Ca o barcă în derivă

Ca o barcă în derivă
Navighez pe marea vieţii,
Dup-o dragoste fictivă,
Dus de valurile sorţii.

Şi e marea învolburată,
Mă izbeşte rău de stânci,
Mi-este viaţa tulburată
Şi plină de răni adânci.

Nu am leac pentru durerea
Ce sufletul meu o simte,
Am pierdut toată puterea
De-a mai merge înainte.

Navighez cu disperare,
Printre valuri de speranţă,
Poate la capăt de mare
Cineva-mi dă importanţă.

Şi-mi va arăta ce înseamnă
Când iubesc să fiu iubit,
Poate inima-mi îndeamnă
Să uite ce-a suferit.

poezie de Razvan Isac (12 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, iubito

Ţi-am dăruit toată iubirea
Şi am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă aşteaptă
Un drum lung şi pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ţinut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am linişte, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Şi fă-ţi viaţa cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Şi viaţa asemenea.

Viaţa din mine dispare
Fără să-ţi mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleştată,
Mă evapor ca şi-un fum,
Eu şi dragostea mea toată.

poezie de Razvan Isac (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a supravieţui nu am nevoie de focul lui Gale, învăpăiat de furie şi ură. Sunt plină de foc eu însămi. Ceea ce îmi trebuie e păpădia primăvăratică. Strălucirea gălbuie care înseamnă renaştere în loc de distrugere. Promisiunea că viaţa poate merge înainte, indiferent cât de mult ai pierdut. Că poate fi din nou bine. Şi numai Peeta îmi poate da asta.

Suzanne Collins în Jocurile Foamei
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

În valurile mării

În valurile mării
Soarele înoată,
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.

Tu te învoieşti
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip,
Ce umbrele ne fură,

Să zâmbeşti la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.

Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Şi printre valuri zboară.

Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suie Clipa în miraj

Te iubesc şi iar mă-ndrept,
unde inima-mi şopteşte.
Mângâi fluturii din piept;
viaţa, încă mă trezeşte!
Luna mi-este credincioasă,
haruri îţi încondeiez,
Când pe bolta mea duioasă,
gând cu gând încă visez.
Desfac stele, norii plasă,
şevaletul... Şi pictez.

Chipul tău, undă curată,
'n care pescăruşi plutesc,
Taină-a perlei prelucrată,
în canatu-mi sufletesc,
Mă seduce şi mă cheamă
să-ţi fac ţărmul cât mai lin;
Umerilor, mi-eşti năframă;
gleznelor - nisipul fin.
Şi întreaga dioramă-mi dă, emoţii! De preaplin.

Te iubesc! Doar ţie-ţi scriu
când mă simt ca o vioară
Sunet fac din focul viu,
de cu zori şi până-n seară.
Tulbur norii cu oftatul,
de la nord mai către sud,
Curcubeul mi-este psaltul,
când în arc de cer te-aud.
Dau la schimb întreg Înaltul,
doar s-ating, sufletu-ţi nud.

Pe-nspumatele maree,
oscilând şi gravitând,
Cum te-aş scrie epopee
zile, nopţi şi ani la rând!
Vin pe franjuri de zefir,
vin cu fluturii de-a valma,
Aripile când răsfir,
valuri scrie-mi! Să-mi dau seama.
Ţese-mi marea, fir cu fir,
limpezind cu dor marama!

Te iubesc ca pe-un poem
lin, marin şi plin de soare
Cât din doi unul suntem
val în vers, din vers culoare.
Îmi simt sufletul maree,
suie Clipa în miraj,
Şi-n culori de azalee,
toată ţi-aş rămâne gaj.
Neştirbind Calea Lactee,
scriu cu fluturii'n, sevraj.

Luna-mi este confidentă,
haruri când încondeiez,
Şi în starea mea patentă,
vin cu marea. S-o semnezi!

