Piciorul atlant al minții
și această singurătate aglomerată de urlete mute
va trece
precum rătăcita zăpadă sub ștreașina lui mai
pe corzi de-ntuneric
escaladez absențele tale prea roșii pentru ridurile iluziei
săgeți de gheață îmi spulberă gleznele
și troia sucombă înlăuntrul oasele mitice
ploaia cu oameni de tablă mi-a înmuiat țipătul
a decapitat ecoul
nu mai merg pe sunete
să nu pleznească sub mușcătura gerului struna inimii
nevăzute răni duce genunea pe umeri
îmi sângerează limba de așteptări tu unde desenezi stele
încă n-am aflat
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre sunet
- poezii despre singurătate
- poezii despre roșu
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre ploaie
- poezii despre picioare
- poezii despre moarte
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.