Din rastelul zării

Din rastelul zării s-a furat o puşcă,
Câmpul are lipsă un măr pădureţ
Pe sub spuma apei, disperarea mării,
Nu pune pe clipă nici un fel de preţ!

Voi care aţi luat-o, puşca unde este?
Cerul fără pază cade pe pământ,
Terminaţi şi singuri şi să-mi daţi de veste,
Când cade o ploaie caldă de cuvânt.

poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1963)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din rastelul zării

S-a furat o puşcă din rastelul zării,
câmpul are lipsă un măr pădureţ,
pe sub spuma apei, disperarea mării,
Nu pune pe clipă;nici un fel de preţ!

Voi care-aţi luat-o, puşca unde este?
cerul fără pază, cade pe pământ,
terminaţi şi singuri şi să-mi daţi de veste,
când cade o ploaie caldă de cuvânt.

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade lacrima
strivită între pleoape
unde e cerul?

haiku de Constantin Păun din Foşnet de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această ploaie de martie

nu cade şi ea ca orice ploaie
cade năvalnic măsurând în invizibile fire
pe ieri în azi
până mâine
se învârteşte în jurul meu
neîmpuţinată ar vrea să mă ocolească dar se răzgândeşte
apoi mă înveleşte cu năframa-i transparentă
această ploaie de martie
ce cade în sus apoi se răsfiră dintre nori
ca un cântec de păun
duplicat în toate oglinzile fanteziei
să-l asculte
grădina
ce vieţuieşte sinceră
nimic nu o costă să fie
mai răbdătoare cu dorinţe de confidenţe decisive
fără dor de a fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În şi de martie

nu cade şi ea ca orice ploaie
cade năvalnic măsurând în invizibile fire
pe ieri în azi
până mâine
se învârteşte în jurul meu
neîmpuţinată
ar vrea să mă ocolească dar se răzgândeşte
apoi mă înveleşte cu năframa-i transparentă
această ploaie de martie
ce cade în sus
să se răsfire dintre nori
ca un cântec de păun
duplicat în toate oglinzile fanteziei
să-l asculte grădina
ce vieţuieşte sinceră / nimic nu o costă să fie
mai răbdătoare /
cu dorinţe de confidenţe decisive
fără dor de a fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul pădureţ
căzut între cercuri –
revolta apei

haiku de Constantin Păun din Foşnet de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate.

Arsenie Boca în Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din sec. XX (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi azi mai plouă –
cerul cade prăbuşit
peste antene

haiku de Constantin Păun din Foşnet de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

Mă trezesc în toiul nopţii, iar patul meu e marea.
Din adânc peştii mă strigă să-mi dezvăluie ceva.
Fantomaticele valuri marea palidă le-mprăştie,
roşii ochi pe ceru-aprins mă privesc înţepeniţi.
Şi ei strigă şi gravează cerul în venin părelnic
ce cade ca printr-o ploaie în marea fără păvază.
Mă feresc de el, dar mă înec în apa mării viciată
şi mă scufund,
şi mă evapor,
şi sunt una cu otrava.

poezie de Clara Baiguera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacostea

Nu e drog, nici sulfamidă,
Dar o-nghiţi ca pe un hap!
Şi în plus, deşi stupidă,
Îţi mai cade şi pe cap!

epigramă de Constantin Păun din Cu ochii-n patru (1991)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pământul cade pe mamă, cerul cade pe fiu.

aforism de N. Petrescu-Redi din Maxime şi poeme (2006)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Vreau să-mi zidesc la umbra fiinţei tale
Un adăpost de ploaie şi de vânt,
Iar lângă ea, unde privirea-ţi cade,
Aş vrea să-mi sap o groapă de mormânt.

poezie de Alexandru Devia din Două cuvinte (7 iulie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia fără bărbat

Femeia fără de bărbat
E ca ogorul nelucrat,
E ca Pământul fără ploaie,
Ca fără boabe o păstaie.

Femeia fără de bărbat
E ca smochinul cel uscat.
Ca oul fără gălbenuş,
Ca o ştampilă fără tuş.

E-o barcă fără de vâslaş,
O puşcă fără de puşcaş,
Corabie făr de catarg
Pierdută în al mării larg.

E ca Crăciunul fără brad,
Ca apa care n-are vad;
E ca grădina fără gard,
Ca trupul fără miocard.

E ca un corp lipsit de cap,
Un car lipsit de-al său proţap;
Apoi mai este, ia aminte,
Precum un creier fără minte.

Lipsită de bărbat, femeie
Eşti ca o broască fără cheie,
Eşti puşcă fără de cartuş,
Vioară fără de arcuş.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând

Eşti frunza care cade lin în palma mea
Jertfită vântului rătăcitor;
Eşti ploaie albă de cireşi în floare
Ce mi se-anină-n firele de păr.
Eşti frunza care cade lin
Să-mi steie la picioare
Chemată de-al pământului ecou;
Eşti iarba-naltă unduind în soare
Ce-mbrăţişează moale trupul meu.
Şi când la rându-mi fi-voi frunză
Smulsă din ram
Căzând rotit...
A cui să fie mâna care mă va culege
În sfârşit?

poezie de Viorel Mitea (8 februarie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Febra mării

Trebuie să plec pe mare iar – sub mine marea, deasupra-albastrul cer –
O corabie zveltă şi o stea să-mi lumineze calea-i tot ce cer,
Clicul cârmei, cântecul valului şi vela albă vibrând în vântul mării,
Şi ceaţa gri pe-obrazul apei, şi zorii gri pe geana zării.

