Sonet

încerc zadarnic să te-adun din stele,
tu te topeşti în fumul de cocori,
surpând văzduhul, cântec de viori
se cuibăresc în gândurile mele.

şi în nuntirea nopţii printre brazi
privirea-mi naşte nostalgii celeste
precum zisese-odată Malateste,
pe braţul meu, frumoaso, tu să cazi.

ne soarbe umbra timpului întoarsă
cu zimţii lui de lacrimă şi gând,
din vise sterpe ne trezim plângând,
ca frunza toamna cu nervura arsă.

cu linişti moi azurul se întoarce,
tu calci pe-un pod de fluturi prin văzduh,
e un blestem al vremii de la Parce.

ai fost dulceaţa mea dar şi otravă,
prin foşnetul de frunze scăpărând,
tot mai străină-mi eşti şi mai suavă...

poezie de Ion Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă regăsesc

Mă regăsesc în sunet de mare automnală,
În ochi de gând păşind prin argintie brumă
În culoare de cerneală pe boltă cu lacrimă aureală,
Când sufletul sărută malul în zbucium cu valul în spumă

Mă regăsesc în triste frunze ruginii tomnale
În zbateri de aripi prin vânt umede de ploaie,
În noapte croşetez poeme cu gândurile tale
Sentimente impregnate din suflet pe foaie.

Mă regăsesc în versuri scrise cu condei de soare
Pictate cu amintiri în toamna care plânge,
Pe pânză vremii şi a vieţii trecătoare
O lacrimă suspină cu mine-n ram se frânge.

Mă regăsesc pe portativul anotimplui cu vise
În dansul pescăruşului între cer şi mare,
Rătăcesc stângaci prin lume pe drumuri nescrise
Cu doruri ce aprind speranţe în roşii candelare.

Mă regăsesc în ochiul de copil, în firul de nisip
În rugăciune sacră cu tine-n fiecare seară,
Din lacrimă de lună zâmbet de rază să aduc pe chip
Brodat cu fir de suflet în albă dantelată beteală.

poezie de Valentina Geambaşu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas cu toamna

Bate vânt rece de toamnă
Gândurile mă apasă
Rămas bun frumoasă doamnă
Astăzi voi pleca de-acasă

Bate vântul printre crengi
Frunzele foşnesc de dor
Draga mea să nu mai plângi
Îmi va fi mult mai uşor...

Două sărutări pe buze
Cu arome de migdale
Şi prin foşnetul de frunze
Paşii mei se pierd agale...

Mă lovesc uşor de-o cracă
Pe aleea cu mulţi tei
Toamna asta ne dezbracă
Şi pe mine şi pe ei...

Tu rămâi seacă pe scară
Ei rămân la fel de goi
Ne vedem la primăvară
Frunze noi... săruturi noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă toamnei ruginii

Aleargă-n vânt, chihlimbării,
De sângeri şi de jad pătate.
Iar, pe poteca dintre vii,
Voal foşnitor de frunze moarte...
Pe cer aleargă nori... Pustiu
De păsări este cerul, azi
Şi în apusul sângeriu
Dansează cetele de brazi.

Aleargă-n vânt, chihlimbării,
Printre mătăniile de stele,
Frunze şi fluturi. Tu nu ştii
Că voi pleca şi eu cu ele?!
Nu ştii că în tăcerea grea,
Sub pleoapa vremii plumburie,
Ca un cocor eu voi zbura?!
Unde anume?! Cine ştie...

De sângeri şi de jad pătate
Mi-s tâmplele... Ce toamnă grea!
E-un drum, acelaşi... către noapte...
În toamnă iar voi evada...
Nemărginirile solare
În valuri plumburii s-au dus.
Mai tare toamna asta doare!
Lumina-n noapte s-a ascuns.

Iar pe poteca dintre vii,
Cănd trec aducerile-aminte,
Miros gutuile-arămii,
De bruma toamnei ceruite.
Copaci de-acum atât de goi,
Se-apleacă-n plângeri. Timpul trece
Şi plouă, plouă zi de zi
Şi-i tot mai rece, tot mai rece...

Voal foşnitor de frunze moarte
Se-apleacă peste chipul meu
Şi sunt un fluture de noapte
Căzând străin la pieptul tău.
Mă dor aripile întinse,
Cerşesc solarul jurământ,
Dar toate, de acum, sunt vise.
De mâine-am să devin pământ.

Pe cer aleargă nori. Pustiu
Se desenează în adâncuri
Şi pentru mine-i prea târziu.
Voi alergaţi către-nceputuri!
Pictaţi o altă primăvară
Pe pleoapa ochiului bolnav
De alb, de roşu, de lumină...
Plânge în toamnă ochiul cav...

