Nudul culcat al lui Modigliani

ocrul cu reflexe portocalii
se logodea cu maroul crud al cafelei,
vişina putredă cu verdele tinereţii abia trezite,
pielea aurie a nudului se răsfăţa languroasă
plină de nurii înfloriţi ai virginităţii răspândite
pe aşternutul roşu de culoarea rubinului
şi pe verdele primăvăratic al pernei,
acolo îşi legănase dorurile nemărturisite
acum femeia îşi deschidea braţele de culoarea marmurei
parcă a rugă sau a chemare
într-o expresie a dăruirii totale
ochilor păgâni ai pictorului
căzut parcă într-o ataraxie
şi melancolie visătoare,
într-o linişte a sufletului.
doar ritmul tainic al liniei trupului
tânjea după expresia naturalistă
a nudului culcat în tonuri calde...
trăia, vezi bine, în culori, maestrul,
totdeauna între mărire şi decădere,
totdeauna între moarte şi renaştere.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albul, cremul, galbenul pai şi portocaliul sunt culorile cele mai sănătoase. Aş putea să adaug şi verdele deschis, căci este culoarea predominantă din natură; negrul, maroul şi roşul aprins îndeamnă la fărădelege – un om furios vede roşu în faţa ochilor.

Swami Panchadasi în Aura umană
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea sufletului (Interogare de pictor)

- Culorile sunt calde şi reci,
şi nonculori...
Sufletele sunt reci şi calde,
şi pustii...
Fiecarui om
ar trebui să-i vină o culoare...

Oare ce culore eşti tu?

- Eu sunt culoare colorată!

- Culoarea verde?!
este cea mai dragă culoare a ochilor
şi a psihicului uman,
care calmează, odihneste...
Dar este o culoare rece!

Roşu?!
Este o culoare care te oboseşte.
Trezeşte în tine ură...
suparare...
nervi...
Dar este o culoare caldă!

Ce culoare are sufletul tău?

- Sufletul meu nu are culoare...
Îl simţi,
dar nu îl poţi atinge...
Îl poţi vedea
decât dacă crezi tare în el...

Sufletul meu?!
E un amestec
între albul pur şi negrul demonic...

Pictează-mă-n creion,
maine, va fi nevoie de corectură!

- Da... dacă toate sufletele ar avea culoarea lor,
ar trăi pe o paleta...
Dar... Nu...

Nu...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (6 august 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt într-o stare de calm ca aceea realizată de un narcotic. Parcă nu mai am nervi, parcă sunt tocite capetele sensibilităţii mele. Parcă nu mai funcţionează un anume mecanism, care făcea legătura între bine şi lumea din afară.

citat clasic din Cella Serghi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea toamnei...

Iată toamna a venit cu sau fără viză,
Lăsăm visele şi ne regăsim pe noi
Tot ce-a fost frumos punem în valiză
Frigul vine şi noi evadăm prin ploi.

Ar fi bine să evadăm în soare
Cu culoarea unui alt anotimp
Să pictăm ca-ntr-o visare,
Am vrea să lăsăm timpul fără timp.

Pădurea cu mii de culori să-mi arate
Că eşti singur şi a nimănui,
Cad frunzele galbene ca în poveste
Şi poţi iubi din nou doi ochi căprui.

Vezi cărarea din culoare în culoare,
Iar ecoul ce răsună e acolo doar o muză.
Nud e copacul când natura moare
Şi pe jos ne ascundem într-o frunză.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persistenţa memoriei

un ţărm marin apocaliptic, iubite
brodat cu ceasuri parcă topite de soare
parcă răsfrânte peste miticul timp,
freamătă materia topită în cazane solare
curge în magma timpului revolut.
suspendată într-o stare de vis aievea
mă joc cu ideea de timp absolut
mi-ntorc toate ceasurile vieţii vândute
acestei mirifice patimi numită reverie
acestui vis tainic aureolat- numit poezie-
şi ele mi-arată ora memoriei absolute
doar ea este ora adevărată şi profetică, iubite
pe noi, un ocean de iluzii ne înghite.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-ai cules din ţărână...
Şi m-ai cuprins tainic cu palmele sufletului,
ca pe o lumânare stinsă.
Şi-ai suflat peste mine cu zborul tău...
cu dorul tău...
cu setea ta...
înviindu-mă...
Pâlpâiam timid... cu teama de-a nu te arde
şi ca în faţa unei icoane
am îngenuncheat...
Era înălţător,
parcă amândoi atingeam cerul...
Cu pumnii strânşi ca într-o rugă...
într-o încrâncenare de durere...
am început să ard înalt
Şi mirată... să luminez din nou.
Uşor, am început să mă preling printre degetele tale
şi toată făptura mi s-a umplut de tine...
Un mănunchi de mine şi tine...
dincolo de lume...
Mi-e lumina, dragul meu...
mi-eşti caldă şi blândă lumină...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pietrei din răscruce

