* * *

Aventura spânzură la gâtul rivalului său
Iubirea a cărei privire se regăseşte sau se rătăceşte
În pieţele ochilor pustii sau pline de oameni,

Toate aventurile chipului omenesc
Strigăte fără ecou semne-ale morţii timp dincolo
de memorie

Atâtea chipuri mândre atât de frumoase
Că lacrimile le ascund.
Atâţia ochi siguri de noaptea lor
Ca şi amanţii ce-mpreună mor
Atâtea sărutări furişe şi-atâta apă fără nor

Vedenii ţâşnind din absenţe eterne
Totul era demn de-a fi iubit
Comorile sunt ziduri şi umbra lor oarbă
Şi dragostea-i pe lume spre-a da uitării lumea.

poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

E atâta ură
Strânsă între noi,
Sunt atâtea ziduri,
Sunt atâtea ploi.

Sunt atâtea visuri
Care ne-au minţit
Şi-o atât de rece
Lamă de cuţit.

Tu mai treci prin rouă,
Eu mai dau prin gropi
Şi-s aceleaşi urme
Sub aceiaşi plopi.

Dar e-atâta ură
Dincolo de drum
Cât s-ajungă toate
Pulbere şi scrum.

Eu mai vin pe-acasă,
Tu mai plângi un an
Şi-s atâtea vorbe
Aruncate-n van.

Sunt atâtea lanţuri
Sunt atâtea chei -
Ce mai pot să-ţi dărui,
Ce mai poţi să-mi iei?

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult mai am de iubit

Ce multe mai am de iubit,
Atâţia copaci aşteptând
Să le cânt,
Atâtea păsări să le dăruiesc poetice văzduhuri,
Atâţia nori să le amintesc
Picătura de ploaie liniştită,
Atâtea femei să le-nvăţ cum să iubească poeţii,
Atâţia cocori să răsfoiască şi alte hărţi ale zborului.

Ce simplu ar fi totul,
O bătaie de aripă din porumbelul Duhului Sfânt şi lumea ar fi
O grădină din Alhambra cu toţi măslinii şi rodiile
Având gustul luminii!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranziţie

Sunt kilometri de dor până la tine,
Atâţia oameni sunt acum între noi,
Atâtea dealuri şi atâtea ape,
De dor sunt scrise atâtea foi.

Pe aceste foi, lăuntricul război,
Nerăspunzând pe sine se întreabă,
Iar eu de atâtea ore aşteptând
Mă descompun şi azi într-o silabă.

Încă o silabă din povestea noastră
Va dăinui pe veci în vechiul calendar.
Ce bine ar fi dac-aş putea în vamă
Să te ascund în al meu buzunar.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (29 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri

Fără niciun avertisment, fără milă şi fără ruşine,
au construit ziduri mari şi-nalte în jurul meu.

Şi-acum zac aici deznădăjduit.
Gândesc doar atât: această soartă-mi va roade mintea;

Am atâtea lucruri de făcut afară.
De ce n-am văzut la asta la timp, atunci când ei zidurile-înălţară?

E vina mea că n-am auzit zgomotul şi sunetele făcute de zidari.
Imperceptibil, ei m-au despărţit de lume cu ziduri groase, tari.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt întrebări

Eu sunt atâtea întrebări
Ce izvorăsc, ce mă întreabă,
Cu tot atâtea permutări,
Cu tot atâtea, nu se leagă.

Sunt semnul "cât" pus la sfârşit,
Pus peste genele tăcute,
Sunt aşteptarea de pe chip
O întrebare, şi-alte multe.

Sunt întrebarea unei nopţi
Şi întrebarea unor frunze,
Sunt zămislirea ce o porţi
La tine-n suflet, lângă suflet.

Sunt întrebarea cea mai grea
Şi întrebarea unei zile,
Când bat din pleoape spun ceva,
Sunt întrebări fără de sunet.

Eu sunt atâtea întrebări
Fără răspunsuri memorate
Şi nu am timp până în zori
Să pun un "cât", un cât la toate.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amanţii mei

Amanţii mei
Sînt cărţile-nţelepte
Amanţii mei sînt vechi
Autori,
Cu ei ades
Am împărţit orgia
Din asfinţitul serii
Pînă-n zori.

Şi pasiunea mea
Este voinţa
De-a mă trudi
Pentru-o idee mare.
De-a risipi
Şi ultima putere
Ca visul sfînt
Să aibă întrupare

Plăcerea mea
E-n noaptea solitară,
Cînd obosită
De-a vieţii trudă,
Rămân uitată-n
Trista mea odaie
Şi pot să plâng
Ca nimeni să m-audă

Nu pot ceti
În taina grea a vieţii
Atâtea noi adîncuri
Se ascund!
Dar înţelesul ei
Prin suferinţă
Îmi pare mult mai larg
Şi mai profund

Amanţi sublimi,
Visare, poezie
ŞI tu durere,
Ce m0ai oţelit
Prin voi am învăţat
Ce este viaţa,
Prin voi m-am inălţat
Şi-am biruit

poezie de Agatha Grigorescu Bacovia
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostită

Ea stă-n picioare pe pleoapele mele
Şi pletele-i în paru-mi se revarsă
Ea are forma mâinilor mele,
Culoarea ochilor mei,
Şi-n umbra mea se pierde
Ca piatra în cer.

