Tu

Pletele tale de salcie
îmi mângâie apa
lacul din ochi
zâmbetul tău
soare de mai
îmi împletesc din razele lui
culcuşul
să stau in el
şi să stai.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ciobite lumi

Stau cioburi pe masă
Tăcută mireasă
Din joc de călcâi
Ah, mire
Tu soare din ziua întâi.
Stau colţuri de stele
În visele mele se-ntind
Somnoroase
Şi calc peste cioburi
Şi mese livide
Doar doar să le-ating.
Stau mese sub cioburi
Smerite speteze
Ah, ostenelile lumii
Prin blide si pori
Creşte pe margini de linguri
Lăcusta război
Şi hrană
La colţuri de gură
Uimită spărtură.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toamnă

Din pomi coboară vara
lihnită ca după o lungă
zi de joacă
cu soare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gâtlejul

Nu nu
Nu-i şi nu-i şi nu-i
de jur împrejur
noaptea-i ochi deschişi
ochi mulţi
nu tu gene, sau streaşini ori pleoape
doar ochi
ce sorb culorile
şi le păstrează-n ei
nedând nimic'napoi
doar un gâtlej
ce tot
înghite tot
jur împrejur.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă ardeleană

ne-a-nflorit toamna
cu zâmbetul său
plin de roade
şi ea însăşi plină
de cuvinte bogate
din
Bogata de Jos
sat
din inima Ardealului

pe fiecare
ne ating petalele
florilor de toamnă
iluminându-ne
şi mersul şi privirea
cum luceafărul ne mângâie cu razele sale

toamna
cu ochii căprui
pe fiecare ne farmecă
pe
degetele aerului uşor
plutind
ca un potop de miresme ţesute aici în Ardeal
din florile ardelene
şi atâtea recolte
ce-ţi împletesc privirea cu zâmbetul lor atât de fraged
şi subtil

toamnă pe
degetele răsfirate ale Ardealului

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

leac pentru tălpi

pe drumuri sub drumuri
pietre cu colţi
de calci te răneşti
de nu mergi nu ajungi
rana din tălpi
se vindecă
mai încolo
dacă nu stai pe loc.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potrivirea

Atins de secure
Trunchiul verde nu mai fu în stare să
Ţină seva
Rouă pe mere
Cutremur
Cojile sar, frunzele mor
Dar nu acum –
Decade pot număra degete de copil
Mlădiţă era când l-am plantat...
Nu ştiam că se potriveşte atât de bine
Braţelor tale întinse.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regent’s park

Au zburat porumbeii cu boabe în cioc
Picuri mari de pe degete sparte
Printre norii înalţi răsar ghiocei
Crengilor muguri li se urcă în spate
Pe lacuri de mână tremurate de vânt
zgribulite stau bărcile sure
cu ţipăt cocorii se înscriu la cuvânt
neştiind cât mai pot să îndure.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, dulce primăvară

- Zambile, ghiocei, narcise... toporaşi,
Şi parfum divin de flori de liliac,
În suflet mărtişoare candide ne laşi
O, dulce primăvară, ce mult ne eşti pe plac.

Din ce în ce iubire tot mai senin e cerul,
Şi razele de soare ne mângâie pe toţi,
A trecut şi iarna, a luat cu ea şi gerul,
O, dulce primăvară, a tale flori le scoţi.

Din florile frumoase îţi voi face cunună,
Căci tu eşti declarată regina primăverii,
Să străluceşti iubire sub clarul de lună,
Când se retrage ziua şi lasă locul serii.

Cu drag îţi dau a mea inimă, mărţişor
S-o ţii la pieptul tău, lângă a ta să bată,
Îţi împletesc cu ea cuvintele de-amor
Să mă iubeşti la fel, sau mai mult viaţa toată.

poezie de Răzvan Isac (1 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poartă coroana

"Neliniştit e capul care poartă coroana" -
Aşa au zis cei care-au stat prin preajmă,
Lângă'mpăraţi
Lângă regine.
Fără odihnă sufletul tresaltă
Pe frunte picuri mari se văd să vină
Ca undele în lacul de pe baltă.
Ce să aibă în sine bucata de aur?
În cercuri pe creştet
Tot cercuri o lume.
O poartă acolo cu rele şi bune
Coroana-i o poartă de nelinişti în spume
Acelui ce-o poartă
Înlăuntru o poartă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 cerneala tăcută

Ecoul vorbelor tale vibrează şi azi în gurile multora
Şi mă întreb cum de pot zice că nu mai vorbeşti
Ce clar te aud când citesc
Cerneala nu scoate o vorbă,
lemnul s-a transformat tăcut în foaie
Pomu' a murit
La-u îngropat sub rădăcinile din lut.
Descifrând cu ochii convenţia de semne
Încifrată pe scoarţa albă
Constat că încă îţi mai aud glasul.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XII

Dacă din dorinţa de a face ceva, vrei să umpli ulciorul tău, vino – vino la lacul meu.
Apa va cuprinde cu putere picioarele tale şi-ţi va susura taina ei.
Umbra ploii ce vine, se-ntinde peste dune, nori negri întunecoşi se odihnesc pe coroana albastră a arborilor, întocmai ca smocul de păr, pe sprâncenele tale.
Cunosc prea bine mersul paşilor tăi.
Sunetul lor face să zvâcnească neîncetat inima mea.

