Culori

Mă întreb de verdele domină totul,
Căci se mai pierde, un timp, de frig,
Sau e albastrul de oceane, mări,
Căci de la cer nu-i, e-o himeră,
Transpusă de-ochi uman, o sferă
Cu translucidu-n căutări
De-un creier, ce digeră-n bleu de-azur aprig,
Sau este alb de nori, ori aisberguri, creozotul,
Că restul e puţin; ceva gălbui de la nisipuri,
Sau tonuri bej cu gri, de piscuri frişcă
Şi roşu pasager de împăduriri, sau jungle în flăcări,
Ori con de lavă auriu, în negru, de la bec în noapte...
Cam asta-i tot, culoare de-univers, de locatari în slipuri
Ce nud acoperim, să-l colorăm, artişti, ca într-o morişcă,
De ascunsul de adevăr, descoperit intim, până la lăcrămi
De înmuiat penel, în goaşe de iubiri spuse în şoapte,
Pe-o stâncă, c-ochiuri de ape; e "noi", minunea, peste cinci, cu a şasea amestecate... şapte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

E negru, peste alb, e frig afară,
Mi-am făcut suflet şemineu...
Stau pe-o sofa, lângă antreu;
Visez, de cum a fost, în vară.

Am inima în calde flăcări,
În minte, amintiri trezesc,
M-ai frânt de dor, mă rupi, trosnesc...
Te văd în foc, dansezi, am lăcrămi.

Mi-atingi obrazul cu vâltoare,
Mi-e mintea caldă-n suvenir,
Cu ochi deschişi, sunt în delir...
Mai pun pe foc, menţin ardoare.

E ger, ies să-mi revin din vis,
În mână iau un alb de spumă.
În urlet, câini, se chem, se-ngână...
Îs singur, e 12, An Nou, precis.

M-afund, în timp trecut, gândesc...
Pe pârtii alunec să te-ajung,
Schiez, prin părul tău prelung...
Foc-vis, sunt scrum... mă prăpădesc!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

... ce limitat sunt
până şi-n propriile vedenii;
nu ajung niciodată la orizont,
chiar dacă alerg să-l ating,
e precum norocul, o himeră,
oaza din deşertul arid, crunt,
viaţă, ce-n fond e puţine decenii
şi nu-i ştiu sfârşit, nu-mi prezintă decont,
cum lacrimi-s, ce vărs şi oceane n-ating...
este limita mea, circuitul de-o sferă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Mi-am privit, singur, sfera-gazdă-n zbor murindă,
Mascând portocaliu, cu umbra-i gigantescă.
Dar vai ce mică-i... O priveam, proiecţie terestră
'n suspans straniu, disperând o Lună... să reaprindă.

O şansă-i că-s ş-alţi mii de sori, ce scânteiază
Să-i ţină pedepsitei, satelitei, becu-aprins
Spre neîngheţ năprasnic; neagră, în noapte trează...
O rocă prăfuită-n pierderea de dor nestăvilit, nestins.

Mă-ntreb pe neaşteptate-n gând, sinistru;
De s-ar opri mişcarea brusc, doar o secundă,
Sau mai puţin, un fir de timp... pierdut registru
De glob, uitând de sine... Am fi Icari zburând în umbră!

M-agăţ cu jind de-un fes gălbui pe-o bulă brună
Şi nu-mi revin, că bula-s eu, încontopit pe-o rocă
Şi sunt şi-aici, în noaptea începândă şi sus-pus pe Lună
Ce priveam; pe cratere-i grisate, cu gropiţe-n cocă.

M-a răvăşit o teamă nesfârşită, despre-un negru
Lăsat pe loc ştiut de-argint... Mi-am spus că-i tot posibil
Într-o zi... Poate nu eu, să pierd pe rând tot, cer sclipind, integru...
Şi tot mai mult mă văd peste milenii-n hău... Irezistibil!!!

O licărire tot gălbuie-mi dă speranţă vie
Că moartea inefabilă va mai întârzia, un neştiut
De timp... Se creşte iar speranţa că iubirea o să fie;
Căci fără ea, oh Luna, vom pieri-n necunoscut, tăcut!

