Pe strada-nvăţată cu soarele

Pe strada-nvăţată cu soarele, din
jumătatea goală de scorbură prefăcută
de multă vreme în jgheab, adăpostind
un ochi de apă reîmprospătată pe încetul, îmi potolesc
setea: luând în căuşul mâinii
bucuria şi-obârşiile apei.
A bea mi se pare prea mult, prea întreg,
dar acest chip în aşteptare
mi-aduce în conştiinţă apă cu lumină.
Dacă, aşadar, ai veni, s-ar cădea, spre a-mi fi linişte,
doar o uşoară odihnire a mâinilor
fie pe rotunjimea tânără a umerilor, fie
pe zvâcnetul sinilor tăi.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Ion Caraion şi Petronela Negoşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am născut provizoriu, undeva, apoi încetul cu încetul conştientizăm în noi originea noastră, şi aşa renaştem mereu, de fiecare dată mai definitiv.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinusem îngerul prea mult la mine

Ţinusem îngerul prea mult la mine,
şi sărăci în braţele-mi sărmanul
se micşoră iar eu crescu-i spre bine:
mie deodată jalnic deveni aleanul
şi el un tremurat plin de suspine.

Pe urmă cerurile înapoi i-am dat, -
Şi îmi lăsă apropierea din care dispăru;
El învăţă plutirea, eu viaţa-am re-nvăţat,
eu l-am recunoscut cum el mă cunoscu...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrificiu şi iubire

Prea multă linişte muşcă din carne,
Răni se deshid ca floarile de lotus,
Lacrima seacă pe cer se aşterne,
Aripa de albatros cade-n ictus.

Prea multă solitudine aţine
Nevoia de-mbrăţişare dentibus,
Prea multă linişte muşcă din carne,
Răni se deshid ca floarile de lotus.

Pentru a ajunge la un bun fine,
Din datorie făurim un bambus,
Sacrificiu-i acum pură-afecţiune,
Exitus-i departe, zorii făr'apus.

Prea multă linişte muşcă din carne...

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar lăsa cândva tăcere mare

De s-ar lăsa cândva tăcere mare,
Si dacă tot ce-i vag şi întâmplare
Şi râs vecin ar fi să înceteze,
Şi dacă simţurile-n vuiet, treze,
Nu m-ar opri din veghea mea prea tare –:

Atunci cu gândul meu aş fi în stare,
până la margini, tot, să te gândesc,
şi să te am (cât zâmbetu-n durată),
şi iarăşi vieţii să te dăruiesc,
ca pe-o răsplată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori amintirile nu ne sunt de-ajuns. Le-am putea uita şi pe ele, când sunt prea multe, şi apoi ne-ar trebui multă răbdare până să se întoarcă iar.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am râs în soare

Fetele cântâ:

Multă vreme am râs în soare,
şi una i-a adus celeilalte,
rezede şi garoafe învoalte,
ca unei mirese în sărbătoare
şi ce zvon era, ce taină mare.

Apoi nume de noapte a căpătat
tăcerea ce-ncet se-nstelează.
Parcă din toate ne-am deşteptat,
şi mult una de-alta ne-am depărtat:
am învăţat dorul care-ntristează,
ca pe un cântec l-am învăţat...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e viu, oriunde ar fi, un sentiment nu e prea departe.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmaşă ţie ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îţi aparţine,
cuprins îţi pare în sfârşit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aştepţi de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preţ dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă şi aramă
şi rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deţinutul

I

Mâinii mele-i rămâne
un gest cu care-nspăimântă;
pe vechile pietre
pică jilav din stâncă.

Aud doar acest ciocănit,
şi inima-mi bate şi-ngână
al stropilor mers istovit şi piere-mpreună.

Mai iute de-ar picura,
un animal de-ar veni.
Mai luminos fu cândva –.
Dar ce putem şti.

II

Gândeşte-te, ceea ce-i cer acum şi vânt,
şi gurii tale aer şi ochilor tăi zi,
până în locu-acela mic ar împietri,
în care mâinile si inima ta sunt.

Şi ceea ce în tine se cheamă: mâine,-apoi,
şi: mai târziu, la anul, mai departe –
ar fi ca răni în tine, cu puroi,
şi ar tot coace, niciodată sparte.

Şi ceea ce a fost, ar fi smintit,
s-ar zbate în tine, gura ce-ai iubit
şi nu râdea, de râs ar fi în spumă.

Şi ce-a fost Domnul, paznic ar fi numa;
hain, cu-n ochi murdar ar astupa
ultimul gol. Şi totuşi ai dura.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VIII

Doar pe-al slăvii tărâm înaintează
nimfa celui izvor din jale adâncă;
asupra căderilor noastre veghează,
chip de cleştar lâng-aidoma stâncă

îndătinată cu porţi şi altare.
Iată, pe umerii muţi palid mijeşte
zarea; cea mai nevârstnică pare
printre surori – simţirea o-ntinereşte...

Martor e dorul; bucuria cunoaşte;
ucenică-i doar jalea; mâinile-i caste
în nopţi lungi înşiră străbune năpaste.

Dar pieziş, când stângace renaşte,
dintr-al stelelor glas nalţă vioară
spre bolţi; dar suflarea ei nu le-nfioară.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un şirag?

Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un şirag?
La ce bun să le-nşir înc-o dată? Tu îmi lipseşti,
pafta ce le ţine-mpreună, iubito!