Trebuie să plec pe mare iar, mă cheamă refluxul cu glasul lui sonor,
E-un chiot sălbatic, un strigăt clar pe care nu-l pot să-l ignor;
Şi tot ce cer e-o zi cu vânt şi cu nori albi plutind pufoşi pe cer,
Şi spuma mării-împrăştiind albi fluturi, şi, chemând, un pescăruş stingher.

Trebuie să plec pe mare iar, spre-o viaţă de ţigan nomad sau de-albatros,
Pe drumul pescăruşilor şi-al balenei – unde vântul e-un cuţit tăios;
Şi tot ce cer e gluma bună-a unui camarad voios şi fericit –
Somn împăcat şi vise dulci când lunga farsă se va fi sfârşit.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere în doi

Ploaia cade oblic peste noi
Vântul iarăşi a tristeţe sună
Parcă-şi rupe ultima lui strună
În frunzişul veşted din zăvoi

Urmele de paşi rămân intacte
Un pământ jilav plin de striaţii
Parcă suntem singuri vinovaţii
Clar-obscurul pe cât de compacte

Ploaie deasă şi măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă

Câtă greutate iar adună
Gândurile de acelaşi soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăşi a tristeţe sună...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade timpul

Cade timpul dintr-un pom
Si dă să se facă - om;
C-a visat el că e fruct,
Că-i virgulă... si.. nu-i punct!

Cade timpul într-o doară
Parcă-ar fi o coaptă pară...
Şi-ntr-o gură de sub cer
A alunecat - stingher!

Cade timpul, că-i sătul
Să mai stea sus, în pătul!
Din cocon rotund - de clipă
A făcut - timpul - aripă!

Cade timpul si îşi tunde
Pletele ce cad - secunde
Făcând tumba - rostogol
Într-un magic, sacru, bol!...

Cade timpul într-o pâine,
Coaja-i azi si miezu-i mâine.
Îi mai scapă de la gură
Amintirea - firmitură..

Cade timpul într-un ceas
Ca să capete un glas.
Zvârle-apoi cu bolovanul
Şi ne prinde - cu arcanul!

Cade timpul peste stea
Să facă din ea - perdea,
Să ne aibă demâncare
Fluturi ce zburăm - sub zare....

Cade timpu-n chip cioplit
Îngâmfat si infinit....
Dar îi spun eu o părere:
"Ce e timp, ca timpul piere!"

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glin

Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparenţă,
de un aer uşor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot aşa
cristalele de
Boemia.
Şi ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ,
la
Greul
Pământului.
Şi viermii
de o strălucire vâscoasă,
viermii
care au dat de mărul cel bun,
glin, glin
sună a lor cantilenă, vă spun.
Şi fulgerul cade aşa,
încrucişând sabia.
Şi clipa dacă mai trece
ca un soare sumbru
voi asfinţi,
vai de mine, mort voi mai fi,
fără amintire, fără istorie,
în castelul meu interior
dezbrăcat de glorie,
în pădurea
dezbrăcată de frunze,
cu palid nimb
în întomnarea iluzorie.
Îmbrăcaţi pe cei goi,
rătăciţi, rătăciţi
pe stradela cu numele
de ţi se face frig.
Este un sacrilegiu
apariţia lor,
a rătăciţilor
pe zgribulita stradelă
cu schelete calcinate de frig.
Daţi-le haine de fier,
daţi-le botfori de fier.
Ploaia nu mai sună lin
al său lamento, glin, glin.
Cade acum
o ploaie de fier,
o ploaie monumentală,
ca un uriaş giuvaer.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar lacrimi

Afară ploua cu lacrimi de îngeraşi,
Eu te priveam îngenuncheat,
Şi te-ntrebam:"-De ce mă laşi?"
Nici azi răspunsul n-am aflat.

Acum stau singurel şi plâng,
Pozele mi le-ai furat pe toate,
La piept nu am ce să mai strâng,
Ploaia iar îmi cade pe ceafă şi pe spate.

Îngerii în cer încep să tune,
Şi-ncep să plângă lângă mine,
Stau şi rostesc o rugăciune,
Să te-ocrotesc mereu pe tine.

Mai ţii minte acel început
În care eram doar noi doi în ploaie?
A fost frumos, dar azi doar lacrimi
Mai umblă câmpul în şuvoaie.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

ploaie

Ploaia este un văl. La fel cum mătăsurile şi dantelele dau un alt aspect picioarelor şi sânilor femeilor, şi ploaia pune în valoare locul în care cade.

definiţie de Martin Page în Despre ploaie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!