De păsări, este cerul azi,
Gol precum cerul de furtună.
O pasăre te-nalţi şi cazi
Şi mii de cioburi se adună
Din carnea care a rămas
Plutind fâşii pe putred cer
Şi trupu-n rug de frunze-a ars...
Ce crud destin! Ce greu blestem!

Şi în apusul sângeriu
Se-nalţă rugi de inimi frânte.
Voal de mătasă ruginiu,
Bătând precum un ceas, ascunde
Lumina-n falduri de argint.
Şi tâmpla în zvâcniri se pierde
Precum un clopot... E târziu!
Se scurge toamna-n noi, se pierde...

Dansează cetele de brazi –
Jad şi cleştar, în dulci poeme.
Tu, taină,-n adormire cazi!
Ne laşi ale tăcerii semne...
Melancolie, vis, căderi,
În haosul ce ne-nconjoară
În pragul fiecărei seri,
În gerul aspru de afară.

Dansează cetele de brazi
Şi în apusul sângeriu,
De păsări, este cerul azi,
Pe ceru-nnourat, pustiu.
Voal foşnitor de frunze moarte...
Iar pe poteca dintre vii,
De sângeri şi de jad pătate,
Aleargă-n vânt, chihlimbării...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea în ispită

În sfera timpului melodii de orbită
Trec prin oasele mele înfipte adânc
În măduva luminii pătate de viaţă,
În umbra incertă cu ochii de ţânc.

Arzând ţin osia vremii în oasele mele,
Veşnicia pled de otravă întinde peste
Vânătoare din codri ninşi de poveşti
Şi fulgii credinţei i-adună din creste.

În emisfera mea poezia ta se ascunde,
O ascult străveziu cu limba uscată,
Cerul prinde rădăcini într-o biblie
Prin ninsoarea uitării de uitare uitată.

Abureşte cerul în calea-mi rubine,
Tu-mi aduci în palme izvor de fântâni,
O frunză mortuară anunţă intrarea
În stâna înaltă a elipsei fără stăpâni.

Stejarul îşi strâmbă coloana de frunze,
În cercuri se ascund aripile de iarnă,
Din văzduh glasul meu răguşit pornesc
Vocale îndulcite sfârşitului de toarnă

Nici o profeţie nu-şi schimbă culoarea
În sfera timpului fredonând pe orbită,
În măduva luminii tu-mi adăposteşti
Osia iubirii şi-o pierzi în ispită!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de februarie...

Satu-i cufundat în beznă, vântul vâjâie prin ramuri
Cu un scârţâit năprasnic rupe creanga unui pom,
Prin văzduh ninge cu fluturi, gerul prinde flori pe geamuri
Şi prin pâsla de-ntuneric... nici ţipenie de om....

Un tic-tac dilată timpul, e trecut de miezul nopţii
Printre case părăsite mă strecor uşor cu gândul
Au plecat vecinii mei unde le-a fost datul sorţii
Ori s-au dus la cele sfinte... Am rămas doar eu şi vântul...

Fac un salt spre absolut cu un gând şi-o rugăciune
Să ating nemărginirea... bat la uşile închise
Joacă pe pereţi fantasme, flăcări, gol, deşertăciune
Nu primesc niciun răspuns!... Doar un amalgam de vise...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

sentimentul meu creşte ca o floare
fecundată de fluturi în zări minunate
farmec discret plin de candoare
melancolie topită în zâmbete voalate.

fremătare suavă ca frunza de toamnă
trece prin iubire prin strune de vioară
peste mări necunoscute să zbor mă îndeamnă
cu vise depănate cu pe fuioare de seară.

trec anii prin mine ca ploaia prin răzoare
lasă în fiinţa mea un cântec duios
alungă regretele dincolo de izvoare
unde sufletul rezonează religios.

romantism solar cu gust de cicoare
mă înalţi spre universul melodios.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai pe ea, pe ea să o iubeşti!

Te-am alungat din gândurile mele,
Te regăseam în fiecare pas.
Te-am căutat întruna printre stele...
În mine-ai fost, mereu, suflet gingaş!

Printre atâtea trupuri efemere,
Sunt dorul unui suflet rătăcit
Care, nicicând, n-a încetat să spere
Că-n tine va găsi ce a dorit.

Îmi eşti altar şi templu deopotrivă,
Păcatele iubirilor îmi eşti.
Aud, în gând, o lacrimă ce-mi strigă:
"Numai pe ea, pe ea să o iubeşti!"

Piatră nu sunt, deşi mă voi o stâncă,
Nu sunt nemuritor pe-acest pământ.
Durerea mea-i atâta de adâncă,
Că nici Iubirea nu mai pot s-o cânt.