Ea pururi stă cu ochii treji
Şi nu-mi dă pace să mai dorm,
Visele ei în plină zi
Evaporă sorii,
Mă fac să râd, să plâng şi să râd
Să spun atâtea când n-am nimic de spus.

poezie clasică de Paul Eluard
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

Am iubit atâtea bucurii,
Atâtea dureri am iubit...
Ca acum să mă-ntreb:
Unde-am greşit?

Am iubit câteodată mâini,
Alteori ochi am iubit ;
Uneori am iubit doar cuvinte
... Atunci am greşit

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1980)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile necitite

atâtea cărţi necitite
ele sunt cele mai triste morminte
atâtea vieţi, atâtea pilde
atâtea mistere
de folos nimănui
în timp ce oamenii caută
doar un ascunziş mai bun
înlăuntrul propriilor ruine
în care să-şi depoziteze
frica, neputinţele
şi alte înjositoare secrete
chiar şi lacrimile care se întorc
din drumul lor firesc
otrăvind fântânile iubirii

atâtea cărţi necitite
atâţia scriitori care au ratat
învierea la mustaţă
când două mâini nevăzute
au atins coperţile
doar le-au atins
făcându-i pe scriitori
să se întoarcă în propriul
mormânt de hârtie îngălbenită

aşa cu un oftat de răsfoit
imaginar de pagini

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţe

Deşarta voluptate şi sărmanul mister
De-a nu fi văzut.

Te ştiu, culoare a copacilor şi-a oraşelor
E între noi obişnuita transparenţă
Dintre privirile scăpărătoare.
Ea se rostogoleşte pe pietre
Aşa cum se leagănă apa.
De-o parte a inimii mele fecioare se-ntunecă,
De cealaltă parte mângâietoarea mână se-aşază
pe coapsa colinelor
Curba unui fir de apă dezlănţuie această cădere,
Această-nvălmăşire de oglinzi.
Lumini de precizie, nici nu clipesc din ochi,
Nu mă clintesc,
Vorbesc
Şi-atunci când dorm
Mi-e gâtul un inel cu parafă de voal.

II

Ies la braţ cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Singur.
Mila e mai sus şi poate rămâne foarte bine acolo,
Virtutea îţi dă ei înşişi sânii de pomană
Şi graţia s-a-ncurcat în plasele pleoapelor ei.
E mai frumoasă ca statuile de pe marginea treptelor,
Mai rece
E jos cu pietrele şi umbrele.
Am ajuns-o din urmă.

Aici lumina dă ultima ei bătălie.
Dacă adorm, adorm ca să nu mai visez.
Care vor fi atunci armele triumfului meu?
În ochi-mi larg deschişi mijeşte soarele.
O, grădină a ochilor mei!
Sunt toate fructele aici ca să închipuiască flori,
Flori ale nopţii.
O fereastră de frunze
I se deschide fără veste-n obraz.
Unde-mi voi pune buzele, natură fără ţărmuri?

E mai frumoasă o femeie ca lumea în care trăiesc
Şi închid ochii.
Ies la braţ cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Şi umbrele m-aşteaptă.

poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge iarăşi fără tine

Ninge totul fără tine
şi perdelele
şi paturile din spitaluri
şi cearceafurile lor mototolite de-atâtea perfuzii
ninge pe sub streşini tencuiala cade
mâna mea s-a rătăcit singură prin buzunare
toţi oamenii se topesc înainte de-a atinge pământul
se-ncăpăţânează să ningă
veştile ajung greu în cer
sunt prea ocupaţi să-nchidă prăvălia
şi să vândă totul la licitaţie
ninsoare cu preţ redus şi ieşită din garanţie
după cum te aşteptai, probabil,
ninge degeaba fără tine
ce banalitate de gând de sentiment de iarnă
în lume sunt atâtea ninsori inutile
şi oamenii-s atât de puţini.

poezie de Radu Herjeu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea...

Sunt atâtea stele,
Pe Ceru-nalt şi Sfânt,
Şi toate poartă nume,
Ca omul pe pământ.

Sunt atâtea ape,
Cu trainicele punţi,
Şi cărări ce duce,
Prin păduri şi munţi.

