Sentimente amestecate în grădina Sui

1
Bucuria şi supărarea nu vin din exterior:
Pur şi simplu, cresc în inimă.
Înălţarea şi căderea nu sunt acte ale sorţii:
pur şi simplu, cineva le întâlneşte în cale.
Citind o carte şi negăsind nimic acolo,
arunc volumul, mă ridic şi fac o plimbare.
Cred că mă voi duce în crângul de bambus
unde pot asculta cum se revarsă apele primăvara.

2
Lasă-i să bată la uşa rugilor de mure —
camera de primire e într-un vis!
Trezit brusc, îmi caut ciorapii;
i-am pierdut, desigur, la răsărit de coliba din stuf.
Noaptea, cu mintea golită,
am vegheat în vis bambusul crescând înalt.
Dacă ar veni acum oaspeţi în grădina mea,
i-aş vedea, desculţ, cum iute se îndepărtează.

3
Clasici, Istorie, Filozofie, Belles-Lettres:
aceste patru direcţii ale culturii.
Am construit case de vară, librării—
Câte una pentru fiecare din cele patru.
În fiecare am pus câte o călimară din piatră
şi câteva pene pentru scris.
Dimineaţa mă ridic, mă spăl pe faţă,
apoi îmi las picioarele să mă ducă unde vor.
Călătorind printre toate patru,
îmi petrec fericit cele douăsprezece ore ale zilei.

4
Când mă aud oprindu-mă din cititul cu voce tare,
fermierii mă înconjoară sosind de peste tot.
Cei voinici poartă pe umeri hârleţe şi greble,
cei fragili împletiturile din cânepă.
Cei fericiţi aduc rogojini din bambus,
cei obosiţi, sarcini de crengi pentru foc.
Mă invită să stau cu ei sub copaci:
toţi ne deschidem inimile către ceilalţi!
"Anul aceasta a fost prea multă ploaie şi prea mult vânt,
nu putem nici acum planta răsadurile".
"Te auzim recitând din cărţi:
asta, oare, pentru că te pregăteşti de examene?"
Iubesc aceşti oameni, felul lor natural şi sincer de a fi,
şi felul în care vorbesc, precum copiii!
Fiecare bem o cupă de vin,
tolăniţi grămadă pe muşchiul verde.

5
Nu mă bârfiţi că am construit turnul acesta înalt:
e de bun simţ ca un turn să fie înalt!
Când te apropii la cinci kilometri distanţă,
tu deja poţi vedea turnul.
Când mă vizitezi, nu veni cu docarul:
zgomotul acestuia îmi va speria păsările.
Când mă vizitezi, nu veni călare,
dinţii calului îmi vor ucide iarba.
De asemenea, când mă vizitezi, te rog, nu veni în zori:
nouă, muntenilor, nu ne place să ne trezim prea devreme.
Dacă mă vizitezi, nu aştepta amurgul:
până atunci florile se vor fi ofilit de mult.

6
În vremuri trecute, stăpânul grădinii Sui
a ridicat primele clădiri de lângă aceste dealuri.
Terase, pavilioane adunând în jurul lor norii şi ceaţa;
cupe cu vin scânteind în lumina lumânărilor.
Toţi bătrânii de pe aici spun
că acest Stăpân nu a fost un om de rând.
El a luat această grădină şi a dat-o mai departe — cui?
Cum ar fi putut şti că eu voi fi acela?!
Lungi, lungi cei treizeci de ani;
Şi, iată, acum vin eu să am grijă de flori şi de bambuşi.
"Urmăreşte Grădina": acum văd un sens;
nu mai este nevoie să schimb numele grădinii.
Consideră fericirea mea de astăzi
drept o continuare a bucuriei Stăpânului.
Oare este adevărat că toate "pier"?
Trecutul şi prezentul: părţi ale aceleiaşi partide de şah!
Şi cine va urma după ce eu voi fi plecat?
Întreb muntele, dar acesta nu-mi spune.

