Apă pentru toți
La cumpăna cerului
plânge ochiul Domnului,
umple fântâna cu lacrimi,
cin' le bea scapă de patimi.
Multe inimi seci, uscate,
vin acolo pe-nserate.
Beau, dar, rătăcind cărarea,
le cade în suflet sarea
și-apoi sunt mai însetate,
suduie și-și fac păcate,
ridicând spre Dumnezeu
aprigul pumn de ateu.
Inimi seci, nemângâiate,
fără soră, fără frate,
pribegesc în lung și-n lat,
făcând cu Diavolul pact.
Ochiul lor e plin de ură,
vlaga din alții o fură,
vocea li se mieroșește
în minciuna ce sporește.
Mierea e de mătrăgună,
vor s-o-arunce în fântână,
patimile să-nmulțească,
lumea să o prăpădească.
Dar nu mai găsesc cărarea,
că mierea le-a dat uitarea.
Diavolul îi locuiește
și cu sete-i osândește.
La cumpăna cerului
plânge Maica Domnului
și Domnul, de dragul ei,
i-adapă și pe mișei.
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre voce
- poezii despre uitare
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
- poezii despre minciună
- poezii despre miere
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.