Mă simt mai mic, din noaptea asta, mai fragil;
Mă sperie hidosul fără milă al naturii
Căci ştiu deja, că Universu-i o himeră, gol exil...
Un rece groaznic, un anoxic, detonant şi plin de furii...

Şi nori de pâclă-n cer se-aprind de-un roz-grena
În mută explozie-n fundal de cânt de-amor de broaşte...
Ascunsa se reîncarcă-n recâştig, lucind ca platina
Pe negrul cu un fard adânc, ceţos, de ou de Paşte.

M-adorm cu greu, c-o pată pe retină-n mintea-mi revolută
De-o experienţă nouă-nesfârşit, reînvăţând ce e elipsă
Cu dus-întors la două capete... de n-ar rămâne, bolta-i slută!...
Ferici să fim; cât dus se-ntoarce, vom trăi... în returul de eclipsă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată către Univers

Priveam, pe cer şi mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiţii în multe dogme, nu o ştim, că stăm în ambient majoritar azotic
Şi credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.

Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poţi să spui nicicum că e frumos.
N-am înţeles cum de superbul, tot din el, se înalţă- atât de maiestos
Şi cum de e suficient de dur, să ne suporte, şi să fim... un univers integru.

Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieşea, din calcul, raţiune, nicio ştiinţă, isteţime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă şi la o-astfel de înălţime,
Şi cât de moale este, totuşi, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aş fi... nu fire.

Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Şi cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deşert l-a împărţit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.

Priveam mereu... când zgomot scurt cu pală de talaz piciorul îmi loveşte.
Zăresc- pân' nu mai văd în depărtarea curbă în spume gri-albastră-
Cum stă atâta apă pe o sferă, ce-o numim de-acum, planeta noastră;
Cum de nu pică, peste ţărmuri, şi de ce-i sărată... când din ape dulci, iţeşte.

Priveam, şi-aud un strigăt; este cineva, ciudat, pe-o relativă verticală,
Se mişcă, are prelungiri- ce-s două... pe nisip şi două le roteşte-n hăuri-
Iar sus, în vârf, îşi ţine-o bulă, e ceva rotund, cu multe găuri;
Pe două, este apă ce sclipeşte, în pol opus, sunt fire scurte-lungi... dispuse în nimereală.

Priveam, ca zăpăcit, am şi uitat că nu-i nimic ciudat, este la fel ca mine,
Şi tot mă pierd din nou, mă întreb ce căutăm aici... suntem de unde.
Nu ştiu- de unde să ne tragem- suntem dintr-un alt fel, se pare, de niciunde...
Căci din tot ce-am văzut- nu am făcut nimic- totul era, şi totul... ne revine!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar de inepţie

Săpăm pentru antichităţi, deci şi Pământ îşi creşte masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Şi tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?

Şi munţi, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încreţire, rămâne gol din ce încreţeşte,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?

Iar dacă masa tot ar creşte, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-şi piardă drumul pe orbită
Şi, doar atunci periplu începe şi ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alţi, lume, o desinepţită?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai

Hai vino, să luăm barca,
Să te trec mări, oceane...
Când vele or rupe soarta
Să-ţi fiu plutire, rame.

Hai vino, autostop
Să-l facem amândoi;
Să m-arzi benzină, corp
Să te apăr de nins, ploi.

Hai vino, în zbor de cursă
Să îţi dau aripi visuri;
Planeta, o lacustră
S-ai, dar, de 'nalte abisuri.

Hai vino, în trenul vieţii
Să m-ai într-o cuşetă,
Nopţi, zorii dimineţii...
Biletul din poşetă.

Vino, să luăm o rază
Pe-o coadă de cometă;
Plecarea, timp s-o piarză...
S-o ştim doar noi, discretă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

De-i noapte fără ea, nu-i vis
şi mintea, sufletul, sunt negre;
cum zile fără soare, nopţi nu sunt integre...
E-o bucăţică de culoare de pe cerul negru, alb deschis.

De mic copil o atingeam cu mâna,
avea nenumărate semne, ce le-nţelegeam...
Le-am dat uitării, nu mai sunt, căci pe atunci, din timp îmi luam...
Acum doar o remarc, accidental... Că e-o prezentă şi că-i "una".