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie-n trei

De mult doream să stăm la masă,
Doar noi trei, încuiaţi în casă,
Nu vreau să fim cumva deranjaţi,
Vă atenţionez că o să plecăm bulversaţi!

Suntem ca oglinzile ce se privesc cu dor,
Tu trecut, prezent şi necunoscutul viitor,
Vorbim pe rând, avem ce să ne arătăm,
Suntem impulsivi, nu vreau să ne certăm!

Trecutule, noi nu prea avem ce povestii,
Mă bucur totuşi că ne-am putut reîntâlni,
Vreau să îţi cer scuze, dacă se poate,
Ai avut vise şi eu le-am spart pe toate.

-Nu de la mine trebuie să îţi ceri scuze,
Doar viitorul are dreptul să ne acuze,
Cât despre vise, rău nu prea îmi pare,
Ai luptat mult, nu te credeam în stare...

-Totuşi cam mulţi oameni parcă ai rănit...
Şi pe toţi eu chiar i-am iubit,
Poate îmi explici tu de ce ai procedat aşa,
Pentru că vina cred că este doar a ta...

Aici o să te contrazic, şi îţi explic de ce,
Multe învelişuri calde cu interior rece,
O să încerci să le repari pe toate chiar,
Şi o să te răceşti, că nu lucrezi după tipar.

Am în schimb o mică rugăminte,
Nu mai crede nesincere cuvinte,
O să te rănească, rând pe rând,
Şi-o să ai doar amintiri în gând.

O să dai de vremuri negre câteodată,
O să înveţi cum să faci din ele artă,
O să te consumi ca cerneala din stilou,
Şi o să dai negrul într-un alb cadou.

Vreau doar să te mai întreb ceva,
Când pleci definitiv din mintea mea?
Te-am tot pus în versuri şi pe foi,
Dar mereu cumva te întorci înapoi.

-Mă faci să rănd, la fel de comic ai rămas,
Plec mereu, odată cu secunda de la ceas,
Ăsta e blestemul, nu mă întorc vreodată!
Şi doar tu crezi că nu plec niciodată.

Tu viitor ce faci? sper că eşti bine!
Sper să merite la câte fac pentru tine,
Noi doi nu ne-am văzut până acum,
Spune, talpa tot singură calcă pe drum?

-Măi băieţi, nu vă mai bateţi pe coroană,
La aceste lucruri deja am fost la pomană,
O să se ducă, mai devreme, mai târziu,
Dar la toate acestea promit că vă scriu!

-Vă ascult cuminte, pe amândoi,
Dar eu sunt victima din acest război!
Oare nu vreţi voi să faceţi pace?
Să fiu şi eu bine, tare mult mi-ar place!

Deci nu sunt bine, nici măcar în viitor,
Asta înţeleg din vorbele ce dor,
Speram ca măcar cu tine să pot relaţiona,
Şi să înţelegi că repar greşelile "altcuiva"...

-Amândoi greşiţi şi eu încă greşesc,
Dar această luptă trebuie să o sfârşesc,
La trecut nu am ce să schimb, e departe,
Dar tu prezentule, tu le poţi face pe toate!

-Ştiu deja unde o sa ajungi, nu îţi spun,
Aş strica drumul bătut până acum,
Ştiu că nu o să renunţi şi nu e defect,
Ăsta este şi motivul pentru care am efect.

Înţeleg, spune-mi doar ce e bine să fac,
La ce să renunţ şi mai ales unde să atac?
Deja ai trecut prin toate cele,
Ce rost are să mă lovesc şi eu de ele?

-Eşti naiv să crezi că ţi-aş spune,
Şi cele rele când o să se adune,
O să-mi facă bine, încă nu ai aflat,
Că sunt suma a tot ce s-a întâmplat.

Te las să pleci, cred că ai multă treabă,
Sper că eşti mândru când cineva întreabă,
O să îmi amintesc zâmbind de mine,
Când o să mă întâlnesc cu tine.