Într-o noapte senină, când luna e plină,
Între frunze caduce o piatră străluce;
Frumuseţea-i divină tristeţe alină,
Aşezată-n răscruce, ţine loc de cruce.

Cine-i, Doamne, de vină, când mama suspină?
Doar ei se pot aduce lacrimi să usuce
Într-o noapte senină, când luna e plină,
Între frunze caduce, pietrei ce străluce.

Răsăritul să vină, sub pleoape lumină,
Risipindu-i năluce, gândul să-i educe,
Rugă în cer îi duce, dureri îi reduce,
Pentru a ei tulpină, o mamă se-nchină

Într-o noapte senină, când luna e plină...

rondel de Olguţa Trifan (17 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tulnice de tei înflorit

în miezul de stea din ohii tăi
se aude cântatul reginei nopţii
ca o chemare suavă de îngeri
undeva între două inimi flămânde
se ospătează un ren cu botul roşu
parcă rupt din cine ştie ce întindere albă
unde până şi vulcanii erup imaculat
iar lupii urşii vulpile
chiar şi balenele
refuză culoarea
pe când soriceii dalbi
ronţăie în şoaptă fulgi de nea

între lună şi noi doar un motan alb
poate şi un pic din troia
cât să pară de lemn toţi lipiţanii
iar caleştile colorate de curcubeu
vii precum vrejul dovlecilor fermecaţi
crescuţi din cenuşa poveştilor
ne aşteaptă să visăm lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ochilor albastri

dimineţile mele încep cu tine
şi vocea ta atât de apropiată mie acum
urcă încet soarele pe cer
topindu-mi fiecare vertebră
de ce ţi-ar fi teamă că mă vei pierde
nu vezi cum destinul mă desenează deja
fluviu subţire în căuşul mâinilor tale?!
aşa se nasc poemele mele
din kilometri de aşteptare
până când ne vom întâlni
şi braţele ţi se vor desprinde din umeri
înconjurându-mă cu o mare de linişte
la fel de firesc precum cerul
înveleşte pământul în aripile sale de tul
abia trezită din somn pasăre diafană
această duminică are culoarea ochilor tăi

poezie de Adriana Marilena Simionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

iubeşte-mă femeie într-o noapte
la sânul tău adorm
e tainic vis, e dulce amăgire
offf, Doamne, cine ştie...
iubeşte-mă femeie pe un ţărm de mare
şi mâine vom fi iarăşi înapoi
ce dulce legănare între curenţi marini
iubeşte-mă pe pajişti de munte
în labirintul vieţii să ne pierdem paşii
ne vom întâlni pe culmile visării
vor suspina ferigile pe drum
în crângul crud
unde într-o noapte am sărutat o fată întâia dată
cu lacrimi pe obrazi te pierzi în braţele iubirii
şi surădeai suspinului dintâi
eşti mare, eşti pădure,
eşti vraja clipelor ce vin
iubeşte-mă femeie, încă o dată, într-o noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vii?

Mărită primavară, ţie, nu-ţi este dor
De noi, ce te -aşteptăm de-o veşnicie parcă?
Întoarce-te acasă, dă vieţilor fior,
Cuprinsă de iubire, căldura o dezbracă.

Te laşi ca o mireasă de mire aşteptată
Pe patul cu mătasuri, înflăcărat fecior
Tu vii parcă de veacuri ştiindu-te adorată
Paradă faci cu nurii, eşti nopţilor decor.

Purtându-ţi frumuseţea, parfumul şi culoarea
Eşti anotimpul vieţii, cântat, mărit, pictat
Cum numai ea femeia atotcuprinzătoarea
Mai este aşa slavită, iubită... de bărbat.