Mă-nebuneşte gândul când nu se arată
în tot ce se compune, în globul ei de sferă...
Este femeia plină de mister ce se ascunde de pudoare şi ce speră
să fie veşnic tânără, să aibă o parte de necunoscut, să fie ne-ntinată.

Ne-ncântă de când lumea, are forme multe,
este sălaşul miilor de inspiraţii, este Muza,
se oglindeşte-n ape, este şi oglinda, e suavul din oceanul negru, e meduza...
O vezi frumoasă, dar e şi venin, te poate otrăvi sau să te-ncânte.

Fiţi mai fideli la tot ce vă-nconjoară şi aveţi într-"una",
pierdeţi-vă din timpul- ce oricum n-aveţi-
nu fiţi tangenţiali la ce există! Este evidentul câştigat şi nu este ce credeţi...
Lăsaţi-vă conduşi de vis, pe căile luminii de cristal, plecaţi la braţ cu LUNA!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Întinde palma, când te cauţi, femeie,
pe pielea înflorind într-un vis, feerie
păşind fine-aripe înspre zbor... pe-o alee
mă găseşti, te aşteptând, nelipsit în sclavie.

Sărută adiere, ce îţi bate roz-buze,
înroşind în petale şi vânt, alizee,
să rupă de dor nisipoase taluze,
neant de torent, ce mă îneacă, femeie.

N-ar fi niciodată câmpii, plaje albastre
de mări în oceane, picături de iubiri
n-ar strânge saline, amaruri de-a naşte...
De nu-i, nu-i nici lume, să poarte amintiri!

Ar fi Universu' în dureri, cefalee,
de n-ai fi tu mii, milion, bilioane... femeie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul pasager

Ce vrei tu, Iarnă, să îmi faci
În timpul care va veni?
În albul tău să mă îmbraci?
Îmi iei şi dreptul de-a trăi?

Nu poţi s-o faci! Mă poţi albi,
Îmi poţi aduce-n viaţă ger,
Dar sufletul nu-mi poţi răni
Căci nu-i ca tine, pasager.

Tu vii şi pleci, eşti anotimp,
Dar, poate, asta e şi el,
Căci vine, stă cu noi un timp,
Şi pleacă. Doamne, e la fel!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continente

Ispititoare suprafeţe de colonizat
Sunt doar ieşiri dintre abisuri sumbre...
Într-o cutumă le numim, pe scurt, uscat
Şi sunt într-un continu derapaj, către niciunde.

Din timp îndepărtat, de mii de milioane
-Nu ştiu cum ştim de-atâta veşnicie-
Se tot despart şi le unesc arcane
Tot aşteptând, pe ele, lumea ca să vie.

Plutim cu toţii pe-un cuptor încins,
E plin de topitură, clocotind mocnit...
De s-ar aprinde, oceane, nu ajung, de stins;
Din răsărit, într-o clipă, este asfinţit!

De provenim cu toţii din strămoş comun,
De unde-i unul galben, altul alb sau negru
Căci pe o sferă suntem şi între toţi e drum?!
... Nici raţiunea nu m-ajută pe de-a-ntregu.

Cred cu convingere că suntem nişte clone
În familii, linii, gene, suşe independente
Însămânţate în naţii, în popoare, rase şi pe zone,
Cu repartiţie precisă, după "calităţi"... pe CONTINENTE!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teleportare

Ating din alte timpuri chip şi trup
pe folia-n revelator de alb şi negru,
sau îmi palpez culori, ce mi le rup;
transpus film, folie din mine, un integru.

Am simţul fizic, pertinent convins
că poza nu-i expunere simplistă;
e-o parte, pojghiţă, d-existul prins
teleportat... nano-fugarul ce există.

Sunt electroni din mine-ntr-un vizor,
mă-mprăştiind, de-am şansa, printre case;
prelins infim p-ecranul de tele vizor...
un material, o sticlă-n carne ş-oase.

Oglinda nu-i o simplă oglindire,
e sigur purtătoare, o interactă.
Nu-i doar un rezultat de potrivire;
e interfaţa-mi, cromozom... Cu ea mă poartă.

