A fi român
Că sunt român, o știu prea bine,
Căci sunt născut pe-acel pământ,
Dar chiar mai mult, și mult mai sfânt,
Ea, România s-a născut în mine.
A fi român nu-i doar un nume,
Nici România doar un loc,
A fi român e-un tainic foc,
Ce-l port cu mine oriunde-n lume.
A fi român nu e doar grai,
A fi român nu stă în straie,
Nici doar a ști corect a scrie,
A fi român e-un colț de rai,
Ce-l porți în suflet zi de zi,
Asta înseamnă a fi român,
Și știu c-așa o să rămân,
Oriunde-n lume voi trăi.
Că sunt român, da mă mândresc,
Căci Dumnezeu așa a vrut,
Să pună-n chipul meu de lut,
Și-un strop din tot ce-i românesc.
poezie de Marius Alexandru (martie 2024)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre România
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
- poezii despre naștere
- poezii despre mândrie
- poezii despre Dumnezeu
Citate similare
Mândria de a fi român
Încă din copilărie
îmi doream, când voi fi mare,
să port și eu cu mândrie
tricolor la cingătoare.
Să fiu mândru că-s român
în țara plină de soare.
Aici m-am născut român,
cu Carpați, Dunăre, mare.
Pe munți vreau să fiu stăpân.
Pe câmpie, pe izvoare.
Să unesc tot ce-i român.
Să fac România Mare.
Din bătrâni am învățat
să-mi iubesc neamul și glia.
Libertate, ei mi-au dat,
să trăiesc în România.
Pentru mine, România
e unicul așezământ.
Aici, onoarea, mândria
împodobesc acest pământ.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre țări, poezii despre învățătură, poezii despre onoare, poezii despre munți, poezii despre libertate sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
* * *
... Eu am avut norocul să mă nasc român
Și-am mai avut norocul de a ști
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri...
Eu am avut norocul să apuc bunici
Și-am mai avut norocul să mă crească ei
La școală îmi spuneau că sunt
Nepotul lui Ilici
În pumn rădeam
Minciunii lor de farisei....
Eu am avut norocul să ajung să văd
Că Țara mea e totuși România
Chiar dacă două state
Astea... de prăpăd
Cam printre dinți
Îmi recunosc cetățenia...
Eu mă mândresc că m-am născut român
Și știu că-n ceasul ultim de apoi
Voi fi înmormântat ca un creștin
Lângă părinți,
Pe deal,
În sat, la noi...
poezie de Iurie Osoianu (21 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre școală, poezii despre patrie, poezii despre noroc, poezii despre moarte sau poezii despre minciună

Sunt român și ca român mă socot buricul pământului. Că dacă n-aș fi român n-aș fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanța spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocație, că altfel nu pot să ies. Tot ceea ce gândesc devine românesc.
citat celebru din Petre Țuțea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre România
- citate de Petre Țuțea despre România
- citate despre imaginație
- citate despre devenire
- citate de Petre Țuțea despre devenire
- citate despre Germania
- citate de Petre Țuțea despre Germania
- citate despre Franța

Eu sunt român
Eu sunt român și-ți cânt în românește,
Iar când iubesc, o fac în limba mea.
Cuvântul "dor" e doar în limba noastră
Și-aici s-adorm, eu îmi propun, cândva...
Eu sunt român și-s demn, fără orgolii
De mai șarmant, mai bun, sau mai moțat,
În plaiul geto-dacic îmi am seva
Și-aici îmi trăiesc timpul ce mi-e dat.
Eu sunt român și frunza care-mi bate
În geam, cu insistență-n mângâiere,
Eu o iubesc cu posesivitate
În timp și spațiu, până la durere!
Eu sunt român și ochii-mi înconjoară
Cu venerare patria natală,
Cu brațele deschise către lume,
V-aștept români, să reveniți în țară!
Eu sunt român și vreau să fie pace
Cu neamuri megieșe și-ntre noi,
Să ne iubim, să ne conducem bine
O glie încercată de nevoi!
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre iubire, poezii despre spațiu și timp, poezii despre pace, poezii despre muzică sau poezii despre limba maternă

România e acasă!
Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.
Sunt român în orice țară,
Unde viața nu-i ușoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,
Că am țara-ngândurată,
Ce-așteaptă ca mama-n poartă...
Și că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?
Sunt român și-n piept îmi bate,
Cât aș fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.
Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, și că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!
Sunt român cu dor de țară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tată, poezii despre plâns, poezii despre mamă sau poezii despre inimă

