Acolo

Acolo unde pruna dă ţuică orişicui
Şi glia prinde flăcări în seceta de vară,
Acolo, într-o casă de ţară mă născui,
Din vrejul dus de vânturi, cu pulberea usoară.

Când fratele pornise, la ciori să dea măseaua,
Era dulgher şi meşter şi-atunci pornea mereu,
În zori de zi cu tata şi mama pe şoseaua
Pe care prin ţărână, la joc am fost şi eu.

Şi au rulat secunde şi ore pe cadrane,
Pân^prins-am meşteşugul rindelei de tâmplar
Şi când fusei de-o şchioapă, atunci aud, Ioane,
Ăst prunc, spunea vecinul, e bun să-l faci zidar.

Şi-am început nisipul să-l mistui, mi se pare,
Cu forţa unui mânz ce prinde să ridice,
În palme bătucite, pornise a răsare,
Tot felul de garoafe, superbele aglice!...

poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de ţară m-apasă

Deşi undeva am ţară, rătăcesc vară de vară,
Slăbit şi fără putere, după un dram de avere.
Despărţirea mă dă gata, mi-e dor de mama, de tata,
Mi-e dor de fraţi, de surori, de grădiniţa cu flori.
Mi-e dor de mărul rotat şi de oamenii din sat.
Acolo este casa mea, acolo este ţara mea.
Pe pământul românesc, acolo vreau eu să traiesc.
Acolo primesc răcoare de la ape curgătoare,
De la codrii munţilor, din măreţia norilor.
Acolo pot dormi în câmp, să aud iarba crescând,
Să am stelele surori, de cu seară până în zori.
Doamne, cât îmi e de dor, să lucrez al meu ogor.
Dorul de ţară m-apasă. Vreau să mă întorc acasă!

poezie de Dumitru Delcă (19 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ce mă alintă

Trăiesc într-un loc unde nici eu nu mă cunosc,
unde m-ar putea prinde un rost
pe care îl urmăresc
dinainte ca mama să mă împingă
spre plânsul sau râsul lumescului meu,
niciodată câştigat, avanpost.
De acolo fantastice animale vin
să deşarte spaimele şi foamea,
dincolo, tata mă cheamă să subjug visele
ca să încapă în puţinul leagăn de fericire
pe care un zeu nevăzut şi nicicând cunoscut
mă tot amăgeşte că îl am şi în care atârn,
dar mereu
legăturile şi mâna ce mă alintă mă scapă.

De acolo a început joaca
ce tot strecura prin râs izvorul
şi aşeza sâmburele nimicului la palagă
pentru a fi dus unde odihneşte zborul,
la un popas neaşteptat, niciunde;
aici vremea - veşnic şi neobosit oaspe -
apleacă odihna înspre moarte
şi ascunde viaţa cu grabă
ca să-i dea visului parte.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leto

ştii, atunci când tu îmi verzi
capilarele distincte
florădesele dezmierzi
în căciula ta fierbinte

Sena cursă când mă prinde
cu antetele de-o şchioapă
şi de-o vinde şi de-o vinde
tu bea vin când eu beau apă

Leto, vrei şi tu pi seţ
într-o margine de ronde
alfabeta unui creţ
a sub râs ca la Gioconde

ştii, atunci când nu ne verzi
crezul meu şi gura stângă
ne scutesc de doi diezi
Leto, vrei şi tu să plângă?

vrei, nu vrei, nici tu, nici ei
n-au n-aveţi n-avem tremei
capi hilari doamne tu dormi?
nu, eu domn şi tu n-ai somn

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
şi voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
ştiu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e şi cireşul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e şi o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor creşte linişti
în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dean, dacă acest demon le-a ucis pe mama şi pe Jess, iar tata încearcă să-l prindă, atunci noi trebuie să fim acolo. Trebuie să-l ajutăm.
Dean: Tata nu vrea ajutorul nostru!
Sam: Nu-mi pasă.
Dean: Ne-a dat un ordin.
Sam (pe un ton ferm): Nu îmi pasă. Nu trebuie să facem mereu ce spune el.
Dean: Sam, tata ne roagă să ne continuăm lucrul, să salvăm vieţi, este important.
Sam: Bine, înţeleg, crede-mă. Dar e vorba doar de o săptămână, pentru a afla nişte răspunsuri. Pentru a ne răzbuna.
Dean: În regulă. Uite ce e, ştiu ce simţi.
Sam: Serios? (Dean pare şocat la auzul tonului lui Sam) Câţi ani aveai când a murit mama? Patru? Jess a murit acum şase luni. Cum naiba să ştii ce simt eu?
Dean: Tata a spus că e periculos. Pentru oricare dintre noi. Adică, sigur că ştie mai multe decât noi, aşa că dacă el spune să nu ne amestecăm, asta vom face.
Sam: Nu pot înţelege încrederea oarbă pe care o ai în el. Adică, nici măcar nu-i pui la îndoială deciziile.
Dean: Da, asta face un fiu bun!

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,
Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,
Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai larga gândire şi acţiune,
Acolo în Raiul libertăţii, o, Tată, acolo să se trezească ţara mea!

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

JUMĂTATEA DE CER

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţial, am strâns un geamantan de bani şi am zis că mă duc la un meşter în ale actoriei. Pe vremea când toată lumea alerga în Bulgaria şi în Turcia după rulmenţi, mercur, săpun, ciorapi şi alte lucruri, eu mergeam şi stăteam cu orele la Biblioteca Sadoveanu. Într-o zi, am văzut un volum de Constantin Stanislavski şi unul de Viola Spolin, care explicau, punct cu punct, că actoria e aşa, aşa. Şi eu m-am gândit că făceam din instinct tot ce se spunea acolo. Ce-mi mai trebuie mie meşter? Şi atunci, m-am uitat la geamantanul cu bani şi mi-am zis: "Ba nu, banii ăştia îi ţin!". Am avut dreptate.

citat din Costel Caşcaval
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în oglindă

La primul cântat de cocoşi,
Mama ne umplea buzunarul cu rouă,
Noi plecam uzi până-n cer, radioşi,
Când tata tăia întunericu-n două.

