Dor
Sub arzătoarea creastă,
a timpului de dor,
Aliniate, stau
milioane de secunde;
Pe de-asupra lor,
eu tare-aș vrea să zbor,
Căci mă simt prea mic
în fața-aceastui munte.
Cățărat, deja,
pe vârful unei ore,
Zilele, privesc,
ce ard atât de crunt
Și în urma mea,
minutele minore,
Ce cu-atâta greu,
prin dor, le-am străbătut;
Apoi cobor ușor,
trecând prin amintiri
Și-nviorat mă simt
de tainica-mi poveste,
Ce a-nceput demult
prin dulciile priviri,
Și iarăși urc, pieptiș,
învăpăiate creste.
Prezentul, parcă, este,
tot mai ascendant;
Viitorul și trecutul
s-au învelit în ceață;
Deasupra mea, apasă,
un nor incandescent,
Dar, prin credință, urc
spre zarea cea albastră;
Și tot urcând, cu greu,
pe culmile de dor,
Am coborât, de-odată,
pe gândul revederii;
Mai sprinten e acum,
al meu, trudit, picior,
Mai aproape sunt
și brațele chemării.
Urcând pe povârnișul
ultimilor zile,
Simt o adiere
de dincolo de timp,
Ce smulge, din septembrie,
ultimele file
Și mă-nvăluiește
cu al iubirii nimb.
Pe arzătoarea creastă,
a timpului, de dor,
Sub care, crunt, au ars
milioane de secunde,
Dragostea, acum,
mi-a dat aripi să zbor
Și iată-mă, trecut,
dincolo de munte!
poezie de Sergiu Mănuș (septembrie 2005)
Adăugat de Sergiu Mănuș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Căutări
Te-am căutat prin vise,
singuratic
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat
și mi-au răspuns lunatic
îndepărtate aripi lunecând.
Te-am căutat prin nopți
și aspre zile
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat în visul tău, copile
și te-am găsit
iubirea, legănând.
Te-am căutat prin timpuri
efemere
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
și te-am găsit
ființa-mi luminând.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet și cuvânt
Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu să zboare.
Aș vrea să pot, din nou, să fiu scânteie,
să uit de tot ce am și-i efemer,
să trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deține-a lumii cheie.
Aș vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet și cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,
prin sacrul și eternul legământ,
să uit orice dorință, cât de vie,
și corpul ce se zbate... pe pământ.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu acoperișul de dragoste
Mă caut și mă găsesc în hrubele veacului trecut
pe care l-am îngropat cu cruci de piatră nescrise
și-i duc în spate durerea pînă la apus,
lumina lui subțire mi-a rămas sub aripi
ca un zbor fără întoarcere din stelele iubirii.
Drumurile pe care am pășit în veacul actual
călăuzite de semne cerești nu se mai opresc,
nasc alte transparențe de logos lumină,
poeme cu acoperișuri de dragoste
de pe care cuvintele privesc întreg spațiul.
Îl simt mai aproape de descifrare
ca pe o taină care trăiește prin cunoaștere
și își dezleagă limba abstractă oamenilor
spre marginile încăpătoare ale timpului
prin ridicarea cosmicelor bariere.
În curba ascunsă nesfârșitul căutării
ce ar putea să denumească alte științe
ca fruct al răbdării și nerăbdării continue
cu tot ce ispitește viața și moartea
dincolo de gânditoarea sintaxă a creației.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă caută, prin amintiri, trecutul
Incătușate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braț pe care să te-așezi.
Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, să respir.
Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire să te-alint,
Prin nostalgii să caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.
Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Și gândul ne mai poartă spre iubit.
Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăț... în temere cuprins.
Un alt trecut își caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecut-au anii
Trecut-au anii,
Și duși au fost.
Am trecut și noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Și locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri și praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieții,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Și omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvășit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu știu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereții,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieții,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am și uitat, Ce înseamnă noțiunea timp,
Nu mai știm să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simțim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieții,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca și
Corăbiile pe mare
Își urmează calea,
Prin viață-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare așa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt și văd.
