Răcorire
Câmpiile își răcoresc în mine
Rodiile puse-n ochi flămând
Prin care luna a trecut în mare
Și soarele în vise și în gând.
În coaja-mi de stejar așează vremea
Valsul ei de lacrimi și frământ,
Doi porumbei sunt sânii tăi de aur
Din care sug lagunele pământ.
Statuile se lasă-ades purtate
Pe aripă de fluture în zbor,
Câmpiile se răcoresc în mine,
În sângele cuvintelor ce dor.
Rotund mi-e gândul de viață,
Aș vrea să fiu aripă-n nalt,
Prin zborul meu să treacă universul
Și tu, iubire, poezie-n salt!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Citate similare
Sub bolta unde ruginesc
Prin geamul nopții trece luna,
O amintire pe perete
Rămâne umbra care crește,
Cum crește zborul la erete.
Mă înfășor în gheara vieții
Și strâng în piept semne hazlii,
Aud cum umblă prin biserici
Trecute morți cu oameni vii.
Văpăi albastre încunună
Un ochi rotund, un ochi domnesc,
Rămâne luna amintire
Sub bolta unde ruginesc.
Se duc așa ca frunza anii,
Visez cu ochii puf în zbor,
Rămân credință-a ta lumină
Când moartea bate din picior!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stejarul așează stele-n ramuri
Stejarul-n zare așează stele-n ramuri,
Bucuria lui aprinde Pegașii în hamuri,
Un tren de vise trece prin crengile uscate,
Vântu-naripat despică rodii coapte.
Un fluture recită în zboru-i o baladă,
În ochii tăi se-nalță iubirea, vrea să ardă,
O horă-n jocul vieții începe pe tăcute,
Stelele din ramuri vor să ne sărute.
Acum stejaru-i steaua ce adună stele,
Privite-n orizont doar frunzele sunt vele,
Zarea e oceanul de mare bucurie
Unde pe valuri nalte se naște poezie.
Tristețea ce apasă e șlefuirea fină
A stelelor ce-aduc prin raza lor lumină,
Eu ca stejar le sting, tu ești steluța pură
Ce în veșnicie cu un sărut se fură!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pentru crăpatul zorilor
Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbușit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ și pământ și pământ
Gândul nu mă mai știe cum sunt
Ah, de-aș putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai ști între-atâtea neștiri?
... degeaba se-alungă-napoi și-napoi, pătimaș,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub pași...
tot mai aud prin întunericul șerpuitor
pietrele-n lut cum se dor
Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ și pământ și pământ...
Gândul nu mă mai știe cum sunt
dar ți-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Am căzut din cei în ce-i...
Am căzut din cei în ce-i...
Și m-ai îndrumat pe loc,
Între noi este tăcere,
Dar în fond suntem în joc.
Tu la capăt de lumină,
Eu de întuneric stors
Din durerile din suflet
Și din măduva de os.
Nu mai judec clipa-n care
M-ai ținut în lacrimi grele,
Despărțindu-te de mine
Ai prins înălțimi de stele.
Mă privești din cerul nalt,
Te admir de pe pământ,
Am căzut din cei în ce-i...
Lipsa-n care mă frământ!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia în icoane
Sunt bătrân, trecut prin viață,
Am purtat luna în coarne,
Am străbătut alunișuri
Între ceruri și ponoare.
Îmi trec ochii în albastrul
Zilelor ce mi- au rămas,
Sunt scheletic, îmi duc viața
Cât se poate, pas cu pas...
Iezii mi- au plecat departe
Peste vad îmbelșugat,
Tu ai rămas căprioară
Să porți dorurile-n salt...
Sunt bătrân, trecut prin viață,
Am purtat luna în coarne,
Vă las veșnic moștenire
Poezia în icoane!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Potrivirea-n veșnicii uscate
Iubirea ta zvâcnește-n sufletul meu,
Palmele ei sunt cuib de sentimente,
Îmi zidește-n ochi un curcubeu
Și-n sânge-mi pune aripi de erete.
Intru încântat de Bachus, sus în vie,
Lumea cântă între umbre moarte,
Picioarele au bătături ce-mbie
Rodiile iubirii să nu fie spate.
Dorința nu se-astâmpără în târg,
Nu vând, nu cumpăr vise împlinite,
Visele ce-au sânii în nou pârg
Sunt veșnicia clipelor cernite.
Tu, aceeași, treci și-acum prin mine,
Roua ta mă spală de păcate,
Oasele se macină-n ruine,
Mi le potrivești în veșnicii uscate!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salt
Neprețuind virtuțile celeste
S-a avântat spre-al mărilor decor
și-n peșteri sub câmpiile aceste
căzând într-un abis interior.