Îngenunchem în taină şi te rugăm să vii
Că fără tine parcă nu mai exista viaţă,
În verde crud pictează anostele câmpii
Ninsori pune de floare şi zâmbete pe faţă.
..............................................................
Noi îţi vom pune lauri, te vom încorona
Regină-n anotimpuri şi-a învierii stea!

poezie de Angelina Nădejde (23 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ei de poezie

Nici bine nu m-am culcat
şi-am sărit din nou din pat
şi uite-aşa cam într-o doară
pana iau în mână iară

Unii-ar zice e într-o doagă
poezia domnilor se roagă
să n-o întind iar pe hârtie
însă nu pot fir-ar să fie

Umblă golu-n mine parcă
şi plutesc iar într-o barcă
ba pe stânga ba pe dreapta
uite versul poate-i treapta

M-aş culca poate la loc
însă pana mi-a luat foc

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor tăi

M-am pierdut în verdele ochilor tăi
şi-am alergat până am ajuns departe
în adancul inimii tale.

Minunată se vede lumea,
însă tu o vezi cu bunătate,
iar eu alerg mirată prin ei.

Ce bine şi ce lumină e acolo
... dar ai clipit şi m-am regasit
fericită că sunt "lumina ochilor tăi"!

poezie de Lusiana Drăguşin (18 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Femeia aceast tăcută şi brună
Cu gândurile grele ca ciorchinele
A fost cândva iubită de un poet.
Coama trupului său juca
Printre îngeri şi printre vulturi
Ca un fâlfâit de aripi
Ca o alergare de cai pe păşunile pieritoare
Mereu iubită între icoană şi sărut
Sângele bărbatului
Era mereu chemat să-ngenuncheze
Înaintea pădurii de crini.
Când iubea,
Ea rodea lângă cer
Şi respira lângă fluturi.
Dezerta printre graţiile poemului
Să mângâie botul lupilor
Ce-se-ntreceau într-o simfonie sinistră,
Se-nchidea în ochiul poetului
Cu spaima şi cu răsuflarea iedului.
Poetul o privea dinadins
Ştiind că o va pierde de dragă,
Pe ea, femeie de tanagra şi de fum
Iubirea sufletului său nebun.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

într-o zi de luni
am murit,
am murit pentru a mă vedea din nou
într-o zi de marţi.

miercuri a fost un fel
de joi petrecut într-o vineri
în braţele tale

în braţele unei zile de sâmbătă,
cu duminica împărţită
pentru două jumătăţi de suflete...

pentru tine
pentru mine

pentru noi
de-a pururea într-o moarte vie.

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia simplităţii

Îmi dau seama
că nu pot să ţin ritmul
cu oamenii care bat pasul pe loc.
În goana după fericirea perpetuă
sunt trasă de picior
în cascada timpului,
în plină eră a grabei.
Îl invidiez pe bătrânul din junglă,
el are timp să înveţe orice,
are timp sa doarmă un somn fertil,
să cureţe pe îndelete coaja unui fruct,
să observe semnele trecerii in albia râului.
Are timp să nu îşi propună nimic.
M-am îndepărtat de verdele crud.
Simplu,
în câteva nopţi
în care visele se iveau tot mai pale,
în câteva dimineţi cu alegeri
între nuanţe de confort aparent,
pe care nimeni nu are timp să le distingă niciodată prea bine.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară

Te aştept într-o seară să vii,
Depărtări să pălească uimite,
Până ieri se credeau infinite,
Iar acum parcă nici n-ar mai fi.

Te aştept într-o seară să-mi spui
De iubiri care nu au sfârşit,
De un vis ce s-a vrut împlinit,
Făr-a da vreun tribut nimănui.

Poate-am spus, poate sper doar să ştii
Că iubirea nu are hotare,
E-o cerească şi pură-ntâmplare,
Te aştept într-o seară să vii.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de solstiţiu. În lumea cu multe lucruri

ploaia intră în pământ doar respiraţia
pulsează într-un verde crud
aproape de oameni
foarte aproape
se aude un ţârâit de greier
verdele strâns în jurul meu
îndepărtează cerul
cu aceeaşi strălucire
o rază flirtează
cu mine

cine s-o mai înţeleagă şi pe asta

poate veşnicia începe de aici
din verdele acesta sau din
fanta în care m-am aşezat să
privesc lumea

într-un moment de sinceritate

oricum nu-mi pasă prea mult
confuz şi suferind de iubire
într-o zi o să mă îndepărtez
cu o jumătate de viaţă
lăsând într-o parte
lucrurile prin care nu
am trecut niciodată
şi-n cealaltă
patul
măsuţa de scris
(cu o lumânare în sertar)
veioza
bloc notess-ul

şi
alte nimicuri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!