Te văd urcând un munte
Te văd urcând un munte,
pe al cărui vârf
doar păsările se întâlnesc...
În ochiul beat de clorofilă
se-afund poemele iubirii;
te văd urcând un munte,
pe al cărui vârf
se bat apostolii cu stele:
îmi faci un semn
și te urmez precum o cavatină
ce îndulcește-n vene
al nopții sânge smălțuit.
Un colț de timp a mai rămas,
un pas ce trebuie făcut...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.