Timp aşezat pe omoplatul cerului

Timpul m-a aşezat întâmplător pe omoplatul cerului,
La un pas de marginea spaţiului apele câştigă
Dreptul de a-mi face beciul piscină,
Îmi statuez picioarele într-un bulz cu mămăligă.

Simt că mă pândesc avioanele pline cu îndrăgostiţi,
Nervos trepăduşii fără Dumnezeu desenează moartea,
Trasoare explozive fac bucăţi din iubire,
Vopsesc în sânge pacea, deznădejdea li-i partea.

Şi eu, de ce plâng Doamne pentru-o mică-ncercare?
Îmi voi pune acoperiş la casă, voi întări pereţii
Şi la marginea timpului voi pleca împreună
Cu femeia iubită, să vopsim la sălcii amenţii.

Vom face cununi din curcubeie şi stele,
Vom trece prin zodii ca zilele-n an
Şi vom reveni pe pământ cu omoplatul cerului
Să-i dăm câinelui flămând un fragment de ciolan!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balans

Ieşirea din răsărit
Se face pe un scripete solar
Fixat de gâtul cerului.

Inima de lumină
Intră în cămaşa sângelui.
Şansa se numeşte viaţă,
Jocul de-a viaţa, apus.

În balans
Materia creşte şi descreşte
Pe toată marginea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bulz

Bulz

Combinaţia intrigă,
Ba împunge şi la rânză:
Bulzul e o mămăligă
Ce nu face mare brânză!

definiţie epigramatică de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa dintre dor şi iubire

Păsările scârţie timpul,
Cuvântul planează-mprejur,
Distanţa dintre dor şi iubire
Caută semn, sufletul pur.

Rătăcirea adoarme-ncercarea
Spaţiului curbat spre chircit
În lacrima câinelui înecat
De credinţa lovită de zid.

Din frumuseţea iubirii înalţ
Trecerea prin oase de zeu,
Pasul e umbră, casa-i sfinţită,
Lumina curge în sufletul meu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea lumii...

La marginea mării, la marginea lumii
La marginea viselor mele
Se scălda femeia în razele lunii
Împroaşcă zburdalnic cu liniştea spumei
Poemele mele rebele

La marginea lumii, la marginea mării
La marginea tainelor mele
Cu raze de luna în liniştea serii
Cu spuma poemelor mele rebele
Se spală femeia de rele...

La marginea stării, la marginea humei
La marginea zilelor mele
Şopti-voi mereu diferitele nume
Spălate de rele cu razele spumei
Cu şoaptele mele rebele...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe marginea cerului

Păşesc ferm pe marginea cerului...
Frânturi de mister
Aleargă peste timp, peste zare.
Lumea nu mai are culoare...
Ochi oblici ne privesc a mirare.
S-au prelungit spre periferie,
Ca un con de hârtie.
Pleoapele par nişte metale
Curios concepute.
Coasa morţii a şlefuit pe pereţi
O câmpie şi-un munte.
Dumnezeu a uitat poarta Raiul deschisă
Iar ei, curioşi, au intrat.
Voiau să simtă mirosul de Iad.
Acum stau cu divinul la masa verde.
Umbre gelatinoase învelesc
Centura de castitate universală.
Trebuie respectată distanţarea
În unghiuri egal depărtate faţă de moarte.
O boală invadase realul,
Iar îngerii aveau aripile pătate de sânge.
Dumnezeu... plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iaşi, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bătaia vântului

La marginea timpului,
în bătaia vântului,
din streaşina cerului,
curge plânsul Domnului.

Plânge, că ne-am câinoşit,
nedemni, ne-am împărtăşit.
Sufletul e-n pribegie,
inim-a rămas pustie.

E mâhnit, dar nu ne pasă!
Avem casă, avem masă,
crezul nostru-i necredinţa,
am uitat ce-i umilinţa.

Importanţa de-a fi prost
ne pune la adăpost
şi minciuna ni-i regină,
coroana-i e de rugină.

Nu mai avem loc pe stradă
de-atâta fanfaronadă.
Vindem tată, vindem mamă,
să ne ia străinii-n seamă.

Prefăcuţi, ne gudurăm,
orice nebun venerăm,
am uitat să ne-nchinăm,
omenia-mpuţinăm.

Şi vorbim, şi clevetim...
până ce ne-ngălbenim.
Vorbim să ne-aflăm în treabă,
chiar când nimeni nu ne-ntreabă.

