
Fost-am tei
sunt un caiet frunzăros, fără coperte cineva
tot scrie aici
chestiuțe aparent banale, aparent extraordinare,
citește
doar vântul
fost-am tei, fost-am sul de hârtie mândră, ehei
fost-am
caiet de muzică, de curat
x și zero
vor juca, pe obrazul văruit, plictisiți copiii închiși
în bietul meu trup
..
învățătorii
predau azi demitizarea
desacralizarea sunetelor, semnelor și
înjurături moderne, dar mai ales cursuri intensive
de naibalogie aplicată
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Întru voia Sa
Fost-am mare
și mărirea m-a decăzut
fi-va semn al smereniei.
Fost-am frumoasă
și frumusețea m-a urâțit
fi-va semn al curățeniei.
Fost-am bogată
și avuția m-a sărăcit
fi-va semn al milosteniei.
Fost-am învățată
și rațiunea m-a depersonalizat.
Facă-se voia Sa!
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fost-am eu...
Fost-am eu copil cândva,
Mama pâine îmi cocea,
Și povestea cea de seară
Printre stele mi-o citea.
Fost-am eu copil cândva,
Tata fluiere-mi făcea,
Și să fiu de cer aproape
El pe umeri mă ducea.
Fost-am eu copil cândva,
Satul încă mai trăia,
Iară casa părintească
Cuib de îngeri îmi părea.
Fost-am eu copil cândva,
Drum spre Domnul se podea,
Și pe el apoi plecară
Tatăl meu și maica mea.
Am rămas să am pe lume
De părinți lăsat un nume,
Demn pe care-l vor purta
Fiul meu și fiica mea.
poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am
Fost-au păsările și pe aici?
Fost-au clipe amare, dulci
Fost-au ai noștri foști bunici
Fost-au toții, ce noi suntem aici.
Fost-am pentru voi, aici, și eu,.. mâine
Totul pleacă, vine,.. ce rămâne?
Tu și eu și altul, ce vom fi mâine?
Foști,.. ce au fost uitați poimâine
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost o dată-n viață pozitiv
Am fost o dată-n viață pozitiv,
Dar fost-am izolat și pedepsit.
Palinca-n beci mi s-a mucegăit,
Aș bea, dar are gust de fixativ.
Amantele, în grup, m-au părăsit
Și arborează steagul rogvaiv.
Am fost o dată-n viață pozitiv,
Dar fost-am izolat și pedepsit.
Doar soacra m-a-ntrebat, zâmbind parșiv,
Văzând probabil că am mai slăbit,
De taxele la popă le-am plătit,
De testament, de carduri... pe motiv
C-am fost odată-n viață pozitiv!
hipersonet de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am numai eu
Stau în noapte și îți scriu
Fiorii încuiați cu lacăte grele,
Îi dezleg să iasă din al meu sicriu
A lor cântec să-ți sfarâme zăbrele.
Cel care a tăcut întâi,
Cum peste toamnă se așterne ceața...
A fost acela ce nu a spus: "Rămâi!"
Și fost-ai tu iubite, sau poate însăși viața.
Cea care stă întotdeauna și așteaptă,
Cum acele de ceas revin mereu...
Să fi fost nălucă... poate adevărată,
Dar nu vei ști nicicând că fost-am numai eu!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi...
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am numai eu
Stau în noapte și îți scriu
Fiorii încuiați cu lacăte grele,
Îi dezleg să iasă din al meu sicriu
A lor cântec să-ți sfarâme zăbrele.
Cel care a tăcut întâi,
Cum peste toamnă se așterne ceața...
A fost acela ce nu a spus: "Rămâi!"
Și fost-ai tu iubite, sau poate însăși viața.
Cea care stă întotdeauna și așteaptă,
Cum acele de ceas revin mereu...
Să fi fost nălucă... poate adevărată,
Dar nu vei ști nicicând că fost-am numai eu!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie
așa cum ar bea: dacă ea
dă peste cap un deget
ar cu tărie, cu manichiura făcută
șfâșie ca fiara,-n poezie, la sol
partea bărbătească abia
culcată pe-o ureche - de...
si(n)gur de protocol -
în aer tot plămânul este vaier (?!) - gol
cu o plachetă sub bărbie, prin
orașul de câmpie și gablonțuri arhi
plin umblă poetu longilin: așa
cum bea iubita sa, cum ea, sub salbe
deschide un caiet cu pătrățele
deschide un caiet cu linii paralele
deschide un caiet. cu buze albe
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări
Cu modestia-mi ponderată,
Afirm cu glasul măsurat,
Că fost-am cineva odată,
Dar cine... încă n-am aflat.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda neamului Lumină - "Tu te numești Annai!"
La viață este dată o singură moarte.
Nu toți croit-am drum înspre cetăți...
Calvarul crucii taină, prins în spate,
Îți alege un întreg din părți.
Comorile din lume sunt lăsate
Să pribegească pe drum fără Lumină...
Sunt luminate suflete mușcate,
Acele ce-au răspuns prezent la vină.
Ochii Lui în soare privesc necontenit,
La câte-or să mai vină... suflete cernut,
Din prea multă Lumină, fost-ai neprivit
Și strivit sub talpă, din setea ce-ai avut.
Gustat-am lacom înc-o vară din nămeții
Razelor sortite-a da Lumină...
Adusem cu căldură acestui punct al vieții
Luminarea sacră în care fost-am plină.
Plânsete pe geamuri, crude, iar mocnind,
Dorului de jale, lunecă spre mine...
Fost-am lângă tine și m-ai văzut murind,
Împietrit și rece, privind fără suspine!
Ieri, am secat în ape, recunoscându-mi setea,
Ce-a fost al meu dispare în zarea fără nume...
Fost-am o poveste dulce ca și mierea,
Dar amară-i ea, când e spusă-n lume.
Ce am chemat, să fie! Izbăvitor sihastru...
Nu te cunosc pe Tine, cei neiertați și cruzi,
După al meu neam, datu-m-ai albastru,
Deși numai alb, fost-am printre surzi.
Rătăcind prin 'nalturi, al sufletului miez
Străbate-o cale lungă pân' s-ajungă aici...
Ajuns-am chiar de ieri, ori poate doar visez,
Sunt parte peste tot, printre firești și mistici.
Din toate "numele" ce-am strâns,
Nici unul n-are nume...
Fost-au țesute doar din plâns,
Născând secret prenume.
Și când crezut-am că îl știu...
Am auzit o șoaptă: "... numele acesta nu îl ai..."
Și-apoi uimit, vedeam cum scriu:
"Tu te numești Annai!"
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de ACG