Trecut-au anii,
Viața s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-și amintească,
Momentele nefaste.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întotdeauna îmi creșteau aripi
S-au năruit a pagubă cărările în ceață
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.
Cred că m-ai părăsit fără să știu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste ițe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potrivește nimic,
aerul e greu când îl respir singur
și în piept simt o durere.
Nu știu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
și totul îți pare zdrențuit de timp,
e o mirare-n sine acest conținut neînțeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laț,
zborul e o idee prea îndrăzneață
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
și acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerșită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireșii
pe care și tu îi iubesți.
Întotdeauna îmi creșteau aripi
acum le am
și nu știu cum să zbor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treziți-vă!
Pluteam ușor prin liniștea din jur
Pe aripi zdrențuite de milenii
În zborul prin întinsele-mi domenii
De pe Pământul încă imatur.
Un zbor prin întuneric și lumină,
Prin ură și iubire sau prin vis,
Prin munți semeți ori peste un abis,
În zile reci sau nopți cu lună plină.
Aud, de la un timp, suspinul greu,
Un geamăt dintr-o cruntă suferință
Al mamei ce vă crește cu credință:
Natura ce-o tratați ca neființă.
Treziți-vă! Atunci, din zborul meu
Am să arunc pe cer un curcubeu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 12.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
În urma mea
Ani tot mai mulți se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele, care mă destramă,
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp fertil
O, timp fertil al tuturor,
ai înflorit trecând în zbor,
din dorul meu de primăvară
de-a te simți în tâmplă iară!
Ai înflorit așa ușor,
fără să-ți dau vreun ajutor,
cum am facut de-atâtea ori,
pictând pe trupul tău culori!
Cum de-ai știut să înflorești
ca o gradină din povești?
Cine ți-a dat fior, putere,
ca să renaști cu-o adiere?
Și fără mintea-mi ascuțită,
de-atâtea ori nepotrivită,
cum de-ai plecat prin lumi străine,
încet, scurgându-te prin mine?
Dar eu, cum am putut trăi
fără puterea de a-ți fi?
De-a-mi primeni picioarele
și de a-ți bea izvoarele?
De a gusta din fructe coapte,
lăsându-mă ușor pe spate,
pentru-a vedea un paradis
în dansul frunzelor promis?
Fără-a afla veștile bune
urcând pe creste din genune,
în care coboram ostil,
pentru-a mă ridica umil?
O, timp fertil al tuturor!
Cu-al meu cuvânt tremurător,
te rog să mă astepți, mă cheamă,
să-ți simt eternitatea-n palmă!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori
uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu
uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe
uneori poate sunt lumină... sunet... învățare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate și eu aștept mereu
străin cu mine prin tine am ajuns uneori
și acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire
poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă dor amintirile...
Furtuna e acum la mine-n suflet,
Să strig nu vreau, să fug nu pot.
Durerea mi-o alin doar cu un cântec
Și simt c-aș vrea să mor încet... încet.
Mă dor amintirile... și gândurile dor
Și-aș vrea să nu mai simt nimic, să dispar...
Să fiu pe-albastrul mării pescăruș în zbor,
Dar totu-i doar vis și speranță-n zadar!
Pierdută am fost, pierdută sunt și rătăcesc,
Iubirea-n viață nu mi-a fost tovarăș.
Eu am iubit din suflet și încă iubesc...
Sper totuși s-o găsesc când voi renaște iarăși!
Sunt val înspumat pe-o mare albastră,
Mă zbat și mă zbucium și crunt mă lovesc...
Încercând să ajung la insula noastră,
Pentru ultima dată să-ți spun: Te iubesc!
poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AÈunel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te văd urcând un munte
Te văd urcând un munte,
pe al cărui vârf
doar păsările se întâlnesc...
