Un altfel de Gyges

Mă preocupă moartea,
ca un fel de dragoste intangibilă, ireversibilă.
Filosofic, constat în fiecare zi apropierea ei,
şi alunecarea ei cetosasă, invizibilă.

Că mori neîndemânatic o moarte mică
În fiecare frângere de inimă,
Cu orice vis strivit de talpa vieţii,
În fiecare fir de iarbă ars, ucis...

Obsedant, mă preocup de moarte
Vindecând din răni,
mereu mai irizibilul puroi...
riduri pietroase...

în fundul tuturor sacilor de termeri e aceiaşi
suferinţă...
mereu una si aceeiaşi.

Sunt alte frici mai criminale,
Mai neverosimile în faţa – feţeii fără mască,
Mereu mai adânci, ca rănile unuia fără coagulant

Râzi de plâns în faţa elefanţilor,
Când mereu omori câte un firiciel de viaţă Ieşit
nepriceput cu pistilul în iarnă
Iarna asta mereu prezentă, la fiecare colţ
în fiecare zâmbet tâmp.

Toate zâmbetele şi râsetele lumii sunt inconştiente

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupem în bucăţi şi reconstruim, mereu, mereu, mereu. Dar de fiecare dată uităm câte ceva...

citat din Deborah Simeone
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul adevăr este durerea, singura realitate e suferinţa; durere şi suferinţă în fiecare picătură de apă, în fiecare fir de iarbă, în fiecare sunet, în somn şi în veghe, în viaţă, înainte de viaţă şi, poate, chiar după moarte.

Ivo Andric în Ex Ponto (1918)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacra banalitate

Ea şi El
Sunt la fel,
Fiecare cuplu este sfânt,
Dar ca noi,
Ca noi doi,
Nu e, totuşi, nimeni pe pământ.

Pe toate scenele din lume
Mereu, mereu acelaşi nume
Mereu, mereu, mereu aceiaşi doi,
Un El şi-o Ea, aceeaşi dramă
Până ce ea devine mamă
Şi-aceia doi suntem, suntem şi noi.

În Biblie şi Odiseea,
Mereu bărbatul şi femeia
Într-o-ncleştare fără de sfârşit,
Cu sinucideri şi speranţe,
Cu ministere de finanţe,
Impozit care trebuie plătit.

Şi, Doamne, ce banalitate,
Le ştim de la-nceput pe toate,
Toate iubirile se nasc şi mor,
Şi, totuşi, eu cu nebunie
Mă dăruiesc cu totul ţie
Iubindu-te-mpotriva tuturor.

De-ar fi ca şapte, opt planete
Aceeaşi dramă s-o repete
Eu piesa mea o joc pân-la final,
Mereu, mereu aceeaşi dramă
Ne înrobeşte şi ne cheamă
Şi te iubesc eroic de banal.

Din jugul meu cu două locuri
Aprind în toată lumea focuri
Şi mâna stângă este facla mea,
Şi din adresă în adresă,
Mereu, mereu aceeaşi piesă,
Dar eu ca-n Shakespeare te voi adora.

Mai vrem să mergem şi-astă-seară
La drame ce ne-o comandară
Să fim actorii tragicului rol,
Un El şi-o Ea de-a pururi fi-vor,
Jucăm, stimate dom' regizor,
Chiar dacă astăzi teatrul va fi gol.

V-aţi plictisit, poftiţi acasă,
Singurătatea-i mai frumoasă
Decât orice orgoliu omenesc
Şi-ţi spun, când nimeni nu mai este,
Originala mea poveste,
Ca la-nceputul lumii, te iubesc.

Jucăm în piesa ce consacră
Banalitatea cea mai sacră,
Banalitatea că mai suntem vii,
Şi mai strigăm din şapte arte,
Strigăm de dincolo de moarte
Trăiască bucuria de-a iubi!

poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru mileniul trei (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matrioska

Tată,
Sunt propria-mi mamă,
Zilnic mă nasc, mereu alta, mereu surprinzătoare
Corpul deţine puterea,
Dar fiecare variantă mă fragmentează,
făcându-mă să pierd puţin din mine, cea primordială
Fiecare variantă are o nouă lacrimă Fiecare varianta este din ce în ce mai slabă, mai inutilă
Nu am dreptul la a doua şansă?
Încă mai sper să redevin ceea ce sunt
Ridică - te şi mergi pe apă, mi-a răspuns într-un târziu!
Pot?
Credeţi - mă, nu sunt o marionetă!
Poţi, a răspuns El, în timp ce trăgea sforile nevăzute!

poezie de Gorunescu Carmen Lidia din Volumul La vie en rose
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iarnă