Sunt atâtea-n lume,
Încă de-nvăţat,
Învăţături bune,
Ce-n cărţi s-au păstrat.

poezie de Stelian Daniel
Adăugat de Stelian Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ironie a sorţii trăim. Să ai deja totul, să fii deja totul şi să ai o părere atât de proastă despre tine. Să alergi după iubire, abundenţă şi să nu ştii că ele deja sunt în tine şi te-ar putea hrăni din plin în orice clipă ai decide tu. Să trăieşti crezând că eşti condamnat la sărăcie aşezat cu fundul pe comoară, şi să îţi plângi de milă. Ion Creangă ar scrie fără probleme "Prostia omenească 2". Într-o zi, vei râde cu lacrimi în ochi, lacrimi de râs dar şi de bucurie, când te vei uita la cum ai trăit viaţa prins de atâtea limitări imaginate, suferind de atâtea lipsuri închipuite, căutând să suferi cu orice preţ şi găsind justificări pentru asta în permanentă, pentru că nu ai ştiut o altă cale. Vei râde de tine şi în acelaşi timp vei înţelege că nu te-ai fi putut bucura de tine, de iubire şi o putere atât de mare fără să fi putut avea termen de comparaţie. Nu poate exista întuneric fără lumină, nu am ştii nici binele fără rău. La fel, nu ne-am putea cunoaşte şi experimenta propria măreţie fără să ne fi ştiut prima oară... micimea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti iubirea în a cărei frumuseţe chiar şi timpul îşi aşteaptă bătrâneţea! Vorbeşte-mi de frumuseţea ta fără formă, pentru că frumuseţea ta cu formă a fost încă de la naştere vândută timpului. Ce anume nu cere timp? Ce anume timpul nu poate atinge? În adevărata ta fiinţă chiar şi moartea stă în genunchi şi se roagă să moară. E atât de bătrână, a trecut peste ea atâtea milenii, atâtea veşnicii şi nu poate muri. Aşa că cere îndurare de la tine ca să o îngropi chiar în inima vieţii veşnice. De ce să-i refuzi mântuirea?:) Draga mea, eşti la fel de frumoasă ca şi inima sacrului însăşi. Tu eşti iubirea în a cărei frumuseţe chiar şi timpul îşi aşteaptă bătrâneţea! Dacă ai putea să te vezi aşa cum te privesc eu, ai ştii că nu poţi îmbătrâni şi muri niciodată! Nu-i aşa că tu eşti mai frumoasă decât frumuseţea?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără supărare

Lacrimi ale ochilor, dureri ale năpăstuiţilor,
Nenorociri neluate-n seamă şi plânset fără de culoare.
Nu vrea nimic, nimic nu cere, deşi nu e nepăsător,
Şi e mâhnit dacă e liber, mâhnit când e în închisoare.

Amară-i vremea; noaptea e-atât de neagră
Că nu te-înduri să scoţi un orb pe stradă
Cei tari se odihnesc; neputincioşii
Stăpâni sunt pe putere.
Lângă-al reginei scaun stă regele-n picioare.

Surâsuri şi suspine, blesteme, putrezesc
În gura celor muţi, în ochii celor laşi.
Nu vă atingeţi! Totu-i aprins şi totul arde!
Mâinile
Le-aveţi făcute pentru buzunare,
Şi pentru frunţi.

*

O umbră...
Nefericirea lumii-ntregi...
Deasupra ei iubirea mea
Ca o sălbăticiune crudă,
Goală.

poezie celebră de Paul Eluard, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară fără de hotare

Dragostea-i o ţară fără de hotare,
Cel iubit, de-a pururi este domnitor,
Inima e sfetnic bun atunci când doare,
Doina cea de jale - imn înălţător.

Jertfa-i noaptea lungă şi istovitoare
Când oştenii-doruri duc mereu solii,
E erou cel care, nu va să coboare
Steagul înălţatei lui melancolii.

Numai o redută - singura credinţă -
După lung asediu poartă biruinţi,
Inima vitează din a sa fiinţă
Bate cu puterea viselor fierbinţi.

Dragostea-i o ţară fără de hotare
Unde-i totul verde sub cer azuriu;
Cine-n ea se-aşează, veşnic nu mai moare
Şi tot veşnic tânăr, vajnic şi mlădiu.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în arcuire

Ce-ai face, de n-ar fi, femeie,
Atâtea frunze şi atâtea flori,
Ningând pe sânii tăi sonori,
Cum ning salcâmii pe glămeie?

Cum ning crenguţe de-azalee,
Cu flori roz-albe şi fiori,
De decuseară până-n zori,
Pe coapsa-ţi stângă, rotofeie?

C-ai face fără muzică şi baluri,
Şi fără aurora-ţi din privire?
Ce-ai face fără Mare, fără valuri?

Ce-ar face trupu-ţi fără arcuire?
Cum ar participa la ritualuri?
Cum ar putea trăi fără iubire?

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Draga mea, atât el cât şi tu poţi uita, ziua când v-aţi cunoscut, iubit, logodit, poţi uita ziua de naştere sau chiar numele copilului, poţi uita părinţii, poţi uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ţi le va lua şi le va vinde uitării... Un singur element esenţial nu uita, că tu eşti Dumnezeu şi nu nenorocitul de gând care te-a schilodit şi te-a făcut om. Dacă îl ţii minte pe Dumnezeu ca propria ta fiinţă poţi să uiţi totul, căci totul este doar deşertăciune. Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Nu-ţi uita inima dar uită-ţi mintea, nu aştepta bătrâneţea ca să vină Alzheimerul să ţi-o ia. Atât de multă deşertăciune pe care mintea o numeşte pompos şi fals "cunoaştere".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!