Ultima romanţă

Cum dorm statui
în trupul alb din munte,
se auzi plângând
la templul poeziei
cântecul nopţii.

După cădere
soarele zilei de 1 mai,
zgâriat la ochi,
sângerează în voie
cu lacrimi de cristal.

La curte...
dulce toamnă,
ploaia aduce ultima romanţă,
o pată
pe ochiul cuvântului.

...joc divin
sub pomii înfloriţi,
în lumina lui Iisus,
dincolo de cuvânt:
ce poate să însemne?

poezie de Daniel Lăcătuş
Adăugat de Daniel Lăcătuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea învierii

În miezul nopţii când lumina vesteşte
minunată învierea,
prin suflet curge suflul bucuriei.

Ruga fierbinte se preface-n pâine,
vin, caş dulce şi ouă încondeiate
ce dau culorilor durerea patimirii,
capătă strălucire divină.

Îmi amân privirea-n pomii înfloriţi,
să primesc frăgezime în gânduri
darul de al întâmpina înviat pe Iisus
şi de a vesti şi celorlalţi.

Dimineaţa limpede ca după mântuire
aduce acasă curăţirea
ca o boare din care respir
cuvinte vii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna-i lumina nopţii, soarele e lumina zilei. Virtutea iluminează cele trei lumi (pământul, cerul şi lumea subpământeană) şi un fiu bun aduce faimă întregului neam.

proverbe sanscrite
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

E toamnă pe străzi şi lumina e moartă;
E toamnă, din soare-a rămas doar o şoaptă;

E toamnă şi cântecul mi se-ntristează;
E toamnă, un stol de heralzi emigrează;

E toamnă pustie,
Gri-cenuşie
Şi creşte-ndărătnic rugina în vie.

Se luptă satirii lumina să-nghită
Muşcând îngheţat din natura cernită.

E toamnă, visează izvorul cântând;
E toamnă amară în mine şi-n gând.

Fire de ploaie ţes lumii veşmânt
Iar ceaţa zideşte cetăţi pe pământ.

E toamnă, sarcastic, agonic cuvânt,
E toamnă... ş-atât.

poezie de Alin Cucuruzan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţimi

da te-am iubit
în acele timpuri imemoriale
în care amândoi eram făpturi
de aer şi de tăcere
săream de pe un munte pe altul
cu paşi elastici şi hotărâţi
ne sprijineam de brazi şi de nori
alergând alergând
lumea era diafană şi fără de pată
niciun ochi nu ne suliţa cu reproş
soarele apunea mai des pe atunci
şi umbrele ni se alungeau subţiate
până dincolo de zenit
căutând un gheţar pe care să poposească
acolo e steaua polară îmi arătai
înălţându-ţi braţul spre noapte
iar eu te priveam
plângând plângând
vom mai fi vreodată atât de fericiţi
ca acum
când nu avem nimic
decât întunericul
şi liniştea de granit?

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre statui

Din trup de pământ
Suflet de statui,
Iarbă şi vise
Prin fruct de gutui.

Din munţii semeţi
Idei şi statui,
Prin apă şi foc
Trupul cerului.

Dincolo de noi
Prin dălţi de statui
Vorbele-s rupte
Poartă dorului.

Crezuri urcate
Pe socluri statui,
Păsări în rugă
Stau albe statui.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângerează lumina

zilele sunt arse acum
în jur lacrimi şi fum
am despărţit drumurile, am ajuns la amintiri
tragice amintiri
azi dorm între sălcii plângătoare
nimeni pe drum, nimeni în cale
târziu am aflat
sunt străin de mine, de lume, de toate
eram proscrisul din cetate
nu am ştiut că am păşit într-o noapte dincolo de mine
am atins cu fruntea zenitul unei lumi
azi capul mă doare
lumina sângerează pe drum
ce pot să fac aici, acum
când viaţa asta este scrum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul vieţii

