Oraş minier

De fiecare dată când trec,
Pe aleile de piatră seacă,
Privirea mereu mi-o aplec,
Spre firul minuscul de iarbă.

Blocuri simetrice în rând,
Privesc prin alternante ferestre,
Care în fond n-au nici un gând,
Despre toate privirile inceste.

Oraşul pare destul de bizar,
Mişcarea din el e monotonă,
Paşii anemici pe trotuar,
Sunt o muzică destul de afonă.

Porţi tăcute, altfel nesăţioase,
Înghit mereu fiinţe umane,
Aceste cuburi numite case,
Ce stau gata să sfarme.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea ta

Îmi trec prin gânduri paşii, mi-i petrec
de la un gând la altul, zi de zi,
în obiceiul meu de a trăi,
şi o voi face pân-o fi să plec.

Mă mai opreşte, uneori, un vis,
din mersul printre gânduri, dar plutesc
prin alte lumi şi nu, nu mă opresc,
căci sunt, la tot ce-i nou, mereu deschis

şi-mi place să te văd acolo-n el,
alături, cu privirile arzând,
iubindu-mă, dansând sau surâzând.

Privirea ta... ştii tu, ai tu un fel
de-a mă privi, de-a-mi fi în vis şi-n gând
pe care n-aş putea să-l uit nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostaze

Ridic privirea, am în faţă
Chipul tău
Păcat că amândoi în viaţă
Nu vom fi mereu
Mă uit spre cer, e clar, senin
Şi plin de stele
M-aş bucura ca un copil
De-ai fi prin ele
Merg pe stradă. Sunt atent
Altfel însă par
Mai mult ca un om absent
Cu un surâs amar.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

STATUIA TA

Soţiei mele Ana LEONTE

Ţi-am dăltuit statui în suflet
Acolo ai un sanctuar al tău
Piedestale cu un etern antet
Pe care le vei avea mereu.

Am adunat culori diverse
Din nesfârşitul curcubeu
Sa-ţi fac tablouri imense
Să le descriu mi-e tare greu

Nu sunt poet că scriu un vers
Sau că iubesc acum la bătrâneţe
N-am trecut destul prin univers
Mai am în suflet multă tinereţe.

În strângerea intensă de mână
Îţi simt pulsaţia febrilă
Aşteptând ca să rămână
Ca imaginea fertilă

Corpul tău vibrând de viaţă
Desigur, ca şi altădată
Privirea ta încă semeaţă
Şi mirosul ce îmbată.

24 noiembrie 2000 Moldova Veche

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul oraşului mic

Oraşul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade,
Cu oameni proşti, dar cumsecade,
Ce nici nu ştiu că sunt poet.

Cu centrul intim şi cochet,
Şi fără case cu arcade;
Oraşul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade.

Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoară mascarade
Şi nu s-aud în el tirade
Despre-al politicei secret.
Oraşul mic te fură-ncet.

rondel clasic de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor – Rondelurile pribege (12 iunie 1916)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste profundă...

Caut adâncimea,
Ca pe o hrană necesară,
Iubesc adâncimea,
Ca pe o fată sprinţară.
În adâncime mi-am plasat,
Toate visurile mele,
Precum astronomul,
Îşi are visul la stele.
De ce? Mi-am pus întrebarea
Frumuseţea rocilor,
Ale acestor minuni
Obişnuite ale pământului,
Mă fac mereu şi intens,
Să îmi placă mai mult?
Fiindcă prin forţă,
Învingi tăria,
Blocului de stâncă imens.
Dar nu numai atât,
Ci alte şi alte probleme,
Mereu îţi ridică,
De fiecare dată,
În fiecare zi, tăria din stâncă.
Eu, tu, în general minerii,
Nu au teamă de piatră,
De tot ce-I colosal. Aşa este.
Nu-i fenomenal?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aplec peste balustradă

Mă aplec peste balustradă. Un gând mă-mpinge
Să-mi arunc privirea spre fereastra ta deschisă,
Să-ţi prind albastrul ochilor în palma-ntinsă
Spre marea ce doar angelicul tău trup atinge.

În inima-mi în sânge scăldată stă aprinsă
Flacăra iubirii ce în veci nu se va stinge.
Ştiu că prin ea iubirea pururea va învinge
De palma mea cu privirea ta va fi atinsă.

Pe o cărare îngusta, sub strat de frunze reci,
În toamnele târzii când marea se ascunde-n ploi,
Paşii tăi vărateci poposesc tăcuţi. Nu mai treci.
Amintirea iubirilor se-adâncesc în noi.
O femeie albastră păşind pe vechi poteci
Şi un bărbat ce pare din lumea de apoi.

