Ceai încropit
să-mi lași aprinsă candela pe masa
sub care umbră-ngenunchiată-
am adormit.
scriam o literă subțire...
gând-ul încet încet m-a părăsit.
am luat atunci cuțitul de pe cana,
în care ceaiul a rămas neîncropit.
cu abur și durere, neguri aspre,
cuvânt cu litere mai groase-
am scrijelit.
a văzut tata
masa și cristalul,
lăsat cuminte sprijinit de zid,
cum a-nmulțit lucirea-i sinuoasă...
oglinda
în imagini strâmbe-a amuțit.
m-am revăzut în ani
mergând agale,
pe-alei
în toamna nașterii de firi...
naive umbre
rătăcite-n jungla omenească
beau ceaiul. e amar.
acum e încropit...
cuvântul a rămas
acolo unde gândul,
mâna mi-a purtat către cuțit.
tăblia-ascunsă-a mesei
încă tace.
mângâi în liniște deplină,
acel cuvânt prea rar descris umanului...
cel scrijelit...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.