Febra mării

Trebuie să plec pe mare iar – sub mine marea, deasupra-albastrul cer –
O corabie zveltă şi o stea să-mi lumineze calea-i tot ce cer,
Clicul cârmei, cântecul valului şi vela albă vibrând în vântul mării,
Şi ceaţa gri pe-obrazul apei, şi zorii gri pe geana zării.

Trebuie să plec pe mare iar, mă cheamă refluxul cu glasul lui sonor,
E-un chiot sălbatic, un strigăt clar pe care nu-l pot să-l ignor;
Şi tot ce cer e-o zi cu vânt şi cu nori albi plutind pufoşi pe cer,
Şi spuma mării-împrăştiind albi fluturi, şi, chemând, un pescăruş stingher.

Trebuie să plec pe mare iar, spre-o viaţă de ţigan nomad sau de-albatros,
Pe drumul pescăruşilor şi-al balenei – unde vântul e-un cuţit tăios;
Şi tot ce cer e gluma bună-a unui camarad voios şi fericit –
Somn împăcat şi vise dulci când lunga farsă se va fi sfârşit.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să mă duc la mare din nou, la singuratica mare şi solitarul cer; şi tot ce voi cere nu va fi decât un vas şi o stea care să mă ghideze.

citat din John Masefield
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, n-am să plec...

Nu, n-am să plec!
Cu roua dimineţii m-au primit trandafirii
şi-acum, în toamna vieţii
m-am predat iar iubirii!

Nu, n-am să plec!
Corabie vie, pe valuri plutind,
eu te chem să-mi deschizi orizonturi
şi-mpreună, de vrei, să pornim către porturi!

Nu, n-am să plec!
Cât mai înfloare teiul şi plopul înalt
şi ne mai fac umbră din înalt,
sub ochii tăi, iubirea vreau să îmi tac!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Vreau să plec acolo unde se termină cărările
acolo unde pot să ating cerul,
umbra unui stejar crescut din bătrânime
să-mi fie loc de casă şi ramurile lui să-mi fie acoperiş,
liniştea să-mi fie prieten când singurătatea mă adulmecă ostil
iar vântul de amurg să îmi mângâie trupul
atunci când iţi mai duc eu dorul acesta derizoriu chiar ridicol uneori.

Vreau să plec acolo unde să fiu doar eu cu marea
nemărginirea albastră să o respir, să o simt până în oase,
pe stănci negre din lavă nouă crescute să mă răcoresc,
valurile însetate să mă sărute-n ritmuri vii
primite cu surâsuri dulci pierdute-n infinit.

Vreau să plec acolo în pustietăţi deşarte
unde lumina de alamă nu cruţă niciun gând
topeşte minţi mărunte, întunecate gata de teluricul stăpân
ce viaţa ne-o conduce cu un orgoliu de jupân...

Vreau să plec acolo unde chipul nopţii îmi surâde
şi-ntunericul mă acceptă ca pe un copil de al său,
acolo în pânza lunii să adorm neîmpovărată
prinsă-n vis să înot cu stele dansatoare
în valsul cosmosului infinit.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi va fi dor – dar lasă-mă să plec

Când voi ajunge la capătul drumului,
Iar soarele va fi asfinţit deja pentru mine,
Nu vreau ritualuri în camere umbroase;
De ce să plângi un suflet regăsindu-se pe sine?
Să-ţi fie dor un pic, dar nu pentru mult timp,
Şi nu sta-ngenuncheată, ca omul ce trage la edec.
Aminteşte-ţi iubirea pe care-am împărţit-o.
Îţi va fi dor – dar lasă-mă să plec.
Toţi trebuie să facem călătoria asta
Şi fiecare e sortit s-o facă singur. Lasă,
Totul este parte a unui plan mai mare,
Un pas, atâta doar, al drumului spre-acasă.
Când eşti singură, cu inima rănită, mergi la prietenii
Pe care i-am avut înainte de-aici să mă petrec;
Şi râzi la toate de care noi cândva am râs.
Îţi va fi dor – dar lasă-mă să plec.

poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un navigator îndrăzneţ

Uneori îmi vine,-aşa, să plec hoinar în lume,
Un navigator îndrăzneţ cutreierând pe mare,
O problemă,-atâta am, cine-o să mă-îndrume,
Dacă mama rămâne-acasă? Grea-întrebare.

