De parcă...

De parcă-ar fi un vuiet de furtună,
de parcă-ar fi un mers de-arici,
pe fiecare clipă, pe fiecare urmă
tu ai lăsat parfumul tău aici.

De parcă lumea se termină,
de parcă iarăşi mă împaci,
halucinant mi-ajunge la fereastră
privirea ce-ai lăsat-o prin copaci...

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără anotimp

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.

poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie autumnală

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi inimile ne cântă la fel

paşii ni se împleticesc a depărtare
nu ne mai prind nici îmbrăţişările
atârnăm parcă de-o parte şi de alta a lumii
ca doi vestitori de primăvară abia spălaţi de iarnă
fiecare în emisfera sa
fiecare cu steaua lui polară
altfel zis fiecare în parte cu cerul său
parcă am fi unul luna şi celălalt soarele
poate de aceea ne sărută aşa frumos la răsărit
şi atât de duios la apus
ca şi cum s-ar frânge de fiecare dată lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc. Aşa mult încât parcă ieri e azi şi mâine te port aievea pe cărări de inimă blândă. Îţi vorbesc în fiecare suspin de clipă, în fiecare gând proaspăt de răsărit. Taţii nu mor. Dumnezeu le îngăduie să adoarmă într-un colt de suflet, într-o flacără vie de candelă. Luminându-ne.
Nu vreau să cresc. Dar parcă de când eşti cu mine pretutindeni nu-mi mai este frică de întuneric...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am zidit visul într-o temelie de piatră

să tacă să nu se mai repete
dar cu cât îi astup strigătul
parcă cu atât mai tare răsună ecoul
prin fiecare perete alb
prin fiecare tavan aurit
şi prin toate ferestrele zăbrelite
câteodată atât de lugrubu
de parcă aş fi zidit un monstru
şi uite aşa din cel mai frumos vis
m-am trezit într-un coşmar

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rupt o foaie de hârtie...

dintr-un caiet
dintr-un oarecare caiet
am rupt o foaie de hârtie
după ce am lăsat-o plină de semne
am strâns-o în palme cu ură
şi mi-am îndreptat privirea spre coş
şi parcă...
şi parcă ceva
ca un foşnet de frunze
ca strigătul unui copac trecut
prin nu ştiu câte fierăstraie şi prese
şi parcă ceva îmi spunea
să nu mă grăbesc
şi-atunci... am desfăcut încet-încet
acel cocoloş de hârtie
şi... înăuntru
iubita mea stătea
cu capu-ntre genunchi
şi plângea

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vela

Sclipeşte-n zare-o velă albă, se-înclină şi revine,
Acolo unde cerul şi marea-albastră-s una:
Ce caută-n aceste ţinuturi – pentru ea străine?
Ce-a lăsat în urmă,-acasă, înfruntând furtuna?

Straşnic, vântul stârneşte-înalte valuri,
Catargul geme şi-oftează-n genuni de ape...
Dar ea nu caută-ale fericirii voaluri
Şi nu de fericire vrea să scape.

Dedesupt, limpede, aleargă curentul submarin,
Deasupra, soarele razele aurii îşi toarce;
Rebelă, parcă-ar căuta-n furtună un altfel de destin,
Ca şi cum doar în uragan ar găsi linişte şi pace.

poezie de Mihail Lermontov, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri actuale

Trăim seduşi, o vastă clipă de rutină
Dar clipa, de rutină-i viaţa toată,
Când, vremurile sumbru ne dezbină
Şi anii grei ne trag iarăşi pe roată

În sunete stridente, voci de coarde
Parcă au revenit din hău fanarioţii
Din codri dau năvală hoţii-n hoarde
Se-ntunecă urât şi tremurăm cu toţii

Ne duce criza, în vuiet spre regres
Ne-aruncă soarta, peste tobogan
În straie de scandal, bruiaţi de stres
Ne cufundăm mai jos an după an

Ne-apasă sorţii crud şi prea etern
În atmosferă cruntă, încă ireală
Vin conspiraţii ca dintr-un infern
Şi ne supun cumplit, la îndoială

Convieţuim, aşa, numai pe jumătate
În discordanţă cu natura, mamă
Avem nevoie încă de credibilitate
Şi-n fiecare zi trăim o nouă dramă

Ni se prezintă noi ideologii,
Ne umplu capul cu slogane,
Parcă hibrizi din alte galaxii
Ne manevrează la butoane

Nădejdea zilnic, reapare-n noi
De sus din cer, de la divintate
Ne saltă iar, ne naşte alţi eroi
Speranţa, aia din antichitate.

poezie de David Boia (27 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

Imaginea ta prin mintea mea
Stăfulgerată trece.
Parcă nu-i privirea ta
Cea glaciar de rece.