E cum mirosul nenăscut, doar simţ,
e-un teleport de iz, un duplicat
minuscul, o materie-n presimţ
în nări, axoni, în creier... partajat.

S-atingi cu mult fior şi film şi poză
şi-oglinda, de-un plecat!... Să-l simţi din trase!...
De-adulmeci din miresmele de roză,
le ai în piept... fărâmă din terase!

Atingeţi-vă-n dor de ilustrate
-pelicule, imprimate-n negru, ardent,
hârtii, celuloid, retină, nestemate-
nu-s fum trecut, sunt chimic element!...

... Şi vis nu poate fi doar o himeră,
imaginea-n materie e o purtătoare;
cum mingea pare-a fi un gol de sferă,
da-i conţinut extins într-o teleportare.

Sclipirea... doar lipseşte ca volum;
să fii şi-aici şi-acolo, în integral
instantaneu, real şi gând, atunci-acum
teleportat micron şi sol şi sor... Astral!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin, de lună

... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut să răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiţă,
pe basoreliefurile, ce în noapte îşi iau luciu,
stă, aproape nemişcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiţă
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o ţigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mişcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze îşi căutând
şi c-o privire cu suspin de uşurare, din ceva greu,
se înalţă un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neştiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulţii albiţi din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veşnicind alaiul zânei nopţii, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar şi iar pe zâna o zi bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inuit

De existenţa n-ar fi fost mâncare,
Adică n-ar fi fost prozaică preocupare,
Am fi fost cert şi mai curaţi puţin
Şi timp mai mult, de a-l omorî, un chin!

De greva foamei, nu s-ar mai vorbi
Şi bunătăţi nefiind, nimic nu ne-ar orbi...
Ar fi pământu' întreg sălbăticie;
Doar mirişte, o întreagă florărie!

Nici abatoare n-ar mai fi, nici stâni
Şi popii, popii ar fi nişte păgâni;
Că nimeni n-ar muri de-o existenţă,
Credinţă castă... N-ar fi delicvenţă!

O apă în peşte ar fi, mări şi oceane
Şi ne-am iubi toţi; oameni, lei, iguane.
S-ar zice; am fi fără de nicio frică...
De nu un tâmpit ne-ar împuşca, din pică!?

Ah, c-am uitat, nu-i totul din mâncare
Şi nemâncaţi, căci proşti vor fi; nu doare
Prostia! Visu' înseamnă; omenirea o să ţie,
Primordial, de n-ar fi... vreo prostie!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare

Frige nisipu-ncins, miroase a verde de alge
Şi de sub pleoapa zării se înteţeşte valul
Sărat de-abis de lacrimi, din răul ce se sparge
De picurile ploii se mângâind cu malul.

Şi pescăruşii ţipă să alerteze cerul
De nori, ce-ar vrea să fure din soarele auriu,
Ce singurul şi-ar plânge eternul său, stingherul...
Căci stă zilnic pe boltă cu sufletul pustiu.

Şi vine, se retrage, o dâră înspumată
Se clocotind de spuse de multele-necate
Şi-arunc răvaş de gând; o sticlă către-o fată...
Adorm molcom de plânset, cum marea... Tot o apă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

... efilat se strecoară o rază dup-o pleoapă de nor, fir minuscul
ca o band-alburie de ceaţă prin volute de jar mişcătoare în tonuri
şi fundalu-explodează de-un grena înroşit ca o aplică pe bolta-n cutremur
ce se stinge-nspre negru, până raza-i doar punctul micronic, rubinul tiarei de tronuri...
mă privesc ochi-n ochi c-o oglindă arămie licărind de fiori, c-un mic tremur...
este-n sânge crepuscul!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasă

Am întins mâna,
cât o liană de la tropice,
să sparg ceaţa timpului
şi am dat de ceva memorii,
culmea tot de-ale mele, doar la un cot distanţă
şi mă întreb dacă la celălalt capăt
nu se întâmplă la fel,
căci aşa am fost dogmatizat,
cu legea a treia a dinamicii...
şi risc să rămân amputat
accidental, din ciocnire...
să nu mă mai pot agăţa
nici cel puţin de trecut,
sau poate...
Helas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!