Apoi, cine-o să-mi cânte de nani-nani oare,
Cine-o să mă legene-n bărcuţa mea de marinar,
Cine-o să-mi cheme îngeraşul seara la culcare
Şi să mă sărute că-mi spun seara rugăciunea clar?

Mă-întreb dacă-acel marinar nu-i cumva ghinionist
Şi nu se simte foarte, foarte singur când
Bate straşnic vântul şi dacă, abătut şi trist,
N-ar vrea să fie acasă, să pună iar piciorul pe pământ.

La urma urmei, nu mai plec hoinar în lume,
Până nu împlinesc opt ani renunţ la mare,
Mai bine mai stau acasă, departe de valurile-n spume,
Unde mama-mi alungă spaima doar c-o-îmbrăţişare.

poezie de Annette Wynne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O după-amiază pe plajă

Mă voi duce printre morţi, să-mi văd foştii prieteni.
Locurile de unde plec sunt prea de tot frumoase:
Undeva,-n sunet de talaz, vântul îngână marea de azur
Şi alături, solemne, se înşiră albe case,
Strălucind modeste în pacea peisajului din jur;
Departe,-înotători se-afundă-n străvezimi umbroase.

Nu pot să plec, deşi-aş putea pretinde că din mine-o parte
E deja acolo şi, parţial, o pot vedea, o arătare
Care, neexistând, rămâne-aceeaşi, neschimbată pururi.
Şi, totuşi, gândul plecării face ca întinsa mare,
Pământul şi înotătorii, eu însumi, să părem străini,
Străini aproape ca străinii care vom fi după plecare.

poezie de Edgar Bowers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvaşul

înzăpezit în drum spre casa
ce a fost odată a noastră
îţi scriu iubito
pe un strop de cer
pe lacul întunecat plutesc nuferi
albi nuferi
trup crud, parfum nud
ştii, nuferii se închid în apus
la umbra munţilor bătrâni
dincolo de ziduri este marea
curg leneşe valuri, se scurg pe nisip
murmur prelung, îngeresc
vin valuri, cad valuri pe stânci
ninge cu alba spumă
se înfige apa în pietre
renasc într-o vale
visând hipnotic o mare
sunt scoică pierdută în mare
în larg a rămas chemarea unui pescăruş
ce visa să plutească în zare
deasupra cerul larg, albastrul pur ireal
vino iubito
eu plec pe aripi de vânt
răscolind anotimpuri
să-ţi aduc iubito praf de stele, dintr-o mare
privirea alunecă pe ape
respir iubiri printre rânduri
semănând cuvinte crescând
cu marea mai aproape de tine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să plec

De-o fi să plec, în faptul serii
Să nu regreţi, să nu suspini ;
În noaptea grea să nu te sperii
Câ nu vor fi pe cer lumini!

Să nu-ţi iei chip de întristare,
Să nu dai lacrimi fără rost
De vise dulci plutind uşoare,
De tot frumosul ce ne-a fost!

Să-mi spui un zâmbet de-mpăcare
În seara-n care negreşit,
Îţi las iubirea la picioare
Căci în picioare m-a strivit...

Privindu-mi ochii, să te-apropii
Să mă îmbrăţişezi uşor
Să nu prindă de veste plopii,
Nici paşii pierduţi pe covor.

De-o fi să plec, rămâi cu bine
Şi să mă ierţi dac-am greşit
Cerând iubirii să aline
Înamoratul ne-iubit!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să plec

De-o fi să plec, în faptul serii
Să nu regreţi, să nu suspini ;
În noaptea grea să nu te sperii
Câ nu vor fi pe cer lumini!

