Rai

Am bătut deunăzi la porţile Raiului,
bang, bang...
şi n-a răspuns Sfântul Petru.
Era un bodyguard,
un angajat ce nici nu făcea parte din personalul
alaiului
-ce l-am zărit- trecând printr-un fel de gang,
la capătul căruia ţinea în mână, cineva, un sceptru,
cu chipul indefinibil de atât fard...
Se părea că toţi participau la ce mi se organizase... Balul...

... într-o mare nefericire,
a tuturor
-căci aşa se manifestă dincolo bucuria-
se alegea regina;
o bătrână castă, desfigurată de nesfârşit,
ce se apucase să-şi introducă, ca printr-un fermoar, până la pieire,
o mulţime de inşi, cât un popor,
tot, toţi roşii, din nefericire, îmbătaţi de un fel de sânge de taur, Sangria,
ce se pare pe-acolo-i rutina...
Când deodată se închide cortina şi ca un semn, sunt chemat la peţit...

... mi s-a cerut mâna
de către nefrumuseţea aleasă,
pe braţe s-o iau, s-o trec pragul
şi deci devenindu-i pereche,
să primim împreună cât mai mulţi din cei vii;
amărâţi, răbdători, milostivi, credincioşi... nu numai,
cât să se umple mai iute grădina...
ce sfinţii, cu apă de canale de Iordan, s-o ude se-ndeasă,
deci eu, de acum să fiu cel călăuză, să fiu magul
de-a nu mai fi, să fii...
Mi-am pus mâinile în cap şi-am scăpat pe regină din braţe şi eu-mi de Rai...
Doamne, lasă-mă încă prin iad... Nefericele... Vai!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă sau eres

Mi-am creat cortexul în timpi
-'n volete adânci de canion-
C-exprim pe foaie c-un creion;
Să am răspunsu-n vârf de ghimpi.

Din exerciţiu-n cult de carte
Sunt un traseu d-hipotalamus...
Sunt un dicsipol de Erasmus;
Am zbor "feed back" şi cuget, parte.

Sunt mulţi ca mine, meteori
În percepte date-n custodie
Cu har de-a şti ce-i bun să fie...
Dar n-avem toţi nimburi de sori.

Oare suntem asteroizi
Din norul Ort; desprinşi, cometă
Cum Helly-n vizită-n Planetă
Ce-o locuieşti, gata s-o vinzi?...

Ori şansa-avem în mesager;
Să ne purtăm solii de geniu,
Să dăinuim peste mileniu?...
Dar nu mai cred, nimic nu... "cer"!

... Tot sper, că-n mai mult timp; vom şti
-Cu toţi, pretinşi, fii de "Bing Bang"-
Să facem bunul-simţ un "gang"...
Salvându-ne de-a nu muri.

... E-n fond, de-a trece-n absolut,
Tot ce-agreem drept calitate
De om, prieten, soră, frate...
"Finish" să-l facem... început!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar acum Hristos a înviat, fiind Începătură a învierii celor adormiţi. Că dacă printr-un om a venit moartea, tot printr-un Om şi învierea morţilor, căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.

Sfântul Pavel în Epistola întâi către corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

The Bang Bang Club

Distribuţie: Malin Akerman, Ryan Phillippe, Taylor Kitsch, Patrick Lyster, Frank Rautenbach, Neels Van Jaarsveld, Russel Savadier

trailer pentru The Bang Bang Club, regia Steven Silver, scenariu de Steven Silver (2010)
Adăugat de Georgiana Mîndru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând ultim, de ursuleţ

Sunt obosit peste măsură de atâta vâlvă nestârnită,
că doar eram pierdut puţin, n-aveam –la vârsta neîmplinită
nici de un an- n-aveam idee, că vizită nu pot să fac
să văd şi eu umani umblând şi să le arăt... şi eu îi plac...
sau, nu mai ştiu, poate naiv crezusem că e ca-n pădure,
printre ai mei, ce ne adoram, adunam fragi, poamele, mure,
că-s parfumate şi, mâncam, ne iubeam toţi, că răbdători
nu ştim de răzbunări, de ură, nu ne atacăm... avem valori,
nu facem rău, de rău nu este, ne protejăm şi noi de moarte...
cum mama ne-a învăţat demult, când încă ne mai dădea lapte
şi ne ţinea la piept cu cald, ne mormăind din a sa viaţă;
cum este grea şi să fim buni, chiar mari... de vom derula aţă...