Trecutule, tu oricum eşti plecat,
Mulţumesc pentru tot ce m-ai învăţat,
Cu tine nu o să mă întâlnesc vreodată,
O să te vorbesc frumos cu "a fost odată".

Despre mine, cel prezent, am ce spune?
Sau sunt aievea pe aici prin lume?
Poate nici nu exist şi sunt ca o punte,
Între trecutul grăunte şi viitorul munte.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (8 octombrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru uşi ( extras din ‘Numele vântului' )

Poate că cea mai mare însuşire a minţii noastre
este abilitatea de a face faţă durerii.
Gândirea clasică ne arată care sunt cele patru uşi ale minţii
prin care fiecare trecem în funcţie de propriile necesităţi.

Prima este uşa somnului.
Somnul ne oferă un refugiu
unde putem să ne ascundem de lume şi de toate durerile ei.
Somnul marchează trecerea timpului,
distanţându-ne de lucrurile care ne-au rănit.
Când o persoană este rănită, de multe ori îşi pierde conştienţa.
Similar, cineva care primeşte veşti traumatizante
devine adesea letargic sau leşină.
Acesta este felul în care mintea se protejează de suferinţă,
trecând pragul primei uşi.

A doua este uşa uitării.
Unele răni sunt prea adânci pentru a putea fi vindecate
sau prea adânci pentru a fi vindecate repede.
Mai mult, unele amintiri sunt pur şi simplu chinuitoare
şi pentru ele nu există leacuri.
Dictonul "timpul vindecă toate rănile" nu exprimă adevărul.
Timpul vindecă cele mai multe răni,
celelalte se ascund după această uşă.

A treia este uşa nebuniei.
Sunt momente când mintea primeşte-o lovitură atât de cumplită
încât se afundă în nebunie.
Deşi aşa ceva nu pare un beneficiu, de fapt este.
Sunt momente când realitatea nu-i decât o perpetuă suferinţă,
iar pentru a se elibera, mintea trebuie să evite realitatea.

Ultima este uşa morţii.
Opţiunea finală.
Nimic nu ne mai poate vătăma după ce am murit.
Cel puţin aşa ni s-a tot spus.

poezie de Patrick Rothfuss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar gândul care salvează gândul. Gândul că sunt o persoană mă face să fiu o persoană. Nu numai că nu găseşti nimic, afli că tu eşti Nimic. Trebuie să fii Vidul, ca să poţi să găzduieşti o manifestare. Trebuie să fii Nimicul, ca să poţi să găzduieşti ceva - o persoană. Atâta timp cât eu nu plec cu mintea să cumpăr viaţa, pur şi simplu rămân ca Viaţa, rămân ca "Eu-Sunt"! Toate găurile negre din pământ le vizitezi doar în speranţa ca acest zbucium interior să înceteze. Dar atâta timp cât mintea există, zbuciumul nu va înceta. Trebuie să vezi că mai este ceva în afara minţii, este însăşi Conştiinţa. Când această Conştiinţă este văzută, zbuciumul încetează. Urmăreşte să vezi Acum, în Această Clipă, dar nu ceea ce spune (a spus) nici Adyashanti, nici Mooji, nici Atmaji, ci Ceea Ce Este Acum, Aici! Îi lipseşte ceva acestui Ceea Ce Este, ca eu să mă duc pe ceea ce cineva a spus? Pentru că atâta timp cât trăim în minte, simţul separaţiei există, chiar şi atunci când două fiinţe se iubesc uluitor de mult.

Atmaji Maharaj în Acela dinainte de "Eu-Sunt" mai poate fi pierdut?, Partea 4
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Şi ce trebuie să fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Şi intenţionez să o sfârşesc acolo sus.

Aceasta beţie a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coştereaţă.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea şi-mi ascultă vocea?
Cine rosteşte cuvinte cu vocea mea?