Te privesc şi nu eşti tu
Cu faţa încornorată,
Fără acel paspartu
Ca cel de altădată.

Astăzi te-ai schimbat,
Diferit de cel din urmă,
Un adevărat bărbat,
Ai luat o altă cârmă.

Cel de-odinoară a plecat,
Duluţă parcă într-o joi,
În urmă-i răul blestemat,
Acum e un nou altoi.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

Imaginea ta prin mintea mea
Stăfulgerată trece.
Parcă nu-i privirea ta
Cea glaciar de rece.

Te privesc şi nu eşti tu
Cu faţa încornorată,
Fără acel paspartu
Ca cel de altădată.

Astăzi te-ai schimbat,
Diferit de cel din urmă,
Un adevărat bărbat,
Ai luat o altă cârmă.

Cel de-odinoară a plecat,
Duluţă parcă într-o joi,
În urmă-i răul blestemat,
Acum e un nou altoi.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ning tăceri

În ochii tăi eu simt nemărginirea
Când te revăd o simt de-atâtea ori...
Vai, cât de caldă-ţi e privirea,
Şi cât de-ncet tăcerile te dor!

Te întâlnesc pe somnoroase pante,
Prin tristul dimineţilor decor,
Cînd ning tăceri, cu ochii tăi andante,
În ceruri mai sacrific câte-un zbor.

În faţa ta de gânduri fac risipă
Şi-n ochii tăi senini le desfăşor,
Frumoaso, căci, cu fiecare clipă
E parcă mai aprins albasrul lor.

poezie de Ion V. Nica
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără sacrificiul frunzelor nu există toamnă.

citat din Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte din nou acest punct. Acesta-i aici. Acesta-i acasă. Acesta suntem noi. Pe acest punct se află toţi cei pe care-i iubeşti, toţi pe care-i cunoşti, toată lumea despre care ai auzit vreodată, fiecare fiinţă umană care a trăit vreodată... Acest punct este agregatul de bucurie şi suferinţele noastre, pe acest punct există mii de religii încrezătoare, ideologii, doctrine; aici trăieşte fiecare vânător, fiecare erou şi laş, fiecare creator şi distrugător de civilizaţie, fiecare rege şi ţăran, fiecare cuplu de tineri îndrăgostiţi, fiecare mamă şi tată, fiecare copil plin de speranţă, fiecare inventator şi explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare "superstar", fiecare "lider suprem", fiecare sfânt şi păcătos, din istoria speciei noastre; toţi aceştia au trăit aici – pe un firicel de praf, aflat în suspensie într-o rază de soare.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăire

Ce nostalgii-mi provoci, de nu ai spune,
Că nici n-am apucat să te trăiesc.
Şi parcă de o viaţă te iubesc,
Şi parcă m-ai lăsat singur pe lume...

Aşa mă simt — şi-mi pare chiar firesc.
În suflet, umbra ta, mi-a lăsat urme,
Iar inima refuză să-şi asume
Al ei avânt naiv — copilăresc.

Ceva în mine, încă te mai speră.
Încă îţi simt dorinţa de a-mi fi...
Şi nici dorinţa mea nu-i efemeră,

Căci te visez în fiecare zi
Cu ochii larg deschişi. Ce atmosferă
Mi-aduci în suflet! — Nu m-aş mai trezi...

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechiul precept care ne sfătuia să trăim fiecare clipă de parcă ar fi ultima nu înseamnă defel că trebuie să plecăm cu trăsura până în iad să ne desfătăm! El înseamnă, pur şi simplu, că trebuie să fim gata să răspundem, fiecare pentru sine - fie în faţa conducătorilor noştri spirituali, fie în faţa lui Dumnezeu.

