Rodica Nicoleta Ion

Învinsul

Învinsul ce l-ați pălmuit
Cu sete crudă altădată,
Iată-l! Acum s-a ridicat...
Cu pace-n suflet vă așteaptă.

De neiertare apăsat,
Cu jugul fiecărei zile,
El s-a-nălțat spre nemurire,
Pășind tăcut spre fericire.

O, fiecare zi e teamă,
Înjunghiere, plâns, dureri,
Privește-n urma lui... e noapte
E plânsul ultimei lui seri...

Deodată iată-l! s-a-nălțat!
În ochi îl mai puteți privi?
Au nu e el cel vinovat
De greul fiecărei "zi"?!

L-ați umilit și l-ați scuipat,
I-ați dat acuza sărăciei...
El cât a plâns?! Cât a-ndurat?!
Acum, pe calea veșniciei,

Nu el e cel împotmolit...
Voi, leș de lut neroditor
Ce-n plata voastră ați crezut
Și-n veșnicia banilor...

În plata voastră ați crezut,
Uitând de rănile ce dor,
Corpul de răni vi l-ați umplut...
Ați înțeles că nu-i ușor?!
.....................................
Lumina sufletului său
Spre transcendent îl profilează...
Priviți-l! Cât i-a fost de greu?!

Voi luați-i jugul ce-l apasă!
E-al vostru azi... A fost al lui...
Acum el este iar "acasă".

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Lupta celui învins

Ce poate fi în viața ta mai trist
Ca regăsirea unui vechi învins,
Învinsul care s-a uitat ascuns
În gândul ce l-a mai avut de dus?!

Pe umerii bătrâni și ponosiți,
Atât de aplecați, de umiliți,
Timpul însemne aspre a lăsat...
Acest învins, cu ce e vinovat?!

În ochi îi joacă lacrima... și visul...
Se vede numai el pe el, învinsul...
Ce piatră de mormânt i-apasă vrerea?!
L-ați pălmuit! Își plânge mângâierea...

Dumnezeiescul jug e tot mai greu...
Învinsu-acela, oare, nu sunt eu?!
Port veșnic roba anilor pe spate,
Privind prin timp spre dincolo de moarte.

Ce văd?! Speranțe și promisiuni...
Lupt azi întru speranța altei lumi...
Sunt un străin învins, dar lupt mereu
Jugul vieții cât ar fi de greu.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Autodeconspirare (celor de la B1TV)

Ați crezut cu toți în el
Și l-ați luat drept model.
L-ați copiat, cum se spune,
Fără să știți al său nume.
Fiindcă-a fost acoperit
Pe multă lume a prostit.
Dacă te uitai la el,
Avea în ochi multă mânie.
Domnul vostru colonel
Era cam negru de furie.
Avea în el atâta ură,
Gata doar să explodeze.
Scotea cuvintele din gură
Fără ca să mediteze.
De-atâta inimă rea
Și mai mult el s-a bronzat.
La B1 numai vrea,
S-a deconspirat.

pamflet de (22 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Robert Burns

Epitaf, pe mormântul unui fante rural

L-ați plâns, bărbați, ș-așa-i cinstit.
Pe câți din voi n-a-nlocuit?!
Copii, tăceți! E-n groapă, iată-l!
Să nu țipați, când doarme... tatăl!

epitaf epigramatic de din Din epigramiștii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Complete Poems and Songs of Robert Burns Hardcover" de Robert Burns este disponibilă pentru comandă online la 45.99 lei.
Valeriu Butulescu

Sistematizare

S-a furat un munte
era aici aseară
locul l-ați arat
și-ați pus secară

l-ați furat
cu păduri și ciobani
n-au mai rămas decât
trei bolovani

bandiți tâlhari borfași mișei
vă bateți joc de munții mei
sigur l-ați cărat în valea mută
să-l vindeți pe valută

la noapte
îl veți zidi înapoi
cu cetină mesteceni și oi
vulturi și zăpadă pe frunte

ce nerușinare
mi-ați furat un munte.

poezie de din Creșterea neființei (1994)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Fiecare trebuie să caute adevărul în interiorul său. Nu există altă cale. Uneori simțiți că l-ați pierdut, alteori simțiți că l-ați dobândit, dar el este mereu acolo, nemărginit precum întinderea mării.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Era Metamoderna" de Shri Mataji Nirmala Devi este disponibilă pentru comandă online la numai 21.00 lei.
Octav Bibere

Din cauza voastră eșuează guvernul. Voi l-ați votat!

aforism de
Adăugat de Octav BibereSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Iisus Hristos (ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi): Fericiți voi cei săraci, că a voastră este împărăția lui Dumnezeu. Fericiți voi care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei, și vă vor batjocori și vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot așa făceau proorocilor părinții lor.

replică din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:20-23 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aleksandr Soljenițîn

Cel pe care l-ați lipsit de toate nu mai este în puterea voastră. El este, din nou, complet liber.