Cine mă priveşte în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abţine să tot întreb.
Dacă aş gusta o înghiţitură de răspuns,
M-aş putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – şi nu pot să plec pe aceaşi uşă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu ştiu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut şi rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineaţă
Suntem îmbujoraţi, iar seara suntem îmbujoraţi din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când poţi accepta că durează 15 ani să obţii orice lucru cu adevărat valoros, se întâmplă ceva magic: - îţi dai seama că nu poţi aştepta 15 ani ca să te bucuri de viaţă aşa că în timp ce faci munca aia, călătoria de 15 ani, începi să trăieşti mai mult micile bucurii ale vieţii. - îţi dai seama că drumul înseamnă fericirea şi nu destinaţia aşa că începi să aplici asta în toate aspectele vieţii. - înţelegi că te poţi face pe tine bogat făcându-ţi nevoile mai puţine, şi în acelaşi timp realizezi că dacă ai un vis mare pentru care să te trezeşti dimineaţa, toate poverile sunt mai uşor de dus. - după câteva luni din această călătorie realizezi ce simplu e să fii fericit şi parca nici nu mai îţi doreşti să ajungi la destinaţie asa repede pentru că nu mai vrei să scapi de propria ta viaţă mizerabilă care acum are sens, şi descoperi că îţi poţi iubi viaţa şi te întrebi cum de nu te-ai simţit atât de bine până acum, pentru că deşi nu ai mai multe în exterior, simţi că ai trezit în tine uriaşe comori interioare care au fost tot timpul acolo. Ce altceva ai mai învăţat din călătoria ta?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurile Înţelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors şi celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Ştiu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecţii se învaţă mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.

Ştiu încotro mă-îndrept, ştiu şi calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eşecuri,
Ci doar ocolişuri prin Pădurile Înţelepciunii.

poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te înverşuna împotriva politicienilor corupţi; dacă nu ar fi fost politicienii, am fi căzut în anarhie şi toate ocaziile vieţii tale ar fi fost drastic reduse. Dumnezeu a lucrat mult timp şi cu multă răbdare pentru a ne aduce aici unde suntem în industrie şi guvernare şi El încă îşi continuă munca. Nu există nici cel mai mic dubiu că îi va îndepărta pe bogătaşi, pe magnaţii trusturilor, pe industriaşi şi politicieni de îndată ce îşi vor fi îndeplinit rolul; dar până atunci, fii sigur că toţi aceştia au rolul lor. Nu uita că ei toţi contribuie la stabilirea căilor prin care bogăţia va veni către tine, aşa că fii recunoscător şi pentru ei. Asta te va aduce în armonie cu binele care există în toate, şi atunci acesta va veni către tine.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti

Dacă ai şti
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai şti,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai şti
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai şti
Că zi şi noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai şti
Că-mi eşti în suflet şi dorul mă doboară,
Dacă ai şti
Că florile au chipul tău,
Dacă ai şti
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai şti
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai şti
Că eşti ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai şti
Că am întrebat despre tine vântul,
Dacă ai şti
Că ţi-am trimis ocrotitor gândul,
Dacă ai şti
Că te îmbrăţişez în fiecare ceas,
Dacă ai şti
Că vreau să fii fericit la fiecare pas,
Dacă ai şti
Că sufletul tău, sufletul mi-a atins,
Dacă ai şti
Că versuri de dragoste până acum nu am mai scris,
Dacă ai şti
Că versul în inimă mi s-a născut
Din simbol şi frumos la început,
Dacă ai şti
Că versu-mi a apus cândva,
Când viaţa carte şi scenă devenita,
Dacă ai şti,
Că versul a reînviat de dragul tău,
Dacă ai şti
Că e stângaci, dar scrie mereu,
Dacă ai şti
Ce frumos sărută vântul florile,
Dacă ai şti
Ce cald sărută soarele zorile,
Dacă ai şti
Ce pură e dragostea ce botează un suflet,
Dacă ai şti,
Că dragostea nu vrea nimic, decât să fii fericit,
Dacă ai şti,
Cât de mult eu te iubesc,
Dacă ai şti
Că-n fiecare clipă îţi vorbesc,
Dacă ai şti
Că nu-mi doresc decât să te ştiu fericit,
Dacă ai şti
Că m-am îndrăgostit de-un suflet cald,
Dacă ai şti
Că toate gândurile-mi spre tine sunt atât de pure,
Dacă ai şti
Că nimic întunecat nu poate atinge inocenţa,
Dacă ai şti
Poate ai opri clipa în loc,
Dacă ai şti
Veşnicia s-ar naşte ca-ntr-un joc,
Dacă ai şti
Poate ai vedea frumosul acolo unde el de fapt îşi are casa,
Dacă ai şti
Şi gândul tău spre mine ar veni,
Dacă ai şti.