De trebuie să umpli ulciorul tău, vino – vino la lacul meu.
Dacă trântită în voie – vrei să laşi să lunece pe-ntinsul apei ulciorul tau – vino, vino la lacul meu.
Iarba câmpiei e înverzită şi în depărtare florile sălbatice se ridică cu miile.
Gândurile tale – vor părăsi adăpostul ochilor tăi – ca şi păsările cuibul lor.
Vălul tău se va nărui la picioarele fiinţei tale.
De n-ai nimic de făcut – vino – vino la lacul meu.

Dacă cu ochii plini de somn – vrei să te cufunzi în apă limpede, vino – vino la lacul meu.
Lasă-ţi pe mal mantia ta albastră, căci o apă mai albastră te va învălui.
Valurile s-or înmuia să-ţi mângâie gâtul tău catifelat şi să-ţi şoptească mii de taine.
De vrei să te cufunzi în el, vino – vino la lacul meu.

Dacă nebună, alergi spre viaţa morţii – vino – vino la lacul meu.
E rece şi nemăsurat de adânc.
E negru ca un somn despuiat de puterea viselor;
Acolo, în adâncimea lui, nopţile şi zilele sunt la fel şi cântecele toate sunt potolite.
De vrei să te cufunzi în moarte – vino – vino la lacul meu.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate

Toacă de zgomot
Picături ce cad după ceas
Magnet de secundă
Sfredel ce-n cerc m-ameţeşti
Doare…
Mă smulg clipele din locu-mi
Şi nu mai sunt acolo
Sunt altul
Ceasul magnetic al secundei
Mă joacă.
Festă după festă şi nu reuşesc să mă prind
Curentul de timp mă soarbe,
Aproape c-apuc veşnicia.
Încet streaşina se scurge în mine
Picături de timp mort îmi zac pe faţă
Nu plâng – îţi răspund,
Şi-mi răsare în ochi un zâmbet
Uneori plouă cu soare
alteori soarele plânge
Speriat de zgomotul de toacă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

3 in 1

Of, ce de zâmbet
Petale căzute pe praful de pe masa târzie
tac şi zâmbesc căutându-şi parfumul
Sentimentele îmi stau împraştiate printre cărţile din suflet
Ce dezordine.
Teoreticele idei zâmbesc ironic
Cuvinte alandala ce curg pe chip
Aşteaptă să le şoptească cineva.
Un rânjet amar al îndoielii îşi extrage seva
Şi-mi înmugureşte pe ramuri
Cu mâhnire inima îmi zâmbeşte căutând un zâmbet autentic.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua nopţii – adaptare

Ne-ncredinţăm că suntem
Când iubim!
-Zicea poetu’n versul său-
Şi’oricât de-adânc în noapte-am fi
Suntem în zi.
Dar de se-ntâmplă să-ncurcăm
Faţeta urii şi-a iubirii,
Cu ochi stâncoşi ne poticnim
Şi chiar de eşti Tu pretutindeni
Noi nu te-ajunge.
Sălaş în Tine nu avem
Sfânt Elohim.
Când Tu vorbeşti
Străină vorba-ţi auzim.
Când noi grăim, străin ne eşti.
Bujorii mari au înflorit
Şi roşul lor se scurge pe tulpini
Cu nori în ochi privim lumina lor,
Şi n-o vedem.
Parfumul mângâie întregul câmp
Iar noi călcăm bujorii mari de ne-nţeles.
Tânjim să ne iubească cineva
Când Tu ne-ai dăruit şi flori şi câmp
Şi gândul Tău şi vorba Ta.
Şi noaptea mare în care să-ncercăm să te găsim.
Şi chiar de eşuăm, noi să iubim
Şi chiar de nu vedem- vedem.
Şi chiar de nu simţim- simţim.
Şi-aşa cum şi poetul şi Ioan spunea:
Oricât de-adâncă noapte-ar fi,
Atuncea când iubim, e zi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

