Ecoul

Lăsând în urmă metropola, mergeam
spre o zonă muntoasă,
vestită pentru ecoul pe care-l produce.
Îmi şi imaginam decibelii, ce se întorceau
precum o cascadă imensă de sunete,
lovind din toate părţile,
ca un bumerang ce capătă
dimensiuni mitice.
Însă, odată ajuns la destinaţie,
fascinat de liniştea
ce mă înconjura,
n-am mai zis nimic.
M-aş fi simtit stingher.
Era o linişte atât de plăcută,
încât îmi simţeam ecoul propriului eu,
rezonând cu percepţia exteriorului.
Restul ar fi fost de prisos.

poezie de Alex Dospian (iulie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm atât de uşor, încât sunt paznicul propriului meu somn.

aforism de Alex Dospian (ianuarie 2022)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Am stat în gerul arzător al iernii pe
piscul cel mai înalt şi m-am confesat
din nou munţilor pentru a mă elibera
de tristeţi. Tocmai cădeam de pe pământ

în bolta cerească, când i-am spus demonului,
"Nu vreau nimic mai mult şi niciodată
din nou." Am atârnat cuvintele în acea
linişte concretă şi expresivă. Am atârnat

liniştea în aer. Am înţeles sensul ei în
sine, precum şi sensul ei contrar. Cuvintele
şi liniştea erau precum găurile negre şi
stelele. În acea ardere spirituală

provocată de ger, mi-am găsit visele
insomniace ale destinului, precum şi
visele mele lucide aparţinând unui fatal
destin deturnat. Datorită Ţie, ele au putut

deveni gânduri amorţite şi vice-versa,
într-o modalitate mult mai precisă decât
cea a cântecelor lirice, care se puteau
descompune în sunete muzicale spre a

fi recompuse din nou. În acest realism
magic, strigătul meu tăcut a devenit ecou,
şi apoi, în mod definitiv, tăcere asurzitoare.
Era destul de evident faptul că demonul

făcea alpinism în jos. Am auzit doar un ecou,
"Nu vreau nimic mai mult şi niciodată din nou."

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piciorul atlant al minţii

şi această singurătate aglomerată de urlete mute
va trece
precum rătăcita zăpadă sub ştreaşina lui mai

pe corzi de-ntuneric
escaladez absenţele tale prea roşii pentru ridurile iluziei
săgeţi de gheaţă îmi spulberă gleznele
şi troia sucombă înlăuntrul oasele mitice

ploaia cu oameni de tablă mi-a înmuiat ţipătul
a decapitat ecoul

nu mai merg pe sunete
să nu pleznească sub muşcătura gerului struna inimii
nevăzute răni duce genunea pe umeri

îmi sângerează limba de aşteptări tu unde desenezi stele
încă n-am aflat

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

În faţă e un perete Eu strig...
Perete! Perete!
Ecoul se întoarce...
Om! Om!
Eu strig...
Strig! Strig!
Ecoul se întoarce...
Tac! Tac!
Eu râd.
Ecoul plânge.
Apoi alerg pe coama lui şi culeg antene
Ecoul se aude în turla bisericii
cum sădeşte vibraţii în clopote
Eu strig...
Eu! Eu!
Ecoul se întoarce...
Tu!
Eu strig..
Tu! Tu!
Ecoul râde şi plânge
şi se întoarce
şi pleacă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul larg întârzie ecoul, însă îl şi amplifică. Profeţii propovăduiau în deşert. Ecoul venea după moartea lor. Dar cu ce forţă!

aforism de Valeriu Butulescu din ziarul "Steagul roşu" (1982)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Act in scenele vietii

Este pustiu în cer, în mări şi între noi
Este prea linişte în noi şi printre ploi.
Singurătatea, liniştea şi-obscurul
Răsună mut, de parcă ia naştere fumul.

Lumina nu mai e. A plecat cu gândurile.
A strâns între raze toate iubirile.
Un om enigmatic, sărac de simţiri
Îşi lasă o urmă, un pas, plin de-amintiri.

Ce inimă? sau ce-nfinitate de goliciune pură
Care-a şters totul, lăsând azi, nimicul singur, prin natură.
De mână cu umbra neconturată-a-uitării,
Plecând, înspre timp, călcând peste toate legile firii.

Şi-acum, undeva-n secunda prezentului pas,
Uit, nu trăiesc şi totul…totul îl las!
Nu ştiu cuvântul, replica sau rolul
Am pierdut scena, viaţa, rămânând doar ecoul…

poezie de Mihaela Zahari
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă atenţia este ancorată în Linişte, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Linişte; orice sunet este onorat când este ascultat din Linişte; orice sunet este celebrat când este ascultat din Linişte. Şi toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existenţă este chiar unda-sunetul-vibraţia. Aşadar, cel ce cunoaşte Liniştea cunoaşte şi sunetul, însă această cunoaştere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informaţii absolute. Cunoaşterea Liniştii nu este analitică, deoarece Liniştea nu poate fi nici explicată, nici înţeleasă, întrucât Liniştea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbeşti despre Linişte ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Linişte. Liniştea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Linişte. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Şi tu citeşti acum despre Linişte, însă nu cuvintele te conectează la Linişte, ci spaţiile dintre cuvinte, spaţiile dintre rânduri, spaţiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informaţii despre Linişte nu va găsi Liniştea în direcţia aceasta.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea

ecoul primului strigăt
se ascunde în şirul de zile (cine să le numere)
până ce depărtările vor fugi în necunoscut
şi odată cu ele
punctele negre din lumea închisă în urmă-le pe vecie
sumă a tuturor nopţilor

liniştea se ciocneşte de fereastra închisă
precum umbra lividă de cel
osândit pentru un soare
ivit dintr-o fântână de aur în ziua aceea
venită dinainte de născare
când întunericul e-n toi
îngăduitor fără să ştie nici el nimic

