Istorie stradală

Este-ntrebat ins, azi, pe stradă şi-o alta, altul, tot un tânăr,
De ce în cărţi era odată un Mircea, Bătrân, zis un Moş?
De unde până unde micul, se zice-unui Ştefan, cel mare?
Cât despre Cuza, e-o acuză jiletcii cu galon pe umăr...
Şi ce-i galon, o fi gallon, ceva precum bidon, sau coş,
În care intră un patru litri, ceva aproape de-o căldare?!?

Matei... cum parcă-i se mai îi zice, se pare-i gară, Basarab,
Iar Gelu, Vlad, Menumorut, sunt trei etnici de aceeaşi gaşcă?!
Cloşca-i la ferma lui Năstase, ouălelor mamă şi-un simbol,
Iar Hassan, ce-i mai zis şi Paşa, ar fi turcit, dintr-un arab!?
Afumaţi, Radu, a dăruit cârnaţi, pentru săraci, o pleaşcă...
Crişan, uitasem, e de prin deltă; picior sau braţ ceva... un ghiol!?

Viteazul, nu-i niciun Mihai! Habar n-aveţi, este Becali!
De Cantemir, mai s-a auzit, c-ar fi facultativ, facultate,
De unde, ca privat, şcoală şi diplome s-ar lua uşor,
Dar nu se recunosc, se pare, de europeni... nişte canalii!
Movila ţării-i un alt Radu, ce-a dat-o la posteritate,
Să nu se ascundă-n spate Lupu... Vasile... cică un lupuşor.

De Baia, zid, nici auzit, nu este şi nici că le-ar place;
Preferă Antalya, băi, la turci, toată nisip şi fără... ziduri!
Călugă... renii sunt călugări, dintr-ăia de mănâncă renii,
Cum şi Posada este-o râpă, pe care oricine po'a s-o atace;
Orice ţigan, că-i loc mişto, să-şi pună-n fote plin de hriburi...
Dacii fiind, cum se mai spune, dup-un loc, luptei... Războienii!

Moderni, sunt, ştiu, c-au şi adresă, de e_mail, una ce-i Ro. vine,
Iar Mărăşeşti, cunosc la fel, că este-o marcă de ţigară!
La Plevna, e printre căpşuni şi-n Spania o s-o găseşti,
Nu pentru vreo "independenţă", că nu le este mult, mai bine!?
La fel ştiu despre-un Pelişor, ce-i pe undeva, o vilişoară...
Şi-n fond ce-i? Care-i baiul? Sunt toate vechituri prosteşti!!!

Se opreşte aici tot, din păcate, deşi exemplele-s pe stradă,
La fiecare pas, prin şcoli şi mai târziu, mult mai târziu,
Prin aule de conferinţe; tâmplari, lăcătuşi, secretare,
Ajunşi politic avocaţi, medici-mister, soldaţi-paradă,
Făcuţi generalii... de pace, cu bani, cârnaţi, ceva rachiu?!?
Domnitori noi, la rând ştiuţii, cum ce-i ce-au fost... Praf, la dosare!

Sunt mulţi şi proş... răspunzătorii la microfoane-n gura mare!!!
Sper că-i ştiut, e-o alegorie!... Dar nu la mare... depărtare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Votul...

... e "anal", "fă", "bietă"... o manieră a unora,
necunoscuţi, să-şi pună-n aroganţă semnătura
cu deget lins de tuş, pe-o coală de hârtie,
necunoscând de ce, sau cui, ce o să fie,
neştiind nici care-i chestiunea arzătoare,
ce-i aia logică... uitând strecurătoare
de-a cerne ce-i gunoi, ori mare prea vizibil,
vrând pentr-o clipă, el, şef s-aleagă, "aplauzibil",
că-i unica ocazie de a fi el, luatul în seamă,
măcar arar, băgat în ciorbă şi el, zeamă,
lungind prosteşte timp de-a fi pe mâna
la nevăzuţi, cum parte are şi Luna,
ce tot în noapte stă... şi-aşa vor fi şi ei,
meritând pe "degetul" ce-au lins; mişei, ehei,
actori de-o zi, ferchezuiţi nevoie mare,
fără habar... Vot de "alfa", biet iz are,
că mintea, cartea, ne sunt un blestem...
... şi-n fond, votanţi, popor... oare noi câţi suntem?"???...

