Câmp
Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii și oase,
că soarele nu răsare mereu în același loc
și nici nu răsare același soare,
ci tot altul după noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred că atunci când sunt nori
nu răsare nimic, și mă tem
că s-a sfârșit definitiv cu șirul de sori
lunecând dinspre iad spre eden.
Atunci trimit păsări dresate
cu ochiul bun și cercetătoare,
care să-mi spună-ncotro trebuiesc îndreptàte
câmpiile, să-ntâlnească alt soare.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Laus Ptolemaei (1968)
Adăugat de MG

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Soare
- poezii despre sfârșit
- poezii despre rai
- poezii despre păsări
- poezii despre ochi
- poezii despre noroc
- poezii despre nori
- poezii despre copaci
- poezii despre cercetare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.