E crezul meu, de mic sălbatic, nevinovat, de ursuleţ
aşa, picat în agonie lovit de-un glonţ nicicum răzleţ
-dintre, ce nici nu mai văzusem, nu sunt încă ajuns isteţ-
de-un foc de puşcă descărcată, deşi eram speriat, naiv,
nu-mi propusesem, că nu ştiu, cum nu ştiu nici ce e motiv,
doar îndrumat de bun, ce-am simţ, lăsat aşa, intuitiv,
mă ştiind pur, fără de apărare, numai credul în aventură,
ca un copil, un pic prostuţ, neştiind că dacă dau o tură
prin lumea nouă, cea din jur... te-oi părăsi, dragă natură...

Din Sibiu, ursuleţul mic, agonic, 'ntr-o bătătură.

PS.
Într-o ţară, a mea, unde-i cinstit delapidare,
Unde omor, viol, hoţiile îs onoare...
Printr-un oraş, într-o curte anostă, oarecare,
În ghiveci de lut, prăvălit cald lângă o floare,
Un ursuleţ, însângerat de-ai mei, popor... se moare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 octombrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aievea vrere

În pragul uşii,
ce-am deschis
cu inima-ndoită
de-un nesigur,
am tresărit
la zâmbetul păpuşii
-semn de paradis-
'n sclipirea mult râvnită
şi iar mă tulbur
... un neprihănit.

Şi-am luat de mână
visul, drept real,
să mă încânt cu tot ce mi-am promis
-un aşteptat, demult,
din elixir ce-mbată;
cum pe-un cal, cadână,
într-un amor fatal,
l-nmoaie chip de fată
de-atât de mult tumult-
şi-i mai presus de nedescris...

"Intră, de vrei,
în casa vieţii mele,
păşeşte dincolo de zid
ce l-am pus stavilă
de-a nu mă pierde-n lumea
ce numai tu poţi să mi-o iei...
şi zilele şi vis de stele,
la care să mă-nchid
în soarta mea umilă...
Cu tine să mă porţi aiurea!"

Se-nchide, însă,
aievea prematur
şi-o undă diafană
lasă urmă de parfum
ce se prelinge
de pe sticla plânsă
şi-un fuior-contur
îmi taie-n suflet rană,
cu sânge, semn de-ntoarcere de drum...
... Şi mă trezesc, e frig, mă ninge.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect

Salutări mamelor, ce-şi rupeau pâinea de la gură
Şi celor ce-n copii îşi dedică sacrificiu...
Şi multor taţi, ce-şi crăpau palme până la tortură,
Împovăraţi şi acum de dări... să n-aibă odraslele supliciu.

Gând bun bunicii, îşi pierzând văz s-aştepte
Nepot, ca pe-adierea de scumpele speranţe...
Şi moşului, se cocoşând căruţ să urce pe trepte,
Uitându-şi şale, gata pui să-şi apere... 'n 'naltele instanţe.

Mă închin la neam, ce s-a îmbăiat în râu de sânge
Şi acuma rabdă încă pe îngreunaţii umeri...
O ţară o slăvesc, ce-mi dă tot, nu se plânge
Şi al meu popor fugar... mulţimi, ce greu le numeri.

Îndrept la cer o rugă, către sfinţii astrale,
Să m-aibă în grija lor şi pe toţi, pân' la unul...
Şi de n-o merita -că ultim bun gând nu moare-
Să fie loc sfinţit, că osuar este... este, cu duiumul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul lor în viaţa pamânteană, sufletele oamenilor trec printr-un loc plin de lumină; fiecare dintre ele ia de acolo o lumânare aprinsă, adeseori chiar numai o scânteie care să le călăuzească în întunecimea acestei lumi. Însă unele suflete, printr-un rar noroc, rămân mai mult timp în acel loc şi au cum să înhaţe o mână de lumânări, pe care le împletesc într-o torţă. Acestea sunt purtătorii de torţe ai omenirii - poeţii, vizionarii şi sfinţii săi - care conduc şi înalţă rasă umană către lumină. Sunt făuritori de legi şi mântuitori, dăruitori de lumină, îndrumători de drum şi mărturisitori de adevăr şi, fără ei, umanitatea şi-ar rătăci calea prin întuneric.