Nu era timpul? Cum aşteaptă crepetul zilei răsăritul de soare,
te-aştept, cu obrajii păliţi după noaptea trecută;
ca într-un teatru prea plin, îmi lungesc gâtul
să nu pierd nimic când te-arăţi,
înaltă, în mijloc. Şi, precum golful tinde spre larg
şi-aruncă din far
fâşii de lumină; ca o albie ce-aşteaptă-n pustiu
s-o umple, din munte căzând, o ploaie cerească,
ori ca un captiv care-adastă-n picioare răspunsul
unei stele, intrând pe fereastra lui nevinovată;
ca un infirm ce-şi azvârle
cârjile calde, ea să fie-atârnate lingă altar,
şi zace, şi fără miracol nu se poate urni,
iată, aşa sunt şi eu când nu vii, zvârcolindu-mă-n moarte.
Doar pe tine te vreau. Nu are-o spărtură-n pavaj,
când simte, sărmana, un fir de iarbă crescând, nu are ea dreptul
să vrea primăvara întreagă? Primăvara pământului.
Şi n-are nevoie luna, spre a-şi răsfrânge un chip în lacul din sat,
de marile stele străine? Şi cum s-ar putea
întâmpla chiar şi lucrul cel mai mărunt de pe lume, dacă
n-ar mişca viitoru-mplinit
crugul timpului însuşi, întreg numărat, înspre noi?

Tu nu eşti încă în el, Tu, inefabilo.
De mai trece o vreme
nu mai ajung să te văd. Îmbătrânesc ori mă-mping
într-acolo copiii...

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoare, zbucniţi în lumină

Izvoare, zbucniţi în lumină
aproape prea zorit.
Ce din temeiuri ţâşneşte
senin şi sfinţit?

În nestemată,-n adânc
străluciri făureşte,
şi-n lung răcoros de livadă
smerit ne-nsoţeşte.

Noi, cum îi răspundem
metamorfozei – în cânt?
O, cât de smintit despicăm
undă, pământ!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În desăvârşita noapte

În desăvârşita noapte
când ridic privirea din carte,
din numerabilele clare rânduri,
o, ce stelar de limpede se-mparte,
ca un buchet de rustice flori,
îngrămădirea de gânduri:

Tinereţe a sprinten legănatei prore,
cu şovăieli, duioşii, mângâieri. –
Pretutindeni bucuria de-a fi mână-n mână,
dorinţă însă nicăieri;
prea mult univers şi destulă ţărână.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcări

E ceasul prea târziu se pare
să mai oprească acest timp
şi timpul este ca o mare
cu valurile lui din chip.

Şi frunzele cândva de verde
pline de viaţă au mai fost,
acum e toamna şi se vede
pe unde umblu fără rost.

Cu mâinile în buzunare
şi cu paltonul încheiat,
privesc un cer şi o cărare
pe care des le-am mai umblat.

Sus este luna, jos pământul
şi între ele sunt doar eu,
mai e o linişte şi vântul
şi paşii mei şi Dumnezeu.

Mă-nchin la cerul plin cu stele
şi mă gândesc cum a trecut,
pe marea mea multă durere
ce n-am crezut-o şi văzut.

E ceasul prea târziu se pare
să mai îndrept ce am făcut
şi limbile nu au răbdare
şi mă lovesc şi-s abătut.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Nimic nu mai reţine-n paralele
zăbrele ce se trec. Un tic.
Îi pare a fi o lume de zăbrele
şi după ele absolut nimic.

Mersul ei moale, lin, plin de putere
roteşte totul spre un punct discret
ce pare a fi un dans spre centru-n care
adoarme o voinţă-ncet, încet.

Doar câteodată, fără zgomot, rare,
pupilelor cortine prind vecii.
O rază trece-ncet prin mădulare
spre inimă şi se opreşte a fi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-mă-n ochi...

Priveşte-mă-n ochi când eşti cu mine,
Priveşte-mă-n ochi, să ştiu de ţi-e bine,
Priveşte-mă-n ochi, că doar o privire,
Priveşte-mă-n ochi, mi-aduce fericire.
Priveşte-mă-n ochi, că şi ochii vorbesc,
Priveşte-mă-n ochi atât cât trăiesc.
Priveşte-mă-n ochi, e tot ce-mi doresc,
Priveşte-mă-n ochi, nu-mi spune "te iubesc".
Priveşte-mă-n ochi, să ştii ce gândesc,
Priveşte-mă-n ochi, să vezi cât te iubesc!
Priveşte-mă-n ochi, oricine ai fi,
Priveşte-mă-n ochi, bărbat sau copil.
Priveşte-mă-n ochi, nu-ţi cer prea mult,
Priveşte-mă-n ochi, să-ţi văd a lor tumult,
Priveşte-mă-n ochi chiar de nu-mi vorbeşti,
Priveşte-mă-n ochi, e deajuns să mă priveşti.
Priveşte-mă-n ochi, să pot să-nţeleg,
Priveşte-mă-n ochi, ce drum să aleg...

poezie de Mariana Simionescu (15 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era lume-n chipul celei scumpe

Era lume-n chipul celei scumpe –
dar deodată ea se revărsă:
lumea-afară-i, lumea necuprinsă-i.

Ori de ce nu am băut din chipul
drag şi plin ce-l ridicam spre mine,
lume-nmiresmată lângă gura-mi?

Am băut, ah. Fără saţ băut-am.
Dar şi eu, prea plin de multă lume,
bând din ea, m-am revărsat afară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul înfloreşte fără nicio oprelişte; dacă în locul culorilor ar fi voci, o incredibilă vânzoleală s-ar naşte în inima nopţii.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!