Retrospectiva rurală

Privesc în sat şi uliţa-i pustie...
Nici câinii nu mai latră... Satu-i gol.
Mi-e dor de anii de copilărie!
De casa părintească mi-este dor!

Îmi chem din zare,-n lacrimi, amintirea...
M-aşteaptă doar potecile pustii...
Înceţoşată îmi mai e privirea!
Au ruginit şi frunzele în vii.

Ramuri pletoase-n plecăciuni şoptite
Poveşti de viaţă-mi spun... Şi ruginii
Îmi sunt de-acum şi-aducerile-aminte,
Din vremea când... oh, când eram copii.

Şi ivărul e-nţepenit la poartă
Şi plânge chiar şi cumpăna fântânii.
În barbă albă lacrimi mi se-nnoadă -
Îmi plâng în suflet, prea târziu străbunii.

Sunt geamurile fumurii de toamne
Şi lacătul singurătăţii strânge
Amărăciuni şi suferinţi şi foame
Şi tulnicul dreptăţii noastre plânge...

Bisercă de-acum îmi e pământul...
Şi îngenunchi şi îl sărut uşor.
Lacrimă de sânge-mi e izvorul...
Să nu-mi trezesc străbunii buni din somn,

Păşesc uşor şi sufletul îmi plânge
Îndemn mi-e crucea vieţii în înalt
Se pleacă ramu-n tânguiri şoptite...
Pământu-acesta plânge c-am plecat.

Şi sunt român şi sunt din nou acasă,
Mă iartă mama-ţară c-am plecat!
Furtuni de suferinţă se revarsă...
Mie sufletul de-acum îndoliat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă târzie

O literă nouă îmi picură-n sânge...
Sătul de minciună mi-e gândul. Ajunge!
Un drum către cer se deschide. Şi plâng!
Mi-e viaţa şi visul, azi, tristul amurg.

Mi-e gândul amară şi casa pustie,
O lacrimă curge din suflet... Şi mie
Mi-e dor de copii şi nepoţi bunăoară,
De pita făcută-n cuptor, ca la ţară.

Mi-e dor de muşcate, de nucul bătrân...
Dar sunt prea departe de toate, acum!
Un câine mai latră. Şi el este trist...
Oh, Doamne, alungă-mi durerea! Exist...

Sunt banca din poartă, sunt roasă de moli,
Mă tem de durere, de-a nopţii ninsori...
Sunt singură, mamă, voi toţi aţi plecat.
Mă doare tăcerea din casă, din sat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tristă

Sunt tristă în sufletul meu...
Chiar dacă vă zâbesc,
Nu sunt eu.
Durerea doare,
Se strânge inima-n piept,
Sunt o furtună,
Plâng şi aştept...
Multă iubire regret...
Se sting irişii, caută spre început,
Lacrima curge tăcut,
Somn uşor!
Port în suflet atâta iubire
Că nu pt să uit,
Nici cine sunt eu...
Scormonesc după iertare,
Căci am iubit fără hotar,
Inima doare şi plânge...
Dar e-n zadar!
Amnar îmi e sufletul,
Dar mulţi l-au pus să ardă pe jar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Casa e tristă şi pustie
De când tu ai plecat
Iar lacrimile nu se mai opresc
Din barba-mi argintie,
Sunt lacrimi de durere
Sunt lacrimi care ard in suflet
De dorul fiicei mele.
Paduri de foc îmi ard in suflet
De dorul tău copil iubit,
Încerc sa-l sting dar nu se stinge
Că arde-ncet, mocnit
Şi-mi mistuie uşor
Sufletul meu rănit.
Mi-e dor de ochii tăi frumoşi
Mi-e dor de glasu-ţi cristalin
Mi-e dor, mi-e tare dor
Copila mea de tine.
Pe drumul dintre cimitir şi casă
Poteca s-a bătătorit
Bătând în fiecare zi
La uşa casei tale,
Dar totul este in zadar
Că nimeni nu-mi deschide
Şi o pornesc din nou agale
Spre casa tristă şi pustie.

poezie de Ionel Iamandei (19 aprilie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng...

Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Şi infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar şi iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Şi sufletul de suferinţă doare.
Oh, nici speranţa nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veşminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Şi ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu mă învelesc şi iar
Iluzii mă apasă vertical.
În înger, transcendent, mă definesc
Şi-aştept de-acum, aştept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşcăm din soarele amiezii

Cu dinţi de foc, din soarele amiezii,
Rememorând poeme viorii,
Muşcăm, spre-a fii surâsul dimineţii,
Ca un apus, să ne putem trezi.

Amnezic vis mă poartă spre-nceputuri,
Mă cheamă ca un vis cărăi de dor,
Mi-e dor de ale verii aşternuturi,
Când toamna îmi apare în pridvor.

Mi-e dor de ie, de ilic, de fotă,
Mi-e dor, mi-e dor de tot ce-i românesc,
Mi-e dor de portativ, de prima notă
Mi-e dor de plaiul meu dumnezeiesc.

Mi-e dor, acum, de cumpăna fântânii,
De casa bătrânească mi-este dor,
Cu dor de lacrimi m-au stropit străbunii...
Mi-a nins la tâmple cu cenuşa lor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru cei săraci

Este o noapte geroasă,
Vulcani se înalţă spre cer,
Ninsoare mă cheamă acasă,
Sub ram de mătasă, în ger.
La cumpăna nopţii adoarme,
Sub umbre, un înger de nea,
Şi nori se adună. Mi-e foame,
Mi-e foame de dragostea ta!

Este o noapte geroasă,
Copacii sunt trişti şi sunt goi
Şi croncăne corbii pe casă,
Flămânzi şi stingheri ca şi noi.
Şi gerul ne strânge, tot strânge,
Sărăcia mai mult ne apasă,
Mama suspină şi plânge,
Amară tristeţe e-n casă.

Vulcani se înalţă spre cer,
Durerea-i prelungă văpaie,
Afară e ger, tot mai ger
Şi vântul mai tare se-nfoaie.
Nici lemne de foc nu mai sunt,
Nici lacrimi a plânge cu jale,
Doar Ţie-ţi rugăm, Tată Sfânt,
Eternă, creştină-alinare.

Ninsoare mă cheamă acasă,
Mă-ntorc prin nămeţi la trecut,
La mamă, la Zâna Crăiasă,
Cuminte, mă-ntorc spre-nceput.
Mi-e dor de gutuile coapte,
Le văd strălucind ca o lampă,
Le văd strălucindu-mi în noapte,
Le văd strălucindu-mi pe pleoapă.

Sub ram de mătasă, în ger,
Se pierde alaiul de îngeri,
Dispare – un vis, în eter,
Iar eu plâng cu lacrimi de sângeri.
Un cânt de argint peste sat,
Un clopot, biserici uitate,
Credinţă, un strigăt spre-nalt,
Le-am luat amintire pe toate.

La cumpăna nopţii adoarme
Acelaşi colind de copil
Şi goana prin vânt şi ninsoare,
Iubirea cu iz juvenil.
Pe geană omătul coboară
Şi visu-i văpaie şi jar
Şi lacrimi pământu-mpresoară,
Pe crucea şi trupul-amnar.

Sub umbre, un înger de nea,
În timpuri, un înger de ceară,
Un înger în inima mea,
Din cer, ca un vis se coboară.
Pe tălpile goale, de prunci,
Dureri încrustate... şi boală...
Şi cute mereu mai adânci,
Pierzându-se-n ura de smoală.

Şi nori se adună. "Mi-e foame!"
Răspunde ecoul mâhnit.
Pe faţă curg lacrimi amare
Şi corbi, din adânc, s-au ivit.
Sub pleoape izbeşte furtuna –
Acelaşi ecou repetat.
Zadarnic fac semne cu mâna,
Ninsoarea, tăcut, m-a-ngropat.

Mi-e foame de dragostea ta,
Copil adormit în uitare,
Mi-e viaţa mai grea, tot mai grea
Şi sufletul doare, tot doare!
Veghează-mi, ca somnul de veci,
Uşor, plin de taină să-mi fie!
Nu-mi da, n-am să vreau, (mă-nţelegi?),
Să port a durerii armie!

Mi-e foame de dragostea ta
Şi nori se adună! Mi-e foame!
Sub umbre, un înger de nea,
La cumpăna nopţii adoarme.
Sub ram de mătasă, în ger,
Ninsoare mă cheamă acasă.
Vulcan se înalţă spre cer,
Este o noapte geroasă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ninsorilor la tâmple

Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge
Uitatul cer, sălbatic şi turcoaz.
Sub pleoape curge lacrimă de sânge
Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz.
Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple
Poemele de blânde flori de măr
Şi sufletul de floare ni se umple,
De lacrimă, de stele şi de dor.

Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge
Şi umbra revărsată spre apus.
Întunecarea tot mai tare strânge,
Iar cerul se surupă-n ploi de plâns.
Furtuni se nasc, se risipesc cu jale,
Amnar în noi se-aprinde repetat...
Voi mai lăsaţi ofrandă la altare,
Precum strămoşii voştri au lăsat!

Uitatul cer, sălbatic şi turcoaz,
Deschis e parcă-n două emisfere
Şi s-au născut oceane pe obraz
Şi lumea-i împărţită-n două ere.
E noaptea, o ispită pentru noi
Şi ziua-i o oglindă-n care drama
Erupe şi se scurge-n ochii goi,
Etern unindu-şi cu tăcerea, teama.

Sub pleoape curge lacrim de sânge
Şi în adâncuri jaru-a încolţit,
Tăcerea strigă şi durerea plânge...
Copac în floare, am îmbătrânit!
Sunt tâmplele-mpietrite sub ninsoare,
Furtuni, de-acum, în suflet răscolesc...
Tăcerea strigă durerea doare,
Cei mulţi, cei dragi, de-acum mă ocolesc.

Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz...
Lumina în adânc se risipeşte,
Trec ca un vis, talaz lângă talaz
Şi alt ocean de valuri se clădeşte.
Brăţări de alge glezna mi-o cuprind,
Smaralde vii, pe coapsele tăcerii,
Ca o epavă, veşnic strălucind,
Înseninează noaptea învierii.

Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple
Poemele tomnatice şi gri.
Bătrânii – vis şi cânt şi pietre scumpe,
Cuminte,-n tihnă, se vor risipi.
Trec mesageri, spre-a noastre frontiere
Şi nu se vor întoarce înapoi,
Lăsând în urmă clipe pasagere,
Cenuşa morţii şi-un concert de ploi.

Poemele de blânde flori de măr
Se sting tăcut în candela aprinsă.
O veşnicie mi-a apus în păr
Şi tâmpla de iubiri îmi este ninsă.
Sobor de stele în brăţări de vis
Mi s-au ascuns în suflet şi-n privire,
Căci de tristeţe, candela s-a stins.
Eu voi pleca, trecând prin nemurire...

Şi sufletul de floare mi se umple...
Un înger va zbura, iar visul meu,
Ca un gheţar, se va opri la tâmple,
Eu voi dormi, eu voi dormi mereu...
Pe braţe îmi vor creşte trandafirii
Şi îngeri se vor naşte în apus,
Aş da un ultimatum fericirii,
Dar fericirea-n suflet mi-a pătruns.

De lacrimă, de stele şi de dor,
Mă simt mai sus c-o treaptă peste lume.
De-acum sunt râu de miere curgător,
Poate-s necunoscutul fără nume.
De-acum "în vaduri ape repezi curg"
Şi Labiş este toc în călimară.
E viaţa o iubire în amurg...
Singurătatea a-nceput să doară!

De lacrimă, de stele şi de dor
Şi sufletul de floare ni se umple,
Poemele de blânde flori de măr...
Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple.
Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz,
Sub pleoape curge lacrimă de sânge.
Uitatul cer sălbatic şi turcoaz...
Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, înceţoşat şi cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Şi mă înţeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, înceţoşat şi cav,
Am scris poveşti, poeme şi istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele şi zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
Mă poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiţi în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Şi-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea şi aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălţat palate.
Îl văd în ceţuri pe tăicuţul drag,
Iar mama iarăşi s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Şi lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viaţă şi de nori.

Cer de la prunci un colţ uscat de pâine...
Ei mă privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Şi candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind uşor.
M-aşteaptă toţi străbunii. Şi coboară
Îngeri de stele îmbrăcaţi în alb.
Mă chemă ân a morţii călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Şi dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei şoapte...
Sunt ostenită de dureri şi plâns!
Străin care-mi urzeşti la căpătâi,
De-acum este târziu! Şi eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Şi mă înţeapă spinii din privire...
Vă tânguiţi cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Şi în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să ştiu
Că îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui şi-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărţit la semeni omenia
Şi licărul iubirii a-ncolţit,
Dar când iubirea a rodit într-ânşii,
De teama mulţumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Şi mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, înceţoşat şi grav.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veste tristă!