poezie de Ana-Cristina Popescu (20 iulie 2022)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magrady Graham

Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales guvernator?
Când se simţea deja prosperitatea adusă de profituri
Şi când Cleveland-ul a început să se dezvolte, întinzându-se spre est,
Era de acum prea mult pentru tine, biată inima bătrână
Care ai făcut atâtea eforturi pentru democraţie
În lungi, prea lungi ani de înfrângeri.
Şi, asemeni unui ceas peste care s-a aşezat uzura,
Ţi-am simţit bătăile mai plăpânde, până când te-ai oprit.
Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales?
Şi ce a înfăptuit?
I-au dăruit capul pe tipsie unei dansatoare
Sau a triumfat pentru binele poporului?
Întreb, pentru că atunci când l-am văzut
Şi i-am strâns mâna
Ochii lui albaştri, senini şi copilăroşi,
M-au mişcat până la lacrimi –
Plutea în jurul lui un aer de eternitate,
Precum lumina aceea rece, proaspătă şi clară care se străvede în zori
Deasupra culmilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai venit de nicăieri şi dacă e undeva, unde trebuie să ajungi, atunci trebuie să ajungi Aici. Dar Acum unde eşti? Pentru că atâta timp cât călătorim cu gândul care e dependent de corp, nu putem vedea că nu putem veni de undeva şi ajunge undeva, deoarece suntem veşnic pretutindeni. Dacă Sinele e veşnic, se pune problema să fi venit de undeva, există pentru el spaţiu-timp ca să poată călători undeva? Şi unde ar vrea să se ducă Întregul, când el este Totul? O imagine ar vrea să călătorească la Sine, dar Sinele nu are nici o imagine. Pentru că gândul nu se poate topi în această clipă, inventează astfel de nostalgii de rahat: "Ah, dacă aş ştii primul meu strămoş în sfârşit aş afla cine sunt eu. Odată ce ai căzut în această cacealma psihologică eşti terminat. Oare înainte ca să ştii de unde ai venit şi unde trebuie să ajungi, nu ar trebui să afli mai întâi cine eşti tu? Dacă nu eşti călătorul, dacă nici măcar nu ai fost născut vreodată?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La plimbare

Bicicleta mea isteaţă
S-a trezit de dimineţă
Şi mă cheamă: "Hai afară,
Că-i frumoasă zi de vară."

Eu îi spun: "Cum să vin, oare,
Fără ochelari de soare,
Fără ca umbră să-mi ţie
O drăguţă pălărie?"

Bicicleta îmi vorbeşte
Şi o văd că se grăbeşte.
"Hai odată, că mi-e dor
Să-ntâlnesc un verişor

Cu numele Cărucior
Care are şi motor.
Vin cu noi şi cinci pisoi
Toţi cu triciclete noi."

Din grădină mama mea
Spune c-ar veni şi ea
Să ne-aducă o gustare
Şi un suc la fiecare.

Dacă vreţi, veniţi şi voi
Câte unul, câte doi,
Pe alei, în parcul mare
Unde jocul e în floare.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde începe dansul, unde se termină?

