Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue - şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.

O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân' acuma n-a aflat-o.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", nr. 1 (15 iunie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai poetul...

Lumină în cuvânt
Şi Nebunie-n gând,
Speranţe duse-n vânt,
Iubiri în vers plângând,
Scrie poetul.

Cu-o lacrimă de stea,
Ce-i frânge inima,
Când pierde Dragostea,
Vărsându-şi patima
Scrie poetul.

Când inima-i prea grea
Si-i ninge cu suspin,
Văzând lumea cea rea,
Bând cupe cu venin,
Scrie poetul.

Pe fila unui nor
Şi-n flori de curcubeu
Cuvinte de amor,
Regrete şi mult dor
Scrie poetul.

Când este judecat,
Şi toţi îl cred nebun,
Se-ascunde de păcat
Şi scrie pe-un taifun,
Numai poetul...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada poeziei

Acum pe strada poeziei
sar mlaştinile de pe o broască pe alta...
Eu ţi-am zis
ţi-am zis
poetul nu mai locuieşte la subsolul fulgului
şi nici nu mai poartă cămaşa aceea
din mătasea broaştei
pe care o spăla cu trupuri şi umbre
Nu mai vorbeşte cu ceasurile ce reparau
obsesia timpului
şi nici nu le mai cântă crucilor
pe limba mormintelor
E dus poetul
E dus!
E mutat la ţară...
pe undeva pe unde
chiria la inimă e doar o bătaie scurtă
între două lanuri de sânge
Pe aici
mai vine din când în când
să clipească în buzunarele pietrelor
şi să hrănească ulucii cu o spaimă zincată
Eu ţi-am zis
acum pe strada asta
sar mlaştinile şi se înmulţesc
Poetul e la ţară
în braţele unui graur ce stă să moară
iar eu acum
strada orăcăitului mă numesc!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o frunză cât o ţară

Pe o frunză cât o ţară
Creşte mare o omidă,
Ronţăind dulce hotar
Vrea cu aripi s-o cuprindă.

Fluture duios devine,
Zboară ţanţoş pe sub nori,
Peste zări, în altă ţară
Uitând fraţi, uitând surori.

Şi cum frunza-i cât o ţară
Şi ţara e cât o frunză,
Dorul devine amar:
Un descânt de buburuză.

Timpul ronţăie la toate
Ca omida din poveste,
De tânjeşti în zbor să fii
Frunza cade, nu mai este!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şoaptelor

Poetul ştie rosturi şi lucruri
ale vieţii din noi, din noaptea fantasmelor;
un călător printre ţările mici
ale basmelor,
un mare iubitor de pisici nevăzute,
de unduiri şirete
şi trucuri
tăcute.

Traducător de profesie rară
din limba vechilor uriaşi, din graiul atlant,
geniul magiilor apei,
un mic elefant
posesor de chei potrivite,
... hoţul de sens,
fără de ţară şi fără
iubite.

poezie de Petru Hobincu (21 noiembrie 2016)
Adăugat de PetruH
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inimă

în foşnetul de cifre să dispar,
n-am fost decât o urmă de tăcere...
viaţa ne îmbracă-ntr-un chenar,
unde ne sfârşeşte din durere.

"cândva" mi-a fost o vreme fără vreme,
sincopa mi-a cântat de două ori...
şi de atunci ea nu se mai teme,
zâmbind prin milioane de fiori.

tresaltă anotimpuri în culoare,
dintr-un pastel scrisori cum reapar
le scrie taina vieţii, sau taina noastră, oare...?
cum au murit, acuma trăiesc iar.

n-am vrut să ştie cât eu l-am iubit,
inconştienţa doare când te minte...
din prea multă iubire, el s-a plictisit,
iar eu rămas-am surdă la cuvinte.

întinde-mă pe cerul care te cunoaşte,
tu inimă, ai acum puterea...
resetează planul prin care ai renaşte,
învăţând să îţi iubeşti vrerea.

azi e un mâine rătăcit care suspină,
ieri a trecut pe-aici un călător...
eu am ajuns... şi îl aştept să vină
să-mi dăruiască partea de care-mi este dor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins cu Eminescu

A nins cu neastâmpăr, sublim ca-ntr-o poveste,
Cu ochi de căprioare la geamuri luminate
Şi cu albastre păsări iubindu-se în viscol
Sau mistuindu-şi visul în zboruri sângerate.

A nins cu Eminescu pe liniştea de ape,
În marmuri să lucească a limbii piatră rară,
Cu irizări înalte din frământate cronici,
Ca-n foşnetul de gânduri luceferi să răsară.

