii cât voi plânge şi voi suferi,
Ştii că n-ai să mai fii cu mine, tată!

Eu am să-mi duc tristeţea pe pământ.
Mama te-aşteaptă... Spune-i "ziua bună"
Plecarea voastră, mamă, m-a durut.
Tristeţea-n suflet, iar mi se adună...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Şi-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci şi plâns,
Rănind şi îngeri şi lumini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
În noi lăsându-şi rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Şi-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi şi-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat şi-n vânt fugar,
Un pescăruş pătează zarea
Şi plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni şi suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce îşi aşteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoasă –
Vis de rugi şi rod bogat.
Între ceţuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veşnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar şi iar şi iar
Şi viaţa şi tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci şi plâns,
Vuiesc clepsidrele şi dor.
Se-ndreaptă viaţa spre apus –
Un anotimp şuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd şi ştiu
Că în curând ai să te duci.

Rănind şi îngeri şi lumini,
Ni-i viaţa trecere spre zei
Şi moartea prinde rădăcini
Şi în cuminţi şi în mişei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri şi-s plângeri iar
Şi n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noştri s-au tot dus –
Semănători de timp şi vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminţi, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenuşa-i strânsă în osoar
Şi toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfinţit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început şi un sfârşit.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
Rănind şi îngeri şi lumini
În clopote de voci şi plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristaţi şi-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire...

M-am risipit precum un ţărm în valul sidefiu,
Tu treci în umbra mea de jar, dar vai, e prea târziu.
Furtuni îmi ţes cărări de jad şi-n leagăn de argint
Mă pierd, alerg tăcut şi cad... şi braţele-mi întind...

Nimic nu-mi este cunoscut, în ceţuri rătăcesc,
Mă soarbe-n el un gol rotund... Aripi de vis îmi cresc!
Mă strigi, dar nu mai pot privi... privirile mă dor!
Pe alte căi îmi este dat să trec rătăcitor...

Acum sunt înger în apus... Demon n-a fost să fiu!
Tu m-ai gonit din iadul tău, acum e prea târziu...
Frenetic eu te-aş fi iubit, necuvincios de cast,
Dar sărutarea-ţi cu venin în suflet mi-a rămas.

Acum luminilor din jur, eu îngenunchi şi plâng,
Căci au ales din calea ta, să vreau, să pot să fug...
Din iadul tău nepieritor, să ştiu să evadez,
În alte lume să mă nasc, să am alt vis, alt crez.

Oh, demon, eu eram un mit, tu noapte de granit,
Dacă cu-adevărat ştiam, eu nu te-aş fi iubit...
Dar am crezut cuvinte dulci, atât de-nşelătoare
Şi prea târziu am înţeles că sufletul mă doare.

Himeră cu aripi de foc, te-ademenea tacit,
Eu poate n-am ştiut ca ea, iubite, să te mint...
Eu m-am pierdut în adevăr, iar tu în depărtare,
Sunt val îndepărtat de ţărm, lotcă pierind pe mare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, înceţoşat şi cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Şi mă înţeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, înceţoşat şi cav,
Am scris poveşti, poeme şi istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele şi zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
Mă poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiţi în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Şi-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea şi aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălţat palate.
Îl văd în ceţuri pe tăicuţul drag,
Iar mama iarăşi s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Şi lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viaţă şi de nori.

Cer de la prunci un colţ uscat de pâine...
Ei mă privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Şi candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind uşor.
M-aşteaptă toţi străbunii. Şi coboară
Îngeri de stele îmbrăcaţi în alb.
Mă chemă ân a morţii călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Şi dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei şoapte...
Sunt ostenită de dureri şi plâns!
Străin care-mi urzeşti la căpătâi,
De-acum este târziu! Şi eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Şi mă înţeapă spinii din privire...
Vă tânguiţi cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Şi în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să ştiu
Că îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui şi-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărţit la semeni omenia
Şi licărul iubirii a-ncolţit,
Dar când iubirea a rodit într-ânşii,
De teama mulţumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Şi mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, înceţoşat şi grav.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

Vezi?! Fericirea-i mărginită
Şi strânsă-n cioburi de dureri...
Azi singură-s... şi plâng, măicuţă!
În vadul fiecărei seri,

Torc caierul înţelepciunii
Şi nu ştiu unde am greşit
Şi ard în sufletu-mi tăciunii
C-atât de tare v-am iubit.

Torc caierul înţlepciunii...
Tot plâng, că singură-am rămas,
Râvnind amar la fericire...
În moarte voi găsi popas.

Mi-e pleoapa grea şi trena nopţii
Pe umerii-mi, mai greu apasă.
V-aştept copii, v-aştept, dar sorţii
De gândul meu, de mult nu-i pasă.

Şi-atunci ce rost în astă lume
"Afi", când este în zadar...
De ce o viaţă-n plecăciune
Cu gust atâta de amar?!

Vezi?! Fericirea-i mărginită,
Iar eu m-am abătut din drum,
De-aceea sunt nefericită...
De-aceea maică, plâng acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă!

O catedrală s-a-nălţat spre cer...
A prin în mine rădăcini, sub cruce,
Oh, Tată Sfânt, Lumină şi Îndemn,
Spre calea fără de păcat mă duce!

Sunt oaia rătăcită azi, pe drum...
Să pasc lumini în calea ta, m-aşteaptă!
În lumea mea am rătăcit destul...
Vin către Tine, Tată Sfânt, mă iartă!

Mă-mpiedic iar în iedera durerii...
Deşertăciuni cu chip de catifea,
M-ademenesc cu muzici ireale.
Tată Ceresc, te rog, nu mă lăsa!