O veste tristă! Tată, ai plecat...
Aud în mine clopotul bătând,
Şi satu-ntreg... şi noi ne-am întristat
Tu ne-ai lăsat pustii şi lăcrimând.

Azi, tatăl meu, zis Apetroaie Anton,
Pierdut de noi în anul '90
Îşi duce-aici al nemuririi somn,
Încătuşat de vremurile reci.

Ghirlanda plânge... Lacrimi de cristal
Se scurg din suflet, tată, iar şi iar.
Octombrie... o toamnă ne-ai lăsat
În suflet... zi de 9, gând amar.

Iisus în suferinţă-i răstignit...
Mă plec şi îngenunchi. Ne-ai părăsit,
Cuvintele de-acum sunt în zadar
Fotografia ta imi e amnar.

Mormântul, tată bun, ţi-e îngrijit,
Vin iar singurătatea să-ţi alung,
Mi-e fratele şi el de-acum cernit
Cu el alături, tată, stau şi plâng.

Suntem aici, noi cei doi fii ai tăi,
Crinii de pe mormânt să îi udăm.
Lăstari din tine frânţi, oriunde-am fii
Prin tine "a trăi" noi învăţăm.

Ţi-am pus adesea candele, dar vezi?!
Lumina ţi-au furat-o alţi străini...
Tu strigi cu glas de clopot şi aştepţi
Alte mătănii şi alte lumini.

În sărbători, la tine să venim
Ne-aştepţi... Ne chemi - o pasăre în zbor,
Noi am rămas a tale rădăcini,
Şi fără tine nu ne e uşor.

Odihnă tată, ţie,-n cerul sfânt!
De-aţi scrie încercarea mi-e-n zadar.
Nu ştiu să-ţi scriu... Adesea stau şi plâng
Şi-ţi rog eternă pace, la altar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ultimului străbun

Foşnet de frunze şi miros de toamnă,
Paşii urmează cărarea pustie,
Ascult pădurea ce mă cheamă solemnă,
Muntele tace, doar vântul adie...

Sunt obosit de prea multe minciuni,
În lume stăpân e doar banul,
Credinţa-i vândută pe slăbiciuni,
Şi văd peste tot doar declinul...

Un vultur în zbor îmi spune pe nume,
Şi lupul m-aşteaptă la capăt,
İntrarea secretă e sus chiar pe culme,
Văd stranii fantome în treacăt...

Tăcuţi mă privesc cu blândeţe străbunii,
Şi însuşi Zamolxe-a venit,
Mă-ndrept liniştit spre poarta luminii,
Pornesc către casa din infinit...

În urmă pământul îmi plânge durerea,
Pădurea şi munţii mă cheamă,
Pâraiele poartă în şoaptă mâhnirea,
Şi cerul se-nchide cu-o lacrimă...

Voi reveni când credinţa va-nvinge,
Şi spiritul dac va renaşte,
Când nici o fiinţă nu va mai plânge,
Şi flori de speranţă vor creşte...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

Cineva, în noapte stă şi plânge...
Şi întrebată ce i-a mai rămas
Pruncii şi-au luat zborul şi-i aşteapta...
Pui ce-i aude după glas

Seară bună, moş bătrân. Pe cine
Oare-n prag aştepţi neîncetat?
Ştiu şi eu? Spune cu ochii-n lacrimi,
Am şi eu, departe, un băiat

Simţi privirea mângâindu-ţi chipul?
Eu sunt fiul tău, mă-ntorc la tine,
De-aş putea acum întoarce timpul,
Ţi-aş reda un strop de fericire...

Eu şi tu vom fi de-acum alături,
În pridvorul casei bătrâneşti
Amintirea satului şi firul
Dulcilor legende strămoşeşti...

Iată, parcă-mi văd în depărtare
Fiica. Doamne, e un vis,
Ea-i şi străluceşte-ntreaga zare
Şi căsuţa mea-i un paradis.

Am venit să te mai văd tăicuţă,
Dor mi-a fost, nu te-am văzut de mult
Mi se leagă lacrimile-n barbă
Când în braţe, tandru le cuprind.