De fiecare dată după prima zăpadă ies la joacă
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Pot schimba lumea din două priviri, cuvintele tale
Se topesc în palma mea, aşa că-i mai bine să nu ne vorbim
Să ne-nţelegem din inimi, din oase, dar mai ales din umbrele
Care trec unele prin altele ca fulgii prin piele
Să facem o veşnicie a noastră în loc de om de zăpadă
Pot opri râuri, ridica baraje acolo-n mintea ta unde-i pustiu
Când se întunecă să strigi: Sunt la barieră, deschide!
Să ies tiptil din mine să te-ntâmpin cu pumnii ca două felinare
Punem schele de dor să ajungem la steaua polară
Ridicăm o casă, un oraş, fără puncte vamale
Iubirea e singurul virus permis
De fiecare dată după prima zăpadă te sun: Vino la mine!
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Şi din păduri învecinate animalele sălbatice
Vin să mănânce ceva, nu ştiu ce, din palmele-ţi calde

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu visezi să o iei mereu de la capăt

Viaţa îşi joacă şotronul foarte liniştită
înaintea fiecărei naşteri,
înaintea fiecărui deces,
după fiecare naştere
şi după fiecare deces!
Fiecare pătrăţel
are istoria sa,
poartă câte un nume
şi un pronume,
numai ea, viata
le recunoaşte
şi le ştie direcţia;

într-o zi şotronul va fi jucat:
viaţa îşi va juca "pătratele"
numai după legea ei,
îşi cunoaşte foarte bine lecţia
fără s-o repete vreodată!

numai tu visezi
să o iei mereu de la capăt!

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Laura Istratescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om în primăvară

Fiecare om aşteaptă un apus,
Eu aştept un chip şi draga ta chemare,
O-ntrebare şi acelaşi vechi răspuns
Şi te-aştept pe tine, dulce-nfiorare.

Fiecare om îşi are soarta sa,
Undeva m-aşteaptă una, în furtună,
Priveghez aceeaşi căzătoare stea,
O romanţă ce o stingem împreună.

Fiecare om îşi are iarna lui,
Lumânare ninsă-n focul lumii triste,
Primăvara se împarte iar la doi,
Despărţirile, mereu ca să existe.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste profundă...

Caut adâncimea,
Ca pe o hrană necesară,
Iubesc adâncimea,
Ca pe o fată sprinţară.
În adâncime mi-am plasat,
Toate visurile mele,
Precum astronomul,
Îşi are visul la stele.
De ce? Mi-am pus întrebarea
Frumuseţea rocilor,
Ale acestor minuni
Obişnuite ale pământului,
Mă fac mereu şi intens,
Să îmi placă mai mult?
Fiindcă prin forţă,
Învingi tăria,
Blocului de stâncă imens.
Dar nu numai atât,
Ci alte şi alte probleme,
Mereu îţi ridică,
De fiecare dată,
În fiecare zi, tăria din stâncă.
Eu, tu, în general minerii,
Nu au teamă de piatră,
De tot ce-I colosal. Aşa este.
Nu-i fenomenal?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolutul meu de fiecare zi

Poezia ca o duminică gonflabilă
mereu la dispoziţia imaginaţiei
mereu gata să sară în aer
mereu gata să mă treacă dintr-o lume în alta

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (13 mai 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa mării

Cum seamăn eu cu tine, mare,
La fel, mereu neliniştit,
Închis din patru părţi de timpul,
Din care nu e de ieşit.

Mă zbat adânc, fără cruţare,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.

E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.

Izbesc mereu, mereu mai aprig
Şi fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
În care-ncep să-nnegurez.

Mi-e dorul inima şi gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În ţărmurile mele-nchis.

Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Şi mie timpul mi-a pus maluri
Şi nu pot să mai ies din el...

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1978)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun – poem diamant

Simbol
al iubirii
mereu împărţind dragoste
el aduce copiilor lumii
speranţă, fericire şi multe cadouri
toate aflate în sania
trasă de reni
în fiecare
iarnă.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi este puţină viaţă: fiecare trezit şi ridicat este o mică naştere, fiecare dimineaţă, puţină tinereţe, fiecare odihnă şi somn - puţină moarte.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fiecare cucui

Incorigibil şi candriu,
Epigramist mereu în grabă,
Jur să mă fac un om de treabă
Şi iar constat... că-i prea târziu.

epigramă de Ion Berghia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept, iubire!