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul

sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereţi
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă şi ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiţi de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie şi paşii mă dor
spaţiul răneşte absenţa
şe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâşiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absenţe
între file de carte am aşezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârşit
mâinile ard printre şoapte în noapte
sunt foc nesfârşit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei şoapte
la final, voi lumina cerul arzând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mihai, nu aveam nici o urgenţă, însă doar cu tine puteam discuta, pentru că... Azi e ziua mamei mele şi...
Mihai: Doamna Enka?! Ziua dânsei? Nu ştiam. Păi, la mulţi ani! Pentru dânsa, evident, nu ţie.
Lucian: Da, mersi...
Mihai: Şi câţi ani împlineşte?
Lucian: 45.
Mihai: 45? Doar atât?!
Lucian: Da, doar atât.
Mihai: E destul de tânără. Şi de asta eşti trist? Din cauza mamei tale?
Lucian: Nu ţi se pare suficient?! După cum i-am spus şi Liei, tot aşa mă comportam şi-n anii trecuţi, de ziua ei, doar că nu mă vedeaţi voi.
Mihai: Ah, te ascundeai de noi... Normal, tipic ţie... Bine, gata! Nu te mai necăjesc; văd că oricum, eşti destul de necăjit. Totuşi... Când ai vorbit cu Lia despre asta?
Lucian: Păi, a venit să vadă de ce nu m-am dus la întâlnirile alea, la care trebuia să particip, ieri şi alatăieri, nici astăzi, cu Sid Kelso, în oraş şi m-a găsit tot aici, aşa cum mă vezi şi tu acum, aşa că a trebuit să-i explic...
Mihai: Înţeleg.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată!

Nu mi-e destul. Şi după orişice
aş spune: înc-o dată!
Orice se-ntâmplă-i ca şi cum
s-ar întâmpla c-o fată.
Ah, nici un rod nu mi-e destul,
îl vreau şi-n alte chipuri.
Se poartă râul către mări,
dar piere în nisipuri.

Nu-i apă să astâmpere de-ajuns,
nu mi-e destul vieaţa, cartea.
Iubire-aş vrea, pierzare, jar,
cum voi simţi odată moartea.

Nici din lumină n-am destul,
căci ea-i doar o legendă, iată.
Nimic sub zare nu-i destul,
vreau totul înc-o dată!

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seniore! (Distinsului profesor Claudiu Vodă)

N-am tulburat izvoare,
Căci nu le-am putut răpi
Susurul şi clipocitul
Să le fac muzică.
Am îndrăznit să visez
La zborul înaripatelor,
La libertatea lor,
Destul de efemeră.
Petale am sărutat,
Doar cu privirea,
Nereuşind să le iau
Culorile divine.
Armoniile au rămas,
La locul lor,
Şi totuşi au devenit
Curcubee instabile.
Cu toate acestea,
Zilnic mă topesc,
Turnându-mi continuu
În suflet elemente grele,
Pe care cu greu
Le stăpânesc,
Să nu devină
Distructive.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii...

Mereu remarc că Dumnezeu a fost foarte econom,
foarte zgârcit cu darurile făcute nouă.
Nu ne-a dat destul intelect, destulă putere fizică.
Dar când a venit vorba despre emoţii,
despre pasiuni, a fost foarte generos.

Ne-a dat atâtea sentimente şi-atât de puternice
Încât fiecare fiinţă omenească, chiar şi un idiot,
Este milionară-n emoţii.

Uneori, întrebăm: De ce-avem nevoie de-atâtea emoţii
Care ne fac să suferim, care seamănă confuzie?
Când observ animalele, realizez ca...
emoţiile lor sunt destul de limitate.

poezie de Isaac Bashevis Singer din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-mi aplec smerit genunchii...

Dacă-mi aplec smerit genunchii,
Şi mâinile mi le-mpreun
Nu mă gândesc să fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...

Şi nu te rog să-i dai nici haruri,
Nici minte cine ştie cât...
Mi-ar fi destul să-l văd că-mi creşte
Nici prea frumos, nici prea urât;

Şi nu l-aş vrea nici prea cuminte,
Şi nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici să râdă de ce-i spun.

Şi mai ales, aş vrea să simtă
În orice păs din trai, mereu,
Că cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare-n lume are o poveste,
Cu episoade lungi, ca un roman,
Dar toate lucrurile aceste,
Au trecut an după an.

De povestit este destul,
Dar cine stă să mă asculte,
Căci pe al vieţii drum,
De spus sunt lucruri multe.

Sunt mândru că am reuşit,
Prin viaţă să pătrund adânc.
Chiar dacă nu tocmai iscusit,
De greutăţi n-am să mă plâng.

Drumul vieţii este încurcat,
Cu piedici şi cu greutăţi,
Dar nu trebuie abandonat,
Oricând să fii tu însăţi.

Aş vrea totul de la lume,
Însă e nu-mi dă nimic,
De aceea îi voi spune,
Că-mi iau eu câte un pic.

