Privirea
Doar o lumină venită dintro parte,
de acolo unde amintirile mai dor.
Ca să le uit, n-am strai de eternitate,
doar pe ele, când mă strâng cu dorul lor.
O neânțeleasă formă mă însoțește,
să tac sau poate când mi-e bine să suspin,
flori de cais mi se așează într-o coroană,
mă plimb prin amintiri, când vreau să mă alin.
Să urc, să le privesc, nu-mi este cu putință,
căci una dragă 'mi stă aprinsă-n stea,
să mă cobor pășesc pe a mea ființă,
o prelungire sunt, o umbră, a ceea ce e ea.
Cum pot în spațiu' acesta sacru să 'nverzesc,
când nici prea jos și nici prea sus nu am tulpină,
doar flori în cer, iar pe pământ sunt azi,
o urmă cu umbră și-n ea adâncă rădăcină!
poezie de Eugenia Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Eugenia Bucur. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.