Nu mai numi această lume adorabilă, pentru că nu este.
Îi place să flirteze, e mai teatrală decât adierile vântului.
Geana fulgerului nu este nici bună, nici rea.
Copacul trăsnit arde ca o coloană de aur.
Ploile albastre se scurg direct lângă picioarele
albe-ale arborilor care-şi deschid gurile însetate.
Oare nu vântul, răsucindu-se-n cercuri, a inventat dansul?
Oare florile n-au venit, cătinel, traversând Asia, apoi Europa,
pentru ca, în sfârşit, să strălucească acum
în grădina noastră?
Nu-i căuta acestei lumi o explicaţie, nici felul în care-a fost educată.
Când dervişul rotitor îşi începea piruetele, privea el în afara lui,
spre munţii de granit cu capul în nori,
sau privea spre centrul a toate:
sămânţa, oul, ideea,
care era şi ea acolo,
minunată asemeni degetului mare
curbat şi-atingând, cu gingăşe, alt deget,
micuţul inel de logodnă –
şi-asta în vreme cel el se rotea,
un ulcior cu suflare
în praful grădinii!

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce vine

Cel ce vine

Un
singur fiu
Dumnezeu a născut
conform
Psalmului 2 versetul 7
şi
acest Fiu
despică veşnicia
şi-o
înfloreşte cu Numele Său
Cuvântul
Cel de la-nceput
ce singur
era cu Dumnezeu
şi
El Însuşi
era Dumnezeu

acest Fiu
Cuvântul
primind denumirea
şi prin care
toate lucrurile au fost create
căci Dumnezeu Tatăl cel Sfânt
a spus
să fie o întindere-ntre ape
şi ea
să despartă apele de sus
de cele de jos
cerul
astfel să apară

Dumnezeu
a poruncit
iar
Cuvântul
a trecut la îndeplinire
căci
în Coloseni 1 cu 16 ni
se spune
prin El au fost făcute toate lucrurile
care sunt
în ceruri şi pe pământ

deci
Cuvântul
e singurul Creator
Tatăl
Cel Prea Înalt doar
A întocmit în Sine Însuşi
Planul de creaţie
al Universului
cu toate legile sale date de Tatăl
pe care
prin Cuvântul Său
prin Fiul Său
l-a
dus la îndeplinire
căci El
era Meşterul Lui Dumnezeu
din Proverbe 8 cu 30 şi 31

Dumnezeu a zis
să
se strîngă la un loc apele
care
sunt dedesuptul cerului
şi
să se arate uscatul

Dumnezeu a zis
Dar Fiul
El Cuvântul
a creat totul
totului tot
căci
un copil ni s-a nascut
un Fiu ni s-a dat
şi
domnia va fi
pe umerii Lui
îl
vor numi
Minunat
-vezi Judecători 13 cu 18-
Sfetnic
Dumnezeu tare
-Vezi Psalmul 45 cu 7 şi Tit 2:13-

Cuvântul
e
Lumina popoarelor
El
e
Adevărul şi Viaţa
şi
El vine pe nori şi
orice ochi îl va vedea
căci El
Fiul Lui Dumnezeu
s-a
jertfit pe Sine Însuşi
murind
răstignit
pe Golgota
ascultând astfel
până dincolo de dincolo
de
Cel Prea Înalt
devenid astfel
nu
numai Lumina popoarelelor
ci
Lumina ce îmbracă Universul întreg arătând
Chipul
Celui Prea Înalt
al
Tatălui din ceruri

Isus
a murit
transformând omenirea
pe cei ce se încred în Sine
şi
au primit Evanghelia
şi nu Legea poruncilor
de
care se agaţă atâţia
căci
Legea
deşi e Sfântă şi dreaptă
Ea ucide
Legea ucide
căci sub acoperământul Ei
mulţi au fost ucişi cu pietre

dar
Evenghelia
dă viaţă
căci Hristos s-a jertfit
murind El
pentru
păcatele întregii omeniri
ferice
dar de cine
crede
căci Însuşi Hristos Mesia
Singurul Creator al Universului
şi
Fiul cel Sfânt al Lui Dumnezeu
ne-a spus
Adevărat adevărat vă spun
că cine
crede în Mine
are viaţa veşnică
şi
nu vine la judecată
ci a trecut din moarte la viaţă