(17.05.2017)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

De-odată, văd fotografia ta şi mă inspiră
Îmi doresc să fiu scafandrul ce te explorează.
Scufundat în marea ce se oglindeşte în ochii tăi
În căutarea perlelor negre...
Aş vrea să fiu nisipul ce-ţi încălzeşte trupul dezvelit,
Ieşit din marea vieţii învolburată.
Aşvrea săa fiu chiar palmierul plajei tale,
Să-ti desfăt corpul cu umbra mea,
Protejându-te de căldura razelor de soare!
Aş vrea să fiu chiar frumuseţea ta
Şi să mă simt privit şi iubit întocmai ţie, femeie.
Off! Natura, cu atâtea frumuseţi în jurul meu!
Aş vrea să fiu, aş vrea să fiu, aş vrea să fiu...
Dar tu? Tu, ce ai vrea să fii?
- Vreau sa fiu Marea!
De vrei sa fiu a ta,
Cuprinde-mă cu braţele-ţi vânjoase şi uită că eşti om...
Transformă-te în ţărmul meu!
Aşteapă-mă să fiu şi fluxul şi refluxul tău.
Mareea ta, mireasa ta de valuri,
Să-mpărtăşim dureri şi idealuri,
Îmbrţăişază-mă!
Să fim mereu aşa,
Călătorind un val, prin alte valuri...
Apoi îmbrăţişază-mi tăcerea ce m-a însoţit!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea mea flambată-n spume

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase,
O iubire fără nume,
Te cuprinde până-n oase!

Se îneacă în genune,
În culori orgolioase,
Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

Marea mea flambată-n soare,
Strigă valuri zgomotoase,
O dorinţă ce nu moare,
Printre unde de mătase!

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

poezie de Elena Moisei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

****

am luat în braţe marea
valurile m-au aruncat în sus
de bucurie plâng şi-nmulţesc apa şi sarea
iubite, nu mă privi...
aruncă-te-n ea!

o plută vie trasă de curenţi spre larg
ploile ne taie respiraţia
ne şterg strâmbăturile triste
nu suntem zei
dar putem fi o zi

întinderea apei oglindă-i
norii se prefac în conduri
pescăruşii fac cercuri pe aceeaşi rază
în ce piesă suntem acum?

marea şi cerul decoruri
poate fi viaţa din mare un vis
sau poate
poate un înec

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea e furioasă, îşi caută liniştea, spărgându-şi valurile de stânci, când omul e furios, devine o stâncă peste care se îngrămădesc valuri de lacrimi.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralelă...

Sub fereastra casei mele
Se adună păsărele
Şi-mi vorbesc prin ciripeală
Să le dau de ciuguleală,
Eu le-arunc resturi de pâine
Să le-ajungă până mâine...

Oricum, alta e ideea
Care gâdilă corneea,
Cum sufletul are dorinţi
Milogite printre dinţi,
Tot aşa primeşte porţii
Din firimitura sorţii,
El se-agaţă peste poate
Din a vieţii surogate,
Culmea care îl izbeşte,
Pe-undeva se mulţumeşte,
Cumpănirea e departe,
Inspiră pofte deşarte...

Între om şi-o altă fire
E o mare osebire!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (3 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce-a iubit

Cel ce-a iubit o dată-n viaţă,
O lume şi-a deschis prin ai săi ochi
O nouă zi, un răsărit, o dimineaţă,
Cel ce-a iubit nu va uita deloc.

Şi tainica sa dorinţă sună a chemare
Şi zilele-s mai mici şi mai uşoare
Dar când se termină rămâne doar durerea
Şi orice urmă de iubire şi speranţă moare.

E rana de la sabie sau negura otrăvii,
E glonţul de pe ţeavă sau e suflul morţii,
Dar în final rămâne doar durerea,
Rămâne doar regretul turnat în cupa vieţii.