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

Am fost durerea,
fericirea,
lumina
şi mângâierea.
M-ai suportat,
m-ai gustat,
chiar m-ai stins uneori.
Dar n-am uitat cum a tunat
în înaltul cerului
vocea ta, spunând "adio".
Am amuţit şi-am îndrăznit
să sper că, n-ai fost tu;
a fost doar ecoul păcatului tău
urcând spre ochii cerului albastru,
bătând cu palmele
la porţile destinului.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea creată se schimbă în permanenţă, iar reacţia omului la ceea ce este îi creează experienţa lui ceea ce va fi. Tocmai de aceea, un om conectat la Liniştea din care provine totul, merge dincolo de efectul oricărei experienţe, deoarece Întoarcerea la Linişte provoacă o transcendere spontană a zgomotului. Însă Liniştea nu este o ţintă sau o destinaţie, pentru că nu poţi ajunge la Linişte, dacă îţi propui asta. Liniştea nu are nici formă, nici conţinut - şi tocmai de aceea nu poate fi localizată pe scara existenţei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

M-or blestema atât de multe doamne
Şi toate, la un loc, ca un dezastru,
Vor năvăli spre sângele-mi albastru,
Ca un călău, croit să mă condamne.

Acelaşi bumerang cu fine lame,
Ce m-a lovit şi-n celelalte feţe,
Mă va sili, în urmă, să las zdrenţe,
Bucăţi din mine — ce nu ţin de foame.

Poveştile se vor preface-n drame.
Nimic nu va mai fi din întâmplare.
Voi fi răpus exact de-aceleaşi arme,

Ce le credeam odată vindecare.
Străpuns atunci, de ale karmei coarne,
Îmi voi închide rana sub zăvoare.

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi (16 noiembrie 2021)
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomniac

De ce eşti treaz în miez de noapte?
Ce gânduri mintea ţi-o străbate?
Ce îţi produce insomnie?
Şi-ţi umple sufletul de agonie?

Deşi e linişte deplină,
Ecoul singurătăţii răsună,
O stare morbidă îşi face loc în tine,
Renunţă! Nu te minţi că va fi bine!

Dar oare a cui e vina?
Că ai început să fii precum Luna.
În orice noapte străluceşti,
Dar ziua mereu te odihneşti.

poezie de Cazacu Roxana Maria
Adăugat de roxanamariaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul Grăbit şi Ecoul Răbdare

pe planeta asta-i prea
multă gălăgie
prea planetă, prea bombată
prea hoinară… şi bizară

Cine eşti tu? Mă întreabă Eu –
«Important» – ecoul ‚Grăbit’
Importanţa cea mai importantă
Cine eşti tu?
ecoul: Cine eşti tu
– aleea 4 piatra 5 stratul 968

lumina absolută este muzică –
auzi? Doar ea este muzică
Cine eşti tu… ecoul ‚Răbdare’
sunt bastardul lui Dumnezeu
nu am mamă sunt copil din flori
Floarea – Florin
Arlechina – Arlechin şi
vreau linişte
vreau netezime – mie nu mi-e frică
vreau vertical
plouă dinspre ţărână în cer
vreau ce nimeni n-a mai vrut
cine eşti tu, cine sunt eu
la început
scufundaţi în colinda lui ler
în răsăritul dintâi
în floarea de lămâi, în norul…
care?
…alege tu.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onoarea de a suferi - XXI

Eu cânt. Un cântec îmi răspunde. Dar nu-i ecoul.
Nicicând atât de tare strigât spre mine nu se-ntoarnă.
E semenul stârnit. Şi totul mă iubeşte când eu iubesc.
Aşa cum totu-i disperare dacă nimic din mine nu roieşte.

Inima mea oglinzi destule are, nu însă şi egali.

poezie de Anna Brâncoveanu de Noailles din Umbra zilelor (1930)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece atât de repede, încât nici ceasornicarii elveţieni nu mai sunt ce-au fost.

aforism de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua de azi, autori celebri, precum: Ken Follet, Stephen King, George Martin, scriu cărţi atât de voluminoase, încât trebuie să angajez pe cineva să mi le citească.

aforism de Alex Dospian (ianuarie 2022)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea târziu... odată

Stau şi privesc cum soarele răsare,
Simt cum în piept, o rază îmi tresare
E raza fericirii, e raza iubirii.
Iubirii ce o simţeam odată.

Ţi-am dat din suflet tot ce aveam,
Ţi-am dat din inimă tot ce simţeam,
Dar tu, nu ai simţit nimic în acest fel
Nu-ţi tresăra nimic în suflet dragul meu.

Timpul a trecut şi ce pot să regret?
Că nu am reuşit să intru-ntral tău piept!
Să poţi să simţi şi tu ce-nseamnă să iubeşti,
Să ai un ţel în lume de ce să mai trăieşti.

Ştiu sigur că odată, ai să priveşti în urmă,
Să îţi aduci aminte de scumpele cuvinte:
"Eşti totul pentru mine şi te iubesc iubire "
E prea târziu "odată"

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există gânditori atât de profunzi, încât ecoul lor nu răzbate niciodată la suprafaţă.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 clase mi-au fost de ajuns pentru a-mi cizela stilul, pentru a acumula cunoştinţe, şi pentru a deveni un om de caracter. În liceu am fost pasager, iar în facultate o apariţie rară.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul bucuriei prieteneşti este lumină, admiraţie şi frumos, iar opusul lui, ecoul răutăţilor, este otravă pentru minte, suflet şi mediu.

Valeria Mahok (14 iulie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!