15 aprilie 2006

Apun razele în spatele soarelui
Sălciilor le-au crescut pletele
Pământul musteşte de iarbă
Luminile răsar în încăperi
Urăsc singurătatea
Degeaba-mi sărută buzele… mi-e scârbă…
Pereţii bisericii au mucegăit
Adolescenţii se sărută, se ceartă
Proporţiile-mi joacă feste, băncile îmi sprijină inima tremurândă
De frică să nu se oprească tremură
A luat foc părul unei puştoaice
Ce pe zi ce trece devine tot mai conştientă de propria frumuseţe
Băncile se golesc,
Mâine florile răsărite azi se scutură
De ce tremur?
De ce învaţă copiii să meargă?
Un deşert de praf se aşterne peste mormintele faraonilor de azi
Ce nu-şi îmbălsămează nici trupul nici mintea
Şi nu-şi sapă forma în piatră
Oare alţii tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?
-Hristos a înviat- vor zice oamenii în curând
Şi apoi se vor scurge vorbele ca vopseaua pe ziduri
Copilul se joacă – şi-n jocul lui e fericirea
Oare să tânjesc după copilărie ?

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă sărută nimeni când apun

Mă sărută înserarea
Cum sărută valul marea,
Cum sărută vântul ramul,
Cum sărută ploaia geamul.

Mă sărută despărţirea
Cum sărută cu privirea
Un copil pe gânduri dus,
Trist, al soarelui apus.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andy Sachs (în timp ce ea şi Christian se plimbă prin Piaţa Vosgilor, după ce s-au îmbătat): Nu am înţeles niciodată de ce toată lumea se dă în vânt după Paris, dar acum... (Râde şi se învârte după un stâlp.) E atât de frumos. (Christian dansează puţin cu ea şi apoi o sărută.) Nu pot face asta. (O sărută din nou.) M-am despărţit de Nate abia acum câteva zile. (O sărută din nou.) Am băut prea mult şi nu pot gândi limpede. (O sărută din nou.) Nici nu te cunosc îndeajuns de bine şi sunt într-un oraş stăin. (O sărută din nou.) Am rămas fără motive.
Christian Thompson (zâmbind): Slavă Domnului! (O sărută încă o dată.)

replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu ştiu cum au trecut,
Nici nu ştiu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Şi apoi dorinţa,
După aceea,
Mi-a mijit mustaţa,
Şi, o vreme, mi-a crescut
Ştiinţa de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experienţa,
Salariul tarifar
Şi concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranţa,
Şi tensiunea arterială,
A apărut apoi teama,
De a trece strada,
Şi au crescut petele albe,
Din întunericul nopţilor.
Şi astfel,
Fără să prind de veste,
Azi am împlinit 76 de ani.
Adio, copilărie!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E foarte interesant cum mintea zice: "În preajma lui x mi-a tăcut mintea, am rămas prezent, şi încă se menţine şi în lipsa lui după doar o întâlnire". Serios? De aia erai în poză cu gura până la urechi că coana minte tăcea? Oare ce îmi vindeţi? Mintea care încearcă să îi păcălească pe alţii, începe întotdeauna cu tine. Află că nu eşti mintea. De fapt nici nu există o astfel de fantomă. Crezi că şatra ţigănească de gânduri ce trece pe la tine prin cap eşti tu, de aceea vrei să scapi sau să linişteşti mintea. Când realizezi conştiinţa mintea nu e nici tăcută, nici netăcută. E un mit.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toamnă

Din pomi coboară vara
lihnită ca după o lungă
zi de joacă
cu soare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

.......

Copil fiind, ţin minte mă jucam
Printre ruine lăsate de război
Descopeream’n-a mea naivitate
Ce simplu este a te bucura.
Cu praful prins de coate şi genunchi
Cu zâmbet cald şi candid, timpuriu
Uitând de foame, grijuri, de părinţi
Descopeream ce-nseamnă să fi viu.
Azi nu mai am nici praf, nici coate, nici genunchi
m-am scuturat cu silă ca de ceva ostil
Şi din târâşul vremilor de-atunci
Acuma lungi tranşee, sub unghii semne lungi
Tânjesc cu patos să fiu iar copil.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiţi de ce copiii se ceartă şi apoi se joacă împreună mai departe? Pentru că fericirea pentru ei e mai preţioasă decât orgoliul.

citat din James Hillman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută, mamă, fruntea

Sărută, mamă, fruntea
fierbinte şi-asudată.
Sărutul tău alină
durerea dintr-odată.

Sărută, mamă, rana
ce ustură şi doare.
Sărutul tău aduce
la toate vindecare.

Sărută, mamă, ochii
închişi de suferinţă.
Sărutul tău coboară
o sfântă uşurinţă.