A nins fără pereche cu răbufniri de nufăr
Şi codrii de nelinişti au fremătat poeme,
Iar pe sub bolţi de flăcări alaiuri de domniţe
I-au dat hlamida lunii s-o poarte peste vreme.

A nins cu dor de seară în plopii din fereastră,
Ca-n vremea când poetul, în mantia-i legendară,
Întotdeauna tânăr, strângea în palme cerul
Să cearnă în cuvinte ninsoarea lui stelară.

poezie de Puiu Cristea din Viscol de seară
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul ca zeul

Poetul ca zeul
Rămâne-n picioare
Şi după ce moare.
Cuvintele lui
Oracol de dor
Şopot de izvoar
Prin timp călător.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (9 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul scrie cam pe unde apucă,
Pe-o tâmplă de cer, pe-o coaja de nucă.
Poetul ghiceşte în palma Tăcerii,
ÎIn chiar miezul Nopţii, în splendoarea Verii.

Poetul adulmeca urma Ideii,
De se-nchina toti, uluiti, ateii.
Poetul saruta gura de vin,
Poetul e-un demon, un demon divin.

Poetul se-mbata cu vinul celest,
Poetul se-mbata de trupul acest'.
Poetul se-nchide in propriul arest,
Poetul se-nsala, sperand ca-i onest.

Poetul traieste Absolutul acum,
Poetul renaste din cenusa si scrum.
Poetul mai are o viata secreta,
Scrisa pe ceruri cu-a versului creta.

Poetul traieste intr-un stat paralel,
E rau uneori, si crud si rebel;
Poetul e-adesea bland ca un miel,
Iubitor de Cuvant, il iubeste pe El.

poezie de Doru Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte sinucise

Am închis roua
în pleoapele mele păcătoase.
Le-am zăvorât cu lacăte
şi am aruncat cheia în marea sufletului.
Mă asurzise tăcerea.
Fugeau îngerii spre bănci de ţărână
şi fluturii scârţâiau prin abur
de rugină.
Am rămas singură, invadată
de rouă şi negură.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune
mirişti galbene-n lumină,
arături ca de cărbune
şi mohoare de rugină.

Rânduri-rânduri, spre câmpie
se perindă nori de plumb
peste larga simetrie
de coline cu porumb.
(...)

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam: Dumnezeu a murit, Maestre...
Poetul (ironic): Serios? Vrei să spui că în cetatea binelui au rămas doar diavolii, cu goliciunile lor ascunse în steaguri?
Adam: Dacă Dumnezeu există, de ce nu se exprimă?
Poetul: Ţi-e foame de minuni, necredinciosule! Aştepţi miracole! Descumpănit, în erezia ta, vrei semne...
Adam: Aştept un gest mântuitor, de la cel hăruit să mântuiască...
Poetul: Dar harul sfânt e peste tot! Dacă vrei să-l vezi pe Dumnezeu, închide ochii şi deschide-ţi larg sufletul...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul a rămas (lui A. Păunescu)

A fost un trubadur
Un pic bizar
A spus ce a avut de spus
Despre normal că e normal.

În jocurile de cuvinte
Ce au colindat si au iubit
Seminţe, simţăminte
A răsădit si i-au vorbit.

A disperat, a ars
Şi când s-a întamplat
Ca omul să fi murit
Poetul a rămas.

poezie de Mihai Vintilă din Fiare şi Oameni (2012)
Adăugat de Mihai Vintilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţară (vezi şi patrie)

Ţara

Privind la noi, pe-acest pământ,
Am definit-o peste ani:
O ţară este locul sfânt,
În care nu mai sunt ţărani.

definiţie epigramatică de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină de primăvară

Noi de mult te aşteptam
lumină de primăvară.
Muguri se deschid pe ram
când de sus raze coboară.
Ramul când are lumină
vibrează de fericire.
Ogoare, păduri, grădină
se trezesc din amorţire.
De-acum vremea e mai caldă
şi-n albastrul cerului,
zburătoarele se scaldă,
dând ocol pământului.
Când ziua dă în dimineaţă,
florile de primăvară,
cu parfumul lor se-înalţă.
Păsări se întorc în ţară.
O panoramă minunată
e întinderea albastră!
Vine iar, ca altă dată,
primăvara-n ţara noastră.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul: Neputinţa mi-e scrisă în palme... Va trebui să fug. Nu pot fi vânt decât în pribegie...
Lupoi: Ştim că vrei să fugi din ţară, nenorocitule! Noi ştim totul şi vedem orice!
Poetul (privind în sus): Sunt orbi, Doamne! Ei văd totul şi nu înţeleg nimic...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este turlă de cetate

Poetul care-i turlă de cetate,
şi în cetate îşi caută universul,
aprinde zilei focuri mari de astre
şi prin aorta inimii îşi trece versul.

