Omul in ceata

Ochii-i sunt goi,
Pleoapele-i cad
Friguri şi ploi
şi gheţuri îl ard.

Mintea-i uscată,
Mainile-l dor,
Vremea-nghetată,
Doar eu îl omor.

Riduri pe faţă,
Alcool in priviri,
Omu' e-n ceată
şi-n amintiri

Glasu-i prea mut,
Viseaza sau strigă..
Gandu-i cazut
iar moartea-l ridică.

poezie de Bucur Marius Ovidiu
Adăugat de Bucur Marius Ovidiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Sufăr în tăcere legat cu amintiri,
În juru-mi îndreptate sunt sute de priviri,
Se-nfing în al meu suflet, şi-ndurător în sânge,
E trupul meu uscat, ce nu mai ştie-a plânge,
Să ştii c-ai ce vărsa, atunci când ai ce strânge,
Dar cum nu ai prea strâns din tristele iubiri,
N-ai şansa să transformi scaieţi în trandafiri,
Ci ai să lupti ca orbul cu lumea în zadar,
Să le arăţi că-i dulce aşa un trist amar,
De te-ai lupta şi tu cu cineva măcar,
Vezi bine... da eşti singur luptând cu amintiri,
N-au mai rămas alături nici câteva priviri....
şi sclav al neputinţei zadarnic vreau să sar,
În numele credinţei şi-n numele iubirii,
Dar prea târziu încerc, uscaţi sunt trandafirii.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea

Doar o lumină venită dintro parte,
de acolo unde amintirile mai dor.
Ca să le uit, n-am strai de eternitate,
doar pe ele, când mă strâng cu dorul lor.

O neânţeleasă formă mă însoţeşte,
să tac sau poate când mi-e bine să suspin,
flori de cais mi se aşează într-o coroană,
mă plimb prin amintiri, când vreau să mă alin.

Să urc, să le privesc, nu-mi este cu putinţă,
căci una dragă 'mi stă aprinsă-n stea,
să mă cobor păşesc pe a mea fiinţă,
o prelungire sunt, o umbră, a ceea ce e ea.

Cum pot în spaţiu' acesta sacru să 'nverzesc,
când nici prea jos şi nici prea sus nu am tulpină,
doar flori în cer, iar pe pământ sunt azi,
o urmă cu umbră şi-n ea adâncă rădăcină!

poezie de Eugenia Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur... eu

Mă bucur... eu

... şi mă bucur când plouă, peste flori şi pe crâng
şi mă bucur de raze, uitând să mai plâng,
şi mă bucur de tine, când vrei să-mi priveşti,
ochii de-acum limpezi, ce îmi ameţeşti,
şi mă bucur când vii, pe un drum, doar al tău,
te apropii de mine, peste dor, doar al meu,
şi mă bucur de noapte, de plapuma ei,
cu steluţe pictate, printre mii de scântei,
şi mă bucur de lună, doar ei povestesc,
când sunt tristă pe ziuă, când zâmbesc şi iubesc,
şi mă bucur de rouă, dimineaţa o calc,
şi răcoarea mă iartă, mă îndeamnă să tac,
şi mă bucur de seară, cu al ei asfinţit,
îmi aduce aminte, cât de mult te-am iubit,
şi mă pierd în lumină, când vin dimineţi,
pe un nou răsărit, mă înalţ.... să mă ierţi!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aş mai vrea un pic.

Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aş putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.

Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.

Devin fără să vreau, subit,
Un ameţit cu capu-n nori
Şi deşi singuri au venit,
Eu cred că zbor... şi am fiori.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri suntem noi!

Peste noi, nesfârşite talazuri,
Anii vin, anii trec şi se joacă cu noi.
Stăm la rând la dureri şi necazuri -
Unii râd şi petrec, alţii dau sevei ploi.

Cât mai sunt picătură în mare,
Cât mai sunt biet actor pe o scenă de lut,
Viaţa mea e un semn de-ntrebare:
Astăzi sunt, mâine mor... sau e alt început?!

Peste noi - inocentă candoare -
Anii vin, anii trec, ce rămâne din noi?!
Biete flori, amintiri trecătoare...
Amintiri care-au fost, amintiri suntem noi!

Viaţa mea e-un semn de-ntrebare?!
Viaţa mea e glumă, sau vânt?
Orice-ar fi, mă bucur de soare,
Orice-ar fi, îmi place să cânt!

poezie de Stefan Băiatu din ziarul" Flacăra" (20 iunie 1984)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai fac un pas

Mai fac un pas spre minus infinit
Şi răzvrătit mi-e chipul în oglindă,
Îmi pare, părul, azi, că mi-a albit
Şi-n păr, fulgi albi au început să prindă.

Şi-n suflet ning cu tăceri. De dor,
mi-s braţele o ramură de sticlă
Şi gheţuri dintr-odată mă-mpresor
Şi munţi de gheaţă-n urmă-mi se ridică...