Degeaba-s zămislit din praf de stele,
Întregul Univers s-a năruit.
De aşteptări, poverile mi-s grele,
Cu amintiri nu poţi fi fericit!

În drumul meu sihastru către Cruce,
Mă-ndrept cu amintirea ei în gând.
Acolo unde trupul mi se duce,
Vor fi doi ochi, iubindu-mă, plângând...

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de toamna

Ma plimb prin toamna pe aleile-n rugina,
Si frunze frante plang sub pasii mei desculti,
Zambeste printre nori timida-o raza de lumina,
Iar vantul printre ramuri canta-ncet, de vrei s-asculti.

Ma plimb prin toamna sub stropii de ploaie,
La brat cu gandurile mele, pe carari, tarziu
Sunt fericit, si-mi curg pe-obraz lacrimi siroaie,
La amintirea c-am fost rob si-acum sunt fiu.

Ma plimb prin toamna coplesit de Har,
Si ma prostern si eu ca frunzele, cuprins de dor,
Inghenunchiat ma-nchin sub aripile vechiului stejar,
Cu ochii-nchisi, visand la cer, ma pomenesc ca zbor.

poezie de Marius Alexandru din Zboruri Sfinte (22 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi de lup flămând

Luna sparge negrul nopţii, ochii tăi de lup flămând
Mă privesc din dosul porţii, ca şi-atuncea, ca şi când
Voalul rochiei se rupe sub tăişul de argint
Al îmbrăţişării tale, când şi visele mă mint.

Mai alerg printre secunde, mai mă pierd în amintiri,
Ochiul vremii îmi ascunde frământarea din simţiri,
Şi mă-ntreb dacă sunt vie, dacă tu-mi mai eşti poem,
Dacă zbor în colivie, sau mă-nec într-un blestem.

Dacă plouă printre stele, sigur ai să înţelegi
Că sunt lacrimile mele risipite fără legi,
Şi dacă te doare braţul este pentru că-ţi sunt ram
Încolţit în carne vie, şi nu pot să mă destram.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual de toamnă

hai să ne luăm de mână şi să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieţii
şi să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeţii,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe, din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde, din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem al dragostei noastre
acum când toamna hoinăreşte prin noi,
şi udă cu lacrimi o floare din glastre,
nostalgice gânduri prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viaţa
şi cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar faţa
şi eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deşi era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ţi-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
şi m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi şi vise ascunde în ea.

sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu ştiu câta oară,
prin universul plin de stele si sori.

hai să ne luăm de mână, iubita mea doamnă,
aşa ca nebunii pe scări de mătase,
să facem din vise poeme de toamnă
să urcăm către ceruri prin ploi si vântoase...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (11 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum zboară viaţa-n asfinţit

Cum zboară viaţa-n asfinţit
Aşa încet pe-un ton şoptit
Precum se stinge-n van o floare
Şi-apoi de frig, uscată, moare.

Aud din depărtări cum cântă
Al vieţii imn cu taina-i sfântă
Şi cum răzbate peste vreme
Cu bucurie să ne cheme.

Cum anii-n urmă ni se lasă
Printre amurguri de mătasă
Şi viaţa asta ne tot poartă
Printre furtuni, bătuţi de soartă.

Cât vezi cu ochii numai cer
Şi vraja marelui mister
Cum prinde viaţă o fiinţă
În uimitoarea biruinţă...

Din truda vremii seculară
Seminţele ce germinară
Dădură roade pe câmpii
Şi ne-au născut pe noi, copii.

Cu trupul toţi dintro tulpină
Ne scoase Domnul la lumină
Prin timp cu aripi obosite
Cernuţi prin plasa unei site.

Nu vom învinge veşnicia
Căci ne-a fost dat vremelnicia
Şi ce se naşte tot dispare,
Aşa e viaţa, trecătoare...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of-tată

O stea... două stele... trei caise
se întoarce din fulger
cireada de vise
Trei brazi stau în rouă
scaune la masă
printre cruci se întoarce o mamă acasă.
Grauri bat cu silă clopotul în brazi
dintr-o bicicletă cad cireşe-amare
cu un an în urmă ne vedeam noi azi
te strângeam în braţe ca pe-o lumânare.
Fluieră ciocanul
cuie nu sărută
parcă ziua-i anul
parcă e bătută...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Copilăria dulceaţa vieţii
Ce te poartă in fericiri,
Făcându-ţi amintiri...
Trecând prin nostalgii...

Spulberând vise,
Ce nu au fost scrise;
Croindu-ţi un drum.
Ce s-a făcut scrum.

Zburând prin stele
Descoperind castele,
Balauri si domniţe.
Intrând în temniţe!

Dorind să ajung la castel,
M-am pierdut prin el.
Alergând in nori
Lovind cei doi sori!