Chiar acum, că sunt bătrân,
Încerc să fac ce pot,
Nu stau cu mâinile în sân,
Din latenţă eu mă scot.

Când te înfioară briza dimineţii,
Şi viaţa înainte te îndeamnă,
Nici nu ştii ce mult înseamnă,
Să te simţi ca-n anii tinereţii.

N-am terminat cuvintele din cărţi,
Pentru a crea noi comparaţii,
Am studiat în multe părţi,
Dar am făcut şi declaraţii.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofie

Semnale luminoase, acustice eu nu primesc
Nu pentru că receptorii îmi sunt defecţi,
Dar nu există oamenii acei perfecţi
Care din greutăţi ies şi optimişti păşesc.

Puţini au gândul mereu semeţ
Laconici în mişcări, dar aprigi se strivesc
În situaţii simple nu se regăsesc
La ei nimic nu-i sigur, ci răzleţ.

La mine, după propria-mi gândire
Îmi pare totul conturat destul de clar
Şi totuşi mă încurc în nevăzute fire.

Uneori în sentimente sunt avar
Dorind să am doar singur fericire
Ceea ce se-ntâmplă foarte rar.

poezie de Mihai Leonte (15 octombrie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaţa unirii--cluj-napoca

o fugă pe mână
e timpul aici
o ploaie de ochi
căzută din stele
aici
piaţa-i clădită pe muchii
şi clujul
pe palme te poartă
sub picuri
de apă
sub picuri
de gânduri
idei şi ţâşniri
pe cumpăna
istoriei
altfel se umblă
şi altfel se aude
şi altfel privirile umblă
sub ploile fixe căzute din ochi
pară şi foc
sub ploaia de gloanţe
şi râuri de sânge
din optzeci şi nouă
mărturia-i
pe trotuar
stâlpi împuşcaţi
şi clipele taină
aici se depun
în mersul istoriei

stâlpi împuşcaţi
matei corvin
memorandumului
lupoaica
un arc de triumf
până-n avram iancu
cuvinte
scrise cu sânge
în oraşul de pe someş
fiecare privire
fiecare pas
aici e o floare depusă
pe monumentul acesta
de paşi şi cuvinte
de picuri şi ochi
daci şi romani
cluj—napoca
numit

cumpănă
taină şi dor
izvoare şi stele
nesăţioase fântâni
în mersul pe mâini
până pe trotuar
la stâlpi împuşcaţi
roata istoriei
actuală
pe internet
alături
tribuna
uniunea scriitorilor
şi-un râu de maşini
spre teatrul naţional
şi mărăşti
te surprinde
zborul în timp
şi umbra pe muchie
râsu-n ziare
lumina din ochi
şi apa în salturi
ţâşnind din fântâni
înspre diverta
din ochi
din ochi şi priviri
oraşul acesta-i zidit
şi versuri
mersul în timp
arteziene fântâni
2 aprilie 2013 Cluj—Napoca

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid, CLUJUL-Bijuteria Ardealului (2014)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

AM UMBLAT...

Am umblat destul prin lume
Dar nu mai vreau să rătăcesc,
În primitoare braţe, o minune !
Odihna vreau să-mi regăsesc.

Ştiam eu ce-i iubirea adevărată ?
Era zeiţă a închipuirii
I se spunea zeiţă a iubirii,
Minune a fost încă odată.

Când din fiinţe muritoare,
Am găsit un înger, nu-i poveste
Pe care singură sub soare,
Iubita care azi îmi este…

O fi asta vreo speranţă
Sau poate este doar un vis?
Însă tu de la distanţă
Mi-ai creeat un paradis.

Când mi-e greu mă uit la tine
Soluţii noi îmi vin în minte,
Mă regăsesc iarăşi pe mine
Şi nu mai stau aşa cuminte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un altfel de Gyges

Mă preocupă moartea,
ca un fel de dragoste intangibilă, ireversibilă.
Filosofic, constat în fiecare zi apropierea ei,
şi alunecarea ei cetosasă, invizibilă.

Că mori neîndemânatic o moarte mică
În fiecare frângere de inimă,
Cu orice vis strivit de talpa vieţii,
În fiecare fir de iarbă ars, ucis...

Obsedant, mă preocup de moarte
Vindecând din răni,
mereu mai irizibilul puroi...
riduri pietroase...

în fundul tuturor sacilor de termeri e aceiaşi
suferinţă...
mereu una si aceeiaşi.

Sunt alte frici mai criminale,
Mai neverosimile în faţa – feţeii fără mască,
Mereu mai adânci, ca rănile unuia fără coagulant

Râzi de plâns în faţa elefanţilor,
Când mereu omori câte un firiciel de viaţă Ieşit
nepriceput cu pistilul în iarnă
Iarna asta mereu prezentă, la fiecare colţ
în fiecare zâmbet tâmp.

Toate zâmbetele şi râsetele lumii sunt inconştiente

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!