Căci ce e viaţa dacă nu un simplu vis
O veşnică himeră atotcuprinzătoare
Răzând în faţă celor din rai căzuţi,
Şi ne-ntrebăm continu: căci ce e viaţa oare?

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină deasupra mării

Motto
"Din când în când toţi ne pierdem câte un pic.
Prietenii sunt singurul drum pe care ne întoarcem acasă".

A fost o vreme când, pierdut şi lipsit de apărare,
Viaţa mi se scurgea de-a dreptul la-întâmplare;
Neştiind încotro mă-îndrept în noaptea mare,
Eram cu totul la cheremul sorţii.

De nicăieri, o rază de lumină, -n faţa mea,
A spintecat noaptea fără lună, fără-o stea –
Iar eu am putut, extrem de clar, vedea
Drumul spre liman, spre izbăvire.

Am întors nava cap compas spre coastă
Şi, căutând scăpare de pe marea vastă,
Am urmărit, în clipa din toate cea mai fastă,
Mâna luminoasă care-mi arăta printre valuri calea.

Ajuns la mal, în miezul nopţii de coşmar,
Drept în faţa mea, sus, de pe coama unui deal,
Îmi făcea cu ochiul, zâmbind, lumina unui far...
Apoi, prietenii m-au dus acasă.

poezie de Robert S. Bise, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava vieţii

Nava vieţii, nava vieţii
Mi s-a frânt.
Am avut catarg prea tânăr,
A fost vânt -
Nu-mi zâmbeşte de departe
Nici un far,
Vânturile tot mai aspre-mi par.
Şi răcneşte marea vieţii,
Valurile mii...
Dimineaţă a credinţii
Nu mai vii?...

poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea-i telenovelă

Viaţa mea-i telenovelă,
Scrisă pe aripi de vânt,
Sufletul mi-e ca o velă,
Dragostea, un lucru sfânt.

Am iubit, iubesc, iubi-voi,
Pătimesc şi nu îmi pasă,
Împart dragostea la doi,
Chiar de-n urmă lacrimi lasă.

Nu e primul meu amor,
Nu va fi nici ultimul,
Chiar de-o fi să mor de dor
Voi iubi cu sufletul.

Şi voi merge înainte,
Tot să caut dragostea,
Voi avea mereu în minte,
Al ei chip, frumoasă stea.

poezie de Răzvan Isac (24 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul

de ceva timp încoace
o tulpină de trandafir
plină de ţepi
creşte în interiorul meu

cred că a depăşit deja
faza de floare
pentru că i-am simţit
parfumul
de câte ori am iubit
sau am suferit din dragoste

acum deja merge spre
maturitatea deplină şi
apoi spre declin

la sfârşitul vegetaţiei lui
mă voi prezenta în faţa
Lui Dumnezeu cu seminţele
şi cu un butaş –

poate îi vor fi necesare
pentru viaţa viitoare a
unui nou trandafir

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cu albastru infinit am unit cerul şi marea
Printr-un zbor de pescăruşi ce scrutează depărtarea
Ascultând cântecul mării când se zbat valuri la mal
Şi-şi întinde pe nisipuri spuma albă ca un şal

Paşii mi se risipesc, spre înalt arunc privirea
Să adun în ochi azurul, să cuprind nemărginirea...
Ca-ntr-o navă în derivă fără vele şi catarg
Toate valurile vieţii când lovesc în piept se sparg

Gânduri mii se împletesc prin castele dărâmate
Şi refac drumul iubirii ca pe-un vis pierdut în noapte
Aş lua clepsidra-n palme ca s-o umplu cu nisip
Şi-aş schimba parcursul vieţii dacă m-aş întoarce-n timp...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,
Şi cu pescăruşi în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalţ, şi-apoi cobor...

Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar paşii amintirii
Şi mă răscolesc uşor...

Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ţi fiu talaz şi soare,
Când e zbuciumul mai greu..

Camelia Cristea

Camelia Cristea

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!