în Primul cerc (1968)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiSunt disponibile și textele în spaniolă și italiană.
cumpărăturiCartea "Pavilionul cancerosilor" de Aleksandr Soljenițîn este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -34.00- 23.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Drumul spre cer

E drumul ce te duce către cer...
Tată, de-acum, în stâlpul porții tale,
E doar un doliu fluturând stingher,
Amărăciune, dor și întristare.

Sfârșitul, eu cu lacrimi, ți-am stropit.
N-aș fi crezut vreodată că pot pierde
Visul ce în decenii, mi-a zidit
Drum drept și lin, pe ale vieții trepte.

Acum din înălțimi mă vei privi...
N-ai să-mi mai poți vorbi ca altădată.
Știi cât voi plânge și voi suferi,
Știi că n-ai să mai fii cu mine, tată!

Eu am să-mi duc tristețea pe pământ.
Mama te-așteaptă... Spune-i "ziua bună"
Plecarea voastră, mamă, m-a durut.
Tristețea-n suflet, iar mi se adună...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Și-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci și plâns,
Rănind și îngeri și lumini,
Bătrânii noștri s-au tot dus,
În noi lăsându-și rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Și-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi și-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat și-n vânt fugar,
Un pescăruș pătează zarea
Și plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni și suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce își așteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoas㠖
Vis de rugi și rod bogat.
Între cețuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veșnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar și iar și iar
Și viața și tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci și plâns,
Vuiesc clepsidrele și dor.
Se-ndreaptă viața spre apus –
Un anotimp șuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd și știu
Că în curând ai să te duci.

Rănind și îngeri și lumini,
Ni-i viața trecere spre zei
Și moartea prinde rădăcini
Și în cuminți și în mișei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri și-s plângeri iar
Și n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noștri s-au tot dus –
Semănători de timp și vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminți, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenușa-i strânsă în osoar
Și toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-și rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfințit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început și un sfârșit.

În noi lăsându-și rădăcini,
Bătrânii noștri s-au tot dus,
Rănind și îngeri și lumini
În clopote de voci și plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristați și-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Risipire...

M-am risipit precum un țărm în valul sidefiu,
Tu treci în umbra mea de jar, dar vai, e prea târziu.
Furtuni îmi țes cărări de jad și-n leagăn de argint
Mă pierd, alerg tăcut și cad... și brațele-mi întind...

Nimic nu-mi este cunoscut, în cețuri rătăcesc,
Mă soarbe-n el un gol rotund... Aripi de vis îmi cresc!
Mă strigi, dar nu mai pot privi... privirile mă dor!
Pe alte căi îmi este dat să trec rătăcitor...

Acum sunt înger în apus... Demon n-a fost să fiu!
Tu m-ai gonit din iadul tău, acum e prea târziu...
Frenetic eu te-aș fi iubit, necuvincios de cast,
Dar sărutarea-ți cu venin în suflet mi-a rămas.

Acum luminilor din jur, eu îngenunchi și plâng,
Căci au ales din calea ta, să vreau, să pot să fug...
Din iadul tău nepieritor, să știu să evadez,
În alte lume să mă nasc, să am alt vis, alt crez.

Oh, demon, eu eram un mit, tu noapte de granit,
Dacă cu-adevărat știam, eu nu te-aș fi iubit...
Dar am crezut cuvinte dulci, atât de-nșelătoare
Și prea târziu am înțeles că sufletul mă doare.

