Cartea

Îmi era trist.
Până când...
Până când am descoperit,
cum e să evadez.

Am început a citi,
Cu durere, dar cu dorinţă.
Deoarece sunt o fiinţă,
O fiinţă, care simte tot.

Dar nu mă opream.
Visam...
Visam citind.
Zburând în gânduri.
Am evadat... nici nu ştiu unde,
Eram beată de emoţii.
Vedeam ce citeam,
Simţeam ce vedeam.

Nu, nu e o aluzie,
E doar imaginaţia
în care zbori...
Zbori, de fericire.

poezie de Adriana Midrigan din revista "Roua Stelară" (februarie 2014)
Adăugat de Adriana Midrigan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbori

Zbori... Zbori lin, maestre, printre stele
Năframa să o punem pe masă,
Şi să ne pierdem în anii de liceu.
Eram în prag de vis, de neatins.
Zbori, zbori, pasăre de necuprins.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Mi-am luat vacanţă să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viaţa-i un prăpăd.

Visam "sublim" şi nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am ţel.

Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să ştiu că-s doar "veniri"
Şi totu-i gol, nu-i simţ, nicicum.

Doream vâltori şi "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Şi mângâierea la o cafea...

Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înţelege nicio fiinţă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit şi cer căinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nebunii visam

Ce nebunii visam când m-ai trezit,
Nici nu credeam că pot a exista
Şi jur c-aş fi dormit la infinit,
De nu simţeam, acolo, mâna ta.

Când buzele ni se împerecheară
Şi trupurile sau înlănţuit,
Nimic nu mai lăsarăm pe afară,
Taifunul dragostei ne-a copleşit.

Erai în rugăciune peste mine,
Alunecândă, dulce şi fierbinte
Şi-n clipele atâtea de puţine,
Iubito, nu erai deloc, cuminte.

Ce nebunii visam în dimineaţă,
Cuvintele când se topeau în şoapte
Şi când simţeam că soarta mă răsfaţă,
Eu mă rugam, să fie iarăşi noapte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nebunii visam

Ce nebunii visam când m-ai trezit,
Nici nu credeam că pot a exista
Şi jur c-aş fi dormit la infinit,
De nu simţeam, acolo, mâna ta.

Când buzele ni se împerecheară
Şi trupurile sau înlănţuit,
Nimic nu mai lăsarăm pe afară,
Taifunul dragostei ne-a copleşit.

Erai în rugăciune peste mine,
Alunecândă, dulce şi fierbinte
Şi-n clipele atâtea de puţine,
Iubito! nu erai deloc, cuminte.

Ce nebunii visam în dimineaţă,
Cuvintele când se topeau în şoapte
Şi când simţeam că soarta mă răsfaţă,
Ispita avea gust de mere coapte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fiinţă normală ajunge la fericire şi crede în ea, se ţine de ea până când se risipeşte cu totul, dar o fiinţă anormală nu ajunge decât la o fericire relativă care fluctuează constant.

Anais Nin în Incest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram foarte tânără îmi doream să fiu Claire Chazal, pentru că era prezentatoarea pe care o vedeam la TeleFrance şi mi se părea... wow! Distincţie, eleganţă, rafinament. Am visat să fiu mai multe personaje. Mi-am dorit să fiu, de exemplu, o a doua Margot Fonteyn. Eu am făcut 10 ani de balet şi visam să fiu prim-balerină. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama că nu ăsta e drumul meu.

citat din Raluca Moianu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii deschişi

Te-am iubit cu ochii deschişi,
atunci când nu te vedeam,
pentru că te visam

Te-am iubit şi când nu te vedeam,
pentru că ochii mei te visau,
apoi emotivi, roşeau.

Trecătorii mă priveau îngânduraƫi,
pentru că şi ei vedeau chipul tău,
când mă priveau.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi- e dor nespus de mine... fizic!
Călătorind pe alei de parc...
Cât de uşor eram... un arc,
Cu trup de pană, suflet liric.