În ochiul beat de clorofilă
se-afund poemele iubirii;
te văd urcând un munte,
pe al cărui vârf
se bat apostolii cu stele:
îmi faci un semn
și te urmez precum o cavatină
ce îndulcește-n vene
al nopții sânge smălțuit.
Un colț de timp a mai rămas,
un pas ce trebuie făcut...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu capul în nori
M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aș mai vrea un pic.
Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aș putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.
Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.
Devin fără să vreau, subit,
Un amețit cu capu-n nori
Și deși singuri au venit,
Eu cred că zbor... și am fiori.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripi în lumină
Te-am căutat prin gânduri, singuratic
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat și mi-au răspuns lunatic,
Îndepărtate aripi, fâlfâind.
Te-am căutat prin nopți și aspre zile
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în visul meu, copile,
Și te-am găsit, iubirea, legănând!
Te-am căutat prin timpuri efemere
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
Și te-am găsit, ființa-mi luminând.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un suflet sihastru...
Ma privesc si-mi pare,
Ca cel ce aievea-mi apare,
Nu sunt nicidecum tot eu,
Ci doar o simpla-aratare.
Si ca prin tulburi oglinzi,
Ma privesc cu ochi de strain,
Si aratarea imi pare ca are,
Un suflet golit de destin.
Se-aude departe,
Un raget de fiara, agonic si crud,
Ca un tunet pustiu si surd,
Si-mi pare ca vocea mea o aud.
Privesc catre mine si parca,
Trupul ce vad e rece si greu;
E trupul unei fiinte ce moare,
Si vai, fiinta aceea sunt eu!
Si simt,
Cum treptat ma topesc in zare,
Si de cel ce am fost ma desprt cu greu,
Il vad cum dispare.
Si simt cum dorul de mine ma doare,
Si ma doare parca toata faptura mea,
Faptura mea de eter,
De eter fara culoare.
Mi-e dor si ma doare!
Si vreau sa m-ating dar nu pot,
Si vreau sa vorbesc dar n-am glas,
Si din toate cate-am avut,
Doar scanteia gandirii mi-a mai ramas.
Si vidul cel negru si mare,
Incepe usor sa ma-npresoare,
Si-n recea tacere ma simt singur tare.
Dar gandul imi zboara aiurea,
Si uit ca mi-e teama si totul dispare!
Si simt ca n-am spatiu, simt ca n-am timp,
Si simt ca de mine nu-mi mai e dor,
Si cu gandul, ca gandul, aiurea eu zbor,
Si simt ca n-am timp si simt ca nu mor!
Si prin tacere catre niciunde ma-ndrept,
Ca o lumina de astru,
Eu sunt un gand calator,
Sunt un suflet sihastru!
Si veacul cat clipa imi pare,
O clipa in plus pentru inc-o povata,
O clipa cat veacul de mare,
O clipa ce-nseamna viata.
poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exist, iubesc!
Iubesc și simt fiece adiere din viața mea
Da, ador și parcă demult nu mai simt că mor..
Azi, iubesc o umbră a gândului meu,
Iubesc o taină ce-mi face sufletul greu,
Iubesc o enigmă și mi-e dorul un zbor întrerupt
Mi-e inima un lanț de-atâtea vremuri rupt...
Ating desculță o parte de cer, mă plimb desculță
Și văd vise, simt șoapte, am iubire și vreau să trăiesc... dar, ce contează?
E doar un vis ce-aș vrea, c-aș vrea să am
Și mă trezesc... deci, nu mai am nimic!
poezie de Ioana Florentina Dobrin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea să fiu
Aș vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.
Și lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ți fină.
Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta ușor mă arde,
Și când te văd, eu simt că mor!
Aș vrea acum să fiu departe.
Și-aș vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aș vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!
poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am aripi
Îmi cresc aripi către o nouă viață,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
așa cum le-am avut și ieri
și le mai am și mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
și vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor ști
Îmi cresc aripi,
către o țintă bine definită
și chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi și sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!
poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!