Să nu-ţi iei chip de întristare,
Să nu dai lacrimi fără rost
De vise dulci plutind uşoare,
De tot frumosul ce ne-a fost!

Să-mi spui un zâmbet de-mpăcare
În seara-n care negreşit,
Îţi las iubirea la picioare
Căci în picioare m-a strivit...

Privindu-mi ochii, să te-apropii
Să mă îmbrăţişezi uşor
Să nu prindă de veste plopii,
Nici paşii pierduţi pe covor.

De-o fi să plec, rămâi cu bine
Şi să mă ierţi dac-am greşit
Cerând iubirii să aline
Înamoratul ne-iubit!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abator

Albise totul! Caii albi mestecau iarbă albă
fluturi albi devorau varză albă
călăii albi sugrumau flori albe
cireşe albe, moarte albă, pământ alb
marea albă...
Curcubeul
alb
spre alb
spre foarte alb...
Cineva de un dinte alb şi-a muşcat buza albă.
Şi-a curs un copil roşu
cu un strigăt roşu.
Şi Dumnezeu era incolor
incolor
iar greierii roz vindeau culori
pe sub mânâ
în spate la abator.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o plajă

împletesc cununi de gânduri
pe plaja goală
de lume, de viaţă, de toate
doar valurile ţipă uneori
când nu dorm, adun norii în palmă
curgeau bezmetici, aiurea
nu privesc, plec
plec, să ascund durerea, în cer
plec ca să mor
acolo sus, dincolo de zări
departe de voi
unde plâng în zare cocorii
pe ţărm, corbi negrii, neliniştiţi, se adună
plec, las în urmă cuvinte
legate cu fir de iarbă, verde-crud
să nu plece
alunec apoi în visare, în marea uitare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâtlanul albastru

Văd marele bâtlan albastru
Ridicându-se-n zbor dintre trestii,
Plutind cu curenţii de aer
Ca o velă întinsă pe mare
În care suflă vântul.

Aud cositoarea trasă de doi cai,
Le-aud în arşiţa amiezii de iulie,
Tropotul prin fânul verde;
Şi-i aud, când întoarce-atelajul,
Cosaşului vocea, cuvântul.

Văd crinii de pe pajişte
Cu pistruii lor tutunii,
Ulmii, norii mari şi albi;
Şi-întrega lume e-un vis
Care-şi susură-n trecere descântul.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.
E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.
E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...

În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de nori (si nu numai)

Dincolo de nori, stā iubirea
si sufletul meu printre stele...
fluturi albi se joacā cu vântul
si soarele râde...

Te chem din luminā si apā
si noaptea e linā si calmā,
tristetea-i plecatā departe
nici valul nu miscå...

Esti izvor ce tâsneste
printre suflete oarbe si må
joc cu iubirea ce mā prinde
în noapte...

Viata-i ca toamna, bogatā
în roade, dar vântul împrāstie
ziua si noaptea frunzele
moarte...

Îmi place copilul din mine
pe tine, de mult te-am uitat,
la masa întinsā cu vise
e loc de greseli si iertat...

Dincolo de nori stā iubirea
si sufletul meu printre stele
fluturii albi plâng usor
când nu esti tu printre ele!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sa plec

Am auzit ca nu ma vreti,
Vreti altceva, deci o sa plec,
Dar cand veti vorbi doar la pereti,
Stiti ceva, eu doar o sa plec.

Acuma nu-s importante
Clipele, clipele toate.
Degeaba mai dau acu' pe rec.,
Deci, pana la urma o sa plec.

Acum deageaba ma mai chinuiesc.
Am inteles ce vreti, o sa plec.
Chiar daca clipele nu se-mplinesc
Incerc sa ma opresc, o sa plec...

Da...
Tineti minte...
O sa plec...

poezie de Alexandru Corlan (16 noiembrie 2008)
Adăugat de Alexandru Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!