Prea frumoşi, prea talentaţi,
prea deştepţi, mirobolanţi,
mergem singuri la tăiere,
cinstind călăul... cu miere.

Din streaşina cerului
curge plânsul Domnului,
de focul românului
din bătaia vântului...
la marginea timpului...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între A şi Z...

Am prins surâsu-ţi trist
Din marginea gropiţei
Si ochiul alchimist
La marginea dorinţei.
Am încercat atunci
Sărutul să ţi-l prind,
Cu şoaptele-mi adânci
Sub stele ce s-aprind.
Răspunsu-ţi tandru, moale
Se-ntoarse deîndată,
Ca zâmbetul sub soare,
Ce face scurt o roată.
Minune nu pleca acum,
Să nărui timpu-n zi;
Ci doar promite-mi cum,
Rămâne clipa în "a fi"...

poezie de Liviu Reti (1 iulie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie prin cuvinte

Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.

Să muşc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morţii.

Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.

Noaptea să-şi ridice ochii
din întunericul fără trup
şi cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.

Aromele dimineţii să-i beau
cu potirul dragostei
şi să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

iartă-mă, Doamne,
mă caţăr spre cer
pe picioare de lemn
sunt suflet de humă
murdar de gânduri, frică, păcate
iartă-mă Doamne,
că plâng pe braţele crucii
păşesc către El şi paşii se pierd
printre cruci frânte de suflet
azi pier în stropii de sânge
căzuţi de pe crucea fiului Tău
zac la marginea lumii
în şuvoaie de lacrimi
la cap mi-au pus bolovani
să nu mă ridic şi să sper
iartă-mă Doamne
că plâng şi iar pier, la picioarele crucii
iartă, Doamne,
fiul tău, umil şi stingher

rugăciune de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uranică

tatuaj de stele

biroul de presă al fiinţării
mi-a trimis informare legalizată

coaste de ger acoperă pulsul destinului

în mâinile tale iubite creierul se face amnar
cremene sângele
inundă cu flăcări axa timpului
zvârcolirea
din tumoarea oglinzii
locuirea în nume casantă ca şi atingerea noastre de viaţă

prins în ventuza vidului carnivor nu-mi extirpa sorii din degete
în coapsa ta devin răsuflare
împing pereţii de aer cu sufletul
sparg blocada furtunilor
nopţi tatuate cu licurici vorbitori
mi se scurg impudic din omoplatul zborului
odată cu zorii

maci în extaz asudă voluptăţi stranii sub piele

soarbe-mă sete
ca pe cuminecătură

poezie de Elena Chindea Maria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin credinţă

Cum să fac, Te-ntreb, să nu mai plâng
Să Te văd, o, Doamne, lângă mine
Frunzele s-au scuturat în crâng
Şi-au plecat apoi să Ţi se-nchine.
Am rămas cu arborii golaşi
Fără frunze, fără de veştminte,
Am rămas cu urmele de paşi
Înşirate spre luare-aminte

Le-am citit cu sufletul flămând
Bâjbâiam cu mâinile pe ele,
Mi-au deschis în inima şi-n gând
O potecă dincolo de stele.

Dincolo de stele am ajuns,
Dincolo de-a cerului zidire,
Duhul de lumină m-a pătruns
Şi mi-a dat un duh de nemurire.

Îngerii zburau în jurul meu
Se-nchinau şi Te slăveau întruna
Şi erai acolo, Dumnezeu,
Te-am văzut când mi-ai întins cununa.

Adiere molcomă de vânt,
Fără chip şi totuşi o fiinţă,
Îmi lăsasem trupul pe pământ
Şi primisem altul prin credinţă.

Abur fără formă, însa viu,
Întrupat cum n-a mai fost vreodată,
Şi-am ştiut, o, Doamne, ca Te ştiu,
C-am mai stat în casa Ta odată.

După chipul şi din duhul Tău
Mi-ai făcut şi mi-ai crescut fiinţa,
Mi-ai zidit un univers din hău
Şi i-ai pus ca pecete CREDINŢA.

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre a fi, pur şi simplu

Palmierul de la marginea minţii,
Dincolo de ultimul gând, se înalţă
În depărtarea de bronz.

O pasăre cu pene de aur
Cântă în palmier, fără nici un înţeles omenesc,
Fără nici un sentiment uman, un cântec străin.