citat celebru din Platon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare parte a simfoniilor mele sunt monumente funerare. Foarte mulţi oameni au pierit la noi, nu se ştie unde sunt înmormântaţi, nici chiar rudele lor. Sunt gata să dedic fiecărei victime o creaţie. Din nefericire, aceasta nu este posibil. Le dedic deci toată muzica mea.

citat clasic din Dmitri Şostakovici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept duş

manul cu pistolul în mână
de fapt aştept moartea
o să-mi sară în braţe
ca o iubită
mângâi pistolul
mă simt bărbat când ne atin
gem
e un model vechi
o să trag
bang
bang şi o să scap
poate o să scap
nu vreau să sară în pat
lângă mine
pentru mine
ţeava rece a pis
tolului mă înviorează
nu mi-e frică nu mi-e

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii către Satan

O, tu, ce între îngeri, eşti cel mai învăţat
Şi mai frumos, de soartă şi laude trădat,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Prinţ izgonit din ceruri, rămas nedreptăţit,
Şi care, -nvins, de-a pururi, te-nalţi mai oţetit,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ştii totul, rege al celor din-desubt,
Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care iei leprosul, hulitul şi proscrisul
Şi cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu, cel mereu al Morţii, preamarea ta iubită,
Ai izvodit Speranţa, nebuna fericită,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce calmezi privirea celui pe eşafod,
Dispreţuind tăcerea prostitului norod,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care ştii acele tărâmuri cu ispite,
În care-ascunde Domnul comori nemaizărite,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce cu ochiu-ţi ager pătrunzi în arsenale
Unde, în mari adâncuri, dorm neamuri de metale,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ascunzi cu mâna genuna pânditoare,
Când somnambulul trece pe streşini fără soare,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care în mod magic mlădii bătrâne oase,
Când e zobit beţivul târziu în nopţi ceţoase,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care pe cel şubred îl scapi de suferinţă,
Şi-i pui trăgaciul armei în mană cu ştiinţă,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel mârşav
Pecetea-ţi de putere şi-a aurului brav,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce iveşti în ochii fecioarelor crescând
Poftirea spre amorul de trupul lor flămând,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Toiag celui ce fuge şi far născocitor,
La spânzuraţi duhovnici şi la uneltitori,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie
Goniţi din raiul veşnic, în neagra lui minie,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă cu tine (pentru iubitul meu soţ)

Iubitule
ia-mă cu tine şi
du-mă la capătul lumii
dar... lasă-mă acolo...!
Lasă-mă să mă dezintegrez
fiindcă, la prânz
ţi-am azvârlit iubirea,
cu tipsie cu tot...;
să mă asfixiez, căci, la cină,
am vărsat cupa cu ozon,
părtinită de tine...;
să mă topesc de dor, pentru că,
deunăzi te-am părăsit o clipă...!
Du-mă dincolo de apă,
de lumină, de viaţă şi,
fiindcă ieri am scăpat stropul de rouă
de pe buzele tale,
astâmpără-mi setea cu pelin...
cu absint...
sau cu... lacrimile
din ochii tăi limpezi...
şi, fiindcă te-am împins
în singurătate,
lasă-mă câte puţin pestetot...
oriunde... sau... nicăieri!
Du-mă dincolo de iubire,
şi uită-mă acolo
să mă dizolv încet,
în inerţia eternităţii...
ori lasă-mă doar cu florile
pe care mi le trimiţi în fiecare zi
până reînvăţ de la ele
credincioşia...!
Şi totuşi, fiindcă ierţi
până dincolo de iertare,
fiindcă mă iubeşti
până dincolo de iubire,
ia-mă în tine şi lasă-mă,
acolo, întreg în întreg,
până la sfârşitul sfârşitului...
Iubite, dincolo de infinit,
la capătul lumii,
du-mă cu tine!