15 aprilie 2006

Apun razele în spatele soarelui
Sălciilor le-au crescut pletele
Pământul musteşte de iarbă
Luminile răsar în încăperi
Urăsc singurătatea
Degeaba-mi sărută buzele… mi-e scârbă…
Pereţii bisericii au mucegăit
Adolescenţii se sărută, se ceartă
Proporţiile-mi joacă feste, băncile îmi sprijină inima tremurândă
De frică să nu se oprească tremură
A luat foc părul unei puştoaice
Ce pe zi ce trece devine tot mai conştientă de propria frumuseţe
Băncile se golesc,
Mâine florile răsărite azi se scutură
De ce tremur?
De ce învaţă copiii să meargă?
Un deşert de praf se aşterne peste mormintele faraonilor de azi
Ce nu-şi îmbălsămează nici trupul nici mintea
Şi nu-şi sapă forma în piatră
Oare alţii tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?
-Hristos a înviat- vor zice oamenii în curând
Şi apoi se vor scurge vorbele ca vopseaua pe ziduri
Copilul se joacă – şi-n jocul lui e fericirea
Oare să tânjesc după copilărie ?

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul

M-am lovit de mal şi-am fost bătut de valuri
Ajuns pe ţărm m-au călcat în picioare umbrele serii
Soarele m-a secat de vlagă până când tu ţi-ai murdărit mâinile cu mine
Niciodată până atunci nu am mai simţit atingerea ta
Şi cu zâmbet nămolos am crezut că am scăpat de obscuritatea rădăcinilor de salcie
Până când am simţit din nou atingerea apei.
m-ai frământat şi m-ai zdrobit în palme
mi-ai spus să mă despart de bulgări
şi mi-ai frânt tăria de-am devenit moale...
ţi-ai consumat energia învârtind morile,
sforile ce roteau masa pe care mi-ai aşezat forma,
ameţeala rotundului ce mi-a luat minţile;
până când nemaiştiind ce se întâmplă cu mine
m-am lăsat când pe o parte când pe alta dupa forma palmelor tale.
Eu, lutul!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, hai să ne iubim

hai să ne iubim lângă lacul titicaca
să torci lână de lamă
pe un fus de lemn nu stai
mama ocllo în ambarcaţiune
acţiunea se desfăşoară
pe lângă stuf şi raze de soare
să ne iubim i
real ar fi că eu sunt manco capac
şi am înfipt bas
tonul de aur acolo unde trebuie să fie
cuzco îmi datorează tot, toar
ce lână de lamă sacră torci (!?)
hai, iubirea mea să ne îmbrăţişăm
şi să mâncăm peştele-pisică mâncat
de păstrăvul-curcubeu adus
să îndestuleze poporul andin
o rază de soare cade
pe sânul tău lângă lacul titicaca

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcia

Legata de un sentiment crud,
Ma contopesc intr-un mod armonios
Pe lemnul unei emotzii noi.
Prin nervuri de salcie,
Vibreaza cantece de cor.

Intind mana,
Prinzand un fir invizibil,
Firul unei amintiri,
Franturi din mintea mea,
Se nasc si se imprima in salcie.

Si cu mine, din tine,
Stau si scriu cantece
De dragoste pentru cei care,
Nu ii mai pot iubi.

Sufletul meu se inaltza,
In bratzele tale primitoare,
Salcia mea, protectorul meu.
Imi esti complice al sentimentelor.

Ma nasc in tine,
Reusesc sa ma imprim,
In tine, prin noi.
Distantza ce ar fi fost sa fie milenii,
Stralucind acum in esentza ta,
Eliminand vidul.

Pacea si linistea mea,
Toate gandurile mele
Se regasesc in tine,
Salcie....

poezie de Dorina Ardeleanu (29 martie 2011)
Adăugat de Dorina Ardeleanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străzi în amurg

Umbrele serii au fugărit lumina
Pe după loduri trase în strâmte încăperi
Nestingherit pe străzile pustii,
Ca Duhul Sfânt la începuturi,
Se învârtea un porumbel, sau poate de hârtie-o pungă
Pe ruşinata stradă goală
Îngustă, stâmtă, neagră, lungă.
Vibrează în urechi un ritm
Perechi de paşi cu-a lor ecouri
Ca pletele priviri pe umăr
Caută negrul cel proscris, prea plin de teamă şi simboluri.
Doar stâlpii drepţi din când în când
Cu capete plecate
Cu grijă ca nişte tătici
Pe zidurile nopţii stând
În braţe cară licurici
Sau poate-i cară-n spate!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte

Zâmbeşte! Zâmbetul tău e mai luminos decât razele de soare.
Zâmbeşte! Când tu zâmbeşti întreagă natură intră în sărbătoare.
Zâmbeşte! Zâmbetul tău poate da grai la toate câte nu cuvântă.
Când tu zâmbeşti, din rai îngerii coboară, cerul şi pământul cântă.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!