Mi-e imposibil fără tine

Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă
Şi nici în ce culori îţi sta mai bine,
Ştiu doar că amintirea nu mă lasă
Şi că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece şi străin mă simt de toate
Şi nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Şi tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicaţii cui i-aş cere?
Tot prostul face pe interesantul
Şi-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Şi cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Şi să pătăm simţirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
N-aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoieşti de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe şi de crivăţ,
Şi după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă-ţi.
Şi totuşi tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n braţe îţi fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Şi-mi este imposibil fără tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele absent

O să-nchid ochii, zic o rugăciune şi dorm apoi, că e târziu.
De tine nici o veste, eşti mort, bolnav, sau încă viu.
Nimic. Şi nici nu mai contează. În lumea ta n-am loc,
E plin. Să fii iubit, rămâi cu bine. Eu te-am dorit cu foc

Şi patimă arzând. Dar n-a fost decât vis. A fost la mine-n gând.
Eu doar aşa eram cu tine, şi nici măcar, fior plăpând.
Că de atins nu te-am putut, ai frică de blândeţe.
Tu nu ştii vorbe dulci, doar ură şi furie, rău, tristeţe.

Acum mai uit, ce bine. Nu eşti mereu prezent.
Curând vei fi din viaţa-mi, doar marele absent.
N-o să mai ştiu de tine, cum mult timp n-am ştiut.
Am vrut, tu nu, dar înţeleg... Nu s-a putut.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?

Ce faci la ora când mi-e dor de tine
Şi niciun fel de răni nu te opresc
Să-mi reconstitui trupul în ruine
Şi să-mi refaci tot viciul omenesc?

Eşti ţipătul plăcerii îndrăzneţe
Şi te implor, ca într-un turn complex,
Să-mi regăsesc plăceri din tinereţe,
Să-mi pun cu moartea focul meu în sex.

Mi-e teamă de o vârstă fără milă
Când am să cad la pragul tău, înfrânt,
Şi-ai să-mi dedici tandreţea ta umilă
Să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu ştiu ce faci când eu îţi caut gura,
Cu nebunia de soldat bătrân,
Ce-şi vindecă în cer harababura
Şi-mi dai motiv în viaţă să rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are niciun rost,
Te recompun cu gust de mere coapte
Şi nici nu ştiu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de ruşine
A unei făr'delegi cu chipul tău
Şi-atât cât te blestem, îmi este bine
Şi-atunci când nu te simt, îmi este rău.

De sus, din avionul ce m-aduce
În vatra ta, te văd şi te rescriu,
Eşti condamnată la aceeaşi cruce
Pe care-mi este scris să mă simt viu.

Şi nu-nţeleg ce poţi acolo face
Fără întregul meu absurd blestem,
Hai, neagra mea, arată-te încoace
Şi-aş vrea sorbindu-ţi noaptea să mă tem.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
Te gust pe nesimţite şi mi-e bine
Şi te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate
Şi n-am să mai rezist măcar un ceas
Să te culeg din tot ce nu se poate
Şi să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

O, negricioasă fără de lumină,
Mă tem că, într-o noapte, vei pleca
Şi-atunci te rog, din marea mea ruină,
Închide viaţa mea cu viaţa ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maitreyi