Român să fii
Să fii român
înseamnă să pleci capul
în fața celui â din a, din i...
S-asculți cum urlă dorul, ca un câine
păzindu-ți mieii-n stâna inimii.
Să fii român
înseamnă să lupți aprig
cu tot ce vine împotriva ta.
să porți pe umeri codrii din Carpați
și-n vene să îți curgă Dunărea.
Să fii român
înseamnă să alegi
neghina din câmpiile cu grâne,
să culci o lacrimă în aluatul
dospind cea de pe urmă albă pâine.
Să fii român
înseamnă să renaști
de câte ori istoria rescrie
o pagină în cartea sorților,
pe când cazut-ai mort la datorie.
Să fii român
înseamnă să fii TU,
să nu te lași, deloc, a fi oricine!
Și dacă pleci, o vreme, prin pustiu,
de ești român, te-ntorci acasă mâine!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre păduri, poezii despre pâine, poezii despre istorie, poezii despre dor, poezii despre cărți sau poezii despre câini
Când ești român!
Te-ai născut dac romanizat,
Dar te întrebi ce nație ești!
Eu nu pot să-ți fac pe plac,
Și să te asigur că român ești!
Înțelege că dacă ești cetățean,
Nu ești român din neam în neam!
Nici imnul țării de tu-l cânți,
Chiar din inimă, tu nu mă încânți!
Trebuie să simți că te-ai născut,
Să iubești tot ce-ai cunoscut!
Să te bucuri de ce-ai dobândit,
Când ești român, ești și vestit!
Dragostea pe care o porți pentru,
Pământul pe care mare ai crescut!
Fericirea ce te înconjoară-n centru,
Abia atunci, tu ești român înnăscut!
poezie de Ovidiu Kerekes (3 ianuarie 2015)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imn, poezii despre fericire, poezii despre creștere sau poezii despre bucurie
Pe cuiul dintre tasuri
(trioset)
ca un curcan mă-nfoi că sunt român,
că nu sunt nevoit să crâșc din dinți...
de-atâțea candidați s-ajungă președinți,
ca un curcan mă-nfoi că sunt român.
precum am fost mereu, tot optimist rămân
în raiul fals al celor prea cuminți...
că nu sunt nevoit să crâșc din dinți,
ca un curcan mă-nfoi că sunt român
dar, ar fi o treabă genială,
prilejul e-un real suport,
ca să echilibrăm balanța comercială,
zic eu, să importăm doar unu pentru noi,
pe-ai noștri să-i dăm la export
că, poate, poate, scăpăm de nevoi...
sonet de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre comerț exterior, poezii despre rai, poezii despre președinte, poezii despre optimism, poezii despre genialitate, poezii despre dinți sau poezii despre comerț
M-am născut român
pe pământul meu străbun
și rămân român.
haiku de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre naștere sau citate despre Pământ

Sărac dar român
Păi a fi român e o meserie tare faină
eu mi-am dat pe ea chiar ultima haină
distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (22 mai 2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vestimentație, citate despre sărăcie sau citate despre meserii

România pitorească e o ficțiune turistică: produsul unei mentalități de român sezonier, care își petrece timpul în străinătate sau în înstrăinarea citadină și plonjează, din când în când, semiadormit în "sânul naturii" pentru a-și măguli patriotismul. A vorbi, ca străin, de pitorescul românesc e legitim, după cum e legitim a vorbi, ca român, de pitorescul pădurilor bavareze. Dar a vorbi, ca român de "România pitorească" e semn de inaderență la tragicul românesc, la patosul țării și al oamenilor.
Andrei Pleșu în Jurnalul de la Tescani (2003)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre vorbire, citate despre turism, citate despre tragedie, citate despre timp, citate despre păduri, citate despre patriotism sau citate despre oraș
Român
Soarele-i și el român,
astăzi mândru ne zâmbește
și-a luat hainele mai bune
fiindcă azi sărbătorește.
Cerul e și el român,
ne unește în simțire,
de pe orișice tărâm
el ne aduce fericire.
Codrul e și el român,
a văzut atât de multe
bucurii, tristeți și lupte
să rămâi aici stăpân!
Azi, in zi de Centenar,
inimile noastre toate,
Doamne, fă-le să trăiască
sentiment de Unitate!
poezie de Ionuț Daniel Gudula
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre zâmbet, poezii despre tristețe, poezii despre sărbători sau poezii despre prezent