Sărută, mamă, gura
ce plânge-ndurerată,
căci toată supărarea
îi trece dintr-odată.

Sărută, mamă, faţa
cu lacrimi de durere,
căci ca sărutul mamei
nu-i leac, nici mângâiere.

Sărută, mamă, somnul,
ce-n leagăn se frământă.
Sărutul rugăciunii
dă pacea cea mai sfântă.

Sărută, mamă, dulce,
căci faţa ta durută
şi inima ta frântă
doar Domnul le sărută.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir de iarbă

Dintr-un fir de iarbă şi din nori ce poartă
Ploaia care cade, peste o lume întreagă
Pentru orce viaţă, lumea stă deschisă
Gânduri ce te învaţă, o torţă stă aprinsă.

Vântul care-ţi trece, degete prin păr
Parfumul ce te îmbată, din florile de măr
Apa curge-n dans, pe-o dulce melodie
Florile frumoase, joacă pe câmpie.

Se înalţă brazii, pe lângă lacul care
Poartă pe-a lui umăr, bărcile murdare
Stânca îşi mişcă coama, cu părul de pădure
Se vede rugul care, se scutură de mure.

Cu mustaţa verde, pădurea îngandurată
Tânară rămâne şi viu e colorată
Şi am citit pe-o frunză, întreaga înfăţişare
Orice ai fi în lume, toate-s trecătoare.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

În ploaie nu creşte,
Şi uitaţi că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulţeşte

Acolo unde nu e iarbă,
Va muri şi vântul.
Omul e hain, ar fura un veac,
Iată-l cum se trece şi nu are leac.

Negru e
Pământul,
În descânt frenetic
A furat un petic
Înverzit de iarbă.
Inima mă-ntreabă, timpul stă să cadă?

Unde nu e iarbă a murit
Pământul,
Destin fără pâine:
Jocul a început, jocul să exist
În ziua de mâine.

poezie de Camelia Opriţa (martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii aleargă toată copilăria după maturitate, iar la maturitate tânjesc după o clipă din copilărie.

aforism de Sebastian Zidaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai sigură decât speranţa

Privesc cu zâmbet
Şi tremur parcă,
Visez la noapte şi-n zori de zi sărut lumina
Că mi-este dată fără de merit
Făr’ datorii.
Miop prives în depărtare şi văd puţin din ce va fi,
Şi mă înşel,
Constat că altfel bate lumina şi umbra parcă
aruncă scenariul meu.
Schimbă decorul, chiar schimbă scena...
Uimit întâmpin necunoscuţi
Un nou vecin, o nouă vorbă... cine eşti vere?
Nu te cunosc nici din vedere.
Aşa rămân în urmă: poze
Album lângă albun pe raft.
Pe unul scrie un an anume, pe altul cifra a crescut,
Şi numai ştiu prea multe-anume
Pe toate scrie acum trecut.
Şi mâzgălesc acum o poză, cu vorbele ce-mi curg din pix
Căci roata se învârte încă iar limbile arată fix.
Iar gongul bate şi pe dealuri se pierde tristul lui ecou
Se-nalţă în vazduh pahare iar oamenii îşi fac urări
Şi-apoi le uită din păcate o mare parte dintre ei;
Aşa se vede seara asta din spatele ochilor mei.
Că parcă ieri cântam colinde, anul trecut, alatăieri...
Ce relativ îmi pare timpul
Ca văl pe vechiul nost’ pământ
Alergător se cheamă ziua în maratonul scurtei vieţi
Mai repede dect suveica
În mâna celui ce ne ţese
Ţipând, copilul trage aer necunoscând ce’nsufleţire
A pus în pieptul lui PreaNaltul
Un abur ce curând va trece.
Pe latul palmei pun măsura şi iată că se potriveşte
Exact atâta-i, spun bătrânii
Un lat de palmă – ia priveşte!
Departe, linia, orizontul, mustind de raze şi lumină
Se înconvoaie sub căldura ce creşte parcă tot mai tare
Înbrăţişând pe coaste dealuri
Şi lutul lor, şi neagra tină,
Apare firav firul ierbii şi floarea ce avea s-o ţină.
Dar cursa merge mai departe, pe partea cealaltă: căldură.
Şi răsărind pe după seară, se scutură frumoasa floare
Şi-n furcă se întoarce fânul
Şi nu întreabă de îi pasă
Şi nu îi pasă de o doare.
Mai sigură decât speranţa că mâine iarăşi o s’apară
Că munţii sunt înalţi şi trainici
Că iarna-i frig şi cald la vară;
Ne e tăcuta destrămare
Trecând cu toţi prin vama vremii...
Un praf, un abur în balanţă
În cumpăna dintre milenii.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ziduri cad, şi blocuri se destramă...

... şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
când oare răul dintre noi şi Mamă
va deveni pârâu interior?!

suntem cu veşniciile de-o seamă
pământul nostru-i de la Dumnezeu
când oare scumpa noastră Mamă
ne vei aduce iar la sânul tău?!

când oare n-oi mai sta la vamă
în drum spre bucureşti şi chişinău
când oare numele purtat de Mamă
îl vei purta şi tu, poporul meu?!

şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
şi va veni o zi când peste noi şi Mama
va fâlfâi un singur tricolor...

poezie de Iurie Osoianu (30 august 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi am atins piatra

apoi
am atins piatra smulsă deşertului
şi nisipul viitoarelor deşerturi
mi s-a lipit de degete
fire de nisip
şi de memorie
în armonie minerală
memorie întoarsă
faţă în faţă
piatră deşert
în uitare-memorie
zi şi noapte
sub piatra cea roşie
se aşterne un strat de praf roşu
piatra se înconjură de viitorul deşert
zi şi noapte
sub piatra verde
se aşterne un strat de praf verde
piatra se înconjură de viitorul deşert
noapte zi
sub piatra roz
se aşterne un strat de praf roz
zi noapte
noapte zi
se aşterne viitorul tuturor pietrelor

poezie de Marlena Braester din Uitarea dinainte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găseşte-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi...

Vorbeşte-mi mai mult de eternitate
Pe patul de spital cu ziduri reci, crăpate.
Nu-mi înşira cuvinte nici rugăciuni pioase
Când moartea-mi muşcă pământul de pe oase.

Nu-mi scrijeli în piatră icoane luminoase,
Nici jurăminte seci nici îngeri de mătase.
Curând se face noapte în schitul de zăpadă,
Iar zeii mei de fildeş în veacuri or să cadă.

Nu voi să ştiu nimic de rana ce mă doare
Pe patul de spital cu ziduri reci şi goale,
De calendarul ce mâine nu mi-e de folos,
De versul cel amarnic la vremea care a fost.

Găseşte-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi,
Nu vreau nici liturghii nici ode după datini.
Cu ultimul amurg semnează-mi cerul nopţii,
Închină-mă cu tine, duios refren al morţii.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Poezii Demodate, 2014
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută copile

Când vine vara şi pâinea-n câmp dospeşte,
Cireşele se coc şi soare dogoreşte,
Tu copile, cerul senin îl priveşte
Şi celui de sus, din suflet mulţumeşte.

Când te scoli în fiecare dimineaţă
Sărută părinţii! Că ei ţi-au dat viaţă.

Sărută pământul care te hrăneşte,
Sărută apa că setea-ţi potoleşte.
Sărută lumina care te-ncăzeşte,
Sărută şi vântul când te răcoreşte.
Sărută copacul care te umbreşte,
Sărută şi floarea care înfloreşte.
Sărută chiar ploaia când te limpezeşte.
Sărută copile! Sărută copilăreşte.

poezie de Dumitru Delcă (12 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcaşul tinereţii

Copilul din tine nu înţelege
De ce lăcaşul lui îmbătrâneşte,
Nici la joacă nu-l pofteşte,
Nici în oglindă nu se priveşte,
Nici măcar nu îi zâmbeşte
Când El basme ii cerşeşte.
Doar munceşte şi munceşte,
Nici un pic nu se odihneşte.
Oare unde se grăbeşte?
Că în faţă n-are decât bătrâneţe!
Omule, te rog opreşte!
Copilul care e in tine
Mai vrea o porţie de tinereţe!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ce facem ?

Călcăm pe frunze moarte,
În fiecare zi,
Călcăm pe noi,
Călcăm pe părinţii noştri.
În fiecare zi,
Călcăm pe copii,
Călcăm pe flori.
Călcăm pe soare,
În fiecare zi,
Călcăm pe razele lui,
Şi nu se supără,
Nici el, nici florile.
Călcăm pe iarbă
Şi pe pământul
Din care creşte,
Şi nu se supără,
Nici ea, nici pământul.
Frunzele, nici ele nu se supără,
Sau cel puţin nu spun.
Copii şi părinţii se supără oare?
Iar noi, noi ce facem?

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... (fără titlu)

Văd în faţa doi omuleţi
Frumoşi, în iarnă îmbrăcaţi.
Nu sunt, cum aţi crede, doi băieţi
Şi nici doi oameni mai curaţi.

Sunt doar doi îndragostiţi,
Cu cerul drept părinţi,
Ce stau drăguţ îmbraţişaţi,
De căldură, fraţi...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire îşi rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"Să mă simt eu, oare, neîndreptăţit
Când de viaţă am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau şi mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!