... văleu, măcar s-or deştepta... barem?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleonora: I l-ai lăsat pe Rikky; papagalul tău preferat... Deci, ţii chiar atât de mult la băiatul ăsta, draga mea?
Maria: E un băiat bun, mamă.
Eleonora: Ştiu, am remarcat; bun şi frumos în acelaşi timp. Pe deasupra, chiar inteligent şi manierat; până şi tatălui tău i-a plăcut de el. Dar mult mai important e, scumpa mea, ce simţi tu pentru el?
Maria: Ah, mamă, te-aş minţi dacă aş spune că nimic, dar nu-mi fac iluzii în ceea ce-l priveşte.
Eleonora: De ce, draga mea? De ce vorbeşti astfel?
Maria: Pentru că el e îndrăgostit, mamă; evident însă, nu de mine, ci de alta... Tot o colegă.
Eleonora: De unde ştii? Ţi-a spus el?
Maria: Nu, nici gând! Nici nu l-aş fi întrebat aşa ceva. Intuiţie, mamă... În plus, se observă clar din modul în care o priveşte, din felul în care-i vorbeşte, din atenţia cu care o înconjoară mereu; n-are ochi decât pentru ea, deşi ea e mai rece faţă de el, mai distantă...
Eleonora: S-ar putea să te înşeli, scumpa mea.
Maria: Nu, sunt sigură că nu!
Eleonora: Şi atunci, ce-i de făcut?
Maria: Am să mă resemnez, mami. Pot înţelege că nu-i de mine; nu vreau să ţintesc prea sus.
Eleonora: Ce tot spui prostii? Cum să nu fie de tine? Şi tu meriţi tot ce-i mai bun. Eşti potrivită pentru el sau oricare altul. Meriţi...
Maria: Dar nu pe el, mamă! E clar că inima lui îi aparţine ei, celeilalte... Şi nu vreau să mă amestec între ei doi.
Eleonora: Şi atunci, tu... Cum rămâne cu tine? 13 ani sau mai mulţi chiar, îl vei avea în preajmă... Cum ai să rezişti?
Maria: O să reuşesc, mamă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul cu poeme

poate că pomul edenic era plin
doar cu poeme...

pe mulţi nu-i bucură pacea
fiindcă nu ştiu ce-i războiul
pe mulţi nu-i bucură sănătatea
fiindcă nu ştiu ce-i boala
pe unii îi bucură un simplu salut
fiindcă aceştia ştiu
ce-i singurătatea
şi mai sunt cei care
niciodată nu obosesc dăruind fiindcă ei ştiu
ce-i iubirea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea de a fi

Străbat dimensiuni prin porţi celeste
deschise mie-ntr-un etern acces
de ceea ce nici azi n-am înţeles
de ce, şi cum, şi nici chiar... cine este.

Şi trec din viaţă-n viaţă, poartă-n poartă,
prin lumi de-o clipă-n care mai trăiesc
atât cât să cunosc şi să iubesc
exact cum îmi dictează câte-o soartă.

E totul programat - aşa îmi pare;
să schimb ceva nu pot şi mă complac
în lumi ce doar în timp mai au schimbare.

Dar... cine-s eu? Sunt doar o întâmplare
ce trece prin portaluri, fără leac
şi făr-a şti ce-i scris în Cartea Mare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştii

Azi nu-i lumină pe pământ
Şi nici în fiinţa mea putere
Să sper că eşti, să simt că sunt
Dorită pentru-o mângâiere.

Azi e-ntuneric şi e trist
Şi inima-mi este pustie
Şi nu mai ştiu dacă exist,
Nu ştiu ce-a fost şi ce-o să fie.

Nu sper nimic, nu cred nimic;
Credinţa-i doar în Dumnezeu,
Curajul este tot mai mic,
Durerile le simt doar eu.

Aş vrea să nu ştii ce-i durerea,
Ce-i zbuciumul şi ce-i tristeţea
Aş vrea ca tu să ai puterea,
De a simţi ce-i frumuseţea.