Sânge și os de român
Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani și daci,
În sânge cântecele dragi.
Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalț pe munții plini de soare,
Înot pe valurile din mare.
Sunt spuma crezului și-a vieții
Pe orizontul dimineții,
Sunt un simbol de libertate,
Dorință veșnic de dreptate.
Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când țara-i zid făcut din noi.
Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morți, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt și bun
Că-s sânge și os de român!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre sânge, poezii despre simbolistică sau poezii despre oraș
Eu, fraților, sunt român și ca român, mă simt ferice de a muri pentru țara mea.
citat din Gheorghe Magheru
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre patrie, citate despre moarte sau citate despre fericire
Muncitorul român nu e cu nimic mai prejos decât muncitorul occidental, ba mai mult, muncitorul român e mai organizat și de aceea e nevoie ca pe viitor să avem mai mulți specialiști în toate domeniile de activitate pentru progresul economiei româneșți: numai așa România va putea fi respectată de orice națiune în lume.
citat celebru din Nicolae Ceaușescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Nicolae Ceaușescu despre România, citate de Nicolae Ceaușescu despre țări, citate despre viitor, citate de Nicolae Ceaușescu despre viitor, citate despre națiuni, citate de Nicolae Ceaușescu despre națiuni, citate despre muncă sau citate de Nicolae Ceaușescu despre muncă
Sunt mândru că sunt român
N-am călcat pământ străin.
Vă jur că nu voi călca.
La pământul meu mă-închin,
Câte zile voi avea.
Vă jur că aici rămân.
Pe pământul meu străbun.
Sunt stejar și sunt gorun,
Sunt mândru că sunt român.
poezie de Dumitru Delcă (5 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre zile, citate de Dumitru Delcă despre zile, citate de Dumitru Delcă despre timp, citate de Dumitru Delcă despre mândrie sau citate de Dumitru Delcă despre România
Borfașii puterii
Au pus borfașii mâna pe putere -
O hoardă criminală și spurcată -
Popor român, că România piere,
Comoditatea ta e vinovată!
Au pus borfașii mâna pe putere -
Cloacă de negre lipitori livide -
Popor român, când România piere,
Opune-te puterii ce divide!
Au pus borfașii mâna pe putere -
Adunătură cu purtări cupide -
Nu contempla, când România piere,
Popor român, la arme, nu te sinucide!
Au pus borfașii mâna pe putere -
Și țara noastră acum e colonie -
Popor român, când România piere,
Refuză să plătești borfașilor simbrie!
Au pus borfașii mâna pe putere -
Marea finanță va distruge Terra -
Popoare, puneți mâna pe junghere,
Bogații fac ravagii ca holera!
poezie de Virgil Ciuca (14 noiembrie 2011)
Adăugat de Virgil Ciuca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre plată, poezii despre negru, poezii despre mâini, poezii despre bogăție sau poezii despre Pământ

Eu nu mă spăl de poporul meu...
Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el și
apără-l!
El este al tău
cu blândețea lui de miel
și cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră și pe libertate!
Doamne!
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
și mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
și nu te spăla de el!
Pe maica mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruiește-ți, Doamne,
pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,
poporului român!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mere, poezii despre zăpadă, poezii despre tauri, poezii despre oi sau poezii despre flori
Ridică-te, popor român
Dinozaurii din lume
devorează astăzi țara.
Vor să șteargă-al nostru nume,
vor să ne ia primăvara.
Să-l chemăm pe Țepeș-Doamne,
să pună mâna pe ei.
La români să le dea arme,
să-i alunge pe mișei.
Ridică-te, popor român
și reaprinde făclia!
Dacă vrei să fii stăpân
peste toată România.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară
Suflet de român
Munții-mi sunt sufletul
ce zboară liber peste nori,
Marea mi se oglindește-n
ochii ce-mi privesc necontenit
spre orizont,
pădurile-mi sunt gândurile
ce-mi freamătă fie zi, fie noapte...
Născut român, liber sunt si am să fiu,
cât timp gându-mi zboară liber deasupra munților semeți,
cât timp marea-mi cântă-n timp ce eu o privesc,
cât timp pădurile-mi dragi îmi povestesc despre dragostea ce-o poartă ploii...
Născut român, natură sunt,
mă-ndrăgostesc de verde primăvara,
iubesc stele mii ce mi se-arată noapte de noapte vara,
plâng in ritm de ploaie blândă toamna,
iarna târziu, pe terminate, dor de primăvară mi se face...
Natură sunt,
dragostea ce-i port mi-o scriu pe nenumărate foi,
până-n ziua aceea de nu ar mai veni.
poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre zbor, poezii despre verde, poezii despre toamnă sau poezii despre sfârșit