Mă-mpiedic iar în iederă şi teamă,
Şerpi vii mă prind în lumea necredinţei
Cu muguri fini şi netezi de aramă
Care promit reînvierea fiinţei.

Alungă Tu-ntunericul din mine
Şi lasă-mă-n păşunea Ta să stau,
Căci Tu eşti calea către fericire
Iar eu alături, zi de zi, te vreau.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea groparului

Sunt rugi transcendente, sunt zboruri,
Ecoul căderii s-a stins.
În noapte sunt mii de hublouri...
Spre moarte de-acum s-au deschis...

Gropar descarnând cimitire,
Cenuşa trecuţilor morţi,
Ascultă cum strigă la tine!
Să fugi, de acum, nu mai poţi.

Se simte durerea-n adâncul
Pleoapei de moarte-mpietrit,
Iar ochii în plâns îşi revarsă
Un doliu pe chipul cioplit.

Îi plânge-n tăcere şi pruncul
Şi visul şi dorul de casă...
Acum e târziu şi amurgul
În ploi îl întoarce acasă.

Gropare cu suflet de stâncă,
De munci istovit, lut din lut,
Mai sapă o groapă adâncă,
Umil, să te-ntorci la-nceput...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vartan Arachelian: L-aţi cunoscut pe Brâncuşi şi l-aţi definit paradoxal şi în acelaţi timp foarte adevărat-pentru mine cel puţin-ca fiind primul ţăran decadent.
Petre Ţuţea: Aşa am spus!
Vartan Arachelian: De ce?
Petre Ţuţea: Uite, e primul ţăran decadent din istorie...
Vartan Arachelian: Superb.

replici din Cuvântul care zideşte (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel în penel

Păsări albe- coliere de aripi, pătează clipa...
De întinăciunea sorţii mi s-a murdărit aripa,
Mă înalţ în curcubee şi lumina mă-mpresoară.
Trec lumină spre înalturi – fluturi cu aripi de ceară.

Anotimpuri disecate, sângerânde, pier în noapte.
Puerilă amintire, veşnicia ne desparte.
Nu sunt limite ce-ar frânge lumea morţii în dureri,
Nu-i nici zi, nu e nici noapte, nu-i nici mâine, azi sau ieri.

Nu există întuneric, nici lumină, nici culoare,
Este-o noapte mai adâncă, de tăceri, întreaga zare.
Universul ni se-arată fără de sfârşit deodată,
Căci e suflet lângă suflet, parcă,-n lumea cealălaltă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa celor plecaţi

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Tunet brăzdează pământul
Şi lumea-i jale şi vuiet,
Plâns de dureri aşternutul.
Ne apasă doruri multe,
Prunci în lumea largă pleacă,
Nimeni plânsul să ne-asculte,
Ca pe-un cânt, nu mai încearcă.

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Verbe, în văpăi se-nalţă,
Al durerii noastre cântec,
E-un vulcan ce prinde viaţă.
Ce sfielnic trece vântul
Pe arzândele ogoare!
Ni s-a sărăcit pământul
De cenuşa din osoare.

Tunet brăzdează pământul,
Vocea lui Iisus coboară.
Gol ca-n suflet e mormântul
Şi furtună e-n afară.
Ninge fluturi de mătasă
Din frântura de credinţă.
Fie-ţi fiinţa iar miloasă,
Ca o candelă aprinsă!

Şi lumea-i jale şi vuiet,
Plăteşte cu boli şi ură...
Cerul nu cunoaşte zâmbet,
Timpul nu are măsură.
Stânci în suflete se-nalţă,
Toţi luptăm spre a avea,
Apoi, sărăciţi de viaţă,
În urmă le vom lăsa.

Plâns de dureri e aşternutul...
Iisus prin noi s-a răstignit
Şi-nsângerat este pământul.
Din neam în neam, s-au risipit
Atâtea seminţii prin care
S-ar fi plătit greul păcat
Şi lumea toată-nsângerare
Prin viaţa însăşi a lăsat.

Ne apasă doruri multe
Dor de prunci, părinţi şi fraţi.
Plânsul nu vor să-l asculte
Cei mişei şi cei bogaţi.
Până dincolo de zare
Cerul s-a-mpărţit în umbre,
Rana, azi, în suflet doare...
Ce folos pietrele scumpe?!

Pruncii-n lumea largă pleacă,
Au uitat de Dumnezeu.
Alte griji pe umeri poartă!
Doar atunci când le e greu
Văd Golgota. Văd Iisusul
Blând şi bun şi iertător,
Doar atunci li-i rană plânsul
Şi se-ntorc la casa lor.

Nimeni plânsul să le-asculte
Nu-i, căci toţi s-au risipit.
Cruci bătrâne, chipuri slute,
Înainte-le-au sosit.
Sterp ca praful din uliţă,
Satul, azi s-a arătat.
Doliul flutură-n portiţă...
Plânge un bătrân pe prag.

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă,
Nimeni plânsul să-i asculte.
Dumnezeu, deodată, pleacă
După inimile frânte.
După prunci fără de tată,
Ori părinţi fără copii...
Dumnezeule, îi iartă!
De-acum nu-i mai osândi!

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă
Nimeni plânsul să le-asculte.
Pruncii-n lumea largă pleacă,
Ne apasă doruri multe...
Plâns de dureri aşternutul
Şi lumea-i jale şi urlet,
Tunet brăzdează pământul,
Pâlpâie fulgere-n suflet.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mefistofel: L-aţi copleşit, aerienii mei copii.
A adormit, precum i-aţi descântat.
Pentru acest concert vă sunt îndatorat.
Tu încă nu eşti omul - să-l ţii pe diavolul legat.

replică celebră din piesa de teatru Faust, scenariu de Goethe (1808), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!