Alexandra Moşneaga în Vindecarea psi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milă pentru noi, Părinte

Doamne, parcă iar mă tem
nu mai am curaj să scriu
găsesc în mine doar pustiu
şi aţa scămoşată pe un ghem

Lumea care mă condamnă
nu-mi acordă nici o circumstanţă
iar eu mă nasc în fiecare stanţă
şi mor cu fiecare toamnă;

Lumea e aşa cum este
eu n-am ce să-i dau în schimb
adevărul e un nimb
ca happy end-ul din poveste

Nu mai ştiu nici cine sunt,
bate vântul prin cuvinte
milă pentru noi Părinte:
spuză spulberată-n vânt
şi întoarsă în pământ...

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare irlandeză

Fie ca Dumnezeu să vă dea...
Un curcubeu pentru fiecare furtună,
Un zâmbet pentru fiecare lacrimă,
O promisiune pentru fiecare grijă,
Şi o binecuvântare în fiecare încercare.
Pentru fiecare problemă din viaţă,
Un prieten credincios căruia să i-o împărtăşeşti,
Un cântec dulce pentru fiecare oftat,
Şi un răspuns pentru fiecare rugăciune.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectură

sunt atât de singur când suntem amândoi
eu privesc în direcţia ochilor
tu parcă priveşti spre toată lumea
spune-mi
cum de încap toţi locuitorii pământului în camera noastră
şi cum de te uiţi la fiecare ca şi cum l-ai cunoaşte
suntem doar noi
îţi jur
şi privirea ta inventează oameni în jurul nostru
în fiecare dulap
pe laptop
chiar şi în ochii mei distingi fiinţe cu mâini şi picioare şi cu papuci de casă
care privesc în direcţia ochilor
şi tu parcă priveşti spre toată lumea
sunt atât de singur
iar tu atât de puternică
femeie de perete ce eşti m-aş da cu capul de tine
bang
o dată
de două ori
cât să-mi turtesc suficient capul să-i poţi privi şi pe cei din spatele meu
dar nu
nu mă mişc
stau aidoma ţie ca un perete
şi aştept cutremurul să ne surpe
poate aşa
o să moară toţi oamenii ăştia ai tăi imaginari
sau cel puţin
o să ni se amestece cărămizile

poezie de Rareş-Andrei Adam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenţă

Penitent în fiecare clipă,
Penitent în fiecare gând,
Astăzi când iubirea se-nfiripă
Mai puternic parcă, ca oricând,

Penitent în fiecare noapte,
Penitent în fiecare vis,
Când surâsuri, sărutări şi şoapte
Să rămân cu tine m-au convins...

Să rămân cu tine-o veşnicie,
Penitentă sufletului tău,
Să croim o nouă armonie,
Să pictăm subtil, un alt tablou...

Pas cu pas, în ceţuri de săruturi
Către veşnicie să pornim,
Penitenţi în propriile-nceputuri,
Cu păcat şi fast să ne iubim!

Şi să ningă lacrimă de stele
Şi de crini, pe patul nupţial,
Eu să fiu mireasa vieţii tale
Şi o veşnicie să te am!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Dacă tu ai pleca...
Răul ar înghiţi sărutul
Simţirea şi nevoia de tine
Recunoscând îndrăzneala de-a iubi.

Cuvintele mele, puţinele...
Întreabă cerul, noaptea, stelele
Pe vântul care se pierde printre nori
Mă pierd şi eu în muzici şi în sfere...

Gândurile îmi muscă carnea
Foşnesc obosite fără sens
Parcă-ar aştepta parcă-ar pleca...
Le mai aud încă glasul sacadat.

Dincolo de orizont de mâine
Şi vagi prezenţe... se voiau prin timp
Dragostea mea persistă dincolo de ieri
Dincolo de îmbrăţişarea promisă ce arde.

Cad clipele albe peste ochii-nduratori
Şi peste trupul meu legănat în lumină
Ard amintirile şi întristările...
Şi patima pe care cu greu am învis-o.

poezie de Teodora Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!