Trupul acoperit de nisipul fierbinte al amăgirii
pluteşte pe aceeaşi apă împovărată de ani.
***
La casa sufletului am văzut pomii înfloriţi
într-o noapte adâncă de prea mult dor.
***
Am vrut să cânt iubirea şi noaptea iubirii
dar privighetoarea a spart tăcerea cu trilul ei..
***
Cântecul meu şi cântecul de argint al păsării
au înflorit lăcrămioarele într-o singură rugăciune
***
Am vrut să cânt uitarea şi durerea uitării
dar luceferii s-au stins înainte de vreme
***
Între cer şi pământ, de pra multă singurătate,
asfinţirea uscase şi ultima alunecare de lacrimă.
***
Cântecul sorţii îl deapănă noaptea şi ziua
la o întretăiere de cruci bătute de vânt
pe care, din întâmplare, scrie numele meu.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium

Nu scoate o vorbă, stai ascuns şi nimănui
lucrurile visate sau simţite nu dezvălui.
Lasă-le să plutească-n tine ca-ntr-un spaţiu ireal,
asemeni stelelor care răsar pe cerul de cristal

înainte de căderea nopţii pe pământ:
Bucură-te de ele şi nu rosti niciun cuvânt.
Cum se poate inima pe ea însăşi exprima?
Cum poate un alt om cunoaşte mintea ta?

Va pricepe el ceea ce te-animă şi te susţine?
Odată şoptit, un gând neadevăr devine.
Întunecat e lacul expus rafalelor de vânt:
bea direct de la izvor şi nu rosti niciun cuvânt.

Trăieşte singurel, de sinele-ţi te leagă,
în sufletul tău, rotundă, e-o lume-ntreagă;
magia gândurilor voalate poate fi uşor
orbită de indiscreţia luminii din exterior,

iar larma zilei îi poate deveni mormânt...
păstrează-n tine cântecul lor şi nu rosti niciun cuvânt.

poezie de Fiodor Ivanovici Tiutcev, 1803-1873, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea zilei

Tu
ne conduci
pe aripi de munte
până pe stânca plină de ochi
cu raze şi paşi
zidită

Numele Tău
i-ascuns în culoarea zilei până pe streaşina
tăcută
a norilor

fă-ne Tu
o Doamne
să fim paşi
aducători de pace
zbor
şi taină
până sub aripa zilei
întoarsă în zi
dor
şi speranţă

lumina
Ta o vrem
mersul
pe apă
inimă
întoarsă în inima ascunsă de ochi
într-o pădure de glasuri
şi degete
surâs şi umbră
taină şi crin
Cuvântul
Viaţa

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea ta îmi aduce aminte de râul de la marginea lumii

cu susur domol
tresărind în noapte
ca o dulce întrebare
pe buzele tremurânde
nu uita
dragul meu
ai timpul între degete
prins ca un inel de foc
şi pustiul îţi este străin
atâta vreme cât degetele mele
se vor plimba în voie
cuvânt după cuvânt
pe trupul tău

vocea ta îmi aduce aminte de mine
când muşcam dintr-un fruct zemos
şi inevitabila tuse
mă făcea să zâmbesc
neputinţei de a înghiţi crudul adevăr
vocea ta nu e nici pe departe
asemeni unui soldat care ar înfige pumnalul
sau a unui Iuda pregătit să mă vândă
pe treptele îngheţate ale vreunui templu

vocea ta e vocea mea
cu fiecare poem în care te învăţ pe de rost

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minipoemele nopţii

ştiu
luna se plimbă noaptea
pe acoperişuri

cu mâinile la ochi
stelele cred
că e somnambulă

îngerii miraţi şi ei
citesc în scriptură
apocalipsa

un nor ieşit la plimbare
o salvează şi se ascunde
în pălăria şarpelui

otrăvite de nesomn
ciupercile
se pomenesc ude

salcâmii înfloriţi
îşi scapă parfumul
prin aer

un greier copil
învaţă să cânte
cu sincope în glas

un cocoş cu insomnii
invidios îi trezeşte
pe ceilalţi

somnul alunecă
în visele dimineţii
cai înaripaţi

după racoarea nopţii
florile lăcrimează
cristale de rouă

cerul
covor de purpură
dincolo de păduri

pe vârful copacilor
pe jumătate soarele
se ridică-n picioare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripa zilei

Printr-o
pădure de paşi
pun imaginea aceasta întoarsă a zilei
pe muchia
ochilor tăi
cântec până în dunga albastră
a Cuvântului
privire
întoarsă-n privire

de atâta vedere
mi s-au topit
şi degetele ochilor
ca un cuvânt abia stors de-nchipuiri
până în măduva taină a secundei
ce nu-şi mai numără pornirile
în pădurea acesta de ochi
şi cuvinte

zbor
întors
în zbor
până
în lambriurile de foc ale memoriei
din aripa zilei binecuvântate
aer
şi drum
din stele
spre stele