Nici inima n-aveam cu mine...
Era în zbor, în ascunsă stea...
Ce-a de pe cer, o peruzea,
Ce-o rezervasem pentru tine!

Şi-un colibri îmi eram, în minte...
Eram în zbor, din floare în flori.
Nectar să-ţi dau... că poţi să mori;
Aşa mi-ai spus, o rugăminte!

Nici nu vedeam pe unde merg,
Pluteam pe aripi de zăgan.
Eram un fulg şi doar plonjam;
Doar vis... vroiam real, să şterg!

Ades, din pas, îmi luam elan
În triplu salt, fugeam ferice.
N-aveam rival... Cine să strice
Extazul; ce mi-a fost alean?

Un râs nebun stătea să iasă
Din piept, din braţe, din obraji.
Zburam... Te văd cu buze fragi
Cum râzi; când vin la tine acasă...

Când chipul încă îţi visam,
Zăresc printre arbuşti, un cuplu...
Nu mă mai simt, nu mai am suflu!!!
Erai, iubit-o... Te pierdeam!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adolescenţă, ghemuit în pat, mi se-ntâmpla să citesc uneori de dimineaţă până seara, uitând să mănânc şi aproape şi să respir, pentru că paginile – pe care de fapt nici nu le mai vedeam – descriau oameni adevăraţi, nori adevăraţi, oraşe adevărate, pe când, dacă-mi ridicam privirile, nu vedeam decât jalnice umbre. Îmi dădeam seama că se înserează doar când paginile se făceau roşii ca focul, apoi cenuşii. Drama vieţii mele a început mai târziu, când în locul Cărţii am fost silit să trăiesc realitatea. Mă tem că de-acum încolo nimeni nu va mai locui în cărţi, aşa cum au făcut-o generaţia mea şi cele precedente. Şi că utopia lecturii va rămâne undeva, pe o colină îndepărtată, ca un mare labirint ruinat.

Mircea Cărtărescu în Ochiul căprui al dragostei noastre (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vis, era iubire

Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.

La marginea depărtării
O nălucă mă vedeam.
Sau eram sirena mării
Şi iubitul aşteptam.

Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neaşteptate
M-am simţit prinsă de mână.

M-am lăsat uşor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.

Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.

Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul dinspre miazănoapte

Chiar nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne stingem încet?
Mă întrebam privind în oglindă
şi, cercetându-mi cu atenţie conturul, te vedeam pe tine,
şi mă vedeam pe mine.
Ne deschideam ca o fereastră înspre toţi şi toate
şi ne vedeam pe amândoi trosnind –
ascunşi în fiecare colţ al nostru -
din toate încheieturile lumii.
Şi mă vedeai pe mine,
şi te vedeai pe tine,
şi mă vedeam pe mine,
şi te vedeam pe tine.
Şi stăteam cu ochii înfipţi în oglindă şi nu ne mai vedeam.
Încercam să scriu cu oasele noastre pe care le treceam
prin ochiul lumii
toate cele câte n-au fost scrise,
când te vedeam pe tine,
când mă vedeam pe mine.
Şi noaptea, şi ziua, şi clipa, şi viaţa,
şi toate cele câte-au fost visate,
ca într-o paranteză le-am închis şi le-am ascuns de tine,
când pe treptele luminii coborai şi zâmbeai,
când mă priveam pe mine şi te vedeam pe tine,
în visul dinspre miazănoapte.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşezat în mijlocul lumii ca să poţi privi mai uşor în jurul tău, să vezi tot, să pătrunzi tot. Te-am creat ca pe o fiinţă nici cerească nici pământească nici muritoare nici nemuritoare, ca să fii tu însuţi liberul tău plăsmuitor şi biruitorul tău. Tu poţi coborî până la a deveni animal sau poţi să te înalţi până la a te naşte ca o fiinţă divină. Restul vietăţilor primesc când vin pe lume ceea ce le trebuie, spiritele înalte sunt de la început sau imediat după aceea ceea ce ar trebui să fie. Numai tu poţi creşte şi inflori după propria ta voie. Tu singur porţi în tine sâmburele unei vieţi universale.