Mi-amintesc când am plecat de acasă
Cum m-ai sărutat pe creştet şi mi-ai spus:
Să te-ntorci, să nu mă uiţi copilă
Şi de-atunci tăicuţă ai tot plâns...

Iată-mă-s. Păşesc ca-ntâia oară,
Sprijin îmi erai, Îţi răsplătesc
Grija ta, căci a-nceput să doară
Golul dintre noi şi te iubesc.

I-a cuprins pe amândoi în braţe
Şi i-a strâns la piept...
Vă aşteptăm... Fără voi, mai zise el în lacrimi
Parcă suflet nici nu mai eram.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

Taina! Nimeni nu-i în mine,
Frunzele foşnesc, mi-e teamă,
Căci aleargă toamna... Cine
Te-a chemat?! De-acum, ia seamă!

Îmi cresc muguri de aramă
Peste tâmplele-nsorite...
Am pe braţe, scumpă doamnă
Toate-aducerile-aminte...

Îmi sunt braţele-mpietrite...
Plâng potecile pustii,
Goale-s visele şi gândul...
Trecător, nici tu nu vii!

Strigă clopot de aramă,
Eu mă tânguiesc de dor...
Ai venit la mine, toamnă!
Trist şi singur sunt... mi-e dor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie lui Petrică Mâţu Stoian

Petrică Mâţu, ai trăit intens
Şi laurii din suflete-ai cules.
Într-un sobor de îngeri pleci cu ei,
Lăsând nori de furtună-n ochii mei.

Te plânge azi o Românie-ntreagă!
Ni-i viaţa tristă, muzica ta, dragă...
Cui ai lăsat cănuţa moştenire?
Ce lege-ţi frânse viaţa-n osândire?!

Cum e pe-acolo? Oamenii sunt buni?!
Sunt ploi de lacrimi? Stele sau furtuni?
E linişte şi pace-n moartea ta?
Aici eu n-am pe cine întreba...

Când ai plecat, ai plâns? Te-ai bucurat?!
Ce lumi, acolo, ţi s-au arătat?
Ce fir s-a rupt din caierul luminii?
De ce-ţi lucesc la tâmple trandafirii?

Solemn şi grav, un clopot rebegit,
Îţi plânge moartea - drum spre infinit.
De ce-ai mai fi rămas? De ce-ai plecat,
Când lumea-ntreagă te-a aplaudat?

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas,
Când ţara-ţi plânge fiecare pas
Ce-n urma ta îl face... Te-au iubit
Şi cântecul tu ţării-ai dăruit.

E tricolorul îmbrăcat în doliu
Şi-un gol în suflet împământenit.
Ai îmbrăcat al nopţilor linţoliu
Şi ai plecat... căci viaţa ţi-ai sfârşit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii pe bancă

Pe o bancă (banca de la drum)
Parcă-i văd sub nucul cel bătrân.
Doi bătrâni bunici răpuşi de dor,
Rugând doar un strop de ajutor.

Oh, găleata goală amintea
De ani trişti, de viaţa lor cea grea.
Lacrimi lunecau de-acum arar.
Sufereau de griji şi dor amar.

Ghiocei ascunşi sub o basma...
Ridul unui pliu de catifea.
Azi clepsidra timpului e spartă –
Ceasuri de nisip şi vremi de sloată...

E bunicul, caierul de fum...
Alb în barbă, plâns şi trist de-acum.
Văd, priveşte din fotografie,
Tot ştrengar, ca în copilărie.

Îngeri dorm la tâmplele de nea...
Cu buicul şi bunica mea,
Mai vorbesc în somn. De ei mi-e dor...
Bunii mei, adio, somn uşor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâieri de foc

Ce vremuri de criză! Ce de nenoroc!
Zadarnic picătura de voinţă...
Incinerând această lume...-n loc,
Ne vom zidi cenuşa-n suferinţă.

Se zbat în noi furtuni, vulcani, cenuşă.
N-avem cui plânge... Umeri nu mai sunt.
Doar către Cer ne-a mai rămas o uşă.
Ne sapă-n suflet fiecare vânt.

Avem o schijă-n inima ce plânge,
Pulsând speranţe, vise, adevăr...
Dar moartea parcă tot mai mult ne strânge,
Iar eu duc grija pentru-acest popor.

Aici, la noi, încă domneşte ura
Şi focul vieţii mi-a pârlit lumina.
Îţi simt pe suflet, iar, mângâietura.
Dar, vezi, cine să-mi ude rădăcina?!