Eu sunt
Lumina lumii
Pâinea vieţii
Calea Adevărul şi Viaţa
Uşa oilor
Păstorul cel Bun
Învierea şi Viaţa
Viţa - cea adevărată

ce vrem
mai mult
Hristos
e
totul totului tot
El
e
singura Cale ce duce la Tatăl
altă cale
nu există

ferice de cine înţelege
şi
se încrede în El
în
singurul Fiu al Celui Prea Înalt
văzut
de Daniel
pe norii cerului
-Daniel 7:13,14-
Căci
Lui i se vor închina popoarele
aşa
cum i se închină şi îngerii din ceruri
şi cele patru făpturi vii
şi
cei douăzeci şi patru de bătrîni în Apoc 5 cu 8

El
e
Cuvântul
Mesia
Isus Hristos Domnul
ce va stăpâni
cu
un toiag de fier
pe
întregă planeta
pe tot pământul

nu
va mai veni
să fie scuipat
şi pălmuit
biciuit
ci
va veni
ca
un Dumnezeu adevărat
ce-şi
supune popoarele
similar
cu
ce a scris Pavel în
-Tit 2 cu 13-

Hristos
va veni
să-şi ia domnia
şi
se va împlini Cuvântul
din pilda polilor
Luca 19 cu 11
şi
Cuvintele atât de scumpe din Psalmul 72
unde
ni se spune
că Fiul Împăratului va domni
şi
"că se vor teme de Tine
cât va fi soarele
şi
cât se va arăta luna
din neam în neam
va fi
ca o ploaie care cade pe un pământ cosit
ca o ploie repede care udă câmpia
în zilele Lui
va înflori cel neprihănit"
iată
ce cuvinte frumose i s-au închinat
Celui
ce are să vină
să transforme şi
să stăpânească pământul o mie de ani

căutaţi deci
mai întâi
Împărăţia cerurilor
şi
prin credinţa în Hristos Mesia
încredinţaţi-vă fiinţele
în
mâna Celui ce a zidit
şi cerul şi pământul
şi stâncile şi marea
şi mersul şi zborul
privirea
şi gândul
şi chipul fecioarei ce umblă în sfinţenie
căci
Cel ce vine
va veni
să-şi
ia mireasa
şi
El va domni
o mie de ani aici
pe
pământ
împlinind pe deplin cuvintele Celui Prea Înalt
27-12-2022 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luni dimineaţa

Să nu mă ridic, să stau cu capul gol,
Pe pernă precum o lopata lasată brambura în cimentieră, atunci când porumbeii şi în general, păsările, zboară vara pe deasupra noastră

Să nu mă spăl pe dinţi, contraindicat, dar sănătos pentru igiena mentală căreia îi sunt văzute toate plombele (de toţi) şi toate cariile (de toate), sub lumina reflectorului dentistului (de toată Lumea!).

Să stau liniştit în pat toată viaţa,
să prepare iubita cafeaua.
Visez astăzi, mai mult, acum.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

Bătrâni ajunşi fără identitate,
Uitaţi complet de comunitate.
Cine să cunoască istoria reală?
Copiii sunt îndoctrinaţi la şcoală.

Cine să îndemne la unitate?
Când autoritatea e doar în acte.
Cine să răspundă pentru fapte?
Când criminalii au imunitate.

Atâtea drame şi atâtea tragedii,
Dar societatea este bucuroasă.
Unii trăiesc de parcă n-ar muri,
Alţii supravieţuiesc şi fără casă.