Frumoasă din vise, ce sorţ dete-mi-se, o, Maitreyi!...
O lance de gând mă străpunge cu lama-i la osu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Te-am vrut Galatee, nu doară femeie, o, Maitreyi,
Dar gândul fatal mi-a tot rosu-mi-a creierul, rosu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Cum nu ţi-am dat, însă, suflare nestinsă, o, Maitreyi,
Azi numai în vis îţi sorb dulcele chipu-ţi, frumosu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Frumoasă din vise, vezi pletele-mi ninse, o, Maitreyi,
Îndură-te, dar, şi-mi alină-acest dat dolorosum:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci?! Lia, te rog, explică-mi, ce înseamnă asta?!
Lia: Luci, răule... Vezi ce mi-ai făcut?! E numai vina ta... Uite în ce hal am ajuns, din cauza ta! N-aş fi crezut niciodată că eu... Că mie mi se va putea întâmpla aşa ceva...
Lucian: Nu înţeleg... Ce vrei să spui?!
Lia: Nu înţelegi?! Te prefaci doar că nu înţelegi. Hai să-ţi explic, totuşi, domnule comandant... M-ai învăţat cu prezenţa ta în viaţa mea, te-ai amestecat mereu, m-ai învăţat cu îmbrăţişările tale, cu săruturile tale, iar de la un timp, mă laşi să-mi fie dor de tine, nu mă cauţi deloc, nici măcar nu-mi vorbeşti, de parcă brusc n-aş mai exista pentru tine; mă ignori complet... M-ai lăsat singură şi chiar nu ştiu de ce. Nu înţeleg... Ce s-a întâmplat, de fapt, Luci? Ce se petrece cu mine? Cu tine? Cu noi?
Lucian: Singură, Lia?! Credeam că eşti împreună cu Sid, cu el te-am lăsat, nu singură! Şi... Nu ştiu ce se petrece cu tine, dar nu mă acuza pe mine! Nu eu sunt vinovat de starea ta!
Lia: Cu Sid?! Ce tot vorbeşti, Luci?! Spui numai prostii!
Lucian: Prostii, eu?! Prea bine! Hai atunci să uităm de Sid, să pretindem că n-ar exista! Deci, fără a-l amesteca pe el în ecuaţie, să vedem... Te întreb, pentru a nu ştiu câta oară, Lia, eşti dispusă să-mi accepţi prietenia? Vrei să fii prietena mea?
Lia: Ah, asta... Nu!
Lucian: Nu?! Şi atunci, cu sau fără Sid, cum ai vrea să meargă bine, între noi?! Dacă mereu mă respingi, mă îndepărtezi cu refuzurile tale repetate?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am înşelat?

Te-am înşelat, că nu te întâlnisem,
Te-am înşelat că nu te cunoşteam,
La tine niciodată nu venisem,
Şi nici nu mă ştiai, dacă veneam.

Te-am înşelat că nu ştiam de tine,
Te-am înşelat că nici nu existai,
Dacă nu m-ai fi întâlnit pe mine,
Te-am înşelat cât încă nu erai

Îndrăgostită doar de cel ce are
Numai o vină: că te-a-nsufleţit,
După a milioana încercare
De-a te găsi, din care te-a găsit.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine şi totuşi fără...

Cu tine şi totuşi fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine şi totuşi fără,
fug şi de răsărit şi de-apus.

Cu tine şi totuşi fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine şi totuşi fără,
vreo şansă să nu-nnebunesc?

Cu tine şi totuşi fără,
cânt, plâng şi dansez în noapte.
Cu tine şi totuşi fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine şi totuşi fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine şi totuşi fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine şi totuşi fără,
încă învăţ să trăiesc.
Cu tine şi totuşi fără,
wtf... am să reuşesc!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

am învăţat să nu mă nasc, mai ales
când
mi-e dor de tine

ştiu, ştiu
o să-mi spui
răzând
cu ochii plini de stele:
viaţa pentru mine
esti tu
nimeni altcineva!

mai târziu am învăţat să nu mă nasc
nici când
mă iubeşti
nici când mă urăşti
atunci
pentru tine
eu doar nu sunt

nu ţi-am cerut
să mori
nici când te-am urât cel mai mult
nici când te-am iubit
doar că
de la o vreme
am învăţat
cum să dorm cu tâmpla zdrobită

gândul acesta că te-as iubi nu e făcut
pentru minte
ci pentru o tăcere stingheră,
înfiptă adânc
în amândoi

si in el, iubito,
îmi aud rănile zvâcnind
sau...
poate că nu

poate că
ele mă aud pe mine.

poezie de Nicolae Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agresiva amintire

Străbat aceleaşi drumuri, dar astazi fără tine,
Într-un amestec straniu de bine şi ruşine,
Aş vrea să plec departe, ca dorul să se aline,
Dar amintirea este mai tare decât mine.

Şi nu-nţeleg cum poate această libertate,
Să-mi fie confiscată, să-mi fie luate toate,
De stau cu ochii-n lacrimi şi genele lăsate
Şi numai amintirea pe crucea ei mă bate.