Zadarnic salt. Câmpiile îl cheamă
și cerul nestemate îi oferă
și negreșit e scos ca să dea seamă
în cealaltă, știută, atmosferă.
poezie de Corneliu Vasile din revista "Familia" (noiembrie 1973)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Scriitorul vremii vremea scriitorului" de Corneliu Vasile este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Proteza de vise
M-am rezemat de semețul stejar,
Purta și purtam cerul în spate,
M-am lăsat în genunchi, ca un dar,
Am adormit în a frunzelor șoapte.
Când m-am trezit, înaltul de stele
Număra stejărișul crescut mătăsos
Prin trupul, prin gândurile mele,
Cerul era verde și soarele frumos.
Urma viselor trecuse prin iarbă,
O ciocârlie a spălat-o cu rouă,
A pus-o în ibricul poeziei să fiarbă,
În zbor se înălța o melodie nouă.
Partitura era proteza de vise
Și cerul purtat cu dibăcie în spate,
M-am lăsat în genunchi, mă cuprinse
Dorul de stejar cu stele-ncătușate!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vise... dulci
Intr-o floare de te culci
Îți doresc visele dulci,
Când te-ntorci între stamine,
Să dai noaptea peste mine,
Te-aș înveli cu petale
Dulci ca frăguțele tale
Buze moi, buze focoase
În iubire norocoase.
Culcă-te sub clar de lună,
Ține visele în mână
Și prin ele, dorul meu,
De-a fi grădinarul tău
Care știe-n orice clipă
Să te ia sub o aripă,
Să te poarte pe sub stele
În vise de filomele.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regăsire
E timpul întâlnirii,
între zi și noapte
între trecut și prezent
între lacrimă și zâmbet
misterioasă alegere,
au trecut secole de așteptări
călător mi-e gândul
vibrează ca un ecou
prin câmpiile însorite de emoții
într-un colț de rai
simt mângâierea vântului
sub teii înfloriți
cu aroma primăverii din nestinsa iubire
te-am regăsit printre lumini de sentimente,
rătăcind prin amintiri
privesc răsăritul dincolo de nori
urmez calea destinului.
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În spațiul unde sunt canalii
Pășim cu-nsuflețite vise
Cu iz de rouă pusă-n clipă,
Ca să zburăm în cerul falnic
Cu sufletul sub o aripă.
Din inimă, roiuri de fluturi
În ochii tăi caută zborul,
În mine crește pofticios
Dorința ce aprinde dorul.
În spațiul nostru de căldură
Ne sărutăm fără măsură,
Ca semn de dăruire-mi pui
Arătătorul tău pe gură.
Sunt vertical, țin fruntea-n soare,
Sunt ca stejarul-ngemănat
Cu fericirea-ți radiantă,
Te strâng la piept și mă simt beat.
Cădem în valsul nemuririi,
Două statui ce se topesc
În spațiul unde sunt canalii,
Dar ce contează, te iubesc!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și-mi rup din buze
Privesc la tine, dragul meu,
Și-mi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta, iubite,
Cu adierea vântului hoinar.
Cu-acest sărut doresc să-nchizi
O Lună albă, în ochii tăi de cobalt,
Ce-mi sunt dulceața clipelor de-acum,
Pline de dragoste, și multă așteptare.
Privesc la tine cu sufletul deschis,
Din el am tot făcut poteci și poduri,
Să te primesc în mine ceas de ceas
Cu toate ploile din umeri și din pași.
În mine vreau să strâng tot ce aduni
Să pot gusta cu ochii cerul și privirea
O altă lume ce te strânge azi în ea
Cu Soarele ce mă dorește... singură și tristă.
Îmi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta... și astăzi
Să te sărute cu-adevărul scos din fire
În care țin iubirea mea, și dorul ce te strigă.
Din mine rup fărâme de tăceri
Din buze las să cadă lacrimi și suspine
Cu toate mă așez în fața ta prin gând
Să mă adormi când simți a mea durere.
Să mă adormi cât ține viața
De nu m-adună Luna din poteci
Să mă ridice într-o noapte pentru tine
Să mă trezesc a doua zi pe perna ta.
Să mă adormi, de nu ajung la tine,
Cu gândul și cu a ta inimă de înger
Să nu simt pașii Timpului prin mine
Trecând fără sărutul și îmbrățișarea ta.
Să nu mă sape Timpul ca și plugul
Să nu îmbătrânesc în dor și așteptări
Să nu mă treacă Soarele și Luna
În lumea drepților... cu zâmbetul amar.
poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gheara visului
Gheara visului smulge aerul din mine,
Îmi pune inima crudă în lacrimi și suspine,
Îmi pune oasele frânte în amforă de piele,
Sunt hăituit și rece sub cerul fără stele.
Sunt rostuit în simetrii căzute-orizontal
Printre ierburi topite-n copitele de cal
Înhămat la zorii unde o brișcă trece
Din povestea caldă în povestea rece.
Gheara visului smulge aerul din mine,
Din bolnava lume cu lacrimi și suspine,
Aș vrea să dorm în amforă de piele
Însă beau paharul cu lacrimi de stele.