Fugind spre pădure.
Uitându-mă în lume...
La luna de pe cer,
La oamenii... ce pier,
La bolta înstelată...
Cu suflete îmbrăcată.

Copiii cei mici,
Fugind spre mămici.
Neştiind în lume,
Ce amărăciune...

poezie de Ilie Andrei Harapascu
Adăugat de Ilie Andrei Harapascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leopardul solitar

nici o iubită n-a fost luna mea de sidef
şerpuindu-se prin fereastra oniric luminată
drept la mine-n tâmpla de vise sărutată
iubito, te-am sorbit ca pe-o otravă blestemată
la ospăţul hienelor din mugurii sălbatici.
eu, leopardul tău n-am fost niciodată acelaşi
fiindcă jinduiam cruzime şi iubire şi dorinţă de semizeu
şi-atunci Dumnezeu îţi punea făptura ta într-un poem
şi te priveam fără de ochii uitării ca pe o stea de mare
aşezându-te nu în universul fiarei jinduitoare
ci în galaxia lumii mele de fragedă stea
eu eram nisipul lunar, tu stea printre stele
plimbându-te pe orbita singurătăţii mele.
când mă priveai, împietream o clipă
din a timpului curgătoare aripă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de toamnă

Prin frunze alergam de mână
Şi m-alinta ca pe o zână
Eram dulceaţa lui iubită...
Azi sunt... peltea zaharisită!

epigramă de Gheorghe Gurău (octombrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele-ţi îmi cântă visul

În sărutul tău, femeie, buzele şoptesc timide
Când aştern pe ale mele vise din efemeride,
Am să le adun pe toate, picături nemuritoare,
Stropi din zâmbetul prin care îmi eşti lună, îmi eşti soare

Te voi legăna cu ochii, voal privirea-mi ţi-e pe umeri,
Pielea ta străluce stele, printre ele te enumeri,
Nici nu ştii... dar fără tine, cerul plânge câteodată,
Îi dispare tot albastrul într-o mare agitată

Dulce linişte sublimă, povesteşte-mi de iubire,
Doar acolo sunt acasă, precum într-o mănăstire,
Te ascult, de vrei, de-a pururi, glasul tău îmi dă bineţe,
Buzele-ţi îmi cântă visul, lângă tine-s tinereţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă goală de gând

Mișcătoare cetăți pe căi cu ruine,
dune cu urme de soare scorojite de tâmpla vântului...
Cerne vipie cerul pe-un obraz biciuit de viață
brăzdat de-atâta umblet printre resturi de drumuri.

Alung din curgerea de nisip a clipelor
amintirea galben-aurie a cetății de vise
pierdute printre atâtea secole de răzvrătire.

Tremurânde, în zare troițe înconjurate cu garduri de ghimpi
și varul alb sub care cariile vremii ros-au viața de rod
ascut ghimpele trandafirului ce-a ridicat din pământ
seva de sânge din care plâng petalele
iar coaja de nucă străpunge tălpile cu durerea uscată,
amară, a umbletului veștejit pe-o cărare luminată de stele.

De-ajuns că vremurile aspre și seci plouă pe-obraji
reci ca de piatră. Înteleg graiul statuilor, greu
ca o tăcere mai gravă decăt zborul păsărilor
către sâmburele de cer din care răsare lumina...

La fereastră mai apune o stea într-o flacără plină și caldă
iar în palmă mai țin un fir de nisip
și-o lacrimă... goală de gând, fragila și dalbă ca un vis cu aripi...
doar cerul răsare-n privirea-mi și luna într-un loc de inimă
ca un corn auriu din care îngerii își beau nectarul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna ca o frustrare

a venit toamna ca o frustrare
simte-i regretele într-un amurg
ascunde-i pudoarea
sub absenţa rochiei tale
sau chiar într-un sărut ceva
mai lung

a venit toamna ca o insinuare
îmbracă-te cu o câmpie de bronz
cu o ceaţă
cu ceva
încearcă să-i aduni roua cu buzele
sau sub pleoape
în odaia ta

încearcă să strângi cu mâinile deşirate
umbra cocorilor din viaţa mea
într-o clepsidră de piatră
într-o oală de lut
sau în poala ta

a venit toamna într-o cămaşă intensă
încearcă să umbli în vârful degetelor
prin sufletul meu
printr-o pădure mare cât o tristeţe
ori prin duhul ei

a venit toamna pe numele tău
ca o flacără tremurând
calcă uşor printre torţe de arbori
ca printr-un templu arzând
aleargă goală prin iederă
ori mai lin pe pământ

pluteşte şoptit ca făptura unei frunze
întâmplător
în patul meu căzând
să pot înţelege sensul
şi foşnetul clipei
luată de vânt

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!