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

vara creşte
din trupul tău
dorm cu pleoapele nopţii
trase peste inimă
încă auzi trilul prigoriei

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rup alergarea la a patruzecişitreia rostogolire

prin cenuşa labirintului de valori
râd,
centrată fiind pe a patra fugă din crucea Cuvântului.

se schimbă feţele lunii când ochiul deschis,
candela reaprinde în tâmpla pământului.

nu se întâmplă nimic.

un simplu fapt banal de a fi
şi un ţurţure în inima largă a sentimentului.

inutilitate şi încă puţin gând,
balansându-şi picioarele firave
între joc şi lumina dintâi.

restul e cacialma.

o bătaie continuă de clopote false
şi strigăte lejer destrămate de cântecul păsărilor
aproape călătoare...

tac.
surâde tâmpla,
în ultima plecăciune
în faţa unor icoane
pictate de mâinile copilului orb.
îngerii sunt îngeri.
o tuşă de culoare şi-a aninat pumnii mărunţi
de irişii goliţi de fericirea unui joc rotund.

doare.

nu se întâmplă nimic.

mai este o vară după toamnă, după iarnă,
undeva, în colţul emoţiilor de primăvară...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre vii

Lasă-mi toamnă via vie!
Este ultima mea rugă
Somnul dulce, de beţie,
Vreau să-l dorm sub buturugă.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii la începuturi

- fantome şi ştime -

când ferestrele încep să plângă
una câte una pe bulevard
când orele zilei s-au împuţinat
şi vine întunericul din gânduri
îmi place să îmbrăţişez ploaia pe furiş
să o dezmierd să o mângâi pe oase
să o sărut să o împing pe spate
şi stropii ei nebuni ca nişte lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea şi sufletul bolnav
.
cu ploaia ce se prelinge încet
printre pietre
amintirile aşezate tainic
în uitare în adâncurile subţiri
vor ţâşni şi se vor înălţa
jumătate vis jumătate ştimă
ca şi cum un miop
ar răscoli pământul şi ochiul
cu mâna cârlig cu mopul lichid
ne-ar străpunge zâmbetul
cu foc cu lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea şi sufletul bolnav

hei, cine a pus ploaia în drum?

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe mirosind a toamnă

Merg cavalerii nopţii să ceară lunii vamă.
Copacii, în iluzii, pierd frunzele pe rând.
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând;
Să bem din cupa nopţii şi, nu fi tristă, doamnă!

Pe uliţa din suflet mai trece-un dor flămând,
Trist, căutând un loc unde-ar putea să doarmă.
Din vise desuete gustând ca dintr-o poamă,
Tomnatic pierde-vară, el trece fluierând.

Ne plouă în privire, ne plouă şi în gând
Cu stropi plesnind de clipe cu iz, discret, de toamnă.
Doar dragostea cu vise, un licurici în coamă,
Ne-mbrace cu blândeţe în trupul ei plăpând.

Să amânăm tristeţea în nopţile ce vin
Cu nostalgia-n suflet, plângând a poezie
Şi spre-a uita de drama naturii-n agonie,
O noapte să ne pierdem într-un poem divin.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (2008)
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zumzetul
albinelor
printre
pomii înfloriţi
aduc a miere dulce

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima literă a oricărui cuvânt se află în trecut, ultima literă - de asemeni; numai trupul cuvântului e în prezent.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul român este un popor sfânt. Un popor care este sub controlul şi sub ochiul divin al Fecioarei Maria şi al lui Iisus Hristos. Noi de două mii de ani ne ştim în această credinţă, dar anii dinainte de Hristos au fost tot anii lui Hristos, pentru că venirea Lui a fost în momentul oportun, dar El a existat din toate timpurile. Noi suntem supravegheaţi de ochiul divin de când acest popor a luat naştere, fiind consideraţi ca aleşii lui, pentru că prin păstrarea tradiţiei muzicale, a sunetului divin, noi ne-am păstrat însăşi întreaga divinitate în Iisus Hristos. Aceasta este părerea şi convingerea mea.

Gheorghe Zamfir în interviu (30 noiembrie 2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!