Himeră cu aripi de foc, te-ademenea tacit,
Eu poate n-am știut ca ea, iubite, să te mint...
Eu m-am pierdut în adevăr, iar tu în depărtare,
Sunt val îndepărtat de țărm, lotcă pierind pe mare...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, încețoșat și cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Și mă înțeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, încețoșat și cav,
Am scris povești, poeme și istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele și zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
Mă poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiți în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Și-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea și aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălțat palate.
Îl văd în cețuri pe tăicuțul drag,
Iar mama iarăși s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Și lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viață și de nori.

Cer de la prunci un colț uscat de pâine...
Ei mă privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Și candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind ușor.
M-așteaptă toți străbunii. Și coboară
Îngeri de stele îmbrăcați în alb.
Mă chemă ân a morții călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Și dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei șoapte...
Sunt ostenită de dureri și plâns!
Străin care-mi urzești la căpătâi,
De-acum este târziu! Și eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Și mă înțeapă spinii din privire...
Vă tânguiți cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Și în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să știu
Că îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui și-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărțit la semeni omenia
Și licărul iubirii a-ncolțit,
Dar când iubirea a rodit într-ânșii,
De teama mulțumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Și mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, încețoșat și grav.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Vă condamați părinții?!

Vă condamnați părinții?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Și sânge de Iisus în ei se zbate
Și s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Și între ei și voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteți visul lor și drum spre mâine,
O viață, cântul vieții,-un colț de pâine.
Îi condamnați tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiți de boală și de timp,
Dar v-au lăsat cenușa strămoșească
Și obosiți de chinuri, au plecat
Și-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-ați alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viața voastră
Când poposiți, în lacrimi, la mormânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Stare

Vezi?! Fericirea-i mărginită
Și strânsă-n cioburi de dureri...
Azi singură-s... și plâng, măicuță!
În vadul fiecărei seri,

Torc caierul înțelepciunii
Și nu știu unde am greșit
Și ard în sufletu-mi tăciunii
C-atât de tare v-am iubit.

Torc caierul înțlepciunii...
Tot plâng, că singură-am rămas,
Râvnind amar la fericire...
În moarte voi găsi popas.

Mi-e pleoapa grea și trena nopții
Pe umerii-mi, mai greu apasă.
V-aștept copii, v-aștept, dar sorții
De gândul meu, de mult nu-i pasă.

Și-atunci ce rost în astă lume
"Afi", când este în zadar...
De ce o viață-n plecăciune
Cu gust atâta de amar?!

Vezi?! Fericirea-i mărginită,
Iar eu m-am abătut din drum,
De-aceea sunt nefericită...
De-aceea maică, plâng acum.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mă iartă!

O catedrală s-a-nălțat spre cer...
A prin în mine rădăcini, sub cruce,
Oh, Tată Sfânt, Lumină și Îndemn,
Spre calea fără de păcat mă duce!

Sunt oaia rătăcită azi, pe drum...
Să pasc lumini în calea ta, m-așteaptă!
În lumea mea am rătăcit destul...
Vin către Tine, Tată Sfânt, mă iartă!

Mă-mpiedic iar în iedera durerii...
Deșertăciuni cu chip de catifea,
M-ademenesc cu muzici ireale.
Tată Ceresc, te rog, nu mă lăsa!

Mă-mpiedic iar în iederă și teamă,
Șerpi vii mă prind în lumea necredinței
Cu muguri fini și netezi de aramă
Care promit reînvierea ființei.

Alungă Tu-ntunericul din mine
Și lasă-mă-n pășunea Ta să stau,
Căci Tu ești calea către fericire
Iar eu alături, zi de zi, te vreau.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

La moartea groparului

Sunt rugi transcendente, sunt zboruri,
Ecoul căderii s-a stins.
În noapte sunt mii de hublouri...
Spre moarte de-acum s-au deschis...

Gropar descarnând cimitire,
Cenușa trecuților morți,
Ascultă cum strigă la tine!
Să fugi, de acum, nu mai poți.

Se simte durerea-n adâncul
Pleoapei de moarte-mpietrit,
Iar ochii în plâns își revarsă
Un doliu pe chipul cioplit.

Îi plânge-n tăcere și pruncul
Și visul și dorul de casă...
Acum e târziu și amurgul
În ploi îl întoarce acasă.

Gropare cu suflet de stâncă,
De munci istovit, lut din lut,
Mai sapă o groapă adâncă,
Umil, să te-ntorci la-nceput...