citat celebru din Giovanni Pico della Mirandola
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi uitam

Visam ceva catifelat despre adâncul pământului;
un căluţ vorbitor, de un galben aprins,
făcea semne da şi nu din coamă;
coama lui era acoperită de pene strălucitoare,
încerca să comunice cu soarele;
visam, precum spuneam,
până când un preot m-a îndemnat să văd
în cuvinte;
atunci am început să vorbesc cu rădăcinile din mine
timp în care
mă căţăram cu greu pe nişte stânci abrupte,
pământul îmi tăia suflarea în pauze lungi,
între respiraţii eram perfect de acord cu natura,
natura goală ce defila prin faţa mea fără încetare;
înţelegeam totul ca şi cum nimic nu ar fi fost ascuns;
a doua zi uitam şi nu mai ştiam
ce-au simţit ochii mei, de pildă,
atunci când au fost atinşi de împrejurimi.

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am ieşit afară, nu mai era nici urmă de lac sau de pădure de brazi. În faţa ochilor noştri se întindea o minunată vale muntoasă, liniştită şi tăcută, cu un aer atât de pur, de parcă ar fi fost îngheţat. Vedeam în depărtare stânci cafenii cu vârfurile uşor luminate de soare, vedeam arbori nemişcaţi, vedeam râul care clipocea vesel, scânteind printre ferigile umede. Şi totuşi inima mea era goală.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa mea constă în aceea doar că sunt fiinţă cugetătoare... Pe de o parte, am o idee distinctă şi clară a mea însumi ca fiinţă cugetătoare doar, neîntinsă, iar pe de altă parte, o idee distinctă a corpului ca lucru întins doar, cugetător. Dar nimic nu mă învaţă mai lămurit natura decât că am un trup, căruia i-e neplăcut atunci când simte durere... prin urmare, nu trebuie să mă îndoiesc că se află ceva adevărat aici.

Descartes în Meditaţii metafizice (1641)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decădere

Când stele-mi arătau cărarea
Pândit eram de legiuni
Ce încercau să-mi intre-n gânduri
Tot încercau.

Toţi se temeau când mă vedeau
La gât cu crucea Domnului
Nici un cuvânt nu mai scoteau
Nici un cuvânt.

Sfioşi toţi pomii îmi şopteau
Să nu-i privesc că voi pieri
Voiam să pier să scap de tot
Pe veci să pier.

Fiorii reci mă cuprindeau
Făcându-mă să-mi pierd gândirea
Vedeam doar zâmbete de demoni
Zâmbete seci.

Privind spre luna observăm
Zburând armatele de îngeri
Dar am ales să fiu un demon
Captiv în plângeri.

poezie de Alin Ojog (17 ianuarie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Visam că sunt un fulg de nea
Căzând în infinit de sori
Lumea de azi nici nu era
Erau doar nori.

Măritul soare mult prea mandru
Păzea tot cerul îngheţat
Chiar dacă nu avea putere
Era împărat.

Pe tot cuprinsul era pace
Nici nu se pomenea să mori
Vroiai doar singur liniştit
Prin nori să zbori.

Pluteam uşor pe lângă altji
Sau mai dansam un vals cu vântul
Dar viaţa mea ca fulg de nea
Trecea ca gândul.

poezie de Alin Ojoh (7 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În exercitarea poeziei e ceva care se poate învăţa şi ceva ce nu se poate învăţa. Aripa o ai sau nu o ai. Poţi să zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer, de înălţime, de alizeu sau de crivăţ. Rare păsările zburând pe ploaie şi încă şi mai rare cele care zboară noaptea.

Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!