Când tu vei vrea să fii cu mine
Voi fi mereu aici.
În orice depărtare te-ai afla
Te voi aduce lângă mine.
În fiecare zi eu voi trăi doar pentru tine
Şi voi îngenunchea în faţa ta
Şi-ţi voi cânta decât poeme de iubire.
Şi când tu vei fi pregătită
Şi vei vrea iubire,
Voi fi mereu aici şi te voi aştepta
Cu sufletul în palmă.
Voi aştepta venirea ta, iubită doamnă!
Iubirea de mult aşteptată.
Te vreau să-mi fi tu zâmbetul ce îmi alină inima.
Din vise adânci, iubirea noastră a zămislit.
Iar tu vorbindu-mi fără un subiect anume
Lăsându-mă decât pe mine să vorbesc despre iubire
Trăind în lumea mea de vis, un basm de nedescris ai să adormi.
Şi am jurat pe-a mea iubire
Că voi păstra ăi visul, dar şi dragostea.
Te-aştept sa vii!
Te-aştept să faci şi tu un pas spre mine,
Că doar aşa vom dobândi ce-am căutat
Iar eu promit că îţi voi dărui iubirea
Ce vreau să îţi aducă fericirea,
La care ai visat şi altădat.
Mereu de mână să fim amândoi.
În zile albe, nesfârşite.
Să nu-mi mai fie noaptea zi
Şi visul sec în zorii dimineţii,
Să fim doi purtători de viaţă
Pe cerul timpului să-nflorim,
Să fim în doi la bine şi la rău, mereu îndrăgostiţi
Şi să ne dăruim decât iubire.
Mereu stângaci ca-n prima zi,
Pierduţi în nopţi cu lună plină
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări
Sorbind lumină din iubire
Să ne cunoaştem fiecare of şi dor
Doar tu şi eu pierduţi în noi ca-n Paradis.
Şi să uităm de astă lume...
Dă-mi mâna când vei vrea să fii iubită!
Să-ţi pun pe deget un inel de vise.
Cunună-te cu mine!
Luminile sunt stinse...
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ţinta oamenilor supăraţi, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenuşă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuşi, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăţi de cărămizi crăpate.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred – cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor – cântecul unor geamuri sparte.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i un cântec

Când viaţa-i o luptă
între bine şi rău,
când timpul nu-ţi lasă
nimic al tău,
când totul pare-o glumă
în viaţa ta,
ascultă mereu
de inima ta.

Dacă nu ştii
să te ridici când ţi-e greu,
în jocul vieţii
ai să suferi mereu;
dacă-nainte
nu ştii să priveşti,
încearcă acum
şi-ai să reuşeşti.

Destinul te loveşte
când nu te-aştepţi,
dar nu sta închis
între patru pereţi;
luptă înainte,
ştiu că nu e uşor,
ai încredere-n tine,
din asta nu o să mori.

Nu da-napoi
orice s-ar întâmpla,
nu-ncerca să fugi,
viaţa-i numai a ta;
învaţă să câştigi,
învaţă să pierzi,
şi-ntotdeauna
în tine să crezi.

Viaţa-i frumoasă
pentru fiecare,
cu-atâtea necazuri,
toţi pot să zboare;
învaţă să profiţi
de fiecare zi,
viaţa-i un cântec,
n-o irosi.

poezie de Mihail Simionescu
Adăugat de Mihail Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunitară

Creştem singuri, dincoace de fericire,
Ca nişte fire lungi de iarbă mută,
Creştem pe lângă rădăcinile altor interese, altor iubiri
că viata curge în de ce-uri nesfârşite,
că lumina merge doar spre amurg,
că soarele ăsta frumos, o să ne topească singur, cu mâinile lui...
am plânge din pură blazare, nu de dorul lebedelor,
am fi plâns odată la spartul cristalelor, nu de munţi şi de văi,
fiecare în coltul lui, fiecare cu desaga lui de minte,
fiecare atât de departe de celălalt,
încât, în dureri, lumea ar naşte gheaţă.

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om, camarade, şi fiecare femeie, părerea mea, are o cutie secretă. Acolo e sufletul şi moartea. Pui mereu pe fundul casetei sau între pereţii ei, care-s făcuţi din foiţă de carne, şi nu scoţi, pentru că ţi-e frică să dai la iveală. Eu am vrut să văd ce e înăuntru, ia să scot eu, zic, să pun pe masă, fapt cu fapt, să înşir toate porcăriile, să scuip pe ele şi să torn în locul lor lapte dulce. Nu s-a putut, nu-ţi dă mâna să scoţi.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor fără destinatar

Sunt un mărţişor fără destinatar
Şi sunt aruncată-n braţele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvăşit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn şi plec subit
Sunt tot mai singură şi vremea m-a liniştit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Şi am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărţişor prea trist al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoaşterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbeşte, eu merg mai departe
Mă autodepăşesc şi sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineţii
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!