Prezentul nu există, venirea lui mă doare,
Nu ştiu nici viitorul, dorit de fiecare,
Eu în halucinante oglinzi retrovizoare
Puterea amintirii o simt, dominatoare.

E viforul în toate, ferestrele-mi îngheaţă,
De-atâta amintire, nu mai există viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Liber să sufăr" - 2003
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admiraţie

Apărându-mi înainte
Am rămas în nemişcare
Şi vorbind fără cuvinte
De uimire şi-ncântare...

Frumoasă fată!... Ca o zână
Din pădurea fermecată
Şi astfel aş vrea să rămână
În inima mea ferecată.

Frumoasă în orice privinţă
Înfăţişarea toată, chipu-i
Încât îmi e peste putinţă
O mai frumoasă să-mi închipui.

Şi ce frunte,... colţ de boltă
Ce gură,... floare involtă
Şi ce păr,... raze de lună
Şi ce toate împreună!...

Şi ce ochi adânci ca marea
Ce sprâncene,... arc ca zarea
Şi ce gene răsfirate
Şi de lacrimi picurate!...

Şi ce bust,... perfecţiune
Şi ce braţe,... o minune
Şi ce subţire mijloc
Şi ce toate la un loc!...

Astfel te-am văzut, cum eşti
Potrivită la statură
Şi frumoasă ca-n poveşti
În întreaga ta făptură.

La altceva nu gândesc
Şi n-am de ce să privesc
Nici la Lună, nici la stele
Când... toate sunt ale mele.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste canibală

Ştiu că voi da din nou de tine
n-ai să poţi să-mi scapi
închipuirea e a mea
capturat precum o insectă şi străpuns
ferecat înspăimântat resemnat
oricum vei fi
aici
voi face din tine ceea n-o să vrei
tacticos am să m-apuc să te devor
dragostea nu lasă nimic în farfurie
nici măcar cleştii.
Am să te mănânc şi-am să te sug
Golit
n-aş vrea totuşi să te fac să suferi
aş vrea să te bucuri şi tu
de imensa fericire
de a fi fost hrană.

poezie de Donatella Bisutti, traducere de Geo Vasile
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

dedicaţie domnului Marin Mogoş

Prietene, fără să-mi ceri,
Am împărţit cu tine aerul, apa,
Lumina, timpul, spaţiul!
Şi, chiar dacă nu te-am văzut,
Eu am crezut în tine,
Aşa cum cred
În tot ce a desăvârşit Dumnezeu pe Pământ!
Ştiu că ai existat în conştiinţa mea,
Aşa cum ştiu că există nemărginirea:
Răsăritul şi tihna,
Clipa şi eternitatea!
Ţi-am confirmat Prezentul,
Ca legitimitate
A dreptului tău la speranţă
Şi ca şansă a fericirii!

Şi a fost magnific!

Prietene, fără să-ţi cer,
Te-am regăsit în întrebările, dorinţele
Aspiraţiile, crezurile şi visurile mele!
Şi, chiar dacă nu m-ai văzut,
Eu Te-am descoperit,
Aşa cum descopăr
Tot ce e frumos, bine şi drept pe Pământ!
Te simt ca pe o taină a Divinităţii
Aşa cum te simt în realitatea omenirii:
A mea! A Ta!
A clipei! A eternităţii!
Îţi voi consimţi viitorul
Ca normalitate a unicităţii
Ca imensitate a iubirii
Şi ca argument al adevărului!

Şi va fi incomensurabil!

poezie de Iulia Mirancea (ianuarie 2016)
Adăugat de Marin Mogos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruptură definitivă

Tu plângi când te gândeşti la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Uşor m-ai dat de lângă tine,
Şi asta nu ţi-o pot ierta.

Eram micuţă când m-ai dat,
Aşa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum şi eu te-am uitat pe tine.

Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.

Am aşteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.

Să te strig mamă n-aş putea.
Nu meriţi o aşa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.

Nu simt nevoia să te văd
Şi nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, şi cred că-i bine.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost

ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de gheţar
zâmbetul - şi trist şi marţial
mai sfidează fostul boschetar

nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-ştiu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...

nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ţi spun nimic nici n-am să-ţi scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu

nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit şi lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...

poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!