Zarul

Era o linişte oarbă,
Zgomotoasă chiar,-de prea multă linişte!
Şi mai era acolo nişte cercuri,
Vii şi simandicoase...
Erau ca scaunele din jur,
De la masa tăcerii!
Piatră de cremene,
Fiinţele înnegrite de groază,
Încordate ca o arbaletă.
Cu răsuflarea tăiată, d
În mijloc, pe roata norocului...
Era o literă amorţită,
Care arunca zarul!
Cerul cădea spiralat,
Până la vârful dorinţei
Şi din tenebrele căuşului mâinii,
Au zvâcnit cuburile rotindu-se...
Ca anotimpurile
Şi când am deschis ochii,
Am văzut cum căzuse iarna...
Un doi legat de un unu,
Exact cât trebuie,
Să măture... speranţa!

Să măture... Speranţa

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, linişte!

Tu, linişte,
De ce mă ocoleşti?
Albi clopoţei,
Îi suni în mine,
Par ca o turlă de albine,
În care aripi bat Dumnezeieşti!
Tu, linişte,
De ce mă ocoleşti?
Sună speranţa,
Dorului din frunză...
Pădurea, cerbii ştie să-i ascundă...
Tu, linişte,
Dintre mesteceni,
De ce, de ce, de ce te legeni?

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrificiu şi iubire

Prea multă linişte muşcă din carne,
Răni se deshid ca floarile de lotus,
Lacrima seacă pe cer se aşterne,
Aripa de albatros cade-n ictus.

Prea multă solitudine aţine
Nevoia de-mbrăţişare dentibus,
Prea multă linişte muşcă din carne,
Răni se deshid ca floarile de lotus.

Pentru a ajunge la un bun fine,
Din datorie făurim un bambus,
Sacrificiu-i acum pură-afecţiune,
Exitus-i departe, zorii făr'apus.

Prea multă linişte muşcă din carne...

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge pe masa de Paşte

Din cerul cu nori înfloriţi
Tot ninge pe Masa de Paşte,
Speranţa din pomi logodiţi
În sân de petală renaşte.

De linişte Masa e plină,
Trec gâze, albine-n colindă,
Din trupul sfinţit în lumină
Nădejdile-ncep să se-aprindă.

Mieii-şi plâng fraţii-n tăcere,
Zbor fluturi... Cad flori de cireş,
Dorinţă la viaţă le cere,
Ninsoarea n-ar vrea să dea greş.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Masa Tăcerii

M-a-îndemnat inima
Să deschid
Poarta Sărutului in timp ce
În vârful Coloanei Fără Sfârşit
Cânta un tril de
Pasăre Măiastră!
În jurul meu se lăsă o linişte adâncă
Asemeni Cuminţeniei Pământului.

Pe unul din scăunele,
Cu privirea-i de copil,
Cu fruntea-i plină de sudoare,
S-a aşezat să-şi tragă un pic
Răsuflarea.
O domnişoară, Pogany,
I-a şters fruntea şi i-a mângâiat-o!
Să ne trăieşti, Brâncuşi!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

când speranţa moare
ce a mai rămas?
inima ce doare...
nu are nici glas!!

nu e drum pe care
poţi ca să mai mergi!
cauţi alinare..
doar in vechi poveşti!

când speranţa moare
cerul e cu nori..
ninge chiar de-i soare
unul... e din doi!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi

Ai văzut inflorescenţele printre frunze;
spune-mi cât vor mai rămâne?
Astăzi ele tremură-n faţa mâinii care le culege;
mâine vor aştepta pe cineva să măture grădina.

Minunată-i inima strălucitoare a tinereţii,
dar, cu anii, ea îmbătrâneşte.
Nu-i lumea asemenea florilor?
Feţe îmbujorate – câtă vreme?

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rupt gura tăcerii

Cu
răsuflarea
tăiată

De
ghilotina
înserării

Aştept

Luna
seducător
mijloc
de
locomoţie
al
insomniei

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune! Cu ochişorii lui mărunţi, cât nişte fire de colb, îl cuprindea întreg. Şi ce întunecime, câtă umezeală sub frunzişoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Picioruşele nu mai erau ale lui de scânteiau aşa? Şi mai era îmbrăcat în aur! Căci şi trupuşorul lui, pe care şi-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiţă căzută de acolo, de sus, o fărâmiţă de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Şi, ca o adeverire, pe ţărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Şi cum să ajungă? Privi în sus; şi atunci, deasupra căpuşorului, zări lujerul unui crin ce se ridica aşa de înalt, că parcă floarea din vârf îşi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diversiune