Chiar dacă azi sunt un copac cu flori,
Voi fii un vis cu stele în privire
Şi pentru voi, prieteni iubitori,
Un zâmbet ca un strop de fericire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, Doamne, totul pică
Şi-n mintea mea şi-n jurul meu,
Apleacă-Te şi mă ridică;
Ţi-oi fi căzut din portmoneu!

catren de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-n doi December

culmi domoale în văi de amintiri şi-n timpuri
săpate-n adânc de mine, fum spre cer încet ridică
zidul sufletului meu, umed de lacrimi
trist şi-n rece alb şi-n vânturi, strigă
ascult-mă!
te caut şi ard în albastru tău şi-n gânduri
ard în taciuni, ard în clipe şi rup bucăţi din viaţă
te caut în trecut, te caut în ghem trecut de aţă
ard pe cer, ca stea ce-n jos priveşte printre nouri
ard ascuns în amintiri, ard în grele doruri
ascultă-mi te rog, inima cum strigă
tu cer!
nu pune să bată niciodată vântul, ca să spulbere
amintirea mea şi gândul nimănui
nu arunca privirea, nici trecutul, nici cuvăntul
lasă-le-ncetate, lasă-le-ntre noi
iar voi!
aburi de ceţuri, nu lipiţi lutul greu de paşii mei
iar tu december, să ştii, mă bucur
ca ai venit prin ziua cea din-tâi

aştept tu stea, nestemată-n fulg de nea bătută
să vii încet din cer, albastră-albă şi te rog
să fii cu mine blândă
încet să cazi şi să oftezi văzduhuri
să-mi spui din drumul tău, poveşti din începuturi
căci pentru tine astăzi, este zi de doi
iar eu mereu te văd prin gânduri
şi-o viaţa ce-aşi dori, să fie întrupată –n noi

vino încet şi poposeşte pe-a mea frunte
acolo mă doare şi mă alină prin cuvinte
pentru că eu, mereu
te văd, spic galben de grâu rătăcit şi îndoit
te văd-n pâinea de pe masă şi-n gust mereu te simt
te văd-n macul petală ce-mi zvâcneşte-n roşu tâmplă
în muntele în faţa căruia, cerul abătut se-avantă
te văd în mine, în multe primăveri dorite
în turn de nea-n december şi-n iernile trecute
te văd...
când răscolesc printre amintiri, tu rătăcită-n gânduri
atunci când chipul tău, alb, străin şi singur
eu l-am găsit, find suflet, departe printre grinduri
acum de vrei, doresc sigur să ştii, că astăzi
pentru tine, după zi de-ntâi nu am uitat să ştii
că este ziuă de December, pentru tine doi
şi urmează doresc să ştii, şi-o zi de trei
...

poezie de Viorel Muha (decembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei de afini

sunt seci cărările spre înaltul tăcut,
prin ploi de atingeri şi priviri în neant,
sunt multe răspântii, prin tine, cer sfânt
dar laşi în puhoaie să curg-adamant.

mocnesti, iar te-aprinzi, tăciunii de ziuă
îi strângi în mănunchi cu umbre de timpuri,
o salbă de şoapte rămase-n preziuă
armură-şi croieşte din noaptea-n arginturi.

răsăritul mă-naltă, îţi simt mâna caldă
un abur mă-mbata, din nou sunt a ta.
eşti mult prea înaltul, acel de-altădată
îţi simt iar iubirea, cum n-am fost aşa.

ai lăsat doar tăcerea, la pândă în noapte
ai trimis mângâierea, ca un sol de cuvânt.
te ascunzi pe cărări şi-n răscruci sfărâmate
dar iubirea mi-o porţi zi de zi, nopţi la rând.

azi eşti steaua ascunsă, ce din nori văl îşi pune
te strecori printre lacrimi ce din cer le arunci
curgi mereu cu dorinţă, dorul meu te răpune,
miezul nopţii îl stingi, mă iubeşti şi te duci.

o liană-nfăşoară cu mătăsuri satine
în strânsori mă cuprinde, te simt c-ai rămas,
mă ridică în -naltul din priviri pân la tine
chipul tău e aici, pământean fără glas.

tu nu-mi spui, nu-ţi deschizi, dar mi-aşterni
să tot urc pe cărări, scanteiri de lumini
sunt cuvinte, ce-ai strâns şi-au topit flori de ierni
şi-n şiraguri preling, pe-ai mei ochi de afini.

urc un pas, mă întorc, rătăcesc, iar te pierd
un balet fără grai, din văzduh clopoţi cad,
ceas târziu, doarme dus, eu încet te dezmierd
răsăritul îmbrac cu-al tău chip în veşmânt de brocard.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng bărbaţii

Am plâns şiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe feţe şi prin bărbi prelinse.

Şi am mai plâns în nopţi şi-n cuget,
Când ei ne secerau strămoşii.
Au nu văzut-aţi ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roşii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpaţi, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Şi am mai plâns când ţarini large
Din ţară-au luat şi le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm uşor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc şi geruri
Pe câmp de luptă, la oştiri.
Aşa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărţi de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el şi ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Şi-n patimi.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul alb

S-a prăvălit luciul de stele din întreaga boltă
Din cele mai îndepărtate colţuri, se făcând fărâme
Pe-o coajă de telur cu vântu-n vele şi parâme
Ce şi-au pierdut busolă... Sau seceriş ne vor, recoltă?!