Dar nu a celor trecătoare
Şi nu a celor ce le simţi
În clipe pline de-ncântare,
Când eşti minţit şi tu te minţi.

Aş vrea să ştii ce e iubirea
Ce-o port în suflet nepătată,
Aş vrea să ştii ce-i fericirea,
Ce-nseamnă dragostea curată.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i dragostea?

Ce-i dragostea? Socot
Că e un ghiont, un ghimpe,-o-înţepătură
Ceva plăcut, plăcut de tot;
E foc încins, e o arsură,
O flacără ce intră-n or'ce crăpătură;
Şi după cum îmi şopteşte mintea, care multe face şi desface,
Dragostea-n ochii doamnelor ogeac îşi face,
De unde cu priviri tăioase ca săgeata
Cu mii de găuri ne-înfloreşte inimioara, biata;
Cum toţi recunosc, din palate până la cea mai mică stână
Dragostea este-o atotputernică şi aprigă stăpână;
Iar când încalecă-armăsari atât de mari
(Cu Venus doarme-n pat de nouri dalbi)
Să te mai miri că-i o zeiţă pe care nici cerurile n-o încap,
De vreme ce cu Marte şi-a făcut de cap?

poezie de George Peele, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul mănâncă nu doar ce-i bun, dar şi ceva din ce-i rău.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cosmic

Nu-ţi dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care ştiu că nu ştiu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am şi momente când sunt fericit,
dacă ştii ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înţeles, eşti un fel de robot
fără iubire în programare
şi nu te enervează ţânţarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu ştii ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu ştii ce-nseamnă?
Deci, nu aveţi nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu ştii ce înseamnă?
Totuşi, de ce exişti?

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc!

Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nţeleg,
Urăsc pe toţi acei care-şi aleg
Să vadă doar ce vor şi cum le este bine,
Care privesc pripit şi cred că văd în mine.

Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc şi mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Şi întocmită fără-a iubirii undă.

Urăsc pe acei care se ceartă
Şi pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toţi acei crezându-se eterni,
Pledând pioşia, când nu ştiu a fi demni.

Urăsc să mă complac în fel de situaţii,
Ce le urăsc în sine, având joase vibraţii...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Şi să înşel că ştiu ce nu aş şti.

Urăsc atunci când cineva opreşte
Iubirea ce în suflet înfloreşte...
Urăsc când omul se crede Dumnezeu
Şi fură destine, fermecând mereu.

Urăsc când se dă mare un om într-un nimic
Şi cum se-mpodobeşte că este mult prea mic...
Urăsc pe cei care se vând nestingheriţi,
Care stau mereu şi se dau grăbiţi.

Urăsc când spui pe nume şi nu ştii cine sunt
Când mi-ai pus etichetă doar dintr-un cuvânt...
Urăsc mult ignoranţa şi ce-i de suprafaţă,
Urăsc la fel de mult sufletul de gheaţă.

Urăsc obrăznicia a celor cu mulţi bani,
Crezând că-i al lor tot, fiind atât de-avari!...
Urăsc om fără milă şi pe cel păgân,
Neştiinţa dom'le, te lasă şi mai spân.

Urăsc pe-acei care nu ştiu să valoreze,
Tot ce ne-a fost lăsat de Tatăl să vibreze,
Urăsc mândria şi prostia când vrei să le ascunzi
Cu a lor negare în care te afunzi.

Urăsc tot ce-i urât şi urâţeşte,
Prin ura de urât se construieşte
Un suflet alb şi-o inimă celestă
Înmormântând ura cea funestă.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neghiobie

Dac-ar fi, ce-i mizerabil,
Nesimţit, deci inodor,
Ar fi şi prostul explicabil...
Nevăzut... aşa, uşor!

Dar cum aerul e plin
-Cel ce-i respirat, eter-
De minciună şi venin...
Lipsa-i de mult... caracter!

E de neînţeles fetidul
Mânjind măştile spurcate...
Cum nu-i observat perfidul
De mulţimile înşelate!

