Sonet

încerc zadarnic să te-adun din stele,
tu te topeşti în fumul de cocori,
surpând văzduhul, cântec de viori
se cuibăresc în gândurile mele.

şi în nuntirea nopţii printre brazi
privirea-mi naşte nostalgii celeste
precum zisese-odată Malateste,
pe braţul meu, frumoaso, tu să cazi.

ne soarbe umbra timpului întoarsă
cu zimţii lui de lacrimă şi gând,
din vise sterpe ne trezim plângând,
ca frunza toamna cu nervura arsă.

cu linişti moi azurul se întoarce,
tu calci pe-un pod de fluturi prin văzduh,
e un blestem al vremii de la Parce.

ai fost dulceaţa mea dar şi otravă,
prin foşnetul de frunze scăpărând,
tot mai străină-mi eşti şi mai suavă...

poezie de Ion Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!