Tu ştii că nu acesta este motivul
Care ne face fericiţi sau nefericiţi.
Pasărea cântă. Penele ei strălucesc.

Palmierul stă la marginea spaţiului.
Vântul se strecoară domol printre ramuri.
Penajul de foc al păsării se închide rotund.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, lacrimă în vânt

Femeia a rupt fâşia neputinţei,
A pus bucăţi ca semne-n lungul drum,
A dospit lacrimi adânci în piept
Şi s-a ascuns cu frunzele în scrum.

Bărbaţii toţi i-au scuturat mânia
Şi i-au zidit durerea în suspine,
Cerul a-ncolăcit pe loc minunea
Şi i-a pus inima în miere de albine

De-atunci e floare dulce, meliferă,
În casă, în iubire pe pământ,
Când frunzele s-ascund în scrum,
Gândeşte-te la ea, e lacrimă în vânt!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul creşte odată cu noi

Vântul sapă prin nea ca o javră,
Dâră de sânge scursă-n pământ,
Miroase a fum peste iarnă,
Gerul se ascunde-n cuvânt.

Tremur în speranţa de veghe,
Sufletul se face cruce în deal,
Aleargă spre tine în noapte
Un fluture cu trupul de cal.

Tu râzi într-o floare din geam,
Luna atârnă în coşul de fum,
O mână se-ntinde s-o fure,
Visul meu o sparge în drum.

Bucăţi, cum e trenul, se-ntind
Pe calea aşteptării finale,
Intru în casă şi tu îmi arăţi
Rotundul din lună în poale.

Lasă visul pe umeri, mi-ai zis,
Destinul e rece-n zăpadă,
În pleoapa somnului meu
Învârţi a timpului roată.

Vântul sapă adânc şi grăbit,
Eu construiesc focul în doi,
O fi sau n-o fi paradisul –
Visul creşte odată cu noi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteroidul Lity

Asteroidul Lity este câinele lui Dumnezeu,
Pus să păzească bunul mers al planetelor,
Fiind hoinar, i-a pus la gât
Zgarda curcubeului,
Pe sârma spaţiului
I-a dat dus-întors:
Timpul,
Rotaţia.
După ce soarbe
Cisterne de alcool
Din Norul lui Oort,
Reintră vijelios
În propriul trup
De stâncă.
Grijile durerii
Le multiplică
Prin mail sau
Prin messenger.
Doamne,
Cum se îndoaie
Coloana mea vertebrală,
Cum sârma spaţiului
Sugrumată-i
De viteză
Şi timp.
Rărunchiul lucrurilor,
Rinichiul meu
Depozitează
Urme.
Urina universală
Îşi schimbă ph-ul,
Durerea e groaznica.
Strig la dumnezeu,
Îl implor
Strângând din dinţi.

Ah, iată, asteroidul
Căzut pe crusta de zăpadă,
Sună haotic
După ieşirea
Din spaţiul
Închis într-o pungă de piele.

Câinele lui Dumnezeu,
Asteroidul Lity
Şi câinele meu,
Potaia insuportabilă,
Lity, azi,
Micro asteroidul
Dintr-un micro
Micro univers,
Pe care eu îl văd
Universal.

O, Doamne,
Acum înţeleg
Ce s-ar putea întâmpla
Dacă-ai scăpa din lesă
Asteroidul Lity,
La mirosul de sânge
Al planetei Pământ,
S-ar deda înnebunind,
Din proprii lui dinţi
Şi din oase
Ar sări în vânt
Alţi micro asteroizi.

Stop.
Cred că simt
Colţii lui Lity
Înfruptându-se
Din rărunchii mei.
Văd steluţe albe,
Albastre
Şi-o urină hematurică
Ţâşnind peste toate puterile,
Puterile durerii.
Linişte.
S-aude universul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cerului

Dumnezeu ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului.

Tu, Marie, Sfânta noastră,
Bucuria omenirii,
L-ai purtat în trup şi lapte
I-ai dat din sânul iubirii.

L-ai crescut, până pe cruce
Fost-a, Domnul, răstignit,
Să ne scoată din mocirla
Unde ne-am împotmolit.

Acum, Pururea Fecioară
Din icoane lăcrimează
Coroniţe de lumină
Peste lumea ce-o urmează.

El, Hristos, o ia de mână
Şi către Domnul o poartă,
Noi cu bucurii în suflet
Îi urmăm calea cea dreaptă,

Domnul, Domn, ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!