E mândră juna-n toate cele,
Dar mult prea mică e ocaua:
Ridică ochii sus la stele...
Doar să nu măture podeaua.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulguie linişte

fulguie linişte
cu aromă departe
între sânii tăi descheiaţi
către miazăzi
acolo unde pasul meu
te-a găsit degerată de fericire

fulguie încă un pic
până găsesc ieşirea spre inima ta
cea care umple întreg spaţiul
ce ne cuprinde
cu bune şi rele
până când tăcerea învie

fulguie linişte
ca-ntr-o serenadă nocturnă
cu liliecii îngeri
ascunşi între gânduri
ştii.... am uitat să postesc
pentru ultimul fulg
ce-ţi topeşte iertarea

fulguie linişte
peste închisoarea albastră

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii aveau impresia

că oraşul se scurge odată cu ploaia. rigolele erau pline de case
şi canalizările refulau cartiere întregi. nemestecate
e doar o ploaie, fără nici o legătură cu potopul
dar cu toate acestea oamenii sunt sceptici
e prea multă apă. copacii se înmoaie
crengile lor par acum alge brun-roşcate
unduindu-se în aşteptarea umpluturii de sushi
îngerii coboară şi-încep să măture totul
case, străzi, copaci, oraşe
ca să aibă unde arunca noile pietre
din care vor creşte alţi oameni, alte case, alte oraşe
impresia generală e că toate acestea ar avea un sens
dar totul este confuz. încă nedesluşit

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

E linişte în casă,
Doar paşii mei
Îi dau acum viaţă
E linişte în jur
Doar vrăbiuţa
Ciripeşte
Într-un prun
E linişte în ochii mei
Doar gândul bun
Mai străluceşte-n ei

Atâta linişte
Mă doare...
Caut la soare
Alinare
Sunt eu şi el
În curtea goală
Şi vrea cu zâmbet
Să apară
În casa mea
Cea veche
De la ţară

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe strada-nvăţată cu soarele

Pe strada-nvăţată cu soarele, din
jumătatea goală de scorbură prefăcută
de multă vreme în jgheab, adăpostind
un ochi de apă reîmprospătată pe încetul, îmi potolesc
setea: luând în căuşul mâinii
bucuria şi-obârşiile apei.
A bea mi se pare prea mult, prea întreg,
dar acest chip în aşteptare
mi-aduce în conştiinţă apă cu lumină.
Dacă, aşadar, ai veni, s-ar cădea, spre a-mi fi linişte,
doar o uşoară odihnire a mâinilor
fie pe rotunjimea tânără a umerilor, fie
pe zvâcnetul sinilor tăi.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Ion Caraion şi Petronela Negoşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât or fi râs şi zeii când au băgat şi speranţa printre relele cu care au umplut cutia Pandorei, pentru că ei ştiau prea bine că speranţa e răul cel mai crud dintre toate, căci ea e cea care ademeneşte omenirea să-şi îndure nenorocirile până la capăt.

citat din W. Somerset Maugham
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elitismul acestor gunoieri, prea erudiţi pentru a mai vrea să măture.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceai încropit

să-mi laşi aprinsă candela pe masa
sub care umbră-ngenunchiată-
am adormit.

scriam o literă subţire...
gând-ul încet încet m-a părăsit.

am luat atunci cuţitul de pe cana,
în care ceaiul a rămas neîncropit.

cu abur şi durere, neguri aspre,
cuvânt cu litere mai groase-
am scrijelit.

a văzut tata
masa şi cristalul,
lăsat cuminte sprijinit de zid,
cum a-nmulţit lucirea-i sinuoasă...

oglinda
în imagini strâmbe-a amuţit.

m-am revăzut în ani
mergând agale,
pe-alei
în toamna naşterii de firi...

naive umbre
rătăcite-n jungla omenească
beau ceaiul. e amar.
acum e încropit...

cuvântul a rămas
acolo unde gândul,
mâna mi-a purtat către cuţit.
tăblia-ascunsă-a mesei
încă tace.

mângâi în linişte deplină,
acel cuvânt prea rar descris umanului...
cel scrijelit...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nici chiar speranţa

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre Dumnezeu ascuns (fragment)

I. Ţărmuri pline de linişte

Îndepărtatele ţărmuri ale liniştii încep chiar dincolo de prag.
Nu vei zbura pe acolo, precum o pasăre.
Trebuie să te opreşti şi să priveşti mai profund, tot mai profund,
până vei reuşi să-ţi desprinzi sufletul de adâncuri.

Acolo de priviri verdeaţa nu se mai satură,
şi nu se mai întorc ochii legaţi.
Ai crezut că viaţa te va ascunde de cealaltă Viaţă
în străfunduri adânci.

Din acel torent - să ştii - că nu e întoarcere.
Cuprins de tainica frumuseţe a veşniciei!
Să rezişti şi iar să rezişti. Să nu întrerupi zborul umbrelor,
numai să rezişti tot mai simplu şi tot mai clar.

În răstimp mereu vei ceda în faţa Cuiva, ce de acolo vine
închizând după sine discret uşa odăii mici -
care mergând îşi îmblânzeşte pasul
- şi atinge această linişte cel mai profund.

poezie clasică de Papa Ioan Paul al II-lea din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!