Sunt urme de ruşine pe retină.
M-a scormonit un sentiment ciudat
În goana după fală şi lumină
Şi pe retina mea s-a-ntunecat.

E glaucomul dragostei de sine...
Nimic nu este azi ca la-nceput.
Mi-a mai rămas o pată de ruşine
Şi-n mine m-am închis şi plâng tăcut.

Mă tem că-mi este rău când îmi e bine.
Şi plec la îngeri să mă spovedesc,
Dar mint că e O. K. fără ruşine.
Că-mi este bine vreau să dovedesc.

Şi mulţumesc când plec... dar ce minciună!
Sunt iar murdar din cap până-n picioare
De boli, incest, durere, lacrimi, ură
Şi spini se-nfig în carnea tălpii goale.

Mi-e iar război şi diavolii din mine
Mi-alintă plânsu-n mângâieri de foc.
Şi când mi-e rău, atunci mi-e cel mai bine...
Voi nu vedeţi că nu mai am noroc?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să mor,
Voi să-mi găsiţi un loc
Aproape de duşmanii mei,
Să pot să fiu alături de acei
Ce m-au vândut...
Vreau vorba mincinoasă să le-ascult
Şi plângerea în van,
Căci vor avea, nu pumnul de arginţi,
Ci rugi fierbinţi...
Să-mi cânte-n noapte fluierul de soc,
Să-mi lumineze pe cărări de foc
Iubirea de prieteni şi copii,
Iar când nu are cine mă jeli,
Puneţi să-mi cânte fluierul de fag,
Să-mi treacă ploi de lacrimi peste prag.
Doiniţi-mi plâns de lacrimă amară
Pentru acei care-au plecat din ţară!
Ciopliţi-mi tron din trupul unui brad!
O veşnicie-n lume vreau să ard...
Vulcan mi-e gândul şi-am erupt în voi!
Aici e frig cumplit şi vânt şi ploi...
Mi-e sufletul arzând - o lumânare
De-acum, în marea morţii-ntunecare.
Sinistre legi mi-au frânt identitatea,
Mă doare plânsul şi mă strânge moartea!
În mine bate-un clopot, timpul doare
Şi-am rătăcit a anilor cărare.
La crucea grea de lemn, în rugi sfioase,
Rămân pe veci doar candelele arse.
De ce m-ar plânge cei ramaşi, un hoit?!
Şi poate cu aceasta, am spus tot...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub tricolor

Sub tricolor, a-nmugurit iubirea
De neam, de ţară, de pământ, de sat
Se-mbracă iar, ca în răstimpuri ia,
Se-ntorc români de unde au plecat.

Un zvon de primăvară şi de pace,
Aleargă liber pe câmpii de dor,
Modificăm prezentul... Nu încalce
Nici un străin iubirea de popor!

Biserica-şi deschide poarta iară,
Speranţa-n noi din nou a-nmugurit,
În cumpăna fântânii, mulţi aflară
O glăsuire fără de sfârşit

Ce le vorbeşte de strămoşi şi pâine,
De dor de ţară, de părinţi, de prunci...
Veţi fii şi voi copii, părinţi, ca mâine!
Aici străbunii au trudit pe brânci.

Aici izvorul adăpat cu sânge
Ascunde şi istorii şi străbuni,
Aici ne bate inima şi plânge
Lacrimi străbune - inimi de români.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul iernii

Tremură în ramuri frunza...
Sufletul se risipeşte,
Plâng copaci.
Căutaţi lumina vieţii,
Primavara rătăcită,
Ori un vraci!
S-a ascuns în noi lumina,
Noaptea-n unghiuri încolţeşte,
Oameni buni,
Trec secundele în timpuri
Şi flămânde de iubire
Nasc furtuni.
Plânge clopotul a jale,
În biserici se slujeşte,
Păsări dorm...
Plâns de stele căzătoare,
Alb pe îngheţata zare,
Tainic somn.
Îngeri – stele de zăpadă
În tăceri,
Cad cu fruzele deodată,
Cad ca ieri.
Sângerează amintirea,
Îngeri plâng,
Fericirea ni-i ascunsă în amurg.
Transcendent ne poartă noaptea
Pe poteci,
Tremură în ramuri frunza...
Iarnă – cataracta vremii,
Nu mai pleci?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!