Sunt cătrănit pe viață și stau orizontal
Pe crupa împletită de iarbă-n os de cal,
Nechează totu-n jur și amfora se sparge,
Un fluture bețiv în vise pune doage.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Iubesc pașii tăi scăldându-se prin gândurile mele albe...
Iubesc zâmbetul tău ce-mi trezește zorii...
Iubesc norii când își varsă lacrima peste mine, purtându-te,
stingând arșița clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine...
fiindcă iubirea asta îmi dă șansa la o ultima răsuflare, înainte de asfințit...
Iubesc ochii tăi copilaroși care aleargă jucăuș către mine,
chemându-mă și alungându-mă
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruiește parcă gustul tău...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar și printre nori întunecoși...
Iubesc umbra ta, abur mângâietor și cald... prin viața-mi rece...
Urma șoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simțirea...
Iubesc!
Simt că-mi așezi în cale, odată cu fiecare răsărit, viață...
Spune-mi, dragul meu... tu simți gândul meu sub pașii tăi?
Calcă încet, te rog, să nu-l strivești...!
Iubesc, iar tu te prinzi de iubirea mea și...
Îți dai voie să zbori...
Zbor fiindu-mi...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea...
Aș vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul ușor...
Aș vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aș vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aș vrea să fiu o gingașă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aș vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, pește, sau chiar rândunică.
Aș vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aș vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aș vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeț, sau marea adâncă.
Aș vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aș vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aș vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aș vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aș vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...
poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.* * *
Iubesc pașii tăi scaldandu-se prin gândurile mele albe, sfințindu-ma,
Iubesc zâmbetul tau ce-mi trezește zorii...
surâs sfânt așezându-mi pe chip...
Iubesc suspinul de dor când își varsă lacrima peste mine, purtandu-te,
stingând arșița clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine, respirându-ne,
răsuflare sfanta, farama de Rai pe pamant...
Iubesc ochii tăi copilarosi care aleargă jucăuș către mine,
chemandu-ma și infasurandu-ma în seninul cerului lor...
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruiește parca gustul tau...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi, izvor de lumina fiindu-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar și printre nori întunecoși...
Iubesc umbra ta, abur mangaietor și cald... prin viața-mi rece...
Urma șoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simțirea...
Iubesc!
Și simt că-mi așezi pe cale, odată cu fiecare răsărit, viață...
Iubesc, iar iubirea e zbor...
Tu mie zbor către înalt, fiindu-mi...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă caută, prin amintiri, trecutul
Incătușate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braț pe care să te-așezi.
Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, să respir.
Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire să te-alint,
Prin nostalgii să caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.
Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Și gândul ne mai poartă spre iubit.
Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăț... în temere cuprins.
Un alt trecut își caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi ce-ntârzie zborul
Privirea ta prin lacrimi întârzie zborul,
Ploile traversează clipele și dorul,
Pasărea ascunsă în roua de lumină
Umezește-un strigăt ce fierbe în surdină.
Pregătesc un cântec ce miroase-a vis,
Ușa se cuvine să aibă rost deschis
Spre strada ce îngână pașii ce se-ntorc
La sânul amintirii prin care se mai coc.
Blestemul de inscripții devine epitaf,
Moartea încolțește-n castroane cu pilaf,
Semințe slăbănoage își pun schelet de crengi,
Un trunchi născut din umbre sprijină moșnegi.
A împietrit amarul în ochii care plâng,
Părinții pun numeric crucile în crâng,
Noi mergem prin sudoare cu gândul monolog,
Mi-i teamă că în ceruri și Domnul e olog!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O mână întinsă...
O mână întinsă spre Tine, Doamne,
Mă-nalță din dureri spre plăceri,
Spre lumina de vis, spre iubire,
Spre ieșirea din trecute tăceri.
O mână crescută din bunul pământ,
Cu ierburi, cu pajiște-ntinsă,
Cu munții ce-au fesuri de brazi,
Vrea rugămintea de mamă atinsă.
Păsări din zbor și stele din nalt
Să-mi fie prin dânsa aproape în viață,
Raiul măreț pentru copiii copilului om,
S-aducă speranță, nu tulbure ceață.
Mâna-i întinsă, primește-o la Tine,
Dăruiește-i nemuritor împlinire,
Pace în suflet și nu întunecimi;
Dă-ne o fărâmă din veșnica iubire!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mana limbii române
Legendele cresc în copacii care râd cât zarea,
Căprioarele aduc iezilor din povestire sarea,
Sufletul albastru intră-n starea înălțimilor,
Crezul limbii întrece zborul lăstunilor.
Geografia țâșnește cu sânii de mere rotunde
În toamna cu frunze-ngenuncheate, profunde,
Ard drumuri de aripi uscate de aer și zbor,
Argila din oasele lumii e seva prin care nu mor.
Am urcat în conștiința veșniciei anume,
Sunt mulțumit să am trăiri, viziune
Sub magica mătase ce-ncinge luna plină
Mana limbii române în miez de lumină!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!