Stau prostit, cu ochi de vită,
Prins pe sticla colorată;
Fruntea în palme, rău, lovită
Şi cu gura larg, căscată...

... Nu mai ştiu dicţionar,
Nici să-i dau interpretare,
Când minciuni, nespuse arar,
Sunt strigate-n gura mare...

... Adevăruri măsluite,
În direct, din cotituri,
Îmi plesnind roşii sleite
În ochi, verzi... cum murături.

Se convin, cu toţii bocne
De tembeli inoculaţi,
Că ocnaşii de prin ocne
Nu-s calici, doar dez... măţaţi!?...

... Şi să n-avem nicio teamă,
Că nu-s lacomi, ne vor bine;
Bunătăţi, de sare în zeamă,
Ne promit că e pe... vine.

Caut, prin cuvinte vechi,
Sinonim la... vrut cobie,
Luminând-mi gând zevzechi
De-un parfum... de neghiobie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesigur

Pleacă, stai, vino!
Nu ştiu, cine eşti?
Te mint! Rană alin-o...
Mai spune-mi poveşti!

Te ştiu...?! Te-am uitat!
Ba nu, nu mai pot...
Vino iar, din plecat!
Dă-mi ceva, sau dă-mi tot!

N-am nevoie de tine!
Oh, ce zic, sunt pierdut...
Orice rău, e spre bine.
Ba e rău... dar l-am vrut.

Te urăsc când zâmbeşti!
Toate sunt un totuna...!
... Să las naibii minciuna?!
Ele-s firi... zână, eşti.

Pot trăi, bine, singur!
Până ieri, te-am văzut!
Ah, fă sfârşit... început.
Ba nu, pleacă-i mai sigur!

Dar ce am, ce-i cu mine?
Nu te merit de fel...
Poţi pleca, că-i mai bine!!!
Am ieşiri de... tembel.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul de V'day

Mă tot gândesc: se-apropie V'day,
Cadou, ce să-i mai cumpăr, Dumneaei?
Că-i mofturoasă, mofturoasă tare
Şi nu ştiu ce să-i iau – problemă mare! –

Să-i dau cercei? Păi, de-ăştia i-am tot dat
Şi, sunt convins, demult s-a săturat.
O floare? Are, de la pacienţi,
Că-s unii, după mine, prea atenţi.

Păi, ce să fie? Dacă-i dau mănuşi,
Îmi zice, ca alt'dată: "Mi-o făcuşi!"
O ia de apropo că, zice ea,
Cu mine ştie cum a se purta.

Şi-atunci, ce-i dau? S-o duc la un spectacol?
S-ar închina şi-ar zice că-i miracol,
Că n-am mai fost de când un bard local
Mi-a-mbogăţit bagajul cultural.

A, ştiu! – am la parter o librărie,
Îi iau ceva să-mi folosească mie,
Căci fără dar nu cred că se mai poate:
Îi dau, ca dar, o carte... de bucate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iubire (vezi şi dragoste)

Ce-i Iubirea? Este starea bio-psiho-socială în care am dăruit tot ce-i posibil de dăruit şi ne pregătim a dărui chiar ce-i imposibil, fiind numai imaginat.