E câmpul plin, că totu-i plin de ace îngheţate
Boldind în pielea caldă, se-ncercând s-o crape
În prăvăliri criotice lăsând priviri crispate,
Vrând tot ce nu-i alb pur, geros... friant să-ngroape.

Până şi dâre-s albe, ce erau uliţi, drumuri
Şi casele-s igluuri, maşinile-s doar fiare.
Reper nu mai există, pe coş ies albe fumuri
Şi mintea-i îngheţată... Neputinciosu' o doare.

Doar trecători-s negri de-un negru trecător
Şi pomii-s piscuri sure din loc în loc; ce scutur
Cu mâna-ntinsă aripi, c-am gândul zburător
Şi-s plin de vise încă... N-aş vrea să mor, sunt flutur!...

... Este şi ziua mea; feb' paişpe ce-ncă bucur...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai murit un vis

O serenadă iar s-a rătăcit
Prin frunza de salcâm uscată
Un vis, aici, iar a murit
Şi a rămas doar frunza aromată

Tu dispărut eşti azi şi sub trecutul asfinţit
N-am mai găsit parfumul tău de-odată
Şi-n locul cu care ne-am obişnuit
A mai rămas doar creanga de salcâm uscată

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

CIRCUITUL APEI ÎN IUBIRE

Ploi de vară, ploi de vară,
Fete mari şi repezite
Care stau să se mărite
Prima oară, prima oară.

Ploi de vară, ploi de vară,
Mame grijulii şi treze
Care stau să alăpteze
Şi coboară, şi coboară.

Ploi de vară, ploi de vară,
Taţi posomorâţi, tunând,
Care stau doar aşteptând
Să răsară, să răsară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece şi pustie!
Nu mai credeam în viaţă, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai ştiam ce-i zâmbetul, eram o dimineaţa stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar şansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viaţa tot mai goală în faţa mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu ştiu cât aş putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot şi să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Şi-n nopţile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aş fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Şi mă dori, o durere atât de surdă, aş ţipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar şi pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi şterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire, floare scuturată...

Amintire, floare scuturată,
Pe poteca anilor pustii
Cât mă doare – aroma ta uscată
Azi, când sunt lipsit de bucurii!

Anotimpuri zboară peste mine
- Fiecare cu parfumul său –
Însă, ce-ar putea schimba în bine
Într-un veac uitat de Dumnezeu?

Între-un vis şi-o deznădejde cruntă
Tot în amintiri mă regăsesc...
Când sprânceana serii se încruntă
Doar singurătatea o iubesc.

Glasul ploii, murmurând spre seară,
Printre muguri cu miros curat
Ca un cântec dulce mă-nfioară
Şi-mi evocă clipe de altădat'.

Amintire, floare scuturată
Pe uitarea unui veac pustiu
Mult mă doare-aroma ta uscată
Azi, când pentru vise-i prea târ

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea te duci

o spun cu glas puternic în viitor
de iubit avem festivalul berii
cad clipele lângă gene şi la calc
trosnesc pe palmele întinse
foşnesc paşii tăi şi nu mă plâng
trec caii prin prerie miraj de soare
nisip prin iarba rară uscată din ochi
s-o alungi spre râul cu femeia
scăldată din priviri azi zbucium am
consum alcool să nu-mi dezvolt
puterea de a te iubi duios şi blând

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj elucubrant

Aş vrea să-mi bucur ochii de frumos,
Dar ce ştiam că e frumos, dispare,
Îmi strigă-n faţă lumea că-i pe dos,
Iar eu sunt ultimul naiv sub soare
Şi simt că adevărul ei mă doare,
Mai rău ca jurământul mincinos.

M-aş bucura de linişte în tihnă,
Dar tehnica permite astăzi totul
Şi poa' să-ţi fure dreptul la odihnă
Orice cretin care-şi marchează locul,
Bufnind cu decibeli să-şi facă moftul
Sau găurind pereţi c-o bormaşină.

Vreau să mă bucur azi de poezie,
Dar nu-i percep solia tulburată.
Mă simt deştept, lovit de nerozie
Ori cel mai prost de pe planeta toată,
Că nu mă ştiu de-a bunul gust în artă
Şi... nu ştiu ce cu toţii par să ştie.

Vreau să mă bucur astăzi de lectură,
Dar textele îmi par sofisticate.
Mă simt ca un ogor fără cultură,
Chiar de-am citit din când în când o carte
Aşa ca amator de belle-arte,
Convins fiind că e literatură.

Vrând să mai uit de grijile mundane
Şi de coditian să mă mai scutur,
Mă plimb aiurea singur pe maidane,
Dar văd realitatea şi mă tulbur,
Hipnotizată parcă de ecrane
Prostimea butonând deşteptofoane...
Mă bucur, că nu pot să mă mai bucur.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!