Cupola discretă ne-mproşca cu catran
Dar simţeam cum ne mângâie briza...
Paşii pe cer îi făceam simultan
Plin de jderi, lunecând cu banchiza.

Ne cădea alburii, picături de pe frunte,
Nişte perle rotunde, acolo pe glod,
Dar topeam în ozonul de munte mereu
Duhuri turbate vuind lângă pod

Se rupea întunericu-n palme,
Frământat de mânerul samarului greu,
Stelele reci zornăiau zori mai calme,
Între pas şi-ntre suflet mereu.

Într-un cer de rotiri aburoase
Ţinta fierbea ca cenuşa-n nălucă
Steaşina minţii tăia pân-la oase,
Jariştea lumii cu fum de ulucă!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost singur la părinţi, dar nu am fost un copil sărac. Noi am trăit din banii lui tata. Mama n-a lucrat niciodată, a fost casnică. Ea a avut grijă de noi toţi, iar tata ne-a ţinut: pe ea, pe mine, şi pe el. Nişte oameni normali, stând într-o casă cu chirie undeva în vecinătatea Casei Poporului... Acolo am locuit toată copilăria mea.

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măseaua (fabulă)

Acolo unde trec, la vale... amestecate,
Cu băuturi alese, diversele bucate,
În clipele de groază stupidă şi abjectă...
Măseaua se declară supusă, dar defectă...
Şi-ţi vâră un cuţit până-n picioare!
O!... De-ai putea ţipa precum te doare!...
Iar dacă simte reci fiori de cleşte,
Te lasă uşurel şi chiar o mai slăbeşte;
Găseşte cum şi ce, deretică prin casă
Şi-ţi lasă loc de poftă şi la masă!
Dar dacă-o zgâlţâi cu semeţul cleşte,
Stă rece, neclintită... bărbăteşte
Şi te împinge să constaţi că vina,
O poartă o străină - întâmplător vecina-
Aşa încât. pornit să spulberi răul,
Tragi de măseaua bună cu... lasoul!...

Morala
Dacă asculţi de scrâşnet de măsele,
... Rămâi fără ele!

fabulă de Constantin Păun (1987)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din nord

unde ne sunt zeii puternici de
pin şi stejar din care morţii
noştri ciopleau porţi cerului
tu duh al pământului lasă-i să
mă găsească să mă ridice din praf
şi iar şarpe tânăr să fiu căutând
printre crengi cuibul luminii
din nord lumina ce lasă pământul
transparent o dată la o mie de
ani mai fă-mă cântecul lor sălbatic
să-l cânt prin focuri să sar şi
ieşind din mine curat ca un prunc
să privesc cu dispreţ la cel care
am fost când mergând în genunchi
credeam că am aripi

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde murmură izvorul
Şi printre stânci coboară neînfrânt,
În valea unde lăcrimează dorul,
Pe firul ierbii legănat de vânt...

Acolo unde-n lunca solitară,
Pândeşte Luna dintr-un colţ de cer
Şi-acelaşi cânt de nai şi de vioară,
Îl regăsesc prin orişice ungher...

Acolo unde codri goi oftează
Când rândunelele în zbor se duc,
Când rând pe rând cocorii emigrează
Şi se usucă frunzele de nuc...

Acolo unde-s toamne-mbelşugate
Iar primăverile nicicând nu mor
Şi unde iernile-s de basm prin sate
Iar cerul verii n-are niciun nor...

Acolo unde marea-şi cheamă valul
Să mângâie nisipul iar şi iar
Şi Dunărea îmbrăţişează malul
Urmându-şi tainic drumul milenar...

Carpaţii-şi pun cununi de flori pe creste
Şi sunt păstori cu turme la păscut,
Acolo e-un tărâm ca de poveste,
Acolo-i ţara-n care m-am născut...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (1 decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile de vară

Cât sunt de frumoase nopţile de vară
Când ne iubim pe malul mării!
Lumea îmi pare atunci
Un amurg la lăsatul serii.

Cât de minunate sunt nopţile de vară
Când ne iubim pe nisipul fierbinte!
Dragostea îmi pare atunci,
Un poem scris din trei cuvinte.

Cât de fermecătoare sunt nopţile de vară
Când ne ţinem de mână.
Marea îmi pare atunci
Mai calmă, mai frumoasă şi mai senină.

poezie de Vladimir Potlog (10 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat să trăiesc

motto:
"Atunci când am încetat să mai fim copii, înseamnă că deja am murit." -
Constantin Brâncuşi

înviorată de limpezimea apei,
îmi oglindesc chipul în fântâna
satului, întorcându-mă într-o lume,
unde sunt iarăşi copil între copii.

mereu creativi, inventăm reguli.
adesea, ne certăm, supărarea
nu prinde viaţă, reîncepem
jocul cu aceeaşi vigoare.

mai târziu, am uitat să trăiesc.
tristeţea, furia, îndoiala, cândva, ploi
scurte de vară, nu mai trec atât de uşor.

mă îndepărtez de evenimente
iar curgerea vremii mă ajută să văd cum
în labirintul existenţei, nimic nu a fost întâmplător.
esenţialul rămâne salvat în memoria cosmică.

când nisipul clepsidrei îşi opreşte perpetua
alunecare, culorile vieţii continuă să deseneze
o harta interioară, invizibilă la o simplă privire.

poezie de Rodica Dascălu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!