poezie de Iulia Mirancea (12 februarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aş vrea să-ţi pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ţi întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbeşti,
Să-ţi simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzeşti.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ţi aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiţi că vii
În braţe am să-ţi pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aştept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruţi pe frunte,
În braţe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieţii,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineţii
Pe frunte m-ai stropit.
Aşa am crescut mare.
Ce mândră, mama, eşti!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubeşti!

poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rimă

Mi-am încorsetat parcă gândul în dragostea frumoasei rime,
De ceva timp, nu ştiu; să-mi chinui plăcerea prin cuvinte alese...
Mie-mi nu; pentru alţii, ce-ar crede că-i tot uşor, făr' să le pese
Că pas de dans e de când lumea... în acord, de corpurile sublime!

E cântec tot, ce-i aştepţi geamăn cuvântul pus, ghicit, pereche,
Neaşteptat de ce va fi; un paso doble în bang de-un clopot,
Grav câteodată, cum şi viaţa -ce n-o simţim, doar când e veche,
Sau clopoţel cu ritm de step- ce-o alerg nebun pierdut în ropot.

Sunt melancolic tot mai des, îndrăgostit de fostul mine,
Ce atunci nici nu ştiam că sunt şi că voi fi un suvenir,
Mă căutând fine fărâme, cum puzzle, să mă refac rime...
Şi căutări în jur s-agăţ... din ce-am atins şi mai respir.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de sacrificiu

Cunosc o fată, ce o ştii şi tu, copil, femeie, dragă mamă...
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
şi alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
şi-o port în flori şi-o ţin pe braţe, praguri s-o trec, că-mi e şi după moarte, ea, femeie...
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o ştiu că numai ea mă poate creşte, cu tot ce-am, pe mine şi pe toţi ai mei,
curaţi în simţuri, falnic dedicaţi, toţi curajoşi să-i ţină flacară aprinsă, nişte Prometei,
şi-o oblojesc, că-mi este mamă şi visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are...
iar azi mă închin stând în genunchi şi mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei şi n-am alt dar, să-i dau îndeajuns... Te iubesc Ţară!
Îţi jur în veci, podoaba mea... să-ţi port demn nume... să nu moară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au românii, au r...

Sunt parte de-un popor ce e plin de ambiţii,
Fiind gata-n orice clipă să asculte orice "graur"
Ce-i gâdilă urechi de-i sprijină petiţii
Să-l umple la refuz, de-averi... c-un ban de aur!?

Şi casele, poporu-mi, le face prin vâlcele,
Plângându-se apoi că după ploaie-s plaur,
Iar balega cu lut 'n pereţi de gard, ulcele
Cu smalţ sărit... vrea-n schimb, tot poleit în aur?!

Şi-i mult, de la un timp, poporul meu mai negru;
Căci nu e democratic, azi, să te dai la "maur"!
Mai mult, să-l protejezi, să-l numeşti rom... integru
Şi pe chitanţe false să-l îmbraci tot în aur?!

Şi de ales e bun; poporul meu numeşte
Cu capul în găleţi, făină în ochi, centaur,
Pe-orice necunoscut ce minţile-i vopseşte...
Şi-l călăreşte apoi spre-un viitor de... aur?!?

Poporul meu munceşte, sau ar munci de este,
Că-i bun să lege sârme, să facă gropi; e faur
Să fure unu pe-altul de-n viaţă izbuteşte
Să aibe un post; oricare... să-şi ia brăţări de aur!?

Şi acum poporul meu mai are un praf pe tobă,
Din ce n-a fost furat şi-i încă un tezaur;
Pământ străbun ce-i ras de lemn băgat pe "sobă"...
Şi-l vinde acum la tonă... pentru un gram de aur!

Îşi vaită ţara mea, cu lacrimi roşii sânge,
Montane înroşite cu otrăviri, drept laur
De un popor avid, uitând copil ce plânge;
C-o zi nici verigheta nu-l va însura cu aur...

N-aş vrea ca peste timp un linguşitor să fiu
Citat; unul perfid, ce mângâia un balaur
Crescut dintr-un popor ce n-a învăţat; "Târziu,
Să nu regreţi muţimea! Tăcerea nu-i de aur!!!"

Voalul Montanei Roşii, dârz să te facă, taur!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!