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vartan Arachelian: L-ați cunoscut pe Brâncuși și l-ați definit paradoxal și în acelați timp foarte adevărat-pentru mine cel puțin-ca fiind primul țăran decadent.
Petre Țuțea: Așa am spus!
Vartan Arachelian: De ce?
Petre Țuțea: Uite, e primul țăran decadent din istorie...
Vartan Arachelian: Superb.

replici din Cuvântul care zidește (1990)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Pastel în penel

Păsări albe- coliere de aripi, pătează clipa...
De întinăciunea sorții mi s-a murdărit aripa,
Mă înalț în curcubee și lumina mă-mpresoară.
Trec lumină spre înalturi – fluturi cu aripi de ceară.

Anotimpuri disecate, sângerânde, pier în noapte.
Puerilă amintire, veșnicia ne desparte.
Nu sunt limite ce-ar frânge lumea morții în dureri,
Nu-i nici zi, nu e nici noapte, nu-i nici mâine, azi sau ieri.

Nu există întuneric, nici lumină, nici culoare,
Este-o noapte mai adâncă, de tăceri, întreaga zare.
Universul ni se-arată fără de sfârșit deodată,
Căci e suflet lângă suflet, parcă,-n lumea cealălaltă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa celor plecați

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Tunet brăzdează pământul
Și lumea-i jale și vuiet,
Plâns de dureri așternutul.
Ne apasă doruri multe,
Prunci în lumea largă pleacă,
Nimeni plânsul să ne-asculte,
Ca pe-un cânt, nu mai încearcă.

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Verbe, în văpăi se-nalță,
Al durerii noastre cântec,
E-un vulcan ce prinde viață.
Ce sfielnic trece vântul
Pe arzândele ogoare!
Ni s-a sărăcit pământul
De cenușa din osoare.

Tunet brăzdează pământul,
Vocea lui Iisus coboară.
Gol ca-n suflet e mormântul
Și furtună e-n afară.
Ninge fluturi de mătasă
Din frântura de credință.
Fie-ți ființa iar miloasă,
Ca o candelă aprinsă!

Și lumea-i jale și vuiet,
Plătește cu boli și ură...
Cerul nu cunoaște zâmbet,
Timpul nu are măsură.
Stânci în suflete se-nalță,
Toți luptăm spre a avea,
Apoi, sărăciți de viață,
În urmă le vom lăsa.

Plâns de dureri e așternutul...
Iisus prin noi s-a răstignit
Și-nsângerat este pământul.
Din neam în neam, s-au risipit
Atâtea seminții prin care
S-ar fi plătit greul păcat
Și lumea toată-nsângerare
Prin viața însăși a lăsat.

Ne apasă doruri multe
Dor de prunci, părinți și frați.
Plânsul nu vor să-l asculte
Cei mișei și cei bogați.
Până dincolo de zare
Cerul s-a-mpărțit în umbre,
Rana, azi, în suflet doare...
Ce folos pietrele scumpe?!

Pruncii-n lumea largă pleacă,
Au uitat de Dumnezeu.
Alte griji pe umeri poartă!
Doar atunci când le e greu
Văd Golgota. Văd Iisusul
Blând și bun și iertător,
Doar atunci li-i rană plânsul
Și se-ntorc la casa lor.

Nimeni plânsul să le-asculte
Nu-i, căci toți s-au risipit.
Cruci bătrâne, chipuri slute,
Înainte-le-au sosit.
Sterp ca praful din uliță,
Satul, azi s-a arătat.
Doliul flutură-n portiță...
Plânge un bătrân pe prag.

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă,
Nimeni plânsul să-i asculte.
Dumnezeu, deodată, pleacă
După inimile frânte.
După prunci fără de tată,
Ori părinți fără copii...
Dumnezeule, îi iartă!
De-acum nu-i mai osândi!

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă
Nimeni plânsul să le-asculte.
Pruncii-n lumea largă pleacă,
Ne apasă doruri multe...
Plâns de dureri așternutul
Și lumea-i jale și urlet,
Tunet brăzdează pământul,
Pâlpâie fulgere-n suflet.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Goethe

Mefistofel: L-ați copleșit, aerienii mei copii.
A adormit, precum i-ați descântat.
Pentru acest concert vă sunt îndatorat.
Tu încă nu ești omul - să-l ții pe diavolul legat.

replică celebră din piesa de teatru Faust, scenariu de (1808), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!