definiţie clasică de Şerban Milcoveanu în Zâmbetul promiţător de sentiment (2006)
Adăugat de Macris Florica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grace: Ştii, toată dezbaterea asta e o glumă.
Friedman: Am contraargumente puternice.
Grace: De parcă ar conta. Orice s-ar întâmpla aici, detectoarele alea de metale nu vor pleca. Ne vor opri şi le vor folosi pe noi.
Dl. Price: Aş dori să plecaţi, domnişoară Polk.
Grace: Vai, domnule Price, mai ştiţi ce-i aia liberă exprimare?
Dl. Price: Dumneata mai ştii ce-i aia etichetă? Bune-maniere? Politeţe?
Grace: Da, toate cele care ne ţineau pe loc. Ei bine, ştiţi ceva? Trăim într-o lume liberă.
Joan: Ce faci tu acum se numeşte liberă exprimare?
Dl. Enfield: Nu o dezbatem pe această tânără, domnişoară Girardi. Vă sugerez să nu deviaţi de la reguli.
Friedman (încet, către Glynis): O să câştigăm dezbaterea cât ai clipi din ochi.
Grace: Are dreptate, Girardi. Petrecere, despre asta vorbim aici.
Dl. Price: De-ajuns. Afară!
Joan: Şi pentru tine despre ce e vorba aici? Ideea ta de libertate e o lume în care toţi sunt de-acord cu tine?
Grace: Crezi în idioţia asta de dezbatere?
Joan: Nu ştiu ce cred. Ştiu că Ramsey a venit aici cu o armă. Ştiu că ar fi putut muri oameni. Tu, eu. Mi-ai zis că gândesc aşa pentru că tatăl meu e poliţist? Şi ce-i rău în asta? Da, tata e poliţist şi tu poţi crede că asta îl face să fie vreun bigot. Dar el are de-a face mereu cu arme dintr-astea. Nu e o chestie politică pentru el, e realitatea. Au fost îndreptate şi aruncate spre el. E ceva real şi pentru mine. Pentru că de fiecare dată când aud că sunt poliţişti pe undeva şi că sunt trase focuri, mă întreb dacă-l voi mai vedea vreodată. Nu cred c-ar trebui să trăim într-o închisoare, dar ştiu că trebuie să ne descurcăm cu ce-avem. Trebuie să găsim o soluţie. Chiar dacă nu se încadrează în ceea ce credem de obicei. Ştiu că bat câmpii, dl. Enfield, şi nu pot aduce un document care să-mi confirme teoriile. Eu... Pur şi simplu, asta cred eu.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângere de nevinovăţie pentru pierderea eternităţii

Alerg nebun spre staţia "La moarte"
În cursa mea de spectator fugar,
Cu capul gol de neputinţă, gust amar
De a fi nevinovat de ce nu pot deţine; soarte!

Stau condamnat degeaba la pedeapsă,
Ce n-o am, decât de alţii aş fi născut
Şi n-am luat vieţi, să mi se ia a mea; scăzut
Din timp, ce-am unul, unica-mi sinapsă!

Nu ştiu, nu-i Constituţie Universală
De respect pentru fiinţa-mi, nu-i nici o transparenţă
De a-mi decide, singur, prin bine, experienţă...
Nu altuia la mână, neîntemeiat vasală?

Mi se pun vini, în spate, ani, întâmplător, boală!

Mi se va spune, că, ce este piere, moare,
Dar eu nu sunt la fel, eu deţin raţiune;
Gândesc cu minte, suflet, sunt o perfecţiune...
Am învăţat ce-i dreptul, să m-apăr şi mă doare!

Sunt un Hristos, în fond, nu o râmă, oarecare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunosc, deşi mă tem

Cunosc dimensiunile Universului
Cel auster, dar şi blândul pripas
Cunosc culoarea plânsului
Dar şi ea bucuria cea fără de glas.
Cunosc infernul cel de pe redută
Şi agonia aripii ce-i frântă
Cunosc ea dragostea pierdută
Şi farmecul din lumea mută.
Cunosc candoarea fără de culoare
Ce-i amalgam de flori uscate
Cunosc ea vocea fără de paloare
Dar şi asprimea firii neînfricate.
Cunosc absorbţia de lumi ardente
Ce-şi retrăiesc amorul crud
Cunosc ea viaţa cea fără regrete
Dar şi amorul cel pierdut.
Cunosc, deşi mă tem că-i bine
Angoasele de la-nceput de timp
Cunosc el răul ce străbate-n tine
Dar am moneda mea de schimb.
Cunosc ce-i simbol de destine
Ce timpul îl ademeneşte apoi
Cunosc ce este-n tot şi chiar ce vine
El universul are-un vis cu noi.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu nici cum, nu ştiu nici de ce,
ne-am pomenit atât de departe –
dincolo de bine/
dincolo de rău/
dincolo de tot ce-i dă sens lumesc
iubirii noastre fără de nume.
Nu ştiu nici unde, nu ştiu nici când,
ne vom fi atât de aproape –
înlăuntrul muririi/
înlăuntrul nemuririi/
înlăuntrul a tot ce-i va da sens virgin
eului tău în mine.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!