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rupt o foaie de hârtie...
dintr-un caiet
dintr-un oarecare caiet
am rupt o foaie de hârtie
după ce am lăsat-o plină de semne
am strâns-o în palme cu ură
și mi-am îndreptat privirea spre coș
și parcă...
și parcă ceva
ca un foșnet de frunze
ca strigătul unui copac trecut
prin nu știu câte fierăstraie și prese
și parcă ceva îmi spunea
să nu mă grăbesc
și-atunci... am desfăcut încet-încet
acel cocoloș de hârtie
și... înăuntru
iubita mea stătea
cu capu-ntre genunchi
și plângea
poezie de Ionuț Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cal, imaș
Precum șarpele săltând
În coadă,
Să șed în fân,
De rai să-mi amintesc!
Să-mi fie carnea
Mai liberă ca umbra,
Pe cer să mai alerg
Precum condorul!
Incantație:
Foaie verde cal, imaș,
Fost-am eu flăcău
Cinaș,
Nărăvaș,
Ochii scântei
Și de femei
Geambaș!
Ehei, fire-aș!
poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

o frunză aproape
o frunză aproape albă atinge
pleoapa fără intenție - «pardon»
și trece mai departe, aparent
grăbită
își privește ceasul
«cât e
» zic
«iarnă fără douăzeci și două de amurguri»
răspunde șoptit
un vânt așteptând pensionarea, tușind
își drege glasul și
«ești
în urmă, fato, zău
»
frasin curat de singur
nud
își întinde încheieturile
«bună dimi
, fum străin.» pardon
eu sunt ceața
Eu sunt
ceața
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!