Iată frecvenţa inimii cum bate!
Comuniunea noastră este pe moarte.
Inima societăţii nu mai răzbate,
Iar doctorul este mult prea departe.

Acum este nevoie urgentă de tine!
Mare nevoie este acum şi de mine!
Doar împreună putem supravieţui,
Numai prin înţelepciune putem trăi.

Atâta timp cât sângele pulsează,
Speranţa noastră se înseninează.
Toţi avem datoria de a muri...
Dar avem şi bucuria de a fi vii!

Copiii sunt frumosul nostru viitor,
Bătrânii ne sunt baza cu istoria lor.
Societatea să fie un munte de iubire,
Escaladarea vieţii să ne fie fericire.

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera cu magnolii

Dacă ar fi să vin la tine
ca o mângâiere ce lipseşte singurătăţii, aş fi stăpână pe constelaţiile desprinse din veşnicia sufletului tău, când vorbeam ca nişte copii, dar cuvintele noastre erau porţi stelare,
iar eu visătooarea cerului întrupat,
te atingeam sub plapumă şi atunci o viaţă nouă se răcorea odată cu lăsarea nopţii. Şi acum o simt, în felul ei dulce, ca un capilar de sânge ce îmi înconjoară trupul din jurul trupului tău,
aşa mă rotesc
ca o planetă rătăcind în jurul unui felinar smuls din cele mai grele vise. Dacă ar fi să mă pierd, aş pune dragostea să ne stea de şase, eu să dorm, tu să-mi vorbeşti, iar ascultarea să cadă într-o lumină subţire, acolo unde viul nu-şi întâlneşte capătul,
aş cânta cu o voce închipuită şi cântecul meu s-ar deschide în camera cu magnolii.
Un efort senin, ca vârful delicat de aripă ce abia atinge moartea, fără să ştie
că sfârşitul i-a fost deja scris.
În adâcul inimii noastre am ajuns să ne privim viaţa ca o certitudine, cu toate că odată paharul acesta se va sparge şi noi poate nu vom şti cum să culegem resturile, cum să ne întoarcem la locul obişnuit. Acolo aş păşi, în grădina unde Dumnezeu şi-a învelit florile, din timp în timp,
iar în locul lor, un tunel de foc s-ar topi într-un glas anonim de femeie.

Noaptea când îngerii s-ar întoarce acasă,
am să-mi închid ochii, am să-mi imaginez o lumină fierbinte iar tu, cerul care arde
în doliu pentru plânsetul lui.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul vor fi oameni care te vor critica. Tot timpul vor fi oameni alături de tine pentru a te susţine. Oamenii care te vor critica vor răsări ca buruienile după ploaie şi vor încerca să te tragă în jos înapoi lângă ei. De ce? Pentru că dacă ei nu vor mai mult de atât vor să facă ca nici tu să nu vrei(s-ar simţi Ei prost dacă ai fi tu mai special). Cel mai interesant e că aceşti critici se găsesc cel mai adesea printre persoanele apropiate ţie. Vor apela la şantaj emoţional: îţi sună cunoscută replica "Tu nu mai ieşi/ai timp de Noi niciodată!"? sau "Te-ai schimbat. Acum ai aere!"?. Apoi te vor exclude din cercul lor încet şi sigur. Exact! Hai, simte-te vinovat şi întoarce-te la acel trecut de care ai vrut să scapi. Nu prea vrei, nu? Atunci îndepărtează-te uşor şi constant şi adună-ţi în jurul tău oameni cu aceleaşi idei ca şi tine. îţi va fi mult mai uşor pe parcurs chiar dacă la început va fi mai greu să-i găseşti. Nu te speria, e ceva normal. Fii mândru de tine că eşti aşa! Mai devreme sau mai târziu rezultatele tale vor apărea. Nimic nu e în zadar. Mie îmi place să spun că la început ei toţi te arată cu degetul dar, va veni un moment în care tu vei îndrepta un SINGUR deget spre ei înapoi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!