Poetul ce-i stindard gravat în sânge,
nu-şi zămisleşte bustul în senin
ci scormoneşte-n lava ce se scurge
din craterul fatalului destin.

Pentru poetul străfulgerat de viaţă,
ca lama prin carnea unui măr,
nu onomastica statuilor e lege
ci neornamentalul adevăr.

Cu-această grefă de sinceritate
pe cordul lui deschis spre patru zări,
el sapă în tăcerea pietrelor suspectă
tranşee de lumină şi infinite scări.

El nu e spectatorul de serviciu
la un regal de scene-n travesti
ci este curierul unei naţii,
pe-adresa noastră de fiecare zi.

Poetul se ridică la puterea
a milioane de răni nevindecate,
şi pentru toate şi pentru fiecare,
poetul este turlă de cetate.

Şi ca o turlă răstignită-n zare,
pe care piatra începe să o doară,
POETUL este idealul unanim
ce nici nu are voie să mai moară

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară

Seară,
Un om,
Un bacs de peşte congelat
Marea nordului, rece,
Eu, cu un cidru în mînă
Sudoarea rece avictemelor mării,
Tu, cu un trandafir,
Eu într-o maşină bună,
Porumb pe jos împrăştiat,
Tu, creaţă, caldă,
Eu î-ţi arăt un hering,
Tu,
Cît ai băut?
Eu cu o barcă pe o mare de ghiaţă,
Manînc hering şi beau cidru,
Mi-e bine,
Pierzi!
Pierzi!
Î-ţi spun, î-ţi ordon!
Dar,
Visez, eu bărbatul un mal,
Vodcă, cidru, cidru,
O! Ochii tai,
Eu cu gura spre soare spre lună,
Tu, tu, tu,
Braţele mele cu coatele pe masa de bar,
Ce lumină!
E noiembrie,
Ce lumină e azi
O ţigările!
Tu, o doamnă,
Eu, poetul,
Tu nu şti!
Eu văd, î-ţi dai seama, văd!
Tu, poţi rămîne fără mine o fiinţă necunoscută,
"Din sure văi de hauos"
"De un dor nemărginit"
Tu,
Eu,
Eu,
Tu,
Am două şuruburi în loc de ochi!
Cum te văd eu acuma?
Nu şti,
Eu poetul,
Tu,
Eu poetul,
Tu?
Ochii mei!
Am baut,
Nu mai sînt lucid, zici,
Eu,
Poetul,
"Te vad de-a doua oara,
Şi glasul ţi-l ascult,
Şi atîta ştiu,
Că am trăit prea mult"
Tu,
Eu,
Două maşini,
Eu ultra-indivizibil
Poetul
Tu, un nimic,
Atîta carne!
Eu, poetul.....
Chiar trebuie să facem aşa ceva?
Eu, poetul......
Pa!

poezie de Ciprian Vaida
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multor poeţi li s-a întâmplat să se slujească de lapsus sau de alte acte ratate drept mijloc de reprezentare poetică. Prin el însuşi, faptul acesta este îndeajuns pentru a dovedi că poetul socoteşte actul ratat, de exemplu lapsusul, ca nefiind lipsit de sens, cu atât mai mult cu cât el îl produce în mod intenţionat. Nimeni nu va admite că poetul a greşit scriind şi că a lăsat să subziste greşeala sa, ca un lapsus în gura personajului. Prin lapsus poetul vrea să sublinieze ceva şi nu ne este greu să constatăm că el doreşte să ne avertizeze asupra persoanei respective, care este distrată, obosită sau ameninţată de un acces de migrenă. Dar dacă poetul se foloseşte de un lapsus cu un sens, fireşte că noi nu trebuie să-i exagerăm importanţa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabu

şi dacă te-ai întors acuma ce-i?
s-a topit calota glaciară?
a-nviat apostolul andrei
şi-a-mpărţit anafură prin ţară?...

eu, pe-acilea, plictisit, cu mâna
trag de coadă mâţele tot solo;
dacă ai venit îmi e totuna,
dacă pleci mă doare-n... nici acolo!

am trăit cândva întru fervoare,
dar acuma, zău, mi se îndoaie;
mi-e indiferentă orice stare;
toate-s, în final, apă de ploaie...

dar, în du-te-vino, acesta, tu
nu-mi atinge cercurile!... nu!

poezie de Nicolae Vaduva
Adăugat de Nicolae Vaduva
Comentează! | Votează! | Copiază!