Palidă umbră
Palidă umbră, care mister
Unul spre altul mereu ne-atrage?
Vrem de sub farmec a ne sustrage
Și dăm de-aceeași forță de fier.
Palidă umbră, care mister?
Fost-am vreodată îngeri frumoși
Uniți pe-albastrul largului spațiu?
O voluptate fără nesațiu
Ne face ochii mai luminoși.
Fost-am vreodată îngeri frumoși?
Sau împreună ars-am în iad?
Coboară-n suflet de-ți amintește...
Al meu ce-mi spune e că iubește,
Și dacă suntem îngeri ce cad,
De ce n-am arde ș-aici ca-n iad?
Palidă umbră, reflex bizar
În care s-află iadul și raiul,
Cu unul arde-mi repede traiul,
Cu altul aripi urzește-mi iar,
Palidă umbră, reflex bizar.
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Isolde

Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine
Primul clopot lichid, trezire în trezire
labirintică, esență
muza ea nu există altundeva
mă scarpină în cap, râde, îmi face «v»-uri cu degetele
pe la ceafă și-mi dă brânci
cu nasul în caiet
leapădă obișnuința limbajul geometric și iată
«cuvântul» fără de care ar fi abisul
sunt salvat
aceste curcubee dintre noi prieteni dragi
și ploile recente care
mi-au întors grădinile acasă
schimb registre
poezia mea fragmentaristă ai zice că
sunt incoerent ia nu mai citiți o dată
secvențe, cioburi, imagini suprapuse
și inima mea
caietul cu pagina din stânga pe obrazul stâng
respectiv cea dreaptă pe obrazul drept
mă mângâie parcă ar fi mama
muza mea are cămașă în carouri alb-negru
și fes alungit
vă dați seama!!...
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire necondiționată
Îmi iubesc "soția" tare,
Fără să regret ceva:
Nu regret nici noaptea-n care
Fost-am prins în pat cu ea.
epigramă de Horea Prodan-Pata din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
După căsătorie
Deși sunt azi la fel de-alert,
Ca pe când fost-am tinerei,
De când sunt "jumătatea" ei...
Ea mă tratează ca pe-un "sfert"!
epigramă de Dumitru Cioacă-Genuneanu din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgii de pensionar
Fost-am ca milionarul
Completând depozite.
Azi golescu-mi buzunarul
Achitând impozite...
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicații
Dacă sunt "bogat de gură"
Cum se-aude și se vede
E fiindcă, poți a crede,
Fost-am și-n... procuratură.
epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul "Viața Buzăului" (1989)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Antivirus
Îmi intră -n curte moartea jubilând,
Și nici măcar nu mi-a bătut la poartă!
Mă află singur, ca un om de rând,
În pielea goală -alăturea de soartă.
Ehei, vai mie, sunt așa plăpând --
Dar parcă fost-am altfel vreodată,
Am stat mereu, ca orice om, la rând,
Țidula mea să- mi fie rezolvată!
Deci, de rușine, trag perdeaua nopții,
Sfioasă, luna îmi croiește giulgiu--
Îmi este prispa singurul refugiu
Să stau la bârfă cu tupeul morții!
Trufașa, ea nu știe că -s potirul
În care o ucide trandafirul!
sonet de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Literele
Literele toate, azi sunt colorate.
Și- au dat întâlnire, în pagini de carte.
Prima zi de școală mi-a adus în dar,
o carte frumoasă, un... ABECEDAR.
În ABECEDAR găsești
litere mai mari, litere mai mici
și pe lângă ele, arici și pitici.
Cățelul, cocoșul și un purceluș,
sunt și ei aici, cu un urs de pluș.
Max, pisoiul mic a venit la școală
să învețe, literele frumos să le scrie.
M-a rugat să îi cumpăr un caiet, de la librărie.
Suntem toți aici să ne amuzăm.
Literele toate noi le învățăm.
Corect le vom scrie apoi pe caiete.
dar cu multă grijă și fără de pete.
poezie pentru copii de Iulia Giușcă din URSUL DE PLUȘ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015 (2015)
Adăugat de Iulia Popov-Giușcă

Comentează! | Votează! | Copiază!